29 martie 2024

Contact us

Art Respect susține educația prin artă a tinerilor talentați de la Colegiul Național Unirea

 Art Respect susține educația prin artă a tinerilor talentați de la Colegiul Național Unirea

Art Respect susține educația prin artă a tinerilor talentați de la Colegiul Național Unirea, în cadrul evenimentului ce marchează 123 de ani de la înființarea colegiului în Brașov.

 Joi, 23 ianuarie,  ora 12.00, la Centrul Cultural Reduta, Asociația culturală Art Respect  va înmâna diplome de recunoastere a meritelor implicării în activități artistice a elevilor și cadrelor didactice ale Colegiului Național Unirea Brașov, în cadrul spectacolului organizate cu ocazia împlinirii a 123 de ani de excelență în învățământul brașovean.

Prin această acțiune, Art Respect urmărește promovarea și motivarea tinerilor talentați cât șisusținerea evenimentelor culturale organizate de Colegiul Național Unirea, care de-a lungul timpului a contribuit la conservarea și valorificarea tradițiilor cultural-istorice locale și naționale.

,,Am avut ocazia să particip la câteva evenimente organizate de către Colegiul National Unirea si am ramas placut impresionată de faptul că elevii sunt încurajați si sprijiniți de cadrele didactice de acolo să își descopere talentele și să iasă încrezători pe scenă. Consider că efortul lor este de apreciat deoarece ajută foarte mult la dezvoltarea armonioasă a copiilor si tinerilor. Ceea ce facem noi la Art Respect de cativa ani exercitând un principiu fundamental al organizației noastre si anume Motivația talentului prin toate proiectele culturale,” a declarat Elena Moisa, presedinte Art Respect.

Ziua colegiului va fi sărbătorită cu fast printr-un spectacol de teatru, muzică și dans organizat de peste 100 de elevi ai colegiului iar printre invitații speciali se află Orchestra Liceului de Muzică care va oferi un recital de excepție împreună cu Corul Colegiului Național Unirea.

Intrarea la spectacol este gratuită  iar gazdele evenimentului sunt nerăbdătoare să sărbătorească împreună cu publicul brașovean și alături de generațiile care au absolvit această școală cu tradiție în învățământul local.

Asociația culturală Art Respect apreciază eforturile promovării elevilor talentați ce oferă cu dragoste și talent din tainele și emoțiile actului artistic.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.