23 iunie 2024

Contact us

Expoziția „Icoana, Lumina sufletului” a meșterului popular iconar Carmina Dan la Centrul Cultural Reduta

 Expoziția „Icoana, Lumina sufletului” a meșterului popular iconar Carmina Dan la Centrul Cultural Reduta

Centrul Cultural Reduta prin Serviciul Cultură Tradițională găzduiește expoziția „Icoana, Lumina sufletului” a meșterului popular iconar Carmina Dan în perioada 11 decembrie 2023 – 10 ianuarie 2024.

Vernisajul va avea loc în data de 11 decembrie 2023 la ora 13.00.

Expoziția va cuprinde o serie de icoane lucrate pe lemn cât și pe sticlă, realizate de meșterul iconar Carmina Dan. Vor fi expuse icoane reprezentând sărbătorile de iarnă în cele două expresii: cea bizantină și în pictura naivă.

Pentru Carmina Dan, icoana este parte din viața ei, din sufletul ei, icoana este bucuria rugăciunii, liniște sufletească, este lumina și har de la Dumnezeu.

Moștenește talentul de la tatăl ei. Prima icoană pe care a pictat-o a fost una pe sticlă, cea a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, o icoană destul de complexă pentru un inițiat în ale iconografiei. În acel moment a simțit că acesta este sfântul care o îndrumă prin rugăciune.

Carmina Dan a absolvit Școala de Arte și Meserii Tiberiu Brediceanu din Brașov, unde a urmat timp de trei ani, cursurile la Secția Grafică, dar în paralel a continuat cu Iconografia. 

,,În primul an de Iconografie, pașii mi-au fost îndrumați de doamna profesoară Izabela Nicolae, cu care am început pictura icoanelor pe sticlă și apoi pe lemn, și am continuat cu domnul profesor Ovidiu Cristian Gliga, niște oameni minunați și dedicați.

În mod obișnuit se fac trei ani de școală și apoi încă doi de specializare, dar am continuat să merg și uite așa, se fac  zece ani de ucenicie continuă, pentru că în domeniul acesta consider că ai multe de învățat. Am pictat foarte mult și acasă, eram avidă de cunoaștere, mi-am căutat modele, mi-am cumpărat materiale pentru pictură.

Daca mă întreb acum ce m-a determinat să pictez icoane? Probabil, dragostea pentru icoane o am din copilărie, de când mă ducea bunica maternă la biserica din Prejmer și tot bunica mi-a apărut de câteva ori, în vis , înainte să încep să pictez, îndrumându-mă spre biserici albe. Am simțit că e un semn. Apoi fratele meu, pe care l-am inițiat în pictura icoanelor pe sticlă, m-a sfătuit să încerc.

Icoana face parte din mine. Icoana e bucuria rugăciunii, e liniște sufletească, e lumină și har de la Dumnezeu.  Părintele Dumitru Stăniloaie spunea atât de frumos – Icoana reprezintă o veritabilă fereastră prin care omul și Dumnezeu se pot privi față în față.

Talentul pentru desen îl moștenesc de la tatăl meu. Îmi aduc aminte că, în timpul școlii, sub îndrumarea lui, eu și fratele meu ne desenam planșele la biologie, anatomie și pentru orele de desen.

Prima icoană pictată a fost una pe sticlă, cea a Sfântului  Mare Mucenic Gheorghe, o icoană destul de complexă pentru un proaspăt inițiat în ale iconografiei. În acel moment am simțit că acela e sfântul care mă îndrumă prin rugăciune.

Am avut câteva expoziții, majoritatea expozițiilor au fost cele organizate de Școala Populară de Arte, de Crăciun și de Paște sau de sfârșit de an, atât la Centrul Cultural Reduta, cât și la Librăria Okian.

Cel mai mult mi-a bucurat sufletul  faptul că am reușit să organizez la Muzeul Străzii Sforii, în anul 2019, o expoziție personală de Crăciun, cu icoane pe lemn și pe sticlă.

Au fost atunci expuse 33 de icoane, atât cât viața pământească a lui Iisus, 33 de ani. Și tot o bucurie a fost și prezența Părintelui Comşulea, care cu emoție în glas, ne-a vorbit despre taina pictării icoanelor, despre truda și harul iconarului și despre legătură dintre icoană, poartă spre Rai și credincios. 

