Gând pribeag

Nu-ți pasă! Asta îi răsună în minte toată după-amiaza. Simțea că nu mai avea aer, își simțea capul greu și sufletul sfâșiat. Simțea că totul se năruie în jurul ei… Oare așa va fi toată viața?! Se întreba: oare aceasta este vestita frumusețe a vieții, despre care tot auzise căci pentru ea viața de până atunci nu îi oferise nicio alinare.

S-a uitat la ceas, era noua seara, îi venea să urle de durere… numai ea știa cât de mult îi iubește! Cum puteau să o acuze că nu îi pasă? Așa îi înțelegeau ei tăcerea? Ca fiind nepăsare?!… Of, Doamne, de-ar ști cu toții durerea ei… dar n-o știe nimeni. De fiecare dată suferise în liniște, fără să o vadă cineva. Toți îi vedeau doar zâmbetul și atunci unii i-l intrepretau greșit. Oare aici să fie greșeala ei? Poate că Da. Nu s-a gândit la acest aspect dar acum îi tulbura gândurile… Ești o egoistă! îi răsună din nou în minte. Da, să iubești, în viziunea lor era egoism. Să-ți dorești să fie bine era egoism… poate modul ei de a le arăta că îi pasă era greșit… Era de-a lor însă era atât de diferită de ei! Nici privirea, nici gândirea nu o ajutau să semene cu ei. Întotdeauna a fost o visătoare. Îi plăcea să călătorească, să cunoască oameni noi, îi plăcea să citească, să picteze, să cânte dar niciodată nu a cântat în prezența cuiva. De multe ori adormea numărând stelele printre frunzele nucului bătrân! Nucul acela care îi știa toate secretele copilariei, l-au tăiat fără milă… De-ar fi dispărut și lacrimile odată cu el…

Acum lacrimile dispăreau în perna binevoitoare, dar într-o zi cine știe unde va ajunge această pernă?! Cine știe unde va fi ea într-o seară asemănătoare… Pentru cine va suferi și cu cine va împărți suferința… Cine o va acuza de nepăsare sau cine o va iubi cum îi iubește ea…

Credit foto: Iulia Ruginosu