5 martie 2026

Ieri a avut loc cursa cu obstacole a comunității. Au luat startul 2.100 de eroi alergători de toate vârstele, iar peste 750 de donatori s-au alăturat pentru a susține cele 15 cauze!

 Ieri a avut loc cursa cu obstacole a comunității. Au luat startul 2.100 de eroi alergători de toate vârstele, iar peste 750 de donatori s-au alăturat pentru a susține cele 15 cauze!

Cursa donațiilor continuă. 30 iunie este ultima zi în care se pot face donații pentru proiectele Brașov Heroes de anul acesta.

Fundația Comunitară Brașov alături de cei doi co-organizatori, Cartier Coresi și Fundația Țiriac, având drept partener instituțional, Primăria Municipiului Brașov, au organizat, ieri, 15 iunie 2025 la Lacul Noua a douăsprezecea ediție Brașov Heroes.

Brașov Heroes s-a concentrat și anul acesta pe ce înseamnă cu adevărat creșterea încrederii și dezvoltarea spiritului de colaborare din comunitate. Brașov Heroes activează an de an comunitatea pentru Binele pe care îl pot face împreună organizațiile locale, grupurile de inițiativă, oamenii activi și donatorii individuali – persoanele fizice, dar și companiile private și partenerii instituționali atunci când își propun să lucreze eficient împreună.

15 iunie 2025 a fost o adevărată sărbătoare a Binelui făcut împreună. Au fost prezentate și premiate cele 15 cauze implicate, publicul a ascultat poveștile lor și a înțeles și mai bine câte obstacole au oamenii din organizații și beneficiarii lor de depășit zi de zi. Ziua a continuat cu momentul cel mai drag participanților, și anume încălzirea cu instructorul Marius Grancea. Au urmat cursele, iar la cea pentru familii au putut participa peste 1.400 de persoane de toate vârstele, indiferent de condiția lor fizică, inclusiv persoane cu dizabilități de vedere și animale de companie. Toți participanții au primit la finish medalia de #eroudeBrașov, apă și ceai de la partenerii evenimentului.

Zona cauzelor și a partenerilor corporate a fost plină de viață, de activități, de surprize, cadouri și de bunătăți. În jurul prânzului, au fost premiați cei mai rapizi alergători de la cursele scurtă (6 km) și lungă (8 km). De asemenea, au fost premiate companiile care au susținut financiar organizarea acestui eveniment. La final, au urcat pe scenă echipa extinsă care organizează evenimentul și cei peste 80 de voluntari, fotografi și oameni dedicați, care și-au pus timpul în slujba binelui.

Până în acest moment, s-au strâns 250.000 de lei. 2 dintre cauze și-au atins obiectivul financiar, 6 dintre ele se află la procente cuprinse între 40% și 75%, iar 6 dintre ele nu au atins încă 35%. Toate au în continuare nevoie de implicarea comunității brașovene. Povestea cauzelor este prezentată pe website-ul dedicat, oricine dorește să cunoască organizațiile și pe cei 125 de ambasadori care le sprijină și mai ales, să devină donatori o pot face în cel mai simplu mod, direct pe www.brasovheroes.ro. Site-ul garantează transparența, donațiile sunt actualizate zilnic astfel încât în timp real se poate vedea suma strânsă de fiecare cauză.

Testimoniale

”Ediția a 12-a Brașov Heroes nu a fost doar o cursă cu obstacole – a fost o aniversare. Am sărbătorit 10 ani de Fundație Comunitară Brașov și 10 ani în care am crescut împreună. 10 ani de idei transformate în proiecte. 10 ani de oameni care au spus „Da!” atunci când comunitatea avea nevoie. 10 ani de alergători, donatori, voluntari, visători – eroi în fiecare zi, nu doar la cursă. În toți acești ani am învățat că atunci când oamenii se adună în jurul unor cauze bune, comunitatea crește. Se întărește. Prinde rădăcini și înflorește. Mulțumim tuturor: alergătorilor, voluntarilor, susținătorilor, partenerilor, organizațiilor locale – fiecare dintre voi a pus o piesă în acest puzzle numit Brașov Heroes și în această construcție minunată care este Fundația Comunitară Brașov. Ne revedem la următoarea ediție – mai puternici, mai uniți, mai eroi ca niciodată!” – Oana Sava, Președintele Boardului Fundației Comunitare Brașov, organizatorul Brașov Heroes.

”Brașov Heroes a crescut an de an, din 2014, de la prima ediție la care au fost 350 de alergători, am ajuns anul acesta la peste 2.100 de alergători înscriși. Ceea ce face, însă, acest eveniment aparte nu este performanța sportivă, ci performanța comunitară. Ca oameni, avem nevoie să simțim că facem parte din ceva mai mare ca noi, ceva peste persoana noastră individuală, iar Brașov Heroes satisface această nevoie, indiferent că ești donator, alergător, ambasador, voluntar sau sponsor, ne adunăm cu toții în aceeași zi la Lacul Noua ca să susținem și să celebrăm proiecte comunitare locale valoroase în care credem. Fiecare inițiativă înscrisă la Brașov Heroes aduce plus valoare în comunitate și contribuie la o lume mai bună. Vă mulțumim că aveți încredere în noi, vă suntem recunoscători că prin susținerea voastră dăm curaj oamenilor care au cea mai mare nevoie.” – Iulia Teodora Florea, Director Executiv al Fundației Comunitare Brașov, organizatorul Brașov Heroes.

