Arhive categorie: Reflecţii

Contribuție la istoria literaturii și a teatrului brașovean și național

George Bariț (n. 4 iunie 1812, Jucu de Jos, comitatul Cluj – d. 2 mai 1893, Sibiu) a fost un istoric și publicist român transilvănean, întemeietorul presei românești din Transilvania. A fondat la Brașov, în 1838, Gazeta de Transilvania, primul ziar românesc din Transilvania. În același an a început la Blaj publicarea Foii pentru minte, inimă și literatură, una dintre primele reviste literare românești.

În 1861, din inițiativa sa și a canonicului Timotei Cipariu, a luat ființă Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (Astra).  În anul 1893 a devenit președinte al Academiei Române.

În anul 1987 am descoperit o piesă de teatru inedită a lui George Bariț: „Inimile mulțămitoare” în “Manuscriptum”(Muzeul Literaturii Române, București, VIII, 1977, nr.3, p. 58-69). Ea fusese scrisă și jucată la Brașov în anul 1838 de către o trupă de diletanți.
În același an în care am descoperit piesa, 1987, în calitate de coordonator al sectorului teatru de la Casa Municipală de Cultură Brașov (azi Așezământul Cultural Reduta), am introdus piesa în repertoriul formației de teatru în limba română, recunoscând valoarea de restituție literară și teatrală, ca și importanța piesei, ca una dintre primele scrise și jucate la Brașov, în secolul XIX. Am fost și unul dintre membrii distribuției.

Vă prezint mai jos câteva imagini din spectacolul care avea să obțină premiul I pe țară.
Direcția de scenă a fost încredințată regizorului FLORIN FĂTULESCU (Los Angeles) și este ultima piesă pusă în scenă de acesta înainte de plecarea din țară.
Distribuția: Adrian Munteanu, Viorel Marinescu (Vancouver), Iuliu Benția (Freiburg), Mihaela Stef, Ion Rotaru, Simona Roman.

În picioare, de la stânga la dreapta: Adrian Munteanu, Ion Rotaru (+), Iuliu Benția
Pe scaune: Simona Roman, Florin Fătulescu, Mihaela Ștef
Jos: Viorel Marinescu

Ion Rotaru (+), Iuliu Benția, Mihaela Ștef, Adrian Munteanu, Viorel Marinescu

Adrian Munteanu, Iuliu Benția, Ion Rotaru (+)

Ion Rotaru (+), Mihaela Ștef, Viorel Marinescu, Simona Roman

Adrian Munteanu, Simona Roman, Ion Rotaru (+), Mihaela Ștef, Viorel Marinescu, Iuliu Benția

Adrian Munteanu

Fotografii din arhiva Adrian Munteanu

Mihaela Malea Stroe: „În oglinda retrovizoare…”

Am mărturisit, repetat, că sunt ani și ani de când refuz să mă mai uit la știrile tv, să ascult știri la radio. Totuși, trăim într-o eră în care, dacă nu alergăm noi după știri, vin ele buluc-bucluc spre noi, via e-mail/internet/telefon deștept.

Pe acelea, concesiv, le citesc din când în când și, evident, subiectul „covid” a fost și este cap de afiș de mai bine de un an încoace. Totuși, să citești informații e cu totul altceva decât să le asculți. Citind în gând, în ritmul, cu tonul/intonația personale, rămâi oarecum la adăpost de registrele vocale ba disperate, ba patetice, ba apocaliptico-alarmiste ori sobru-bocitoare, ba înverșunat-poruncitoare, ba instigatoare, ba isterico-revoltate, ba zeflemitoare ale personajelor de pe sticlă, personaje asimilabile când unor circari, când unor inchizitori, când unor ciocli, rarisim unor profesioniști ai informației nealterate care sunt… specie pe cale de dispariție. Citind, ești mai ferit de ceea ce ți se poate inocula emoțional și mental prin prestațiile nonverbale și paraverbale ale știriștilor, moderatorilor și/sau invitaților acestora. Poți compara, mai obiectiv, mai detașat, porția de adevăr fracturat, împănat cu minciuni credibile, servită „pe tavă”, cu ceea ce constați concret, verificabil, că se întâmplă în jurul tău.

Având în vedere rolul – fără îndoială major – pe care îl joacă presa (ca unealtă!) în informare/dezinformare/manipulare a maselor, mă tenta încă din iunie-iulie ale anului trecut ca, privind în oglinda retrovizoare, să fac o paralelă între momentul decembrie 1989 și puțin după, al așa-zisei noastre revoluții, și momentul 2020 al pandemiei încă actuale. Am amânat (dintr-un soi aparte de lene combinată cu saturație de subiectul „pandemie”), dar „factorul declanșator”, care m-a scos din lenevire, a venit prin „imaginea teroriștilor-oameni-păianjen”, pusă în balanță (în editorialul din Curtea de la Argeș nr. 6/2021, revistă pe care am primit-o, anticipat, în pdf) cu „butonul de lift care a îmbolnăvit de covid un etaj întreg al unui hotel, doar prin apăsarea lui cu un deget…, spusa distinşilor doctori care ne anunţau prin martie trecut că vin zile grele”.

Oglinda mea retrovizoare a început să bată până la vremea în care ni se impunea să dăm crezare exclusiv „presei oficiale” – singura pretins-propagatoare a adevărului, să nu ascultăm (era strict interzis!) „Vocea Americii” sau „Europa liberă” care, ni se spunea, mint de îngheață apele. Direcția oficială pe-atunci era indicată de emisiunea „Vorbește Moscova” care se difuza la ore fixe și întrerupea, din câte îmi amintesc, orice alte emisiuni.

Acum, în repetitive „mesaje de interes public” ni se cere să credem exclusiv informațiile oficiale! Direcția oficială n-o mai trasează Moscova, dar (alt)cineva tot are grijă în noul context unional… să nu ne abatem și, Doamne feri!, s-o luăm, de capul nostru, independent, pe căi nemarcate. În prezent, ceea ce ar putea contrazice versiunea oficială nu este strict interzis, că nu se mai poate din cauza (sau grație, depinde din perspectiva cui privim) evoluției tehnologice – dar este compromis, luat în derâdere, descalificat, catalogat fake, iar cei care, vai!, apleacă urechea și la alte surse sau la opinii diferite (fie ele venite din SUA, Franța, Germania, Italia, Suedia, Singapore etc.) sunt… proștii lumii, inculți, conspiraționiști, putiniști, „răspândaci”, reacționari (că „dușmani de clasă”, „dușmani ai noii ordini sociale”, „dușmani ai poporului” au ieșit din trend).

