‘Iile din lăzile Cristolovene’
De Buna Vestire, în muzeul din curtea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Cristian a fost inaugurată expoziţia „Iile din lăzile Cristolovene”.
Costumele tradiţionale populare româneşti au fost adunate de Asociația „Sfânta Maria” din Cristian şi reprezintă zonele etnografice Ţara Bârsei, Bran şi Muscel.
Chiotele copiilor au luminat costumele din pânză albă de bumbac, in sau borangic.
Sub semnul credinţei, purtaţi prin istorie şi artă, ne-am primenit sufletul cu armonia unei comunităţi care-şi iubeşte tradiţiile şi dăruieşte cunoaştere.
Despre viaţa agrară, despre jertfă, credinţă şi portul popular au vorbit Pr. Lect. univ. dr. Vasile Sorin DOBRE şi Victoria Ţăroi – Asociaţia Culturală Artessentia:
Pr. Lect. univ. dr. Vasile Sorin DOBRE este iniţiatorul Centrului de zi pentru copii din parohia ortodoxă Cristian, protopopiatul Bran-Zărneşti unde are sub grijă peste 50 de copii. De peste cinci ani Roxana Dobre, soţia preotului, conduce Asociația „Sfânta Maria” Cristian. Activităţile culturale, tabere, prevenirea abandonului şcolar, activităţile de sensibilizare pentru rezolvarea unor cazuri sociale sunt stâlpul de lumină al comunităţii din Cristian cu reverberaţii şi în localităţile Vulcan, Holbav și Mina 1 Mai din județul Braşov. Asociația „Sfânta Maria” este sprijinită de voluntari. În anul 2016 programele Asociației au fost finanțate exclusiv de Parohia Cristian I precum și din donații și sponsorizări.
Victoria Ţăroi – licenţiată în conservare – restaurare la Facultatea de Arte Vizuale din Timişoara, cu dublu masterat în restaurare iconă şi textile – este un reputat artist vizual cu numeroase expoziţii de nivel naţional şi internaţional, cu experienţe multiple în cercetare și restaurare artă, pedagogie și curatoriat, cu portofoliu amplu în domeniul design-ului muzeal, de interior, obiecte, mobilier și vestimentar.
În fiecare an, la 25 martie, prăznuim Buna Vestire prima sărbătoare închinată Maicii Domnului, sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzător celui de Bunavestire).
Credit foto: Dan STRĂUŢI
Video: YouTube