Toate articolele scrise de Antonela Cristina Lungu

Reflecții de început, mijloc sau sfârșit de săptămână – 3

Scriam anul trecut că m-am gândit să adun în mai multe episoade ale articolului săptămânal „Clipa de emoție” câteva gânduri postate pe pagina personală sub titulatura de Reflecții. Prima parte a fost publicată în 28 mai, cea de a doua în 3 iunie iar astăzi vă invit la cea de a treia.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Fără o cercetare anume ci doar în trecerea printre şi prin texte, imagini, gesturi şi întâmplări, am observat, mai demult sau recent, o seamă de lucruri care m-au dus cu gândul la titlul adaptării „Despre iubire la om”, un mix de texte şi de monologuri din opera lui Cehov, jucată la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov. Există accepţiunea conform căreia iubirea, ca să fie adevărată, se declară public dar şi aceea că ea de fapt se dovedeşte prin fapte, fără să fie nevoie de vorbe. Ei bine, ca în orice domeniu, mă gândesc că adevărul este undeva la mijloc şi că ea, iubirea, declarată sau nu, împărtăşită sau nu, este purtată dincolo de cuvinte, de fapte, de timp şi… de viaţă. Emoţionant… căci da, se mai întâmplă încă, să fie păstrată în cufărul din suflet chiar şi atunci când nu se mai împarte la doi ci doar la unul şi la… o amintire, un dor care călătoreşte în altă lume.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Uneori oamenii ne spun exact contariul a ce gândesc și nu înțeleg că sunt situații când nu cuvintele vorbesc ci ceea ce este dincolo de ele, când nu auzul ne aduce starea lor ci ceva… mai presus de orice, care se numește inimă. Însă și mai important este faptul că acceptăm greu că în orice facem – dacă facem, în orice ne dorim – dacă ne dorim și în orice iubim – dacă iubim, importantă este și comunicarea. Chiar dacă uneori doare, e preferabil să știi adevărul.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Oamenii apropiați nouă se comportă în mod diferit, în aceleași condiții. Astfel, dacă unii dintre ei, despre care noi credem că sunt foarte importanți, ne răspund cu un „Bine, bine”, atunci când ne oferim să le fim de ajutor, pe care mai degrabă îl simțim cum taie, decât îl auzim, alții, a căror importanță nici măcar nu o bănuim, spun „Îți mulțumesc frumos!”, cald și sincer. Unii dintre ei ne folosesc capacitățile și ne acceptă prezența, alții își doresc doar să petreacă din timpul lor cu noi. Cu toții sunt oamenii din viața noastră, însă cât timp ar fi bine le acordăm fiecărora este alegerea noastră.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Ieri după-amiază am petrecut câteva ore într-un fel de sală de așteptare și ca să folosesc timpul acela în mod util, am confecționat ornamente din hârtie, un fel de 3D. La un moment dat au venit două fetițe și mămica lor. S-au uitat să vadă ce fac și pentru că le-a plăcut, le-am oferit o pagină cu șablonul. Fetițele s-au zbenguit o vreme după care s-au dus la alți copii, dar cea mică – despre care am aflat destul de repede că se numește Maria și are 5 ani – a venit într-o fugă și a spus: „Astea sunt niște inimi destrămate!” Am început să râdem toate trei, adică Maria, mama ei – Cristina și subsemnata. I-am răspuns „Da, Puiuțule, cu adulții se întâmplă să aibă uneori inimile destrămate, dar există un fel de lipici – nu e vorba despre scotch căci acela se aplică deasupra și nu lipește în profunzime – un fel de liant, care poate să repare inimile. Se numește IUBIRE și îl primim de la alți oameni!” S-a uitat la mine cu niște ochișori mari și a început să râdă și mai tare, ceea ce m-a binedispus.

Inimile ne sunt rănite de către unii oameni, dar, din fericire, există o altă categorie de oameni care, încet și cu drag, reconstruiesc ceea ce este… destrămat.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Când spunem „Nu are rost!” despre o acțiune pe care am vrea să o facem, dar nu reușim, înseamnă că ne temem. Ne temem de noi și de reacțiile noastre sau de cei din jurul nostru și de reacțiile lor? Ce doare mai tare: să vrei un anumit lucru și să îți fie teamă sau să faci lucrul acela, asumându-ți toate riscurile? Răspunsul este o chestiune diferită de la o persoană la alta, în ambele cazuri putând să existe o suferință ca rezultat. Tocmai de aceea, poate că este mai bine să faci ceea ce simți, fără dacă, parcă, rosturi sau nerosturi…

