Grup de suport – „Mame cu brațele goale”, la Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov

Vino să împărtășești cu noi experiența ta legată de pierderea pruncului tău drag. Este valoros pentru noi toate să povestim aceste experiențe, fără să judecăm și să fim judecate.
De multe ori avem sentimentul că suntem singurele care am trecut prin aşa ceva, ceea ce ne adânceşte suferinţa. A afla că mai sunt şi alte femei care au trecut prin situaţii similare este în sine o uşurare. Prin procesul de interacţiune din grup (confidenţialitatea fiind cuvântul cheie) vei avea ocazia să primești răspunsuri şi să oferi totodată suport pentru celelalte femei.

Întâlnirea va avea loc sâmbătă, 25 martie 2023, orele 10-13, la Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, în Piața Sfatului nr. 25.

Înscrieri: la adresa casa.muresenilor@gmail.com
Numărul de locuri este limitat!
Beneficii:
• primirea și oferirea susținerii și feedback-ului;
• îmbunătățirea relațiilor și a comunicării interpersonale;
• experimentarea de atitudini și noi comportamente;
• exprimarea sinceră și directă a propriilor sentimente;
• înțelegerea propriilor gânduri, emoții și comportamente prin compararea cu tiparele observate la celelalte persoane din grup;
• creșterea încrederii în propria persoană, îmbunătățirea imaginii și a stimei de sine.
Discuțiile vor fi moderate de Camelia Popescu (Rangu), mama Daliei, moartă înainte de a se naște. Camelia este coordonator al proiectului „Mame cu brațele goale”, lucrează în domeniul culturii și educației adulților și are experientă în dezvoltarea abilităților umane (soft skills).

Iată mărturia unei participante de la grupul de suport din Timișoara: „De când am aflat de grupul de suport am știut că vreau să fiu acolo. Doar că m-am răzgândit și răz-răzgândit de mai multe ori. De fiecare dată îmi spuneam: Știi că o să mergi. Ai nevoie de asta. Așteaptă. Așa că am așteptat. M-a ajutat și sprijinul unei mame pe care am întâlnit-o prin proiectul „Mame cu brațele goale”; cred că a simțit nesiguranța mea sau poate că și ea trecea prin ce treceam și eu.

Am ajuns la întâlnire cu inima bătând atât de tare, parcă tocmai ce terminasem un maraton. După primele minute mi-a trecut prin minte să mă ridic și să fug. Nicio altă experiență nu mă pregătise pentru asta. Nu știam ce să fac, nu știam ce vreau și nu știam cum pot să ajut pe altcineva. Chestia e că nici nu trebuie să știi… Așa că am așteptat. Ce știu e că avem nevoie de conexiune, avem nevoie să ne spunem poveștile și avem nevoie de oameni care doar să fie acolo. De când s-a întâmplat am evitat să vorbesc despre pierderea mea din cauză că nu voiam să pun în dificultate persoana care mă asculta sau nu voiam să aud sfaturi despre cum să trec peste. Ce efect a avut asta? Am știut după grupul de suport, când am simțit că nu îmi mai țin respirația. Parcă până atunci am fost sub apă și ieșeam puțin la suprafață pentru câte o gură de aer. Nu se schimbă lucrurile peste noapte, nu se schimbă dacă le spunem, dar ce e important e că în continuare se ține grupul de suport și că respir. Mulțumesc!”

Credit foto: Camelia Popescu (Rangu)

VIA: pagina de facebook a evenimentului