GĂLEATA ȘI CEAUNUL
Povestea lor s-a petrecut
La țară, undeva, demult,
Când un ceaun foarte-ncălzit
De focul ce ardea-ntețit
Sub el, strigă după-o găleată
(Care mergea încet, la apă):
-Tu, scurtă, grasă, unde mergi?
Mai repede nu poți s-alergi?
Ea a răspuns, oprită-n drum:
– De ce mă-ntrebi, măi, ars pe fund?
Decât tine nu-s mai grasă.
Și pot s-aduc apă-n casă!
Tu nu poți nici să-ți mai schimbi locul!
Stai până te pârlește focul!
Acest răspuns tăios, venit
Spre el, deodată, l-a trăsnit,
Așa-ncât graiul i-a pierit,
Deci alt cuvânt n-a mai rostit.
Uitându-se după găleată,
Cu gura lui mare, căscată,
Rău mânios, se tot gândea,
Încins de focul ce-l ardea,
Ce să-i mai spună-a doua zi,
Atunci când o va întâlni.
Și uite-așa s-a perpelit,
O noapte-ntreagă s-a gândit,
Și-n dimineața următoare
A strigat iar după căldare:
– Urâtă, guralivă, unde mergi?
– Nu vezi? Tuci afumat, plin cu terci!
Hai, du-te cu lăturile la porci!
Și spală-te pe față, când te-ntorci!
Ceaunul, simțind că pleznește
De ciudă-și spuse: ,,Îndrăznește
Să mă înfrunte o găleată?
Nu, nu vreau s-o mai las să creadă,
Că ea ar fi cea mai deșteaptă,
Cea mai grozavă … înțeleaptă … ,
Să-mi tot întoarcă replica
Și să vorbească ultima!’’
Dar nu-i venea deloc în minte
Ceva cu care s-o înfrunte.
Atunci, s-a dus direct la vărul,
Mai deștept decât el, ciubărul.
Acesta, fiind prea ocupat,
Spre un alt văr l-a îndreptat,
Mai înțelept decât ei doi,
Deci, a dat fuga la butoi.
Și după ce i-a povestit
Înfierbântat, tot ce-a pățit,
L-a întrebat: – Ce pot să-i zic
Să râd? Iar ea să tacă mâlc!
Ceva care să mă distreze,
Dar ea să nu mai riposteze!
Deci s-o oblig să îmi răspundă
Cu respect, nu cu-o insultă!
Butoiul, stăpânindu-și râsul,
L-a întrebat, căutând răspunsul:
– Faptul că vrei să râzi de ea,
Îți folosește la ceva?
– Sincer? nu prea, doar m-ar distra!
Și mă întreb, cum de nu vede
Că îmi doresc să mă respecte?
Asta mă scoate din sărite!
Și nu mai vreau, pe negândite,
Să-acționez, spune-mi ceva!
– Stai, zise vărul. – Stai așa!
Oare n-o fi greșeala ta?
Mai bine, încearcă altcumva!
Un compliment, o vorbă bună …
Și vii să mai vorbim pe urmă!
Ceaunul, nu părea-încântat,
Însă, știindu-l învățat
Pe vărul lui, l-a ascultat.
Astfel, cu vocea tremurată,
A-ntâmpinat-o pe găleată:
– Bun găsit, fată frumoasă!
– Să trăiești, băiat de casă!
– Dar, unde mergi așa grăbită?
– Să aduc apă pentru pită.
Ți-oi da și ție cât poftești,
Când vrei să te mai răcorești!
El spuse-așa, ca pentru sine:
– Oare am auzit eu bine?
Să fi vorbit acum cu mine,
Așa amabilă, căldarea?
Cu greu pot stăpâni mirarea!
Fiind atât de uluit
De-așa răspuns, și-a amintit
Ce-a zis butoiul și-a zâmbit:
– Găleată, ce drăguță ești!
– Și tu, simpatic, când zâmbești!
Secretul, dacă l-a aflat, El nici nu s-a mai deplasat
Să-l mai întrebe pe butoi,
De ce așa? O știți și voi!
MORALA:
Când vrei să fii cel respectat,
Învață doar un mic secret:
Oricând, față de celălalt,
Să ai tu mai întâi respect!
Victoria Furcoiu – Bunica
Fabula Găleata și ceaunul, este una dintre cele șase fabule din cartea ,,Povești cu secrete”, apărută în 2020 la Editura Arco Iris, al șaisprezecelea titlu din Colectia ,,Scrieri pentru copii de la bunica” , autor Victoria Furcoiu. https://www.facebook.com/513902278813346/shop/all_products/?ref_code=mini_shop_page_card_cta&ref_surface=mini_shop_storefront
Cartile pt fi comandate de aici: https://www.libris.ro/?sn.q=victoria%20furcoiu
sau de aici: https://www.esteto.ro/carti-pentru-copii/autor=Victoria+Furcoiu
Foarte interesanta povestirea