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Ne oglindim. Și ce vedem? Poate că frumusețea exterioară. Dar ceea ce este undeva înăuntru nu se vede ci doar se poate simți. Și ce simțim? De exemplu că dacă nu putem să ajutăm pe cineva, nu putem și gata, dar nu avem voie să judecăm persoana aceea sau pe cei care încearcă să o ajute.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Cu toții ne pregătim ghetele, fie că suntem mici sau mari, iar noi, cei mari, ne bucurăm nu pentru ceea ce găsim acolo – căci mamele nu uită nici când ne apropiem de …x0 ani să strecoare o ciocolată – ci pentru faptul că un alt suflet s-a gândit la sufletul nostru. Însă vine o vreme când bucuria de a asculta și de a împărtăși preț de câteva ceasuri, chiar cu riscul de a fi percepută ca o persoana (prea) vorbăreață, este cel mai frumos dar primit de la vreun Moș Nicolae.

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

C(ăldură)R(ugă)A(propiere)C(opilărie)I(sus)U(rări)N(aștere)

Crăciun înseamnă pentru mine toate aceste cuvinte, dar mai presus de ele înseamnă oamenii din jurul meu, care mi-au intrat în viață sau au fost mereu acolo cu un scop foarte precis, pentru că nimic nu este întâmplător. Dacă anul acesta a mai fost și greu, nu numai bine, a mai fost și urât, nu numai foarte frumos, dar am trecut mai departe, este pentru că mereu au existat oameni lângă mine. Iar dacă am fost și supărată, nu numai veselă, faptul că m-au înțeles și „m-au trimis la colț” de mai puține ori decât ar fi trebuit, se datorează celor de lângă mine, fără de care aș fi nimic. Și vorbesc despre părinții și puiul meu, despre prieteni, despre colegi și despre fiecare dintre dumneavoastră, cei care uneori citiți ceea ce scriu aici.

Nici nu își ascuțise Moș Crăciun lamele de la sanie și deja am primit o grămadă de daruri, pe care nu le meritam, dar care mi-au adus suflete frumoase în sufletul meu și vă mulțumesc.

Să ne găsim puterea de a face din Crăciun o mare bucurie a tot ceea ce suntem fiecare dintre noi! Să vă fie bine și frumos!

⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘

Se spune că nu este bine să trecem într-un An Nou cu dorințe neîmplinite. Tot anul am vrut, dar nu am reușit, însă în ultimele două săptămâni a cerut și copilul să facem acest lucru, așa că astăzi am fost amândoi voluntari, pentru 5 ore, la Fundația Bucuria Darului. Însă nu scriu lucrul acesta ca să ne autolăudăm, căci nici nu e frumos și nici nu avem vreun merit, ci ca să vă îndemn, când veți avea un răgaz de câteva ore, să mergeți acolo și să dăruiți din timpul vostru spre binele altora și veți vedea ce împlinire sufletească veți avea. Pentru că suntem oameni și ne-am născut cu puterea de a fi alături de oameni.

Să faceți în 2019 tot ceea ce vă aduce bucurie, să aveți sănătate, un strop de noroc și să vă folosiți timpul pentru cine îl merită!

Credit foto: Antonela Lungu

5 cărți, un singur autor – La taifas cu Cezar Pârlog

Devenit recent membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, scriitorul Cezar Pârlog invită brașovenii să îl cunoască sau să îl reîntâlnească la un eveniment literar, sâmbătă, 15 decembrie 2018, la ora 11, la etajul Centrului Comercial Magnolia, în cochetul spațiu Spicy Cup.

 Cezar Pârlog este publicist şi scriitor de proză scurtă, blogger la Adevărul şi editorialist la 24 FUN, unde semnează articole din genurile comedy, eveniment, societate, stil de viaţă, cărţi, filme etc. Adică „bate câmpii”, cum îi place să zică. Dacă în unele este prezent cu un umor fin şi foarte captivant, altele sunt mai serioase, ba chiar cu un pronunţat accent spre gri.

Este autorul cărţilor:

– „Flori, fete, fiţe sau băieţi” (Editura Tracus Arte, 2014)

– „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea” (Editura Tracus Arte, 2016)

– „Electric puzzle” (Editura Neuma, 2017)

– „Ce mult te-am iubit!” ( Editura Libris, 2018), o colecţie de texte ultra scurte lansată la Târgul de Carte şi Muzică Libris 2018 din luna martie

-„Facts of life” (Editura Junimea, 2018), lansată la Târgul Internațional Gaudeamus – Carte de Învățătură 2018.

