248.500 de lei pentru proiecte educaționale pentru mediul rural și urban mic din Țara Făgărașului, prin programul „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”

În Țara Făgărașului, programul este gestionat de Fundația Comunitară Țara Făgărașului, care va acorda 248.500 de lei sub formă de granturi care pot fi obținute pe bază de concurs de proiecte. Sunt eligibile pentru finanțare organizațiile non-guvernamentale care pot dezvolta proiecte de educație care nu doar dezvoltă abilitățile copiilor, tinerilor sau adulților, dar care pun și bazele unei comunități unite în jurul valorilor comune și a unei viziuni pe termen lung.
Căutăm proiecte care pun accent pe educație ca instrument de schimbare, inovative și ușor replicabile, care să vină în sprijinul copiilor, tinerilor sau adulților din Țara Făgărașului, care să pornească de la nevoi clar identificate, cu bugete care să reflecte capacitatea de implementare a aplicantului proiectului și utilizarea resurselor financiare într-un mod eficient, raportat la soluția propusă, cu un plan de sustenabilitate pe o perioadă mai îndelungată.
Proiectele se vor desfășura în județul Brașov, regiunea Țara Făgărașului, acoperind localitățile urbane mici: Făgăraș, Victoria, Rupea sau Zărnești și/sau comunele (cu satele din jurul acestora) – Beclean, Bunești, Cața, Cincu, Comăna, Drăguș, Dumbrăvița, Hârseni, Hoghiz, Homorod, Jibert, Lisa, Mândra, Părău, Poiana Mărului, Racoș de Sus, Recea, Șercaia, Șinca, Șinca Nouă, Șoarș, Ticușu, Ucea, Ungra, Viștea, Voila, cu focus pe regiunea istorică și geografică a Țării Făgărașului.
Înscrierile au loc în perioada 15 octombrie – 16 noiembrie 2026, pe pagina web a programului.
Tipuri de proiecte vizate
Direcțiile de intervenție locală ale programului în Țara Făgărașului au fost stabilite participativ, în urma unui proces de consultare și cartare a nevoilor comunității. Fundația Comunitară Țara Făgărașului își propune să sprijine inițiative care contribuie la dezvoltarea personală și educațională a copiilor, tinerilor și adulților, prin crearea unor huburi de învățare și a unor spații dotate pentru activități non-formale.
Sunt vizate proiecte care dezvoltă competențe prin explorarea mediului natural, transmit patrimoniul cultural local prin ateliere de meșteșuguri, povești și arte performative sau promovează alfabetizarea digitală și utilizarea resurselor online. De asemenea, se încurajează educația civică și voluntariatul, cu rol de formare a tinerilor ca agenți ai schimbării, precum și inițiativele dedicate unui stil de viață sănătos, cu accent pe sport, alimentație echilibrată și bunăstare emoțională.
Alte direcții includ dezvoltarea de competențe practice în domenii precum agricultura sustenabilă, prelucrarea lemnului și turismul responsabil, sprijinirea ideilor de afaceri sociale sau rurale și integrarea copiilor și tinerilor din medii defavorizate. Totodată, programul susține proiecte bazate pe „învățarea prin acțiune”, prin campanii educaționale, acțiuni comunitare și mentorat, precum și ateliere de teatru, muzică, arte vizuale și design, cu accent pe exprimare personală și colaborare. Aceste exemple sunt orientative, menite să inspire, iar programul rămâne deschis și altor idei care răspund nevoilor reale de educație ale comunităților.
Sprijin în dezvoltarea proiectelor
În perioada 15 octombrie – 14 noiembrie 2026, Fundația Comunitară Țara Făgărașului va organiza sesiuni de incubare prin care potențialii aplicanți primesc sprijin, consultanță, mentorat și feedback în rafinarea ideilor și transformarea acestora în proiecte fezabile și de impact pentru comunitate. Participarea la sesiunile de incubare este opțională, dar încurajată; potențialii aplicanți care nu au luat parte la întâlniri vor putea totuși depune propuneri de proiecte care vor intra în procesul de selecție.
Calendarul Fondului pentru un viitor mai bun în comunități
Programul se desfășoară în Țara Făgărașului conform următorului calendar:
15 octombrie – 14 noiembrie 2025 – înscriere aplicații și sesiuni de incubare
16 noiembrie 2025 – termen limită pentru depunerea aplicațiilor
30 ianuarie 2026 – anunțarea publică a proiectelor câștigătoare
2 februarie – 14 august 2026 – implementarea proiectelor finanțate
Selecția finală a proiectelor câștigătoare va fi făcută prin jurizare de către o echipă neutră și avizată, alcătuită din reprezentanți ai sectorului nonguvernamental și privat pe baza criteriilor stabilite local și care pot fi găsite în ghidul de finanțare.
Detalii despre programul de finanțare din fiecare oraș și alte materialele necesare procesului de aplicare se pot accesa pe www.fondulpentruunviitormaibun.ro.
Inițiativa programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” vine ca un răspuns la nevoile reale ale comunității și este o măsură prin care Federația Fundațiile Comunitare din România cu sprijinul Lidl România își propune să finanțeze acțiuni relevante, cu impact pe termen lung la nivel local. În primele 6 ediții programul s-a desfășurat în 28 de orașe din țară și a finanțat 178 de inițiative locale cu o mobilizare impresionantă. Mii de acțiuni civice și ore de voluntariat, și zeci de mii de cetățeni implicați direct sau indirect, sunt doar câteva din rezultatele edițiilor anterioare. În ediția a 7-a, programul își mută focusul înspre comunitățile din mediul rural și urban mic, pentru a sprijini generarea de oportunități în educație în zone unde nevoile sunt complexe iar resursele, limitate.
Programul se desfăşoară în această ediție în 5 județe din ţară: Caraș-Severin, Buzău, Arad, Sibiu și Brașov, cu finanțarea Lidl România, sub umbrela Federației Fundațiile Comunitare din România, iar în Țara Făgărașului este gestionat de către Fundația Comunitară Țara Făgărașului.

Sursa și imagine: comunicat remis La pas prin Brașov


