Pași prin cetate: „Cuvinte… semi-încrucișate”, de Mihaela Malea Stroe

Cuvinte… semi-încrucișate

Se zice că, dintotdeauna,
Creierul nostru, înrudit cu luna,
Încuscrit cu numerele,
Are un cod,
Un cifru, ceva, un Cain-catod,
Un Abel-anod,
Un versatil… viceversa.

Inima noastră, ieslea cuvintelor,
Înrudită, zice-se, cu soarele,
Încuscrită cu eterul depărtărilor,
Are un senzor subtil, un duh-radar
Statornic și mai de preț
Decât prima silabă a orelor,
Decât prima scânteiere de amnar,
Decât primele semne-simbol
Pe-a vremii scoarță încrustate citeț.

Cu mult înainte de Potop,
Mi-am adunat raționamentele,
Sentențioasele, pretențioasele, într-un snop,
Cunună de Sânziene le-am făcut,
Prinsă de grindă, în tindă, la intrarea în pod,
La ieșirea-trapă dinspre trecut,
Sau aruncată, în crucea nopții,
– tiptil, pe furiș – sus, pe-acoperiș.

Sentimentelor mele, poate nu în zadar,
Le-am implantat un microcirip-cip
Să le pot oricând dibui – iar și iar –
Pe oriunde s-ar abate, s-ar rătăci,
Indiferent în ce subsol mucezit s-ar ascunde,
În ce născocită mansardă, în ce ridată grimasă,
În ce misterioasă grădină,
În ce tulpină de surâzând-însângerată rodie,
În ce întrezărită eclipsă totală de zodie,
În ce luminiș crepuscular,
De altar.

Mihaela Malea Stroe

Poem publicat în premieră pe La pas prin Brașov

Ilustrație Mihaela Malea Stroe