 Dodo Niță, cel mai important critic, respectiv istoric român din domeniul benzilor desenate scrie așa: <<CezarPârlog este preşedintele (doar trăim într-o republică, nu-i aşa) prozei scurte de la noi, un fel de Fredric Brown care trăieşte pe malul Dâmboviţei. Prozele sale cu final neaşteptat sunt ca nişte praline belgiene: se degustă pe îndelete şi se savurează cu parcimonie. De altfel, singurul adjectiv care ar putea descrie proza sa scurtă este „delicioasă”>>.

Participarea la evenimentul de sâmbătă este gratuită, ceai, turtă dulce și povești asigură organizatorii, iar noi suntem invitați să aducem zâmbete.

Scrisoare către trecut

Astăzi, într-o zi cu însemnătate specială, am ales să public o povestire pe care am scris-o pentru volumul „Ficțiuni centenare”, unde a și apărut. O dedic memoriei bunicilor și străbunicilor mei paterni, care fac parte dintre oamenii de acum 100 de ani…

Cele 510 pagini de eseuri, articole, povestiri, banda desenată și ilustrații, publicate cu titlul „Ficțiuni centenare”, constituie concepția și realizarea Sci-Fi&Fantasy Antares CLUB Brașov, în colaborare cu Editura Pavcon București. La lansarea acestei cărți, la începutul lui octombrie 2018, am spus că eu am adus trecutul în ea, pentru a-l cinsti în prezent, făcând pasul către viitor, onorată fiind că mi s-a propus să particip acolo unde este vorba despre autori consacrați ai genului science-fiction și fantasy.

Scrisoare către trecut , de Antonela Lungu

Motto: „Trecutul este ușa viitorului.” – Bogdan Petriceicu Hașdeu

Suntem în după-amiaza zilei de 1 octombrie 1918, în Brașov, pe una din străzile pietruite ale orașului, într-o casă modestă, în camera de lucru a lui Vasile Popa, născut la 27 februarie 1879. Ca în multe alte dăți, își face siesta visând la strănepoata lui, căci așa își imaginează, că prin fiica lui, acum în vârstă de 9 ani, va avea nepoți mulți, între care și o fată. Se aude scârțâitul porții grele de la intrarea în curte și după câteva minute, soția lui intră în odaie cu un plic pe care tocmai l-a adus factorul poștal, spunându-i că a sosit cu trenul de dimineață și îl așează pe masă. Stana se grăbește la copila lor și nu bagă de seamă că scrisoarea pentru soțul ei are un iz nou, ciudat de nou…

Așezat într-un fotoliu vechi, Vasile nici nu o observă pe Stana ci își continuă contemplarea în care Elisa lui căci așa și-a numit strănepoata, anagramându-și numele, îl ascultă povestindu-i întâmplări din vremea războiului

– Ți-a fost frică, Străbunicule?

– Fata mea, frică ne era tuturor, pentru noi, pentru soția mea și pentru mine dar și pentru țara noastră!

Și visează mai departe, cu gândul la viitor și la Elisa.

Dar în cameră se strecoară tânărul motan Spirache, cel cu blană aurie, pentru că Stana nu a închis ușa. Se alintă și miaună, ceea ce îl „trezește” pe Vasile a cărui privire, urmărind traseul lui Spirache, ajunge în direcția mesei și se fixează asupra plicului.

„Hm! De unde o fi apărut?”, moment în care motanul parcă îi răspunde, printr-un nou mieunat.

„L-o fi adus Stana”, gândește Vasile, ignorându-l pe Spirache pentru că plicul, deși i se pare total diferit față de cele pe care le primește în mod obișnuit, reprezintă pentru el singurul punct de atracție din încăpere, în acest moment.

Se apropie de masă și cu mâna tremurând apucă plicul. La Destinatar sunt trecute numele și adresa lui însă pe partea cealaltă, la Expeditor nu este scris nimic. Îl deschide cu un cuțit special din fildeș și mâner din lemn, simțind o emoție nemaiîntâlnită. Scoate coala de hârtie, o desface și…

„Dragă Străbunicule,

Mi-am imaginat de multe ori că ne-am întâlnit și că am stat amândoi să povestim, până când nu am mai avut glas. Aș fi foarte interesată de povestea vieții tale și de cum a fost acum 100 de ani, în timpul Primului Război Mondial.

Îți mulțumesc pentru sacrificiul tău de Tată Bun, de care am beneficiat noi, mai târziu.

«Ți-a fost frică, Străbunicule?»

