Accesul in autobuze şi troleibuze se va face doar pe la uşa a doua

RATBV S.A. îşi continuă demersurile pentru asigurarea unui serviciu de transport public de călători în condiţii de siguranţă pentru călători şi personalul propriu în condiţiile actuale generate de pericolul infectării cu COVID 19. Astfel, începând de mâine, 15 mai 2020, în contextul măririi semnificative a numărului de mijloace de transport puse în circulaţie, accesul în autobuzele şi troleibuzele RATBV S.A. se face exclusiv pe uşa a 2-a, iar coborârea pe uşile 3 şi 4.

Prima uşă a tuturor mijloacelor de transport va rămâne închisă, pentru a proteja angajaţii societăţii şi pentru a evita ca aceştia să se infecteze şi să devină vectori de infectare pentru populaţia Braşovului.

În perioada imediat următoare, pe uşile tuturor autobuzelor şi troleibuzelor vor fi amplasate marcaje uşor vizibile, de culoare verde sau roşie, care să indice traseul de urcare şi coborâre.

RATBV S.A. mulţumeşte tuturor călătorilor pentru înţelegerea arătată şi îi roagă să respecte noua regulă de acces în mijloacele de transport. De asemenea, facem un apel către călători ca, pentru siguranţa lor şi a celor din apropierea lor, să respecte normele de distanţare socială şi să menţină o distanţă de 1,5 metri faţă de toate persoanele din jur pe timpul călătoriei. În perioada următoare, RATBV S.A. îşi va adapta procedurile de lucru funcţie şi de viitoarele decizii ce vor fi luate de autorităţile competente.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.