Revin la momentul ’89, la știrile servite de Televiziunea Română Liberă (?!), la setea năprasnică de a afla ce se întâmplă, sete care fie ne-a ținut cu sufletul la gură în fața micilor ecrane, fie, pe unii dintre noi (sătui de răul îndurat și dornici, în naivitatea noastră de atunci, „să punem umărul” la schimbarea istorică), ne-a scos în stradă, în bătaia gloanțelor, la proteste. Eram panicați (izbânda presei!) că, dacă nu acționăm eroic, se întoarce roata și rămânem cu Ceaușescu și regimul lui dictatorial. Dacă ne-am fi desprins de emanațiile radio-tv, să gândim „la rece”, ne-am fi dat seama că „zarurile erau (deja) aruncate”, schimbarea („catifelată” la alții, sângeroasă la noi) se petrecea ireversibil pentru toate țările aflate pe orbita sovietică. Era exclus să constituim „excepția”! Înfierbântați însă, am înghițit tot ce ne livra presa „liberă”: imaginile terifiante ale cadavrelor învinețite, tumefiate, tăiate, apoi cusute cu sârmă, de la Timișoara, prezența teroriștilor, mai greu vizibili decât coronavirusul, dar care sigur coborau în rapel de pe acoperișuri (nu se știe cum ajungeau acolo), intrau în locuințe, în instituții, ne mitraliau, se ascundeau prin păduri – inclusiv în Poiana Brașov, în Masivul Postăvarul – și ne vânau… De frică, în iarna aceea ne-am „distanțat” voluntar de pârtiile de schi. Psihoza colectivă s-a prelungit. În vara lui ’90 încă tresăream („Iar se trage?!”) până și la pocnetele țevilor de eșapament. „Cine-a tras în noi după 22?” a rămas o întrebare fără de răspuns. Am înghițit, creduli, știri care ne anunțau că au fost otrăvite bazinele de alimentare cu apă potabilă, că au intrat teroriștii în Spitalul de Copii din Brașov. Când s-a dat știrea asta, mă aflam (cu soțul și fetița noastră de 3 ani și jumătate) relativ aproape de Spitalul de Copii, la finii noștri, unde ne prinsese „revoluția”, tranșând (cu pauze de privit la tv și de ieșit la proteste) porcul de Crăciun pe care îl cumpăraserăm împreună. Am sunat imediat la spital („V-au atacat? Suntem aproape, vă putem ajuta?”). O doamnă ne-a răspuns calm că „nu-i adevărată știrea, nici vorbă de atac terorist! Suntem bine.”

Am sunat insistent la televiziune, să le cerem să dezmintă informația, să liniștească oamenii. Au fost imposibil de contactat. Ulterior am înțeles că, și dacă am fi reușit să vorbim cu ei, vrând să îndreptăm știrea strâmbă (sau „fabricată”?) trâmbițată pe post, am fi trecut noi drept „dezinformatori”. Mesajul liniștitor n-ar fi ajuns la public de vreme ce necesară momentului era panica generală.

Au fost locuri și situații în care s-a tras, cu adevărat. Au fost morți și răniți, cu adevărat. „Păcat, păcat, de sângele vărsat!” Păcat strigător la cer de suferința celor onești, singurii autentic-revoluționari: „vom muri și vom fi liberi!”, „mai bine mort decât comunist!”, „noi de-aicea nu plecăm/ nu plecăm acasă/ până nu ne câștigăm/ libertatea noastră!” Din sacrificiul, curajul și dorința lor de libertate și dreptate, o lungă serie postdecembristă de oportuniști aroganți, ipocriți, agramați, lacomi, nevertebrați, corupți, incompetenți, cameleonici, și-a croit samavolnic trepte pentru funcții cât mai înalte și pentru averi fabuloase.

Au fost, la „revoluție”, multe ordonanțe și ordine haotice, multe știri false, contradictorii sau gonflate, menite să acționeze sinergic, să creeze și să amplifice panica, starea de surescitare, derută și confuzie a mulțimii.

Asupra blocului finilor noștri, s-au abătut, în câteva seri la rând, sute și sute de trasoare șuierătoare, mixate cu zgomote de împușcături, dar, la lumina zilei, am constatat că fațada blocului e neatinsă. Au fost simulatoare?! De citit și mărturia „Șobolanii din Gara de Nord” (Cătălina Hașotti, Armele lui Max, Ed. Betta, Buc., 2019). Cine le-a folosit și de ce? Probabil n-o să știm niciodată. După ani, privită în oglinda retrovizoare, imaginea noastră târându-ne – cu mic, cu mare – de-a bușilea prin apartament, pe sub ferestrele camuflate, ca să fim în „unghi mort”, nu în calea gloanțelor, a devenit tragi-comică. La fel, amintirea serii în care, rămase în casă, fina, eu, pruncuțele noastre, cumnata și o bunică, am încercat, în absența soților, să baricadăm ușa apartamentului cu un cuier de hol pe care nu l-am putut clinti, oricât ne-am opintit, pentru că… era fixat în perete. Azi, scena luptei cu bietul cuier apare ilară, dar atunci eram îngrozite de gândul că vin teroriștii, de aceea nici nu ne-am lămurit pe loc de ce nu răzbim să-l mutăm. Tot atunci, pe la miezul nopții, cu fina și cumnata ei, căutam de zor un satâr. „Operațiunea porcul” (o namilă de aproape 200 kg) se încheiase, dar, în zăpăceala și spaima noastră, rătăciserăm „arma albă”. Ne închipuiam, naiv, că o să ne apărăm eroic fetițele și pe bunică de automatele „oamenilor-păianjen” cu… satârul. Să nu râzi, cu lacrimi triste și amare, de tine-însuți când te uiți înapoi?

Mai mult: se lansase zvonul că teroriștii ocupă case, poduri, turle, apartamente nelocuite și trag de acolo. Cât de lesne și de spornic țese coșmaruri imaginația pradă panicii inoculate, aveam să aflăm curând.

Cum am lipsit de acasă, ne-am pomenit că, știind unde suntem, ne sună vecinii, gata să cheme armata, disperați că la noi s-au instalat teroriști. Auziseră, seara, pași apăsați, zgomote de mobilă mutată de colo-colo. Să venim urgent! Am lăsat fetița în grija finei și… am venit! Ușa apartamentului era intactă, totuși, atinși de frica reală a celor de pe scara blocului, ne-am oprit întâi la vecina care locuia perete-n-perete cu noi. De la ea am pândit pe rând, cam două ceasuri, cu urechea lipită de peretele comun, doar-doar o să auzim zgomote suspecte înainte de a pune pe jar vreo patrulă militară. Neauzind, ne-am luat inima-n dinți și ne-am dus acasă: mobila neclintită, ioc teroriști! Vecinii, agitați, susțineau că nu era părelnic ce auziseră. Excluzând o halucinație colectivă, am căutat sursa zgomotelor ce s-ar fi putut realmente propaga, în seara anterioară, la câteva apartamente. Și… da: vecinul de deasupra cususe ceva la o mașină veche, cu pedală, greoaie și gălăgioasă (asta era „mobila mutată”), în timp ce fetițele lor se jucaseră sărind de pe canapea pe covor (iată și „pașii apăsați”). Panica semănată cu sârg de presă dăduse roade: a deformat, în mintea oamenilor, realitatea.