Cu siguranță că lucrurile s-au schimbat foarte mult între timp și că noi, acum, nu putem decât cel mult să ne imaginăm ceea ce ați trăit voi atunci iar eu pot să presupun ce simțea și gândea străbunica, pe care bunicii și părinții mei o strigau „Mama Popa”. Atunci când m-am născut eu, ea trăia și „ne-am petrecut” în viață timp de 4 ani. Eram mică dar îmi amintesc că toți cei patru strănepoți din curte primeam de la ea cuburi de zahăr.

«Știu, Străbunicule, că ai iubit-o mult și că era regina ta!»

Iar bunica, fiica ta a avut o viață lungă și frumoasă, de 100 de ani, în care a împărțit bunătate… și ce dor îmi este de ea! Era o femeie scundă, aprigă și o gospodină desăvârșită. Îi plăcea mult lucrul de mână și să citească iar atunci când ochii au trădat-o, se folosea de niște ochelari care măreau foarte mult și făceau ca totul în jur să pară gigantic, ceea ce pe noi ne amuza.

Bunica – Mama Meluța cum îi spuneam noi – a cărei preferată eram, poate doar fiind cea mai mică dintre cei patru nepoți, cosea goblenuri, șervete, fețe de masa și draperii în chilim – un punct vechi, oriental – , croșeta dantelă și tricota, îndeletniciri pe care le-am deprins și noi, cele două nepoate. O parte din ele le practic și astăzi iar cusăturile mi-au devenit pasiune și la rândul meu am crezut de cuviință să le arăt și altora căci cusăturile au fost dintotdeauna o frumoasă ocupație a româncelor și vrem să continue să fie așa. De aceea, împreună cu câteva doamne, am format un grup de cusut și îmi petrec astfel o parte din timp, în ateliere și șezători căci da, și în mileniul al treilea se organizează șezători, ca să afle și generațiile mai tinere cum se lucra odinioară.

«În vremea ta, Străbunicule, se adunau femeile din oraș în șezători?»

Tatăl meu poartă prenumele tău și numele bunicului meu, căci așa a fost dorința bunicii. Este un om bun și priceput la multe treburi iar pe mine m-a ajutat să dobândesc un oarecare spirit tehnic, m-a învățat să citesc desenele tehnice și ulterior mi-am ales o meserie în care am folosit aceste lucruri.

Tânăr fiind, a satisfăcut stagiul militar la Constanța, Marina Civilă și ne-a povestit întâmplări și camaraderii dobândite în acei 2 ani.

«Nu pot nici măcar să îmi imaginez cum a fost pe frontul în care ai luptat, Străbunicule!»

Chiar când îți scriu, fiul meu care are acum 15 ani și seamănă la chip grozav de bine cu bunicul lui, pregătește un proiect la Istorie, având ca subiect Unirea Basarabiei cu România, după ce s-a documentat și a aflat despre cele două ideologii, Românismul și Moldovenismul, despre Sfatul Țării și independența Republicii Democrate Moldovenești, declarată în ianuarie 1918. Ce bine ar fi să îi poți povesti toate aceste lucruri!

«Cum a fost pentru voi, Străbunicule, ziua de 27 martie 1918? Câte emoții și ce trăiri trebuie să fi avut!»

Am să te las acum căci ai de înfăptuit, împreună cu toți românii, Marea Unire!

Să călătorești cu bine înspre mine și să nu uiți, oriunde te vei afla, că va fi o vreme când vom povesti.

«Mă înclin, Străbunicule!»

Nepoata ta,                                                                Brașov,

Elisa                                                                            13 martie 2018”

Poate că Tata Bun al Elisei doar a visat că a primit o scrisoare de la ea sau poate că a plăsmuit-o pe Elisa tocmai din dorința arzătoare ca istoria să nu se repete, să nu mai existe un alt război mondial și oamenii să învețe din trista experiență a Marelui Război. Din păcate, lucrurile nu au stat așa iar el, familia lui și întreaga omenire au trecut print-un al doilea război, mai mare și teribil de greu.

Noi am aflat despre cele două războaie mondiale din cărți și din ceea ce ne-au povestit bunicii iar copiii noștri găsesc cu ușurință informațiile la bibliotecă sau în mediul on-line. Însă nici unii dintre noi nu putem înțelege cu adevărat cum a fost perioada aceea, pur și simplu pentru că nu am trăit-o dar putem să ne cunoaștem trecutul și prin modul cum gestionăm prezentul, deschidem poarta către viitor.

