Acasă la origini, în Țara Făgărașului. Strângere de fonduri pentru RUF – Romanian United Fund iniţiată de Fundația Comunitară Țara Făgărașului
![Acasă la origini, în Țara Făgărașului. Strângere de fonduri pentru RUF – Romanian United Fund iniţiată de Fundația Comunitară Țara Făgărașului](https://lapasprinbrasov.ro/wp-content/uploads/2021/03/Acasa-la-origini-604x270.jpg)
Oriunde am fi în lume, păstrăm și purtăm cu mândrie o ie de la bunici, de acasă. Portul tradițional e o emblemă a identității noastre, cămășile cusute spun povești despre cine suntem și de unde venim. Comunități din România, împreună cu parteneri ai societății civile, au pornit într-o misiune, cu scopul de a valoriza, proteja și promova autenticitatea portului tradițional, dar și să asigure continuitatea acestuia, cât și prezervarea, recuperarea și transmiterea meșteșugurilor tradiționale. Alătură-te nouă!
*** De ce-ul din spatele inițiativei. Asistăm la o renaștere a IEI, dar nu știm unde să găsim una autentică pentru a-i îmbrăca pe copii la botez sau la serbare. Știm că motivele cusute pe ie spun o poveste, dar nu mai știm să o descifrăm. Știm că munca artizanilor e importantă, dar ne e greu să îi identificăm sau să ajungem în contact cu ei. Ajută-ne să realizăm o cartografiere a portului tradițional în comunități din România, ca să putem călători #acasălaorigini prin poveștile spuse și transmise de ii, catrințe, zăvelci, fote și costume.
De îndată ce avem informațiile prinse în albume fotografice și hărți, și românii din țară și din diaspora vor putea călători fizic acolo unde sunt colecții, acolo unde sunt meșteri, muzee sau oameni pasionați, pentru a se conecta la poveștile despre bunicii și străbunicii lor. Vom putea să le transmitem copiilor noștri aceste povești mai ușor. Vom putea să convingem turiștii străini să ne viziteze și pentru “turism cultural textil”. Vom putea să arătăm marilor branduri care este valoarea și autenticitatea modelelor și textilelor românești. Și mai ales, vom putea crea rețele de colaborare care să ducă mai departe patrimoniul cultural românesc și să susțină creatorii din spate.
*** Despre proiect Împreună cu Asociația La Blouse Roumaine IA, am început în 2020 un demers de a cartografia portul popular din Țara Făgărașului și județul Vâlcea. Este un proiect pilot prin care ne propunem să identificăm comunitățile locale care mențin tradițiile și le transmit generațiilor viitoare, să identificăm și să fotografiem portul tradițional și textilele din aceste comunități, să identificăm artizanii, meșterii și meșteșugarii care încă mai lucrează, să realizăm albume fotografice locale și regionale care să pună în valoare autenticitatea și poveștile din spatele portului tradițional românesc.
Pe termen lung, acest demers de documentare își propune să contribuie la dezvoltarea “Registrului Național al Portului Tradițional”, un proiect propus de Asociația La Blouse Roumaine IA, ce are ca obiectiv crearea unei platforme de identificare și protejare a expresiilor culturale și a cunoașterii tradiționale, cât și crearea unei rețele de comunități culturale și patrimoniale în România. Ne dorim să inspirăm cât mai multe comunități în acest demers. ***
Obiectivul acestui fundraiser Am realizat deja ședințe foto în 24 de comunități din Țara Făgărașului (cu sprijinul coordonatorilor locali și a voluntarilor), avem peste 50.000 de fotografii și zeci de povești documentate. Estimăm acest efort voluntar din 2020 la 10,000 USD (munca fotografilor, a coordonatorilor, a liderilor din comunitate, transportul și alte costuri de proiect).
