Inaugurarea ,,Muzeului din Şcoală”

SONY DSC
Sâmbătă, 30 iunie 2018, la Școala Gimnazială din Șirnea, a avut loc deschiderea MUZEULUI DIN ȘCOALĂ.
Proiectul cultural „MUZEUL DIN ȘCOALĂ – proiect de valorificare a colecției «Nicolae Frunteș» și a moștenirii culturale comunitare din Șirnea” realizat de Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, cu sprijinul Consiliului Județean Brașov și împreună cu partenerii Primăria Fundata, Asociația PRO-ȘIRNEA și Școala Gimnazială Fundata și-a propus valorificarea în scop turistic-social a moștenirii culturale reprezentate de colecția „Nicolae Frunteș” din Șirnea. Proiectul cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, a fost implementat în perioada aprilie-iulie 2018.
În anul 2017, prin acțiuni de conservare au fost salvate 664 de piese din colecția Muzeului Etnografic, Olimpic și de Artă Contemporană „Nicolae Frunteș” din Șirnea iar în acest an patrimoniul este expus într-un spațiu nou, trei săli de clasă amenajate în clădirea Școlii Gimnaziale din Șirnea.
În acest context, am dorit, pe de o parte, să salvăm cât mai mult din memoria și moștenirea culturală ale zonei și, pe de altă parte, să contribuim la diversificarea și îmbunătățirea calității ofertei cultural-turistice. Prin intermediul unor activități specifice de cercetare-documentare a moștenirii culturale a comunității din Șirnea, de realizare a unei expoziții temporare cu patrimoniul din colecția muzeului și derularea de activități educative în cadrul expoziției, dorim să oferim turiștilor, dar și localnicilor, un spațiu în care aceștia să poată admira obiecte și imagini vechi, mărturii ale unui trecut care a făcut renumele comunităților din zona Fundatei.
Expoziția MUZEUL DIN ȘCOALĂ reflectă personalitatea întemeietorului profesorul Nicolae Frunteș. Expunerea din prezent cuprinde: piese din costume tradiționale, bunuri culturale din lemn – obiecte gospodărești sau pastorale, ceramică tradițională, mobilier țărănesc și decorațiuni de interior din gospodăria tradițională, trofee olimpice, echipament sportiv, memorialistică și artă contemporană.
Colecția muzeală este puternic legată de oameni și viețile acestora. Fiecare obiect are poveste, spusă de urmele de folosire, de urmele uneltelor. Umbrele oamenilor din trecut mai pot fi văzute pe pășuni, pe ulițele care leagă o casă de alta și în chipurile locuitorilor din prezent. Vizitatorul se va întâlni cu șirnenii ale căror portrete privesc din tablourile așezate pe pereții expoziției, se menţionează în comunicatul remis La pas prin Braşov.
Imagini remise de Muzeul ,,Casa Muresenilor” Brasov