Etnovember 2018 – Dopo Festival

Cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Etnovember, a cărui deviză este „Ars vincere tenebras” – „Arta învinge întunericul”, poate să fie cel mai bine descrisă printr-o frază din comunicatul organizatorilor:

„A pune a laolaltă artele și îndemânările manuale, tradițiile creative, așezarea marilor creatori contemporani alături de tinerii debutanți, încurajarea exprimării personale, afirmarea mozaicului etnic unic al Brașovului – toate acestea se reunesc în tentativa de a suprapune dorința de frumos peste cea de a aduce bucurie. Astfel oamenii, fie ei creatori sau spectatori, sunt împreună, încep să comunice, să se asculte și să se înțeleagă. Această comunicare este cu adevărat rostul real al structurii festivalului pe care îl oferim.”

Sub îndrumarea coordonatorilor festivalului, Marina Cionca, Alin M. Olărescu, Ioan Muscu, Biborka Bartha și Antónia Czika, studenții Facultății de Ingineria Lemnului Brașov au oferit comunității Brașovului, un eveniment multicultural de artă și tradiții. „Toată lumea întreabă cum este posibil ca în contextul individualizării care predomină în viața studențească contemporană, să se configureze această ofertă culturală. Așa cum înaintașii noștri se prevalau de integritatea credințelor și valorilor lor, credem cu fermitate în faptul că studenții noștri iși afirmă cu modestie și bună credință valori la fel de importante, cum sunt admirația față de forța creației, respectul față de tradiție și o mare încredere în oameni.” se arată în același comunicat.

Festivalul Etnovember, organizat în parteneriat cu diferite instituţii culturale şi comunităţile etnice din Braşov, este un eveniment cultural finanțat din bugetul Primăriei Municipiului Brașov, Universitatea „Transilvania” fiind cofinanțator al proiectului. Festivalul este înscris în agenda culturală a Brașovului şi figurează în ghidurile internaționale ale Transilvaniei, precum și în programele diferitelor agenţii de turism naţionale şi internaţionale.

Cele 25 de expoziții și evenimente din prima zi, de la Aula Universității „Transilvania”, reunite sub titulatura „Arte – Tradiții – Muzică”, în prezentarea generală semnată de Beatrice Bota, au fost urmate de două concerte: unul de muzică veche românească, dedicat Centenarului Marii Uniri, „România. 100 de minute”, cu ansamblul „Trei Parale” (București) și unul de blues, „Back to Chicago…”, cu trupa „Maxwell Street Blues Band” (Belgia) compusă din Willy de Vleeschouwer, Eric de Wolf, Marino Noppe și Thierry Stievenart.

Fondurile adunate la Târgul Medieval de la Bastionul Țesătorilor, din a doua zi a Festivalului, au fost donate Asociației Copiii de Cristal (pentru copiii autiști) din Brașov, pentru pregătirea serbării de Crăciun.

Iar cea de a treia zi a avut în program maratonul de poezie, moderatori: Dan Țăranu, Georgeta Moarcăs, Romulus Bucur, Mihai Ignat, Robert Elekes, Rodica Ilie, Adrian Lăcătuș, invitat special: Alexandru Vakulovski (Republica Moldova), workshop-ul  „Brașovul și Unirea”, moderator: Ovidiu Savu, muzeograf Casa Mureșenilor și piesa de teatru, „Bufonus captivus”, de Laurențiu Budău, cu Andrei Netejoru și Alecs Vereș. Regie, decoruri și lumini: Florin Tronaru. Trupa „Teatrul de Aici” a Mediatecii „Norbert Detaeye”.

Expozițiile vor rămâne deschise spre vizitare până în 5 decembrie 2018, la Aulă.

Ne-am bucurat de încă o ediție de excepție a lui Etnovember, patronată de mascota Vulpița Catinca, moment de care ne-am despărțit cu plăcerea de a fi revăzut oameni dragi, prieteni buni și vechi dar și cu nerăbdarea pentru viitoarele ediții.

Fotografii din prima zi, cea e expozițiilor, realizate de Dan Străuți, puteti viziona în albumul:

https://www.facebook.com/pg/lapasprinbrasov/photos/?tab=album&album_id=1032051956982428

Unul dintre fimele organizatorilor:

Tartă cu fructe

Astăzi m-am gândit la o emoţie dulce, de vacanţă.

Ne apropiem de sfârșitul verii, moment când ne bucurăm de multe fructe și de aceea vă propun rețeta pentru o tartă care se poate pregăti cu diferite tipuri de fructe.

Ingrediente:

  • 3 ouă;
  • 400g zahăr;
  • 100g unt;
  • 5 lingui făină;
  • ½ pachet praf de copt;
  • esențe de rom / vanile / zeamă de lămâie;
  • 1 cană de apă;

– 400ml frișcă lichdă;

– fructe proaspete.

