19 aprilie 2024

Contact us

Maria Boboia: Oameni, locuri, datini și povești! -„Îngropatul Paștilor”

 Maria Boboia:  Oameni, locuri, datini și povești! -„Îngropatul Paștilor”

Oameni, locuri, datini și povești! Lasă-i libertatea omului, lasă-i credința, lasă-i sufletu în pace să fie aproape de Dumnezeu!

Dintotdeauna că o fost pace, că o fost război oamenii au găsit o cale către Dumnezeu, au sădit în suflet un grăunte de credință! Dintotdeauna omu când a simțit nevoia și sufletul îi râvnea după o rugăciune l-a căutat pe Dumnezeu de pretutindeni!

Azi, aici la noi în satul cu comori, am bătut cale lungă. Am plecat de la răsărit și am bătut cărările hotarelor și am ajuns până la asfințit. Am ajuns în granița de hotar.

Plimbarea de azi pe hotare a avut o misiune grea. Doar cu credința te poți încumeta la o așa drumeție spirituală. A fost una cu „,toată grija ce-a lumească de la noi s-o lepădăm”.

Am trăit multe, am văzut parcă destule ale vieții, dar parcă ce-a de azi a fost ceva divin! Nu am simțit nici vântu, nici ploaia și nici frica. Am mers înainte cu Dumnezeu. Misiunea mea a fost una mai simpla și în tăcere, am fost fotograful aceste zile, pentru ca acum pe seară să pot aduna din sufletul meu câteva cuvinte despre trăirea, rostu și rânduiala de azi!

Mai presus de orice cred cu tărie că prima îi credința si după aceia un obicei sau un ritual Dumnezăiesc! În puținele sate, sau poate chiar deloc am auzit de, „ÎNGROPATUL PAȘTILOR”. Din toate obiceiurile și din toată tradiția și cultura noastră nu mi se pare nimic strain. Așa m-am născut, așa am crescut cu aceste rânduieli Dumnezeiești și omenești!

Am bătut drum lung să îndeplinim această misiune cu credință să nu ne bată pustiu hotaru, să nu ne bată grindina și ploi grele pământurile, să nu ne uște seceta hotarele. Am spus rugăciuni din suflet și cu glas tare l-am rugat pe Dumnezeu Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh să ne apere de orice rău!

Tot prin rugaciuni am făcut o învoială. Că și la anu care vine și an de an să ne ducem ritualul mai departe.

Am întrebat de când acest obicei și tăcerea mi-a fost un răspuns corect. Adică de demult… Oare cât de demult o fi?!  Și atunci m-am dus cu gândul atât de departe încât am găsit răspunsul: de când îi lumea, pământul și omu care a purtat ca armă de biruință credința ca Dumnezeu!

Cu drag din satul cu comori,

Maria Boboia!

26 aprilie 2020

Foto: Maria Boboia

Redactia

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.