Momentul pandemic 2020, are, sigur, altă dimensiune, alt dramatism, dar năravul presei a rămas neschimbat: să fie „angajată plenar” în informarea/dezinformarea/manipularea maselor. Cu mult mai mult spor acum, întrucât beneficiază de o mulțime de canale, posturi, rețele (cele de „socializare” – de neprețuit ajutor în manipulare!). Beneficiază de jonglerii tehnice noi: editare de imagini, colaje, holograme, „construcții” computerizate atât de verosimile încât nu poți fi sigur dacă e realitate sau „făcătură” ce ți se servește, iar să crezi fanatic, absolut, în „adevărul” livrat de un anume post preferat, este letal. O doză de dubito ergo cogito, cogito ergo sum cartezian, în aceste condiții, face bine.

De ce și în interesul cui a fost necesară panicarea mulțimii în ’89 nu mai constituie tocmai o mare și impenetrabilă enigmă.

De ce și în interesul cui a fost necesară panicarea lumii întregi în 2020 (la noi cu mare exces de zel) dacă încă nu se vede limpede-cristal, pesemne de la distanță ceva mai mare se vor desluși multe.

Din cât am citit și cumpănit în ultimul an și mai cu seamă din reacțiile semenilor prinși strașnic în mrejele presei, se deduce, și fără să fi stat cu creierul în televizor, că scenariul inoculării panicii și-a păstrat, în timp, componentele de bază: imagini terifiante din belșug, știri gonflate, prioritar și preponderent morbide, informații contradictorii, cocteiluri de un pahar cu adevăr la două cu minciună sau invers, după gust. Plus haos, ordonanțe, decizii, acțiuni și măsuri ilogice (la 200-300 de cazuri covid confirmate – stare de urgență, cu restricții ultra-severe, la peste 15.000 de cazuri – relaxarea restricțiilor). Plus ton jurnalistic de întunecați vestitori ai apocalipsei care, prin agentul „în-corona-t” – pare-se made in China, ne pândește de pe clanță, butonul liftului, tejghele, cărți, bancnote, întrerupătoare, de pe tastele bancomatelor, telefoanelor, computerelor, de pe haine și pantofi, ne așteaptă pe banca din parc, din autobuz, din sala de concert, pe firele de praf… Poate ataca din aer, din ploaie, din vânt, din respirația aproapelui…, de oriunde, de peste tot. Cei care (inclusiv câțiva cercetători germani și americani) au cutezat să susțină, acum un an, că suprafețele nu-i priesc virusului, îl lasă fără vlagă, au fost, atunci, discreditați. Contribuiau la scăderea panicii?? S-a dovedit, între timp, că au avut dreptate. O cercetătoare din Australia (fiziciană) demonstra, tot la vremea aia, de ce nici pe haine nu prea izbutește să se prindă: de mic și ușurel ce e, nu-l lasă legile fizicii, îl zburătăcesc curenții fini de aer pe care îi stârnim în mers. A fost ignorată. Eram sfătuiți să facem „enclave” în casă, unde să lepădăm hainele și încălțămintea cu care venim de afară. Australianca îndrăznea să calmeze spiritele? Urât din partea ei, dar a avut și ea dreptate!

Micul terorist fără mitralieră, nu cobora, ca în ’89, de pe acoperișuri (se zice că ar avea puțin-puțin „rău de rapel”), dar la noi (nu știu dacă și la alții) i-au ieșit în față, mai an, blindate și patrule cu muniție de război. Piticania nu s-a sinchisit de măsura asta grandioasă, dar oamenii, da, s-au simțit timorați, intimidați, amenințați, îngrădiți, nu protejați. Cu atât mai mult cu cât exista, încă viu în memoria multora – precedentul: „iar se trage?” Dacă, după torentul de „certitudini” că inamicul e omniprezent, nu intraserăm în panică pe măsura așteptărilor (cui?), ni s-a servit un supliment motivațional. Qui prodest?! Nicidecum maselor! Doar se știe că panica, stresul, ca și statul în casă, șubrezesc imunitatea. Ei, și?! Reclamele tv (la astea mă uit, că au tâlcul lor) ne îmbie cu puzderie de adjuvante noi care… o întăresc. De mirare că încă nu s-a inventat hârtia igienică imuno-protectoare.

Privind din nou în retrovizoare, iată că gesturi serioase din primăvara trecută, devin ilare. Sub imperiul panicii, ne-am apucat atunci să… spălăm bani (la propriu și perfect legal). Când a dispărut spirtul sanitar de pe rafturi (tot panica indusă a creat criza de spirt și a deschis ușa pentru speculanți) am cumpărat – și n-am fost singura – alcool rafinat căruia i-am schimbat destinația: în loc să facem lichioruri, am spălat cu el gresia, faianța, uși, ferestre, clanțe, robinete, chiuvete, să intre, naibii, virusul în comă alcoolică! Mirosea casa a crâșmă din Dealu Mare, de unde nu lipseau decât cupa de pe masă și cântecul de jale al lui Laie Chioru. Când oarece somitate medicală de la noi a decretat că alcoolul nu ne scapă de bâzdâganie, mai eficient e clorul – evident că s-au golit instantaneu rafturile cu cleaner-e pe bază de clor. Am reușit (cu „pile”) să cumpăr pastile de cloramină, le-am dizolvat în apă și am spălat iar prin toată casa. A fost mai rău decât cu rachiul: mirosea înțepător a clor, ca în wc-urile publice de demult. Și mai rău a fost de cei care, de frică, folosind în exces „rețeta” somității, s-au ales cu arsuri și iritații urâte. Noroc cu un articol din New York Times în care un biochimist (sau biolog? nu mai știu) spunea că orice produs care dizolvă grăsimile (detergenți, săpun obișnuit) e bun: anihilează dușmanul topindu-i costumașul de proteină. L-am crezut pe american și… am revenit iute la detergenții folosiți de obicei. Mai am, spre neuitare, 12 din cele 20 de pastile de cloramină obținute cu greu. I le-aș dărui „somității”…, dar nu mai țin minte cine era.

Termoscanerele și obligația verificării temperaturii – iaca nouă pricină de gâlceavă! Oricât de logice ar fi fost argumentele celor care susțineau că termo-jucăriile nu sunt relevante în privința stării de sănătate (pe asimptomatici nu-i detectează, cei cu febră mare nu umblă brambura, febra mică poate avea multe alte cauze), investiția s-a făcut, practica s-a impus și – qui prodest? – cineva pesemne a câștigat berechet din afacerea asta. Sau să fi fost doar o chestiune de „aliniere”?! Am testat, anul trecut, acuratețea jucăriei. Intrasem într-un magazin după ce am umblat prin soare torid. Temperatura verificată la intrare? 280C. Aerul condiționat rece, din magazin, m-a salvat de hipotermie: la ieșire, când am cerut eu să mi se ia temperatura, aveam… 320C! O prietenă, la alt magazin, m-a întrecut: a intrat la cumpărături cu 260C! Să nu credeți că a dus-o cineva cu targa acolo! Nu, a mers bine-mersi pe picioarele ei! Recent, am iscodit câțiva gardieni dotați cu termoscanere, de la mai multe supermarketuri. N-au depistat, de-a lungul întregului an, pe nimeni cu febră peste 370, deși cazurile de covid s-au tot înmulțit. Un gardian mai vorbăreț, care discutase pe tema asta cu colegii, a ținut să-mi spună că „aparatele ăstea, doamnă, rar trec de 35 de grade! Ori îs anume reglate așa, ori îs defecte.” Am putea crede că media temperaturilor scanate în pandemie la cumpărătorii români se învârte în jurul a 330C. Deși nativ dăruiți cu suflet cald, conform termoscanerelor (tot made in China?), trupește, suntem o nație cam… „rece”.