Preparare:

Ouăle se freacă cu 200g zahăr până acesta se topește, se adaugă untul topit și – în ploaie – făina amestecată cu praful de copt. Se toarnă într-o tavă rotundă, unsă cu unt și tapetată cu făină. Se coace la foc potrivit, 20-30 de minute, funcție de cuptor și se lasă să se răcească în tavă.

Din 100g zahăr și o cană de apă se face un sirop, prin fierbere și se adaugă esență de rom, vanilie sau zeamă de lămâie, după preferință. Când s-a răcit, se însiropează cu el blatul din tavă, peste care se așează un strat de fructe – afine, căpșuni, struguri etc.

Frișca proaspătă se bate cu 100g de zahăr și se așează peste stratul de fructe.

Deasupra se ornează cu fructe proaspete, frunze de mentă etc. – conform imaginației –  și până la servire se păstrează în frigider.

Poftă dulce!

Ceva dulce şi în incheiere:

 

„Cuvinte dulci, soptite’ncet

Sub clar de luna

Ce’aprind iubiri ce parca n-au

Sa mai apuna…

Marturisiri si juraminti

Oftari adanci si rugi fierbinti

Poem banal si demodat sentimental… ”

Jean Moscopol – Cuvinte dulci

Credit foto: Antonela Lungu

 

Prietenia

„Prietenie înseamnă să fii alături de cineva nu când are dreptate, ci când greşește.” – André Malraux. Aș completa: să-i fii alături mereu!

30 iulie – Ziua Internațională a Prieteniei, adoptată oficial de ONU în 2011, în ideea de a transmite mesajul că prietenia între popoare, țări, culturi și indivizi poate inspira eforturile de pace și poate construi punți de legătură între comunități. Conceptul de prietenie este extins astfel dincolo de relațiile individuale.

Oamenii au propriile singurătăți – deși poate nu sunt niciodată singuri, propriile temeri – deși poate nu au motive să se teamă, propriile mici victorii – deși nu se luptă pentru nimic, propriile dezamăgiri – deși poate nu au așteptări, propriile insuccese – deși își doresc să le fie bine, propriile sentimente – prin care se exprimă și propriile iubiri – pentru care trăiesc. Dar tot ei, oamenii, sunt aceia care se leagă între ei prin cel mai curat sentiment, acela de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc, numit prietenie. Căci dacă iubirea, sub toate formele ei, înseamnă afecțiunea pentru cineva sau ceva şi ea poate să subjuge sau să domine, să transforme, să ridice sau să coboare şi – ne place sau nu – este trecătoare, mai ales dacă nu are la bază prietenia, ei bine ea, prietenia e liberă să trăiască în cea mai neîngrădită formă.

         Prietenia înseamnă:

să acorzi şi să primeşti un sfat, atunci când e nevoie

să accepţi că nimeni nu este perfect şi că fiecare greşeşte

să ştii să faci compromisuri

să ai răbdarea şi înţelepciunea de a asculta

să laşi uneori de la tine

să vrei binele celuilalt

să nu cunoşti invidia

să-ţi fie bucuria prietenului ca propria ta bucurie

să fii acolo pentru prietenul tău, oricând

să ştii să îţi încurajezi prietenul

uneori să poţi să renunţi la plăcerea de a merge într-un loc şi să mergi acolo unde îşi doreşte prietenul tău

să fii altruist în toate

uneori să mângâi cu vorba şi alteori să dojeneşti cu ea, pentru că ştii că prietenul tău are nevoie de asta

şi nu în ultimul rând să ştii că mereu cineva nu te lasă să te scufunzi.

Iar dacă ştii sau poţi să înveţi toate aceste lucruri, înseamnă că ai prieteni, aproape sau undeva în lume şi că revederea cu ei este o clipă aşteptată şi dragă sufletului tău.

„Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata de la neguțători. Cum însă nu există neguțători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.” – Antoine De Saint-Exupery.

Întâlnire de lectură despre benzi desenate și manga

Ieri (n.r.: 08 iulie a.c.) a debutat sezonul estival de lectură de la Biblioteca Județeană ,,George Bariţiu” din Braşov, denumit Hamacul cititor – Lecturi în aer liber și pentru că vremea nu a fost favorabilă, întâlnirea s-a desfășurat în Casa Baiulescu, la parter, la Mediateca Francofonă, lângă Alianța Franceză. Pentru prima temă a acestei veri, Lumea benzilor desenate şi manga, invitata a fost Alexandra Gold, ilustratoare şi autoare de benzi desenate, din Brașov.

Alexandra Gold este absolventă a studiilor de artă și a unui masterat în design grafic la Universitatea Națională de Arte din București. Este ilustrator freelancer și membră a Clubului Antares Science Fiction și Fantasy. A colaborat cu benzi desenate la revistele ,,Comics” și ,,Gazeta SF”.

