Ziua Mondială a Albinei

Spunem despre anumite lucruri că sunt mărunte, de importanță scăzută și deci nu merită să le acordăm atenție. Se întâmplă așa la nivelul personal dar și la scară mult mai mare, ajungând până la nivelul mondial. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel a înfruntat fără rezerve râsetele din Bundestag –  parlamentul federal unicameral al Republicii Federale Germania – şi, după referiri la Iran şi Coreea de Nord, i-a îndemnat pe politicieni să nu ignore problema albinelor: „Aş vrea să închei cu ceva pe care mulţi l-ar putea considera nesemnificativ dar care eu cred că este foarte important: Pe 20 mai, săptămâna viitoare, vom marca pentru prima oară Ziua Mondială a Albinelor”.

Germania este printre suporterii cei mai activi în interzicerea neonicotinoidelor, pesticide care fac rău albinelor. România se opune acestor restricții totale, pentru că ne-ar afecta grav productivitatea anumitor culturi agricole expuse dăunătorilor, mai ales cele de porumb.

În 20 decembrie 2017, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), a declarat ziua de 20 mai ca „World Bee Day” / „Ziua Mondiala a Albinei”, pentru a reaminti oamenilor importanța albinelor, pentru a invita omenirea să ia măsuri concrete pentru a le proteja. Având în vedere că o treime din producţia agricolă la nivel mondial depinde de polenizare, realizată cu precădere de albine, dispariția albinelor amenință siguranța alimentației mondiale, conform www.publika.md. Propunerea de proclamare a acestei zile a venit din partea Asociației Apicultorilor din Republica Slovenia iar data aleasă pentru marcarea acestei zile reprezintă ziua de naștere a lui Anton Jan, pionier şi expert important al apiculturii moderne.

Știați că:

  • singurul aliment ce nu se alterează/putrezește este MIEREA? Au fost găsite urme de miere pe mormintele egiptene, iar aceasta era comestibilă?
  • în lume există peste 16.000 de specii de albine dintre care doar 5% sunt specii ce trăiesc într-un stup, iar primele date arată că acestea au apărut pe Pământ, acum mai bine de 150 de milioane de ani?
  • expresia „luna de miere” provine dintr-o veche tradiție nordică, conform căreia tinerii căsătoriţi consumau timp de o lună câte o ceaşcă de mied (băutură fermentată îndulcită cu miere)?
  • pe întreaga sa durată de viață – în jur de 3-6 săptămâni – o albină lucrătoare produce în medie circa  1/12 dintr-o linguriță de miere?
  • albinele de miere pot recunoaşte chipurile oamenilor? În urma unor teste făcute de cercetătorii australieni, albinele au putut distinge între anumite fotografii alb-negru cu feţe umane.
  • albinele sunt esenţiale pentru polenizarea alimentelor care aduc 35% din necesarul energetic al oamenilor, majoritatea mineralelor, vitaminelor şi anti-oxidanţilor? Este vorba despre nuci, pepeni, citrice, mere, ceapă, dovleci, fasole, ardei, vinete, castraveţi, roşii, cafea, nuci de cocos şi nu numai.
  • mierea a fost folosită foarte mult timp ca tratament pentru rănile de război? Mierea ajută la vindecare, pentru că absoarde umezeala şi are proprietăţi antibacteriene.

Semn de carte

Nici o iederă nu-mpiedică albina

să culeagă polenul zidului alb

pe care soarele l-a prefăcut

într-o floare ultimă.

poezie de Gheorghe Grigurcu din „Righoarea văzduhului” (1978)

Surse: https://www.agerpres.ro; https://ziarulunirea.ro; http://adevarul.ro/; http://esticurios.ro/ ;

Foto: https://www.stiriagricole.ro

Lasă un răspuns