29 martie 2024

Contact us

Festivalul ,,Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”

 Festivalul ,,Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”

În weekend-ul 7 – 8 septembrie 2019, Comuna Feldioara îmbracă straie de sărbătoare în cadrul evenimentului cu tradiție îndelungată – Festivalul ,,Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”, ediţia a IX-a, manifestare înscrisă în proiectul „Obiective culturale, tradiţii şi obiceiuri în Comuna Feldioara”.

Evenimentul face parte din strategia şi programul de promovare, dezvoltare şi valorificare a tradiţiilor şi turismului, program elaborat de Primăria Feldioara, în ideea păstrării datinilor şi obiceiurilor locale, tradiţii ce ne reprezintă pretutindeni în lume, demers susţinut prin iniţiativa şi acţiunile întreprinse de către Primarul Comunei Feldioara – Ing. Sorin TAUS şi Consiliul Local Feldioara.

Istoria milenară a comunităţii noastre, de la teutoni, la vremurile moderne, ne aduce, în prezent, mai aproape de prima denumire dată Comunei Feldioara de către coloniştii germani întemeietori – Marienburg, nume datorat cavalerilor teutoni, a căror patroană era Sfânta Maria. Iată, azi, secole mai târziu, odată cu sărbătoarea Naşterii Sfintei Fecioare Maria, comunitatea noastră prilejuieşte un eveniment ce readuce istoria în prezent.

An de an, localnici şi numeroşi turişti veniţi din ţară şi din Europa, îndeosebi din Germania, au parte, în cadrul acestui festival, de un program cultural – artistic bogat şi atractiv, ce cuprinde nenumărate momente cu specific medieval, acţiuni apreciate de toţi cei ce iau parte la eveniment.

Menţionăm o parte dintre acestea: paradă şi demonstraţii cu cai, cavaleri şi domniţe; concert de muzică medievală; demonstraţii de artă şi lupte medievale, recitaluri, spectacole ale elevilor de la Liceul Teoretic „Petru Rareş” din localitate şi tinere talente locale, cântece populare, concerte extraordinare, spectacol cu torțe, foc de artificii, alături de un program deosebit susţinut în Cetatea Feldioara ce-şi deschide porţile pentru toţi cei dornici să-i descopere istoria ultimelor secole.

Aici, vizitatorii vor descoperi expoziţiile ce sunt găzduite în interiorul obiectivului turistic – Expoziţia de bază / ,,Mărturii arheologice şi mărturii de locuire şi conlocuire în Feldioara” şi Expoziţia temporară / ,,Cavalerii Teutoni”.

Curtea interioară a Cetăţii Feldioara va fi locul unde demonstraţiile şi atelierele de meşteşug vor aduce în rândul comunității o serie de activități specifice perioadei medievale.

Toate acestea, într-un cadru special: Tradiţii şi meşteşuguri populare în curtea Bisericii Evanghelice – ,,Artă şi tradiţie în Cetatea Feldioara”, parte a sărbătorii ,,Cavalerii teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”, eveniment ce își propune scoaterea la lumină a Tradiţiilor şi Meşteşugurilor din localitate şi împrejurimi, precum şi punerea lor în valoare prin Artă.

În cadrul festivalului, concomitent cu desfăşurarea programului menţionat, Cetatea Feldioara găzduieşte o serie de evenimente deosebite ce fac parte din proiectul ,,Cetatea Vie – Zilele porţilor deschise în Cetatea Marienburg – Feldioara”, proiect cultural derulat de Primăria Feldioara şi cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov.

Două zile de expoziţii, concerte de fanfară și muzică medievală, ateliere de meșteșuguri, șezătoare, povești și legende locale, teatru pentru copii, spectacole de animaţie medievală, proiecţii), acţiuni ce au rolul de a trezi la viaţă o cetate aflată pȃnă de curȃnd în ruină, de a atașa comunitatea locală de acest loc care a dobȃndit un nou sens, devenind un spaţiu viu din punct de vedere cultural, cu o ofertă culturală vastă și diversă, şi nu în ultimul rând de a promova din punct de vedere turistic Feldioara – O nouă destinaţie ȋn inima Romȃniei.

Program

Sâmbătă, 7 Septembrie
Activităţi la scenă

15:00 Parada cavalerilor însoțiți de domnițe și cimpoieri

16:00 Spectacol cu elevii Liceului „Petru Rareş” Feldioara și tinere talente

Corul de copii al Bisericii ortodoxe „Sf. Ioan Botezătorul”, Feldioara

16:30 Animaţie medievală, Cavalerii Ordinului Paladinii de Terra Medies

18:00 – 20:00 Atelier interactiv şi concert de muzică medievală cu Lupus Dacus

Prezintă: Adina Alecu

Cetatea Feldioara – Marienburg

16:00 Ateliere și animaţie medievală cu Teutonii Transilvaniei

17:00 Concert muzică medievală cu Cimpoierii de Transilvania

 

Duminică, 8 Septembrie
Activităţi la scenă

12:00 Concert de orgă ȋn Biserica Evanghelică cu Steffen Schlandt

14:00 Parada cavalerilor însoțiți de domnițe și cimpoieri

15:00 Spectacol cu elevii Liceului „Petru Rareş” Feldioara și tinere talente

16:00 Concert de muzică medievală cu Cimpoierii de Transilvania

17:00 Animaţie medievală – Scene de luptă, Cavalerii Ordinului Paladinii de Terra Medies  si Teutonii Transilvaniei

18:00 Gală folclorică – Tudor Frudui Iancu şi invitaţi

19:00 Caravana X – Factor

20:00 Spectacol pirotehnic „Apocalipsa Medievalăˮ

21:00 Recital Extraordinar PHOENIX

22:00 Spectacol de artificii

Prezintă: Claudia Miriţescu

Cetatea Feldioara – Marienburg

15:00-17:00 Animaţie medievală cu Teutonii Transilvaniei și Paladinii de Terra Medies.

 

Artă și tradiţie la F E L D I O A R A

Curtea Bisericii Evanghelice

7-8 Septembrie, 12:00 – 19:00

Expoziţie de fotografie – Cătălin Radu și Florin Andreescu

Meșteșugari feldioreni

Violeta Karmen Roman, dantelă Frivolite

Ovidiu Nicolaș, pictură

Frații Klein, meșteri fierari

Sorin Clinciu, tâmplar

Alături de invitați speciali

Gabriela Bularca, croșetat

Carmen Postolache, tricotaje

Rodica Batrȃneanu, hand-made

Fam. Ioan şi Valeria Neuvirt, împletituri din foi de porumb şi din sfoară – pictură pe lemn cu motive săseşti

Ferma Muntean

Credit foto: Dan Strauti

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Redactia

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.