A nu se crede că, dacă îmi îngădui aici ironii și autoironii retrospective, înseamnă că bagatelizez situația! Virusul (natural sau de laborator, cum o fi el) există, pandemia la fel! Se petrec drame cu adevărat (forme grave ale bolii, sechele pe termen lung, decese) în toată lumea! Spaima, boala și moartea nu sunt lucruri de șagă! Nici sacrificiile medicilor și asistentelor/asistenților care, în acest timp, s-au dăruit exemplar, până la epuizare, profesiei lor ca să salveze viețile bolnavilor. Li se cuvin din plin toată recunoștința, tot respectul și toată admirația noastră!

Dar, din păcate, panica amplificată de autorități prin mercenarii din presă, bâjbâiala, bâlbâiala, haosul general, sistemul sanitar lipsit de resurse, imixtiunea masivă a politicului într-o problemă sanitară au îngreunat munca – deja covârșitoare a – personalului medical. Cei care ar fi trebuit să gestioneze situația prin și cu calm, luciditate, echilibru, să liniștească masele, în loc să le isterizeze asigurând teren pentru obsesii, nevroze, psihoze, depresii, s-au dovedit inapți s-o facă. Sau n-au vrut??? Un succes răsunător totuși au obținut – scindarea severă a societății în deștepți și proști și asmuțirea unora asupra altora: tineri = deștepți vs. seniori = proști, pro-mască = deștepți vs. anti-mască = proști, pro-vaccinare = deștepți vs. anti-vaccinare = proști, pro-surse oficiale de informare = deștepți vs. pro-surse extinse de informare = proști. Categoria înțelepților echilibrați (care totuși există) e ignorată…

Citeam undeva că autoritățile, presa și cadrele medicale suedeze au evitat deliberat sintagma radicală „virusul ucigaș” tocmai pentru a nu induce ideea că, odată contaminat, nu ai cale de scăpare. Cine a propus evitarea ei este, indiferent ce profesie va fi având, un fin psiho-sociolog care știe sau intuiește perfect puterea cuvântului, impactul asupra receptorilor. Pentru astfel de subtilități, trebuie și să ai un IQ respectabil, și să fii voitor de bine! Prin comparație: la noi, aceeași sintagmă a constituit (dacă nu cumva constituie și acum) un refren obsesiv, îngroșat.

Pentru a fi paralizantă, frica trebuie să fie atotcuprinzătoare. Dacă, în ’89, mai exista cineva care nu se temea de revenirea lui Ceaușescu, trebuia să se teamă măcar de „teroriști”. În 2020, dacă nu ne-a turtit chiar pe toți o teamă abisală de virus, trebuia cârpită lesa fricii măcar prin razii polițienești și amenzi. În fine…

În ultimul an, sursa de informații pe care am consultat-o oarecum constant, întrucât mă scutește de comentarii și interpretări gata-preparate de alții și turnate în timpane când din stânga, când din dreapta, este site-ul Hopkins (https://gisanddata.maps.arcgis.com/apps/opsdashboard/index.html#/bda7594740fd40299423467b48e9ecf6)

Statisticile lor (cu toată relativitatea unor cifre oficiale) oferă, pe de o parte, destule date pentru a constata cât de straniu vălurită este dinamica pandemiei în spațiu și timp. Pe de altă parte, ridică o serie de întrebări legitime în privința raportului număr de cazuri covid confirmate/ număr de decese în diferite țări. Nu rețin în ce lună și zi a anului trecut ne situam „la egalitate” cu belgienii în privința cazurilor de covid confirmate: cca. 148.000 și la ei, și la noi, dar, frapant!, cca. 10.000 de decese la ei, 5.000 de decese la noi. Ce să înțelegi? Că sistemul nostru sanitar e mai performant decât al lor? Mira-m-aș! Că sistemul nostru imunitar e mai bun, deși o ducem mai prost decât ei? Că virusul e blând cu noi și aspru cu ei? Am urmărit o vreme nefericita „competiție”. Ba treceam noi în față, ba ei. Astăzi (25 mai 2021) suntem înaintea lor și ca număr de contaminări, și ca număr de decese. Ne-am șubrezit? S-a înrăit virusul la noi? Tocmai acum, când pe graficul nostru curba arată că maladia descrește?! Sau: cum se explică (genetic?, sanitar?, nutrițional?, politic???…) faptul că sunt țări „norocoase”, în care, de când s-a ivit pandemia până azi, 25 mai, numărul de decese raportat la îmbolnăviri, este mic față de cel din multe alte țări: în Bhutan (1/1.411), Burundi (6/4.546), Singapore (32/61.860), Qatar (547/215.742), Emirate (1654/557.619) etc.?!

Poate vor răspunde, cândva, cercetătorii… Sau anchetatorii?!

Până o fi să mai privesc în oglinda retrovizoare, închei, nădăjduind că ne-a rămas un fir de genă din aceea care (zice legenda) îi făcea pe daci să înfrunte moartea râzând: „Domnule doctor – întreabă pacientul – când se va termina pandemia?” „Nu știu – răspunde medicul –, că nu mă pricep la politică!”…

Mihaela Malea Stroe

(text publicat în  www.curteadelaarges.ro, p. 4)

P.S. O actualizare, de pe site-ul Hopkins, azi, 19 iulie 2021, privind rata mortalității, care se menține scăzută în: Bhutan (2/2421), Laos (5/3.426), Burundi (8/5.802), Singapore (36/63.073), Qatar (599/224.278), Emirate (1.898/660.978) etc. Mongolia, acum, la aprox. 148.000 de cazuri, câte erau în Belgia și România la un moment dat, înregistrează 740 de decese (740/148.424), nu 5.000, ca la noi, respectiv 10.000, atunci, la belgieni. Încă un aspect: în Bangladesh (17.894 de decese la 1.103.989 de cazuri covid), situația este mult mai bună, în clipa de față, decât în Belgia (25.209/1.103.413), în condițiile în care, zice site-ul, în Bangladesh s-au administrat (n.b.!) numai 10.108.224 doze de vaccin (la o populație de circa 158.000.000 de locuitori!!!), iar în Belgia  – 12.700.513 doze, la o populație de circa 11.000.000 de locuitori… Care este firul logic/științific în această ininteligibilă și global haotică stare de lucruri???

