Filarmonica Brașov – Performanță Culturală în Pandemie
Ne-am propus să vorbim nu doar despre cultură în sine, ci și despre viața culturală a unei comunități, mutată în mediul online.
Filarmonica Brașov a ales să fie alături de comunitate încă de la declanșarea acestei situații pandemice, adaptibilitatea fiind cuvântul cheie ce a guvernat întreaga activitate. Am inițiat Campania de solidaritate #Muzicadăputere, transmițând LIVE, în fiecare seară de joi, concertele mult dorite de melomani.
Campania #muzicadăputere a venit în sprijinul celor ce stau acasă, pentru a le crea un cadru cât mai confortabil. Ne-am conectat cu oamenii prin intermediul muzicii, acest tip de conexiune fiind vitală, nouă, oamenilor pentru a putea trece peste greutăți. Iar reacțiile din partea sutelor de oameni nu au întârziat să apară. Am primit mulțumiri, încurajări dar și întrebări ale oamenilor care ne-au urmărit și au văzut concertele gratuit.
S-a creat un nou flux energetic între Filarmonică și publicul ei, recenziile primite fiind o sursă permanentă de inspirație. Și în această manieră s-a intensificat activitatea în zona de Comunicare și Relații cu Publicul și în zona de Marketing. Două elemente de bază, vitale, ce merg mână în mână în situații de criză.
Estetica creativității și contentul au devenit foarte importante, focusul activității fiind pe această zonă. Activitatea pe facebook a devenit una foarte intensă, ce are în spate ore de muncă pentru o aparentă banală postare.
Am adaptat mesajele! Altă atitudine, alte zâmbete!
Oameni adunați în sala virtuală, recorduri de audiență în online! Pentru că în aceste vremuri dificile muzica nu s-a oprit. Și melomanii, toți cei ce iubesc muzica, au fost încântați! Să nu uităm de cei mici și nazdrăvani, cei mai cei melomani. Pentru a veni în întâmpinarea cadrelor didactice, în perioada Școala Altfel, am organizat transmiterea Concertelor Educative Online, în ziua de vineri, așa cum erau prevăzute în perioada de dinaintea pandemiei. Trecem împreună prin asta! Pentru ca apoi, când va fi posibil, să ne reîntoarcem mai creativi, cu forța și dorința de a duce actul cultural la cele mai înalte dimensiuni artistice.
Acum este perioada de Cultural Branding; momentul în care Filarmonica se consolidează ca entitate a comunității printr-o prezență activă. Întreaga campanie de susținere a fost construită pe 3 piloni – relevanță, consistență și emoție. Și publicul a perceput acest mesaj. Ne-am regăsit în continuitatea valorilor. Pentru simplu fapt că…EXISTĂM. Căci acesta este sensul nostru, dintotdeauna, de a exista! Dovezile sunt multe, cam tot atâtea câte a trecut istoria până acum. Însă ceea ce este important este #puterea de a trece peste.
Această pandemie ne-a demonstrat că putem fi productivi și că ne putem reinventa. Avem această capacitate! Creativitatea a conturat noi performanțe pe fondul acestei provocări. Artiștii Orchestrei Simfonice s-au redescoperit și au scos la iveală noi talente pe care altfel, nu le-am fi știut. Și nici publicul nostru. Au susținut minirecitaluri de acasă, în diverse formule…câte doi, câte trei și chiar sesiuni de trio sau cvartet compus dintr-un singur artist. Da! Ați citit bine. De altfel, găsiți materialele pe pagina de facebook a Filarmonicii.
Am ales o comunicare empatică cu publicul nostru, cu melomanii în special. Dar s-au deschis noi canale de comunicare și cu un alt segment de public, cu acei oameni care până acum nu conștientizau frumusețea și emoția muzicii. Am refăcut tot marketing-ul social-media. Am ridicat pagina de Facebook spre 24.700 de like-uri. Am avut concerte live în fiecare joi . Și vinerea, concertele educative. Ne mândrim cu statistici record care arată că suntem primii în top la interacțiune și impact.
Ce am făcut? Am oferit soluții la o viață în izolare. Am umplut casele oamenilor cu muzică. Casele tuturor ce ne-au primit cu sufletul! Online, desigur. Muzica este ceva-ul care ajută oamenii să treacă mai ușor nu doar peste ceea ce înseamnă pandemie, ci și peste starea de plictiseală și chiar oboseală psihică.
Campania este centrată pe comunitate, pe public și nu pe instituție. Mai ales în această perioadă. Oamenii văd și simt. Ei te aleg, ei îți aleg locul. Nu poți să spui că ești și faci, dacă nu ești și nu faci. Logic, nu?
Imediat după declanșarea pandemiei, am fost prima Filarmonică care am ieșit cu concerte transmise LIVE.
Prioritatea noastră a fost, și este în continuare, continuitatea actului artistic – INNOVATIVE CULTURE LIFE – pentru că viitorul vieții culturale este despre identitate culturală continuă dar reinventată. Indiferent de hârtoapele vremii, cultura are o singură direcție…tot înainte!
Trebuie să ne asumăm variante instrumentale care să permită distanțarea și cântatul în grupuri restrânse.
Cu siguranță pentru a evita aglomerările în spații închise, va trebui să gândim concerte în aer liber, care necesită o infrastructură diferită, cu programe dedicate acestui nou tip de viață artistică.
Noi continuăm să ne adaptăm cu gândul că ne vom revedea curând, în sala de concerte. Cu o nouă imagine și noul tip de comunicare, îndreptate către valorizare cu impact spre și pentru viitor, cu manifestări în online ce au impresionat publicul din țară și din străinătate, nu doar spectatorii brașoveni, Filarmonica Brașov este astăzi instituția culturală din România,cu cel mai mare impact în online, conform statisticilor actuale.
Mai mult, credem că poate deveni o mândrie nu numai pentru melomani, ci pentru toţi brașovenii dornici să-şi vadă orașul capitală culturală…de ce nu? Brașovul are toate şansele ca să-şi întărească poziţia pe harta culturală a lumii.
Sperăm ca brașovenii să se bucure din plin de această nouă transpunere a Filarmonicii, să participe în viitor la cât mai multe dintre evenimente pentru că vor avea ocazia să asculte multă muzică de calitate atât în sala de concerte cât și în spaţiile pe care le oferă, cu generozitate, acest faimos oraș de la Poalele Tâmpei. Paradoxul situatiei?
Putem face Performanță în pandemie!
Alexandra Grancea, PR Filarmonica Brașov
Imagini Filarmonica Brasov