Mihaela Malea Stroe: In memoriam D.R.Popescu
Multă vreme, înainte de 1989, activitatea cenzurii a fost drastică și se știe că a obligat scriitorii la tot felul de artificii, subterfugii, machiaje ale textelor cu scopul să înșele vigilența celor care supervizau editarea. La rândul lor, cititorii au fost obligați să caute printre rânduri mesajul ascuns, să caute dincolo de aparențe. Cenzura a determinat funcționarea unui complot tacit scriitor – operă – cititor, uneori nu lipsit de satisfacții. De pildă atunci când, cosmetizat în așa fel încât să corespundă… „gustului” cenzorilor, „scăpa” pe piața cărții „fructul oprit” – imaginea nudă a realității comuniste.
Ilustrativă în acest sens ni se pare situația piesei „Piticul din grădina de vară” a lui D.R.Popescu, piesă concepută în 1972, în plină modă a proslăvirii eroismului comunist și a realizărilor lui revoluționare.
La o primă lectură, piesa respectă întru totul cerințele momentului. Cenzura nu putea să fie decât încântată de un text „aliniat” politic, a cărui acțiune se desfășoară în memorabilul an 1944. Eroina (evident victimă) aparținea unei organizații clandestine comuniste. Siguranța statului (călăul, torționarul) o condamnase la moarte, iar ea preferă să moară decât să-și trădeze tovarășii… etc., etc., etc.
Tocmai această prea transparentă încadrare în șabloane, venind din partea unui scriitor subtil, înclinat să opereze cu simboluri, ne-a îndemnat să reluăm lectura, căutând o „cheie”, un alt registru. Și cheia exista, ascunsă inspirat într-una dintre replicile celui mai „inofensiv” personaj – eroina comunistă: „… ce libertate am pierdut venind în pușcărie? Libertatea de a nu face coadă la pâine. De a nu vota niște imbecili, de a nu spune poezii de ziua unui rege gângăvit. Ce-am pierdut? Libertatea de a nu putea să vorbești nimic. De a te teme de telefonul din casă, de a vedea în fiecare poștaș un polițist, în fiecare instalator de gaz – un turnător…” Coada la pâine era de mare actualitate, chiar emblematică pentru „progresele” realizate pe calea sărăcirii de către regimul comunist. Ea putea constitui, deci, un „indiciu” de lectură. De aici încolo, totul se putea citi „altfel”. Nu era necesară decât o simplissimă substituire a câtorva termeni: rege (gângăvit)/președinte (…gângăvit), polițist/milițian (în fragmentul citat), domn/tovarăș, comunist/„reacționar”, Siguranță/ Securitate (în întreaga piesă) pentru ca tot ce părea o evocare cuminte a pătimirilor tinerei ilegaliste în timpul regimului „burghezo-moșieresc” să se transforme într-o sfredelitoare privire critică asupra împilărilor și nemerniciilor de strictă actualitate în comunism. Este greu de presupus că această decodare a textului, prin intermediul a (doar!) cinci cuvinte ar fi fost posibilă cu totul întâmplător. Dimpotrivă. Pentru cine cunoaște rolul jucat de cenzură, feluritele strategii la care au apelat unii dintre scriitori pentru a putea „strecura” către cititori adevărurile interzise nu sunt cu desăvârșire străine. Cele cinci cuvinte au fost folosite, mai degrabă, cu efect de xilină lexicală pentru „amorțirea” vigilenței funcționarilor din instituția menționată. Oricum, dacă realitatea socio-politică a două regimuri „antagonice” nu ar fi permis specularea unor similitudini, jocul dublu al textului nu ar fi fost posibil.
Stratul adânc al problemei, indiferent din ce unghi politic ar fi abordată piesa, rămâne confruntarea individului dornic să gândească liber cu un sistem leviatanic ce îl condamnă la moarte pentru „delictul de opinie”. Pledoaria protagonistei din piesa lui D.R. Popescu pentru libertatea de gândire nu este, până la urmă, nici a unei comuniste, nici a unei „reacționare”, ci a unui om: „Toate javrele se tem de cuvinte. Ce-aveți cu verbele, cu proverbele, cu substantivele? Nu le tăiați, nu le ștergeți cu guma, nu le asasinați, nu omorâți cuvintele, gândurile, nu ucideți oamenii! […] De ce nu vă lasă ele, vorbele, să mâncați, să dormiți, să căscați, să respirați?”
Am zăbovit ceva mai mult asupra piesei „Piticul din grădina de vară” întrucât ni se pare un text interesant prin lecturile pe care le permite, dar și „vulnerabil” în fața unor lecturi postdecembriste grăbite, răuvoitoare și dornice să invalideze artistic tot ceea ce pare a fi atins de morbul comunist.
A respinge global opera unui scriitor din motive ideologice este cel puțin la fel de păgubitor ca „sechestrarea” operei din aceleași motive. Cele două aspecte sunt fața și reversul exclusivismului radical, ale lipsei de echilibru.
(MMS, fragment din „Darie Magheru. Trasee tragice de la Sisif la Pygmalion”, Ed. Fundației Culturale Arania, Brașov. 2002)
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Radu_Popescu