Nu am explicații, nu trag concluzii, consider că merită destulă încredere cifrele raportate oficial pe site. Presupun că încă este legal să reflectez la datele statistice, la ce spun ele, și să(-mi) pun întrebări, chiar dacă nu voi găsi sau primi răspunsuri. (MMS)

Mihaela Malea Stroe

Credit foto: Dan Strauti

Jucării şi jocuri lucrate manual

Câteva doamne membre ale Grupului Şezătoare în Şcheii Braşovului au executat manual 23 de jucării şi jocuri, pe care le-au dăruit de Paşte copiilor de la Hospice Casa Speranţei Făgăraş şi familiilor acestora. Iepuraşul complice a fost Asociaţia Iia Călătoare din Făgăraş, prin proiectul numit „Cutiuța Călătoare“. Cele trei tehnici folosite au fost: coasere din fetru decupat, croşetare din lână, ambele cu umplutură şi pictură pe lemn.

Mesajul participantelor la această acţiune, Simona Tăbăcaru, Gabriela Bularca, Diana Radu, Anca Florescu-Bratei şi Antonela Lungu: Atunci când coşi, croşetezi sau pictezi, vorbeşti cu Dumnezeu multe şi destule despre aceşti copii, despre familiile lor, despre copiii tăi, familia ta şi cei care te înconjoară. În fiecare zi învăţăm câte ceva; despre noi, despre Dumnezeu şi despre oameni.

Am avut, prin acest proiect, ocazia de a dărui părticele de suflet, sub forma unor jucării şi ne dorim să fie o bucurie pentru cei care le vor primi. Sărbători în pace, credinţă şi sănătate! Mulţumiri Muzeului de Artă din Braşov pentru găzduirea în vederea realizării fotografiilor şi domnului Dan Străuţi de la pagina La pas prin Braşov pentru că se alătură de fiecare dată proiectelor noastre.

Credit foto: Dan Strauti

Present, un proiect social – cultural ce susține egalitatea de șanse

În perioada ianuarie – aprilie 2021, la centrul Bucium din Iași s-a derulat primul modul al proiectului educațional #PREƧENT, ce are ca scop facilitarea accesului la educaţie alternativă și nonformală pentru cei 64 de copii care provin din medii defavorizate, în vederea egalităţii de şanse privind integrarea în societate.

Proiectul este  o inițiativă a Asociației Industrii Creative, cu sprijinul Kaufland România, iar primul modul de comunicare a fost implementat în parteneriat cu DGASPC Iași și Muzeul Național al Literaturii Române Iași.

Cele 12 sesiuni de învățare alternativă pe diverse teme din sfera comunicării s-au desfășurat online și au avut ca traineri scriitori, jurnaliști și manageri culturali de top din România. Aceștia au susținut discuții de informare responsabilă (Viorel Ilișoi și Andrei Crăciun), scriere creativă (Ioana Nicolaie, Adina Rosetti), literatură contemporană (Lavinia Braniște și Marin Mălaicu Hondrari), comunicare online (Elena Stancu și Iulian Tănase), comunicare interculturală (Florin Bican și Cristina Hermeziu) și public speaking (Svetlana Cârstean și Robert Șerban).

Vizitele la centru au început încă de la finalul lunii decembrie, când membrii asociației au oferit cadouri de Crăciun copiilor, iar în plus față de cursurile online, biblioteca a fost dotată cu 152 de cărţi de literatură română contemporană. De asemenea, pentru buna desfășurare a proiectului și pentru a veni în sprijinul școlii online, aceștia au primit 35 de tablete, alături de rechizite școlare.

Întâlnirile au fost gândite și prezentate într-o formă interactivă și relaxată de învățare alternativă. Experiența s-a dovedit a fi una folositoare și îndrăgită de către beneficiari: „pot spune că a fost o experiență unică, ceva la care nu prea mulți au șansa” (Cătălin, 16 ani); „mi-a plăcut foarte mult acest proiect, am putut fi sinceră, să discut deschis despre anumite lucruri, m-a făcut să am mai multă încredere în mine, să aflu lucruri noi” (Paula, 15 ani); „am învățat să scriem din imaginația noastră cele mai frumoase gânduri, am învățat să povestim, să comunicăm și să avem mai multă încredere în noi.” (Petronel, 15 ani).

,,În ciuda restricțiilor actuale privind întâlnirile fizice, copiii de la centru au primit foarte entuziasmați întregul modul de comunicare. E clar că am avut anumite temeri cu privire la cum vor decurge întâlnirile cu speakerii, de aceea, am asistat și noi la primele discuții.  Subiectele, însă, au fost atât de savuroase încât lângă cei mici, ne-am alăturat și noi. Au fost sesiuni educative, dar mai ales umane. Au fost clipe când ne-au dat lacrimile la poveștile spuse de copii. Același lucru l-au pățit și invitații noștri, care ne-au destăinuit că după ce au închis camera video, s-au exteriorizat și ei în același mod. S-a creat o legătură foarte frumoasă între toți cei care au fost implicați. Iar asta cred că e și esența proiectului #Preƨent. A fi.”, povestesc reprezentanții asociației.

„Kaufland România susține educația tuturor copiilor, indiferent de mediul din care provin. Ne-am alăturat cu bucurie proiectului „Present” pentru că împărtășim aceeași viziune privind acordarea de șanse egale astfel încât copiii și tinerii din să aibă parte de un start bun în viață”, a adăugat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Proiectul educațional #Preƨent își propune conștientizarea importanței accesului la material educațional profesionist, reducerea diferențelor sociale, orientare în carieră și creșterea stimei de sine. Acesta reprezintă inițiativa Asociației Industrii Creative, ce are în portofoliu festivalurile Rocanotherworld, Classix și o serie de campanii sociale ample de ajutorare a comunităților nevoiașe din județul Iași. Asociația are ca scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

Sursa si imagini: comunicat remis la pas prin Brasov

02.04.2021 – Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

Ziua Internationala de Constientizare a Autismului are loc in fiecare an, incepand cu 9 septembrie 1989. Aceasta a fost desemnata de catre Rezolutia 62/139 a Adunarii Generale a Natiunilor Unite. Ziua Internationala de Constientizare a Autismului a fost propusa de catre reprezentantii statului Qatar, sustinuta de catre toate statele membre si adoptata la 18 decembrie 2007. Este deja tradiție recunoașterea unei realități sensibile pentru orice comunitate și manifestarea susținerii față de persoanele care suferă de autism din partea comunității, instituțiilor și oamenilor obișnuiți.

Va invitam sa va alaturati campaniei noastre on-line de conștientizare si diseminare a mesajului dedicat ZICA 2021 – Atenția, înțelegerea, susținerea și acceptarea sunt cele mai de preț daruri. Hai să le oferim împreună persoanelor neurodiverse! #UnDarNecesar

Cum puteți susține ca mesajul nostru să fie puternic? Caută rama Un dar necesar și preia peste fotografia de profil de pe Facebook pentru a atrage atenția asupra darurilor necesare copiilor cu autism. Scrie propriul mesaj de încurajare, de atenție sau de suport sau mesajul nostru: Atenția, înțelegerea, susținerea și acceptarea sunt cele mai de preț daruri. Hai să le oferim împreună persoanelor neurodiverse. Folosește la final #UnDarNecesar pentru a crește comunitatea celor care înțeleg nevoile noastre.