În 2017 a publicat romanul grafic ,,Ora 12”, o bandă desenată care ilustrează povestea unei călătorii în timp și spațiu iar în 2018, împreună cu Alexandru Lamba care semnează textul, a lansat la Convenția internațională de bandă desenată East European ComicCon de la Romexpo București, ,,Focurile Lumii Noi”, un SF postapocaliptic. Tot în 2018 a apărut și albumul ,,Selected Works”, cu ilustrații ale Alexandrei Gold.

O bandă desenată reprezintă un mijloc de comunicare pe cale grafică, alcătuit cu ajutorul imaginilor și, adeseori, a cuvintelor, în scopul de a ilustra un fir narativ. Aceasta este destinată copiilor de toate vârstele dar nu numai lor ci și adulților.

Manga (漫画) este cuvântul japonez pentru benzi desenate (uneori folosindu-se de asemenea și komikkuコミック). Provine din cuvântul japonez ,,man” care înseamnă ,,jucăuș” și din ,,ga” care înseamnă ,,fotografie”.

Aceste ilustrații dau viață unei povești. În afara Japoniei, termenul este utilizat strict pentru benzile desenate de origine japoneză. A apărut în secolul al 19-lea și constă în principal din desene alb-negru, în afară de coperți și câteodată primele câteva pagini; în unele cazuri, este colorată integral. Manga se citește din spatele către fața publicației, de la stânga către dreapta și de sus în jos.


Discuția a fost purtată între doamna Ruxandra Nazare, reprezentanta Bibliotecii, ilustratoarea Alexandra Gold și scriitorul SF și în același timp redactorul șef al Gazetei SF – Revistă electronică de artă și literatură speculativă, Alexandru Lamba.

Cei trei interlocutori au împărtășit părerile lor vis-à-vis de evoluția benzii desenate și despre faptul că revistele de specialitate dispar iar apoi au răspuns unor întrebări din public. S-a desprins ideea clară că plăcerea pentru citit și deprinderea ei – cu referire la lectură în general – se formează până la gimnaziu și că un rol important în acest sens îl au părinții și școala. La final, Alexandra Gold a explicat publicului – între care copii și tineri interesați, alături de părinții lor, precum și membri Sci-Fi&Fantasy Antares CLUB – tehnica de a crea banda desenată.

Biblioteca a prezentat o selecție de benzi desenate și cărți manga din colecția Mediatecii francofone a bibliotecii și a Centrului Cultural Japonez Brașov, pe care cei prezenți au fost invitați să le răsfoiască.

A doua întâlnire de lectură în aer liber a Hamacului cititor (15 iulie 2018, orele 11,00-13,00) propune cărți noi în limbi străine (engleză, franceză, maghiară) de la Biblioteca engleză, Mediateca francofonă și Centrul cultural Maghiar, secții ale Bibliotecii Județene Brașov și prilejul de a întâlni personaje istorice din cultura Brașovului: Aprily Lajos, Maria Baiulescu, George Barițiu și Johannes Honterus iar duminică, 22 iulie 2018, tema va fi romanul polițist în România.

Bibliografie:

https://ro.wikipedia.org

http://blog.bjbv.ro

NIHON MADE, proiect editorial finanțat de AFCN, Brașov 2017

Video: YouTube

Credit foto: Ana Maria Borlan – Antonela Cristina Lungu

Fiecare clipă e un dar

Titlul rândurilor de astăzi este inspirat de discuția cu o prietenă dragă și se referă la sentimentul de mulțumire pe care ar trebui să îl vedem în faptul că existăm, în tot ce trăim, în ceea ce ne înconjoară, în oamenii care ne iubesc sau în cei pe care îi adorăm necondiționat, indiferent de spusele sau tăcerile lor.

Exact cu un an în urmă, un prieten fotograf a postat pe pagina mea de Facebook o fotografie de a mea care nu îmi plăcea pentru că eram obosită atunci când a făcut-o și „Nu arătam bine!”. Mă apropii de… numărul jubiliar, deci nu sunt la vârsta tinereții, astfel că în anul care a trecut am câștigat înțelepciunea de a înțelege o dată în plus că o femeie nu este frumoasă sau urâtă ci este așa cum își dă ea voie să fie și să se simtă, cum se oglindește în ochii și în sufletele celor care o văd și că, așa după cum m-a învățat o persoană care înseamnă foarte mult pentru mine, „Frumusețea stă în ochii privitorului.”