Pictez în manieră tradițională, atât pe sticlă cât și pe lemn, cu emulsie de gălbenuș de ou cu puțin oțet și pigmenți. Toate icoanele au aplicată foiță de aur. Pentru icoanele pe sticlă, folosesc modele, sau izvoade cum se mai numesc, ale vechilor pictori iconari din diferite zone ale țării, din Arpașu de Sus – pictor Savu Moga, din Cărțișoară – pictor Matei Timforea, de la Laz – familia de pictori Simion, Ioan Pop de la Făgăraș, pictori iconari din  Șcheii Brașovului, Mărginimea Sibiului, Alba Iulia, Țara Oltului, chiar și din Banatul Sârbesc și nu în ultimul rând izvoade de la Nicula, unde este leagănul nașterii icoanelor pe sticlă din România.

Aceste zone sunt strâns legate de existența aici a așa-numitelor glăjării, manufacturi pe sticlă, asigurându-se în acest fel suportul pentru pictură, fiind la îndemână aici și lemnul de brad din care era confecționată rama.

Icoanele pe lemn le pictez în manieră bizantină, modelele fiind frescele din mănăstirile de pe Muntele Athos, mănăstirile și bisericile din Grecia, Ucraina, Serbia, Rusia și mai ales cele din țară.

Fiecare icoană mă apropie de Dumnezeu. Fiecare icoană am pictat-o prin rugăciune.”

Despre icoane și iconografie câteva cuvinte

Povestea icoanei se pierde undeva în negura istoriei. Cu puternice rădăcini în antichitatea greacă și romană ca tehnică de realizare a frescei și a mozaicului, icoana se naște odată cu creștinismul. Etimologic, cuvântul icoană, provine de la grecescul ,,ikon”, ,,eikon”, ce înseamnă figură, portret al unei persoane importante.

Există numeroase povești cum că primele icoane ar fi fost pictate de apostolii lui Hristos. Atât în Europa de Vest, cât și în Țările Române, putem vorbi de o istorie a icoanei începând cu zorii Evului Mediu (secolele VII-VIII). Atunci încep a se construi primele catedrale în Apus și chiar primele biserici din piatră pe teritoriul țării noastre, cu precădere în zona de munte și în Transilvania (Mănăstirea Vodita, Biserica din Densuș, bisericile rupestre de la Aluniș și Biserica din Viscri).

Dacă în lumea de Apus se împodobeau bisericile cu pictură pe pânză, mozaic și vitralii, în Țările Române inițial bisericile au fost împodobite cu frescă și pictură pe lemn.

Începând cu sec. al XV-lea putem vorbi la noi în țară de apariția unor școli de pictură de influență bizantină sub oblăduirea unor domni cu frică de Dumnezeu.

Astfel, în ceea ce privește fresca și icoana pe lemn, putem vorbi de pictura țărănească din Bucovina, școala greacă, școala rusească, stilul brâncovenesc, școala transilvană.

Din secolul al XVII-lea, în Transilvania se dezvoltă rapid, ca o influență venită din țările germanice, pictura pe sticlă, răspândită și în Banat și Bucovina.

Datorită numeroaselor glăjării, țăranii  iconari din Transilvania înlocuiesc rapid lemnul cu sticla. Astfel se naște cel mai frumos meșteșug popular din Transilvania, pictura naivă sau țărănească pe sticlă. De-a lungul secolelor, au apărut câteva stiluri de pictură numite școli, cum ar fi: școala de la Nicula, Maramureș, Valea Sebeșului, Marginimea Sibiului, Țara Oltului, Țara Bârsei și Șcheii Brașovului. În prezent în Valea Sebeșului, în satul Laz, încă se pictează icoane pe sticlă, de aproape 300 de ani, de către membrii familiei Poenaru, care duc tradiția mai departe pictând icoane pe sticlă.

Prin cromatică, prin reprezentarea elementelor din satul natal (case, biserici, oameni în port popular) țăranii transilvăneni au realizat de fapt un instantaneu al satului transilvan, icoana pe sticlă căpătând astfel în zilele noastre un rol de monografie a satului de altădată. Icoana pe sticlă reprezintă o fereastră spre satul de altădată al bunicilor și străbunilor noștri.

Într-o lume cosmopolită a secolului XXI, povestea icoanei se zbate să meargă mai departe spre nemurire, datorită meșterilor populari și a pictorilor ce încă se încăpățânează să transmită generațiilor actuale și viitoare acest meșteșug, ca o poveste de demult, pierdută în timpurile  noastre.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.