Ați fost alături de noi și de copiii noștri atunci când au avut nevoie. Îți mulțumim pentru darul tău, atât de NECESAR, oferit copiilor cu autism: SUSȚINERE. Alege să rămâi alături de ei de Ziua Internațională a Conștientizării Autismului și fă un gest de susținere printr-o donație .

Vrei să faci public susținerea ta? Preia vizualul campaniei pe rețelele de socializare împreună cu mesajul: Azi am făcut #UnDarNecesar pentru Asociația Rază de Speranță -. Atenția, înțelegerea, susținerea și acceptarea sunt cele mai de preț daruri. Hai să le oferim împreună persoanelor neurodiverse.

Extra info Asociația Rază De Speranță În Intervenția Și Terapia TSA

Inființată in anul 2012, organizația are ca misiune promovarea si apărarea drepturilor și intereselor persoanelor cu tulburare de spectru autist/tulburări asociate și a familiilor acestora, prin identificarea precoce, intervenția, recuperarea şi ameliorarea calităţii vieţii şi funcţionării sociale a persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, precum si susținerea actiunilor in vederea imbunatatirii vizibilitatii sociale a acestora.

Pentru mai multe detalii despre organizatie

www.razadesperantabrasov.ro

https://www.facebook.com/pg/RazaDeSperantaBrasov

Tipul de muzică care stimulează aproape 100% din scoarța cerebrală

”Orice muzica este eficientă, in mod sigur, dar s-a dovedit ca piesele din repertoriul clasic si romantic activeaza cel mai mult creierul, muzica in stil baroc in special, adica Bach, Telemann, Handel. Muzica lui Mozart activeaza aproape 100% din scoarta cerebrala, neuronii capătă un ritm specific geniilor. O doctoranda a mea, psihologul Liliana Neagu, a dovedit ca persoanele care invata folosind acest fundal sonor obtin performante cu 40% mai mari la testele de memorie. Poate ca mai tarziu se va putea ca in salile de clasa sa se puna muzica in surdina ca fundal sonor, care sa nu distraga atentia, dar care sa favorizeze memoria,” a explicat prof. Iamandescu pentru casadecultură.ro.

În urma tomografiilor cu emisie de pozitroni, s-a demonstrat că muzica barocă, în tempo lent, are o funcţie mnezică extraordinară, adică permite o îmbunătăţire considerabilă a memoriei.În studiile de specialitate, muzica barocă – Bach, Haendel, Telemann – este asociată cu fenomenul denumit „supramemorie”, amplificarea capacităţii de memorare a unui subiect influenţat de un factor extern, în cazul de faţă, muzica. Experimentele pe grupuri mari de persoane au fost efectuate plecând, însă, şi de la lucrări ale lui Wagner sau Beethoven, capabile să aducă îmbunătăţiri ale randamentului învăţării.

„Când ascultăm muzică, se întâmplă anumite modificări şi la nivel cerebral, şi la nivel biometric să spun aşa, se dilată pupilele, suntem relaxaţi, pentru că suntem într-o situaţie plăcută, într-un setting care ne produce plăcere, iar la nivel cerebral, se descarcă dopamină. Dopamina, împreună cu endorfinele, sunt acei hormoni ai plăcerii, dar dopamina, este foarte interesant, dopamina este implicată într-un circuit diferit de endorfine, şi anume este implicată în circuitul motivaţional”, spune Ana Iorga, expert în neuromarketing, Buyer Brain, pentru digi24.

Te-ai fi gândit că ascultarea unei melodii ar putea avea efect terapeutic cu rezultat dovedit ştiinţific? Şi că în unele ţări meloterapia sau terapia muzicală este pentru a răspunde nevoilor fizice, emoţionale, cognitive şi sociale ale oamenilor? După evaluarea punctelor forte şi nevoilor fiecărui client, terapeutul calificat oferă tratamentul indicat, inclusiv crearea, cântatul şi/sau ascultarea muzicii. Prin implicarea muzicală în contextul terapeutic, abilităţile clienţilor sunt întărite şi transferate în alte zone ale vieţii lor.

Muzica s-a dovedit a fi un instrument eficient de-a lungul unor cercetări ample. Este benefic pentru orice persoană atât din punct de vedere fizic cât şi din punct de vedere mental, prin îmbunătăţirea ritmului cardiac, reducerea anxietăţii, stimulării creierului şi stimularea procesului de învăţare. Muzicoterapeuţii folosesc o serie de tehnici pentru a-şi ajuta pacienţii în multe domenii, de la ameliorarea stresului înainte şi după intervenţii chirurgicale, până la dizabilităţi mintale, cum ar fi boala Alzheimer. Un studiu realizat pe un eşantion de copii cărora li se introduceau perfuzii a constatat faptul că cei care ascultau muzică în timp ce se întâmpla acest lucru erau mult mai calmi şi relaxaţi spre deosebire de cei care nu ascultau.

Terapia prin muzică oferă de asemenea căi de comunicare care pot fi utile pentru cei care întâmpină dificultăţi de exprimare. Cercetarea în terapia muzicală susţine eficacitatea sa în multe domenii, cum ar fi: reabilitarea fizică generală şi facilitarea mişcării, creşterea motivaţiei oamenilor de a se angaja în tratamentul lor, oferirea unui sprijin emoţional clienţilor şi familiilor acestora şi oferirea unei deschideri pentru exprimarea sentimentelor.

Asociaţia Americană de Terapie Muzicală (AMTA) sprijină muzica pentru toţi şi încurajează eforturile persoanelor care împărtăşesc muzica şi timpul lor. Cu cât mai mult muzică, cu atât mai bine, consideră aceştia! Dar terapia muzicală clinică este singura disciplină profesională, bazată pe cercetare, care aplică în mod activ ştiinţa de susţinere a experienţelor creative, emoţionale şi energizante ale muzicii pentru tratamentul de sănătate şi obiectivele educaţionale. Mai jos sunt câteva fapte importante despre terapia muzicală şi despre terapeuţii practică această formă de terapie:

  • Muzicoterapeuţii trebuie să deţină certificatul MT-BC, eliberat prin intermediul Consiliului de certificare pentru terapeuţi de muzică, care protejează publicul prin asigurarea unei practici competente şi necesită o educaţie continuă. Unele state solicită, de asemenea, licenţierea pentru terapeuţii de muzică certificaţi de bord.
  • Terapia prin muzică este o profesie bazată pe dovezi, care are o fundaţie puternică de cercetare. Gradurile de muzică necesită cunoştinţe în psihologie, medicină şi muzică.

Muzicoterapia are două forme diferite: forma activă şi forma receptivă. În terapia activă, terapeutul şi pacientul participă activ la crearea muzicii cu instrumente, voce sau alte obiecte. Acest lucru permite pacientului să fie creativ şi expresiv prin arta muzicii. Terapia receptivă are loc într-un cadru mai relaxat unde terapeutul produce muzică pentru pacientul care este liber să deseneze, să asculte sau să mediteze. De obicei, terapeutul determină metoda dacă nu este solicitată în mod specific de către pacient.

