29 martie 2024

Contact us

Mircea HOLIARTOC – dirijor, repere profesionale

 Mircea HOLIARTOC – dirijor, repere profesionale

Este născut pe 27 iunie 1975, la Vișeu de Sus, județul Maramureș. După absolvirea Liceului de Muzică „Ion Vidu” din Timişoara, specialitatea interpretare instrumentală – pian, în anul 1994, Mircea Holiartoc absolvă, pe rând, secţia de Compoziţie – Dirijat din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi cursurile de master în Stilistică Dirijorală din cadrul aceleiaşi universităţi unde i-a avut profesori pe Ștefan Niculescu (compoziție), Cristian Brâncuși (dirijat orchestră) și Valentin Gruescu (dirijat coral și vocal–simfonic). În 2017 obține titlul de Doctor în Muzică al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti în urma susținerii tezei de doctorat „Un sistem modal bifocal“, avându-l îndrumător pe renumitul Prof. Univ. Dr. Dan Dediu.

Din 1999 până în 2001 activează ca dirijor secund la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din București, iar din anul 2001 devine dirijor la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi.

Din 2002, activitatea sa se diversifică, cuprinzând şi sfera pedagogică: preparator universitar la Facultatea de Muzică din Timişoara; profesor colaborator la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi; asistent universitar la Facultatea de Arte din Galați; corepetitor – orchestrator al Coralei de copii „Allegria” a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galaţi. În 2006 devine membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Colaborează cu personalităţi din lumea muzicii precum Felicia Filip, Pompei Hărăşteanu, Cristina Anghelescu, Gabriel Croitoru, Liviu Prunaru, Horia Mihail, Răzvan Suma. Realizează premierele spectacolelor: „Cavalleria Rusticana” de P. Mascagni; „O noapte furtunoasă” de P. Constantinescu; „Don Pasquale” de G. Donizetti, „Sunetul Muzicii” de R. Rodgers; „Il Trovatore” de G. Verdi; „La Cenerentola” de G. Rossini; „Vânzătorul de păsări” de C. Zeller. Din 1997 până în prezent colaborează în calitate de dirijor-invitat cu următoarele instituții: Orchestra Națională Radio, Filarmonica „Banatul” din Timişoara, Filarmonica „Muntenia” din Târgovişte, Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, Filarmonica Piteşti, Filarmonica Braşov, Filarmonica de Stat din Botoșani, Filarmonica „Ion Dumitrescu” din RâmnicuVâlcea, Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” din Chişinău, Orchestra Națională de Cameră din Chişinău, Teatrul de Operă și Balet din Chișinău, Teatrul Academic de Operă şi Balet din Odessa, Opera Naţională Română Iaşi.

În 2012 i se acordă TITLUL de VALOARE A OPEREI de către Opera Națională Română Iași, iar în 2015 este declarat de Radio România Cultural, Omul zilei (27 ianuarie).

Repertoriu liric: L’elisir d’amore, Lucia di Lammermoor, Don Pasquale de G. Donizetti; Bărbierul din Sevilla, La Cenerentola de G. Rossini; Rigoletto, Trubadurul, La Traviata, Nabucco, Aida de G. Verdi; Madama Butterfly, Boema de G. Puccini; Cavalleria rusticana de P. Mascagni; Paiațe de R. Leoncavallo; O noapte furtunoasă de P. Constantinescu; Liliacul de J. Strauss; Văduva veselă de F. Lehar; Silvia de E. Kalman; Vânzătorul de păsări de C. Zeller; Sunetul muzicii de R. Rodgers.

Repertoriul simfonic cuprinde pagini importante din creația marilor compozitori, pornind din epoca barocului până în contemporaneitate.

Sursa si iamgine: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.