29 martie 2024

Contact us

Ministerul Educației și Cercetării a organizat dezbaterea privind participarea României la Parteneriatele europene din viitorul program-cadru de cercetare și inovare Orizont Europa (2021-2027)

 Ministerul Educației și Cercetării a organizat dezbaterea privind participarea României la Parteneriatele europene din viitorul program-cadru de cercetare și inovare Orizont Europa (2021-2027)

„Investițiile în cercetare: o prioritate și o necesitate pentru România, pentru Parteneriatele europene din viitorul program cadru de cercetare și inovare Orizont Europa”

Azi, 8 septembrie 2020, la sediul Guvernului României (Palatul Victoria, Sala Transilvania), începând cu ora 9:30, s-a desfășurat dezbaterea privind participarea României la Parteneriatele europene din viitorul program-cadru de cercetare și inovare Orizont Europa (2021-2027): „Investițiile în cercetare: o prioritate și o necesitate pentru România, pentru Parteneriatele europene din viitorul program cadru de cercetare și inovare Orizont Europa”.

Parteneriate europene reprezintă instrumentele-cheie în cercetarea și inovarea europeană. Sunt instrumente flexibile, prin care Comisia Europeană, Statele Membre și alți investitori (inclusiv din țări din afara Europei) derulează în comun programe de cercetare și inovare pe o tematică predefinită. Practic, parteneriatele europene sunt mecanisme prin care Comisia Europeană cofinanțează programe naționale de Cercetare-Dezvoltare-Inovare, cu fonduri din Programul-Cadru de Cercetare și Inovare Orizont Europa (2021-2027).

Parteneriatele propuse de către Comisia Europeană, cu sprijinul Statelor Membre, pentru perioada 2021-2027, sunt grupate pe 5 domenii:

  • Sănătate;
  • Digital, industrie și spațiu;
  • Climă, energie și mobilitate;
  • Alimente, bioeconomie, resurse naturale, agricultură și mediu;
  • Parteneriate transversale.

Comisia Europeană a publicat propunerile pentru parteneriate pe pagina web dedicată programului Orizont Europa.

România urmează să exprime un punct de vedere legat de participarea la parteneriatele europene propuse de către Comisia Europeană în luna octombrie. În acest scop, Ministerul Educației și Cercetării a invitat ministerele ale căror politici sectoriale converg cu agenda strategică de cercetare ale acestor parteneriate europene să contribuie la elaborarea poziției României.

Dezbaterea a fost centrată pe 3 subiecte:

  1. rolul cercetării și inovării ca motor al dezvoltării industriale;
  2. sinergiile între diverse categorii de fonduri naționale și europene;
  3. măsuri guvernamentale de sprijin în atragerea investiției private în sistemul național de Cercetare – Dezvoltare – Inovare.

Ministerul Educației și Cercetării a propus, în cadrul reuniunii, un mecanism integrat de colaborare interministerială, pentru a asigura o viziune coerentă privind selecția parteneriatelor la care România va participa, precum și tipul de fonduri angajate, în beneficiul dezvoltării cercetării și inovării naționale.

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.