Se pare că nu degeaba spunea H. C. Andersen că muzica vorbeşte în cazurile în care cuvintele nu au puterea de a o face. Încearcă să asculţi o melodie relaxantă data viitoare cand eşti stresat sau un repertoriu pozitiv în crizele de anxietate. Cu siguranţă se va produce un efect miraculor asupra ta!

Medicul Iamandescu a studiat efectele benefice ale muzicii clasice, în special ale lucrărilor din repertoriul baroc.

Acest tip de muzică stimulează aproape 100% din scoarța cerebrală. Prof. dr. HYPERLINK „https://www.doctorulzilei.ro/interviu-livedoc-cu-prof-dr-ioan-bradu-iamandescu-cum-tinem-in-frau-alergiile-de-primavara/”BraduHYPERLINK este autorul unui tratat de „Muzicoterapie receptivă”, o tehnică terapeutică prin care muzica ascultată poate trata un pacient prin influenţa pe care aceasta o are asupra creierului.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Proiectul „Cărțile Vorbesc!”

Școala Profesională Germană Kronstadt, din Braşov, în perioada ianuarie-iulie 2021, derulează ProiectulCărțile vorbesc!în colaborare cu Teatrul pentru copii Arlechino și Biblioteca Județeană „George Barițiu”- Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret.

Proiectul presupune parteneriatul dintre instituții având ca scop principal: ,,Furnizarea de conținuturi educaționale în orele de limba și literatura română pentru elevi, în formă dramatizată”. Acțiunile parteneriatului vizeză sensibilizarea pentru lectură, dezvoltarea vocabularului și a culturii generale a elevilor școlii profesionale, îmbogățirea culturii artistice ( incluzînd arta spectacolului ), cultivarea imaginației elevilor școlii profesionale.

Acestea, se concretizează în sesiuni de lectură a materialului educațional, furnizat de către bibliotecă, cu actorii Teatrului Arlechino în formă live sau înregistrată, pentru orele ce se desfășoară la Școala Profesională Germană Kronstadt.

Activitățile live au loc o data pe lună, pe platforma ZOOM, media parțicipanților fiind de 70 de persoane: elevii, profesori coordonatori, actorii implicați, reprezentantul bibliotecii și invitații.

„Cărțile Vorbesc!” prin actorii teatrului Arlechino, în formă înregistrată sau live, indiferent că este vorba de opere în  proză, poezii sau teatru conform curriculei  școlare.

Pandemia a oprit timpul dar nu și procesul de învățare ci doar a schimbat stiluri și perspective. De aici și ideea proiectului de adaptare a tehnicilor didactice la noile condiții. Elevii trebuie ajutați și în același timp ”treziți” din monotonia creată de timpurile panademice.

Cu aportul unor oameni  minunați și motivați, care nu au văzut o barieră în desfășurarea activităților în mediul online ci o oportunitatea pe care au dorit să o pună în practică am reușit să transformăm prin ”upgradare” procesul de educație.

Captivi ai  înțelesului traditional al lecturii uităm ca nu doar cărțile ”citite” ci și cele pe care le-am auzit ”povestite” pot sa ne insufle o idee care sa ne inspire, să ne creeze o starea de bine sau să ne învețe lucruri noi  despre știință ori viața de zi cu zi.

În final, alături de parteneri, actorii principali ai acestui proiect sunt elevii Școlii Profesionale Germane Kronstadt care vor învăța să comunice, vorbească  și să se exprime frumos ceea ce este o calitate și denotă un grad superior de educație.

Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov

„Aniversarea Gazetei Transilvaniei 1838-2021”, amintiri din istoria culturală trăită de scriitorul Adrian Munteanu

Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov organizează „Aniversarea Gazetei Transilvaniei 1838-2021” cu o expoziție cuprinzând aspecte de viață cotidiană în perioada comunistă, perioada de după 1990 la Brașov și în țară, reforme și schimbări în mentalul colectiv, criza economică din 2008-2010 și pandemia 2020-2021.

Mihail Munteanu, tatăl poetului Adrian Munteanu, s-a născut în 1915. A fost condamnat la 5 ani, apoi la 10 ani cu delictul de uneltire împotriva ordinii sociale. Prima condamnare: 1948-1953. A doua condamnare: 1958-1964.

Video: YouTube

Imagini: Munteanu Mihail

Servicii specializate de terapie prin muzica și mișcare, suport emotional destinate copiilor cu autism. Proiect sprijinit de Fundația Pentru Comunitate prin programului MOL Pentru Sanatatea Copiilor

Pe parcursul a 8 luni, în perioada februarie 2020 – martie 2021, peste 20 de beneficiari ai organizației, copii si adolescenți cu tulburări din spectrul autist si tulburări asociate, au beneficiat de abilitare prin meloterapie si terapie prin muzica si miscare, prin sesiuni individuale cât si de grup și pregatire vocationala ( instrumente muzicale si canto)

Pe parcursul derulării proiectului RECONNECT au fost susținute ateliere de terapie prin dans si miscare folosind elemente de euritmie, pilates și balet.

De ce proiectul RECONNECT prin meloterapie și arte combinate? 

Scopul proiectului  a fost creșterea calității vieții copiilor cu TSA și tulburări asociate prin dezvoltarea unor servicii sociale psihoterapeutice de meloterapie și terapie prin miscare, necesare în procesul de recuperare și abilitare, pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă în vederea incluziunii scolare şi integrării sociale a copiilor cu dizabilităţi şi creşterea vizibilităţii acestora în mediul comunitar.

Altfel spus, practicarea muzicii, expresivă şi tămaduitoare prin ea însăşi, a urmărit o schimbare pozitivă atât din punct de vedere fizic, mental şi cognitiv, dar şi din punct de vedere socio-emoţional, atât în ceea ce priveşte exprimarea sentimentelor şi a experienţelor, a exteriorizării şi a spontaneitaţii expresiei, cât şi în vederea îmbunătăţirii comunicării şi a relaţionării cu ceilalţi. Mai departe, efectul pozitiv se răsfrânge asupra integrării copilului în mediul social, şcolar. Terapia prin mișcare duce la îmbunătățirea abilităților motorii, deasemenea,  terapiile bazate pe mișcare pot imbunătăți comunicarea socială, atenția, problemele de comportament și  performanța în sarcinile școlare

„Pentru noi implementarea acestui proiect a fost provocatoare.In plină pandemie de coronavirus zeci de beneficiari ai centrelor de zi, in speța, copii si adolescenti cu TSA si tulburari asociate nu au avut acces la servicile de psihoterapie de sprijin in vederea recuperarii, au fost în această perioadă prizonieri în propriile case unde au înregistrează regrese, pierzând abilități câștigate cu ani grei de terapie susținută financiar de părinți si ONG-uri. Din respect pentru beneficiarii noștri si familiile acestora, greu incercate, am decis sa nu ne suspendam activitatea, să susținem continuitatea procesului de recuperare psihoterapeutic, si sa oferim parintilor/apartinatorilor sprijin, suport emotional si consiliera psihologică.