Avem nevoie de încă pe atât în 2021 pentru a continua munca de cartografiere și crearea unei hărți online (în alte comunități din Țara Făgărașului), pentru a crea designul unui album fotografic local și regional, pentru a documenta în continuare povești, a mapa artizani, și pentru a realiza aceste albume în format digital. Intențonăm să avem și un evenimente offline (cu transmitere online) dedicat lansării albumului.
Albumele vor conține fotografii profesioniste cu oamenii locului îmbrăcați în port tradițional specific zonei, povești și istorii asociate portului tradițional păstrate în memoria celor care le dețin, fotografii de arhivă, detalii despre fibre, materiale, culori, tehnici, motive și semnificații, profile de artizani și meșteșugari specializati in realizarea portului tradițional local, informații despre muzee locale, colecții private etc. În realizarea albumelor comunitățile vor colabora cu experți în patrimoniu cultural, port și textile tradiționale, încurajându-se parteneriatele cu instituții specializate.
*** “Acasă la Origini” este un proiect creat și inițiat de Asociația La blouse roumaine IA, implementat la nivel local și regional în parteneriat cu Federația Fundațiile Comunitare din România. Este un proiect-mărturie despre apartenenţa noastră la o familie, un neam și o cultură tradiţională extrem de bogată şi variată.
Creditele pozelor din vizual, în ordinea acelor de ceasornic, revin lui: David Botond, Artografica, Dan Strauti ***
Parteneri în proiect: Federația Fundațiile Comunitare din România, Fundația Comunitară Țara Făgărașului, Fundația Comunitară Vâlcea, Asociația La Blouse Roumaine IA, Romanian United Fund *** Fundația Comunitară Țara Făgărașului s-a constituit legal ca organizație non-guvernamentală în iunie 2013.
Ca organizație independentă, fundația se pozitionează echidistant față de firme, instituții sau formațiuni politice din comunitate. FCTF funcționează ca un mecanism de identificare a nevoilor, dar și a oportunităților, propune strategii, creează mediul pentru sprijinirea și dezvoltarea comunității și urmărește în activitatea sa beneficiul public. Rolul FCTF este acela de a aduce împreună resurse locale și naționale, în vederea strângerii de fonduri private pentru a susține proiecte din Țara Făgărașului.
Ne dorim să transformăm comunitatea în bine și să investim în arii diverse precum artă și cultură, educație și tineri, sănătate, antreprenoriat, stil de viață sănătos dar și altele. Alături de donatorii noștri, ne dorim să fim un motor al schimbărilor pozitive în comunitate.
Scopul fundației este de a contribui la îmbunătățirea calității vieții in Țara Făgărașului și zonele adiacente prin cunoașterea comunității, mobilizarea si distribuirea de resurse pentru inițiative de dezvoltare locală.
Acasă la origini este un proiect-mărturie despre apartenenţa noastră la o familie, un neam și o cultură tradiţională extrem de bogată şi variată în zonele specifice Ţării Făgăraşului. Parte dintr-o idee mai amplă proiectul pune în centru fotografia ca eveniment, ca celebrare, ca artă.
Pe 24 iunie 2020, de Ziua Universală a Iei, proiectul „Acasă, la origini” a debutat într-o explozie de culoare pe pagina de Facebook a Fundaţiei Comunitare Ţara Făgăraşului, readucând în prim-plan portul popular prin imagini profesioniste care captează spiritul actual în straiele de odinioară, autentice, construind o punte a tradiţionalului care leagă generaţii şi uneşte comunităţi, dar și redescoperind specificul cultural local. *** Romanian United Fund is Diaspora’s Fundraising Platform. We are a truly unique and purely philanthropic institution (100% of donations are transferred to our recipient projects). We are committed to raising funds for impactful organizations (called Community Partners) and to financing projects that make a difference in the lives of Romanians. In the process, we hope to bring together the Romanian Diaspora and create a precedent of cooperation and hope. Read more about RUF’s Community Partners and Fundraising Guidelines on romanianunitedfund.org. Facebook pays all the processing fees for you, so 100% of your donation goes directly to the nonprofit.