Și pentru că bucuria sărbătoririi zilei de naștere stă în gesturile și cuvintele celor din jurul nostru sau a celor care poate sunt departe dar se gândesc uneori la noi, mare mi-a fost încântarea de a primi încă de duminică o fotografie, primul „La mulți ani!” al acestei aniversări, urat conștient sau mai degrabă nu. O imagine simplă, făcută pentru mine, încărcată de blândețea și bunătatea chipului acela. O clipă din viața altcuiva – o prezență specială -, oferită mie, în dar. Mulțumesc!

M-am născut în aceeași zi cu scriitorul Franz Kafka și de aceea închei cu un gând de al lui:

„Trăiesc, iar acest lucru îmi este cât se poate de clar.”

Credit foto: Antonela Lungu

Scrisoare netrimisă

Am găsit-o uitată sau poate ascunsă într-un sertar dintr-o casă veche, scrisă de un el către o ea sau poate că de o ea către un el, decorată cu petale de flori și lacrimi de iubire:

„Te cunosc deja de suficientă vreme cât să îți știu bucuriile și tristețile, cât să știu când îți este bine sau când nu îți este bine, cât să știu când te însoțește singurătatea sau… altcineva, cât să știu când ai nevoie ca cineva să te susțină, cât să știu dacă ceva îți place sau nu și totuși… nu te cunosc deloc. Pentru că reușești să mă uimești și să mă surprinzi, de cele mai multe ori în sens pozitiv, iar atunci când nu e așa, am învățat să îmi păstrez carapacea și să fiu cel mai cuminte om de pe Pământ.

Ți-am ascultat mereu gândurile și temerile, acoperindu-le și uitându-le astfel pe ale mele, dorind ca tu să fii în cea mai bună formă, să poți lucra, să poți construi și trimite către alții frumosul care este în tine.

Îmi este dor de ochii şi de zâmbetul tău, de modul cum mă priveai atunci când eram alături, de alintul tău şi de vorbele frumoase. Toate s-au păstrat într-un loc ferit de priviri, de răutăţi şi intrigi, acolo… în sufletul meu.”

(va urma)

„Și muzele au muze, și sânii lor le ard,

Și buzele își mușcă de-atâta nesărut.

Luni nu scriu poezie căci muzele îmi cad

În vechi păcate scrise în patimi de demult.

 

Și muzele au muze, pe care le așteaptă

Pe pat întinse, goale, zâmbind trandafiriu.

Luni nu scriu poezie dar te recit în șoaptă,

Ascunsă-n așternutul a tot ce vreau să-ți fiu.

 

Și muzele au muze a căror săptămână

Începe abia marți, nu lunea cum, firesc,

Începe, iar și iar, să-mi fie dor de tine…

De-aceea nu scriu lunea! Luni însă… Te iubesc! ”

     Mugur Dumitriu – Luni nu scriu poezie

Credit foto: Antonela lungu

Numai una

Există vorba conform căreia „Nimeni nu este de neînlocuit!” pe care, mai mult în glumă, obișnuiesc să o continui cu „…da, dar pentru unele persoane este nevoie de alte două sau trei ca să o poată înlocui”. Însă în viața fiecărui om există o persoană care nu poate fi înlocuită niciodată și de către nimeni. Este cineva care are sau nu același sânge cu noi, care ne-a purtat sau nu 9 luni dar ne-a îngrijit, ne-a educat, a fost acolo la fiecare respirație, la fiecare oftat, la fiecare pas, la orice tresărire, bucurie, emoție, gând, durere, la bine și la mai puțin bine, a cărei inimă bate nu numai pentru ea ci și pentru noi și surorile sau frații noștri. Este EA, aceea căreia poate nu reușim niciodată să îi mulțumim suficient, indiferent unde s-ar afla…

  La mulți ani, mama!

„Și-n timp ce în somn surâdeai, ca-n rituri

ți-am pus un sărut în mijlocul palmei —

niciodată tu nu vei afla! —

și-am pus un sărut în calda paloare din palmă

pe linia vieții, ce s-alegea.”

Lucian Blaga – Văzduhul seminţe mişca

P.S. Am văzut câteva comentarii în care un bun prieten de al meu, scriitorul Cezar Pârlog, era întrebat de ce a folosit, pentru cea mai recentă carte, titlul #Ce mult te-am iubit!, atât de asemănător cu al romanului lui Zaharia Stancu iar răspunsul lui a fost „Pentru că nimeni nu are proprietatea titlurilor. Iar ele se repeta uneori… ”. Așadar, mi-am intitulat scurta clipă de astăzi la fel precum o bine cunoscută poezie scrisă de George Coșbuc.

Credit foto: Antonela Lungu