Atelierele de meloterapie si terapie prin muzica si miscare, cat si atelierele pentru invatare instrument au fost un factor motivant atat pentru copiii nostri cat si pentru apartinatorii acestora, beneficiile anticipante au atins succesul scontat. Atelierele au fost o explozie de energie si veselie. Am avut alaturi specialisti si voluntari dedicati, carora le multumim” psih. Antonia Domokos, coordonator proiect

Extra info Asociația Rază De Speranță În Intervenția Și Terapia TSA 

Inființată in anul 2012, organizația are ca misiune promovarea si apărarea drepturilor și intereselor persoanelor cu tulburare de spectru autist/tulburări asociate și a familiilor acestora, prin identificarea precoce, intervenția, recuperarea şi ameliorarea calităţii vieţii şi funcţionării sociale a persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, precum si susținerea actiunilor in vederea imbunatatirii vizibilitatii sociale a acestora.

Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov

2 Martie 2021- 32 de ani de la gestul eroic a lui Liviu Cornel Babeș

Azi, 2 martie, se împlinesc 32 de ani de la gestul suprem pe care pictorul brașovean Liviu-Cornel Babeș l-a făcut pentru a atrage atenția Occidentului asupra ororilor comunismului.

Primarul Allen Coliban va participa, alături de consilierii locali, la cele două evenimente de comemorare organizate în Poiana Brașov, la baza pârtiei Bradul și în curtea bisericii de lemn, de la ora 11.00 și respectiv 11.30. Totodată, în ședința consiliului local de săptămâna trecută, primarul a anunțat că în proiectul de buget pentru acest an au fost prevăzute fonduri pentru organizarea unui concurs de proiecte în vederea construirii unui monument Liviu Cornel Babeș, fonduri care acoperă și începerea lucrărilor.

„Pe 2 martie comemorăm 32 de ani de la gestul eroic al lui Liviu-Cornel Babeș. Vă adresez tuturor invitația de a participa la marcarea acestui moment în Poiana Brașov, la ora 11.00, la crucea de la baza pârtiei Bradul, iar la ora 11.30, la monumentul de la biserica din Poiană. Este o comemorare organizată de Asociația Luptătorilor, Răniților și Urmașilor Eroilor din Decembrie 1989 și Asociația 15 Noiembrie 1987, cu sprijinul Primăriei Brașov. Totodată, în memoria martiriului lui Liviu-Cornel Babeș, municipalitatea organizează un eveniment care va fi transmis în mediul on-line, în aceeași zi.

În prima ședință a comisiei tehnice de amenajarea teritoriului și urbanism, care va avea loc chiar în data de 2 martie, vom discuta și amplasamentul pentru viitorul monument, viitoarea statuie în cinstea lui Liviu-Cornel Babeș, și, totodată, în proiectul de buget au fost prinse fonduri pentru concursul de proiecte pe care-l avem în vedere pentru realizarea acestui monument, și pentru demararea lucrărilor. Cred că este o datorie morală pe care noi, comunitatea brașoveană, o avem față de memoria acestui martir și față de familia sa, și sper să fiți prezenți alături de mine, pe doi martie, la aceste evenimente de comemorare“, a declarat primarul Coliban, la finalul ședinței de consiliu local de săptămâna trecută.

Eveniment comemorativ, on-line, la Filarmonică

Filarmonica va transmite de trei ori, la orele 18.00, 19.15 și 20.30, pe pagina de Facebook, canalul de Youtube și pe pagina instituției, un concert memorial Liviu – Cornel Babeș. Concertul cuprinde părțile 1 și 2 din Cvartetul de coarde opus 132 de Ludwig van Beethoven și un montaj cu imagini ale lucrărilor artistice ale lui Liviu Cornel Babeș, precum și imagini de la evenimente comemorative anterioare.

Cine a fost Liviu – Cornel Babeș?

În 2 martie 1989, brașoveanul Liviu Cornel Babeș și-a dat foc pe pârtia Bradul, în faţa câtorva sute de turiști români și străini, în semn de protest faţă de politica opresivă și inumană a regimului ceaușist. Era electrician la Trustul de Prefabricate și, în timpul liber, artist plastic amator. La baza pârtiei, cuprins de flăcări, bărbatul s-a prăbușit, sub privirile celor prezenți, după ce înainte de a se autoincendia a afișat pe trunchiul unui copac textul „Stop Murder, Auschwitz = Brașov“.

În 2 martie 1989, seara, Liviu Cornel Babeș murea la Spitalul Judeţean, din cauza arsurilor grave pe care le suferise. În aceeași seară, la Europa Liberă s-a transmis un anunţ scurt care spunea că se pare că un român și-a dat foc pentru a protesta împotriva comunismului.

În aprilie 1989, Occidentul a aflat despre Liviu Cornel Babeș prin intermediul ziarului „The Free Romanian“, aparţinând lui Ion Raţiu. Articolul a fost apoi preluat și de prestigiosul „The Sunday Times“.

În 1997, Liviu Babeș a fost declarat Erou Martir, iar Consiliul Local Brașov l-a declarat post-mortem cetăţean de onoare al Brașovului.

Fundația Bucuria Darului: „Nimeni nu trebuie să sufere de foame!” Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Hrana nu e un moft ci puterea lor de a-și duce crucea în fiecare zi. Combustibilul fără de care nu ar putea să trăiască, nici să își ducă zilele.

Hrana este puterea unei familii să își țină copiii la școală, bucuria celor mici de a fi în rândul lumii fără foame.

Nu e vina ta că sunt oameni care n-au ce mânca sau copii care nu știu dacă pot avea o bucată de pâine pe masă și astăzi.

Pentru noi, începutul de an înseamnă planificare, proiecte și vieți salvate din lupta pentru supraviețuire.

Mii de mâini întinse care cer ajutor și programe gândite pentru a-i susține acolo unde se simt neputincioosi și copleșiți.

De 7 ani comunitatea brașoveană are un loc în care poate să îi direcționeze pe cei sărmani întâlniți în drumurile lor.

Un loc în care aceștia primesc un pranz cald gratuit, ajutor asistat, monitorizat și pe termen lung.

Așa încât să poată prinde putere să se ridice din groapa în care de multe ori, sistemul i-a aruncat. 

Același început de an înseamnă campania de redirecționare a 3,5% din impozitul pe venit.

Alegerea conștienta a oamenilor de a susține un colț de lume mai puțin norocos.

Nu e vina ta și nici a mea. Dar noi, cei fără vină, îi putem ajuta pe cei fără șansă.
Descarcă și completează formularul 230 pentru redirecționarea a 3.5% din impozitul pe venit. http://bucuriadarului.ro/implica-te/redirectioneaza

Semnătura ta face diferența. La fiecare 30 de semnături, un om va avea ce mânca un an de zile.

După ce ai descărcat, completat și semnat formularul, poți să ni-l trimiți printr-una din modalitățile de mai jos:

  • scanat pe adresa fundatia@bucuriadarului.ro
  • în format fizic pe str. Gospodarilor Nr. 5
  • dacă ești din Brașov, ne poți da de veste la 0368 465 348 și îl ridicăm noi pentru tine.

Termenul limită pentru depunerea formularului este 25 mai 2021.

Îți mulțumim! Împreună înmulțim bucuria!

Fundația Bucuria Darului