„Pentru mine Cursa familiilor de la Brașov Heroes are o semnificație aparte. Am avut onoarea să fiu ghid pentru Mihai Nistor, un om a cărui forță este o adevărată sursă de inspirație. Am parcurs împreună cei 4,4 km în doar 28 de minute, o performanță care demonstrează că adevăratele limite sunt doar cele pe care ni le impunem singuri. Faptul că Mihai este nevăzător nu l-a încetinit, dimpotrivă, mi-a dat mie un imbold să alerg mai motivat și să observ din nou câtă putere avem în noi. Am alergat pentru a susține proiectul PLANUL B al Asociației BIMA Project, iar un prieten a zis foarte bine: ”ideea nu este să donăm mult, ci să donăm mulți”. Să fim solidari, uniți ca degetele unei mâini. Pentru noi este a treia participare și mereu simt că suntem mai puternici și putem produce o schimbare reală doar când ne pasă și alegem să nu rămânem indiferenți, ci să ne implicăm fiecare în modul potrivit nouă.” – Bogdan Coman – ambasador BIMA project, una dintre cele 15 cauze locale participante.

Despre Fundația Comunitară Brașov 

Fundația Comunitară Brașov are misiunea de a crea punți între nevoile și resursele locale și de a acționa ca un catalizator pentru o comunitate mai unită, mai generoasă, mai solidară și rezilientă. În activitatea de 10 ani, a finanțat și a mentorat 327 de proiecte comunitare și a acordat un buget de 6.395.997 de lei prin mobilizarea celor peste 130 de donatori corporate, a celor 17.500 de donatori individuali și a persoanelor resursă din comunitate.

Fundația Comunitară Brașov este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 18 fundații comunitare din țară. Detalii despre mișcarea de fundații comunitare, puteți găsi, accesând: https://ffcr.ro/fundatii-comunitare/

Pentru mai multe detalii despre programele fundației, vizitați www.fundatiacomunitarabrasov.ro 

Co-organizatori:

10 ani de dezvoltare sustenabilă și viziune inovatoare comunitate dinamică  – https://coresibrasov.ro/

Coresi sărbătorește 10 ani de când este parte activă din comunitatea brașoveană! De un deceniu construim împreună un loc de întâlnire, de socializare, de inspirație și de sinergie a vieții urbane cu natura. Ne mândrim cu cei peste 14 milioane de vizitatori care ne trec pragul anual, cu cei peste 160 de parteneri care ne sunt alături precum și cu spațiile verzi care acoperă 30% din proiectul Cartier Coresi. Dar, cel mai mult, ne bucurăm că am reușit să creăm un ecosistem dinamic în care zilnic peste 12.000 pe persoane lucrează sau locuiesc.

Coresi nu este doar un spațiu comercial, ci un loc în care ne întâlnim, ne bucurăm de experiențe excepționale unice și creștem împreună. De la început, am crezut în dezvoltarea sustenabilă și în integrarea armonioasă a proiectului cu nevoile oamenilor și orașului, printr-o viziune îndrăzneață, pe termen lung, fiind cel mai amplu proiect de regenerare urbană din țara noastră. Coresi a fost și primul centru comercial certificat Breeam – nivel Excellent.

Astăzi, prin mix-ul de retail, servicii, locuințe, birouri și zone de recreere, Coresi este o poveste de succes scrisă de toți cei care ne vizitează zi de zi. Coresi este inima unui cartier care își asumă zilnic rolul de animator comunitar, devenind o scenă deschisă pentru comunitate, o expresie a locuitorilor săi. Cartier Coresi reprezintă primul demers de reînnoire urbană și revitalizare a unei zone industriale, în partea de nord a orașului, demarat în anul 2012. Proiectul înglobează șase funcțiuni: centrul comercial – Coresi Shopping Resort desfășurat pe 24 ha; rezidențialul – Coresi Avantgarden, dezvoltat alături de Kasper Development, pe o suprafață de 46 ha, începând cu 2016, zona office – Coresi Business Campus care au o suprafață totală de 60.000 mp; co-working-ul – The Business Factory I, II și III cu o suprafață totală de 3.000 mp; hotelul Qosmo, inaugurat în iulie 2021 și Cartier Hub by Learnex.

Fundația Țiriac – https://fundatiaiontiriac.ro/

Misiunea Fundației Țiriac este de a sprijini accesul copiilor și tinerilor la sport și educație, promovând un stil de viață activ, sănătos și echilibrat. Înființată în 2014, Fundația derulează constant proiecte care susțin dezvoltarea armonioasă a celor mici, practicarea sportului de masă și de performanță, precum și implicarea activă în comunitățile locale.

Pentru a oferi cât mai multe oportunități de creștere și afirmare, Fundația organizează cursuri gratuite de inițiere în patinaj, gimnastică, fotbal și tenis pentru copii. În paralel, investește în construirea de baze și facilități sportive și oferă burse și sprijin educațional.

Activitatea Fundației se extinde și dincolo de sport și educație. Aceasta se implică activ în acțiuni caritabile, susține cauze umanitare și desfășoară inițiative în domeniul protecției mediului și ecologiei, contribuind la formarea unor generații mai conștiente, mai responsabile și mai solidare.

Primăria Municipiului Brașov – https://www.brasovcity.ro/

Primăria Municipiului Brașov susține în fiecare an Brașov Heroes prin acordarea în mod gratuit a spațiului de desfășurare a cursei cu obstacole a comunității la lacul Noua.

Sursa: comunicat remis La pas prin Brașov

    Lasă un răspuns