18 aprilie 2024

Contact us

”Pe urmele sașilor între Cârța și Cincșor”

 ”Pe urmele sașilor între Cârța și Cincșor”

Duminică, 12 noiembrie 2017, orele 15.30 are loc vernisajul expoziției de fotografie ”Resturi și rosturi. Pe urmele sașilor între Cârța și Cincșor” și totodată la prezentarea rezultatelor și produselor realizate în cadrul proiectului cu același nume. Evenimentul are loc la biserica evanghelică fortificată din Cincșor.

„Pe parcursul anului 2017, Asociația Renascendis a cercetat, documentat și inventariat toate bunurile culturale mobile și componentele artistice deținute de parohiile evanghelice din Cârța/ Kerz, Bruiu/ Braller, Gherdeal/ Gürteln, Șomartin/ Martinsberg (jud. Sibiu), Cincu/ Großschenk, Toarcla/ Tarteln și Cincșor/ Kleinschenk (jud. Brașov) – toate subordonate Parohiei Evanghelice C.A. Cârța, partener în proiect.

Fișele detaliate ale tuturor acestor obiecte, însoțite de fotografii, vor fi publicate online pe portalul www.resturisirosturi.ro. Astfel, vor deveni accesibile atât specialiștilor, cât și publicului larg o serie de mici comori de obicei ignorate sau chiar ascunse privirilor celor care vizitează monumentele: obiecte de orfevrărie și lemn, cositoare, textile de cult, lăzi, steaguri, cărți și documente vechi, dar și altare, strane pictate, orgi, cristelnițe sau amvoane.

Expoziția vernisată cu această ocazie cuprinde o selecție de 25 de fotografii realizate în timpul cercetărilor pe teren, care surprind o serie de detalii din interioarele și exterioarele bisericilor. Expoziția propune un mod de vizitare deosebit, cu accent pe observarea detaliilor, atrăgând în același timp atenția asupra necesității de a proteja și obiectele, nu numai clădirile.

Tot în cadrul proiectului au mai fost realizate o hartă turistică a zonei cercetate, disponibilă în limbile română, engleză și germană, și o carte de colorat pentru copii,” precizează organizatorii evenimentului.

„Detaliul este cel care face diferența între construcții de multe ori asemănătoare, între interioare care îndeplinesc aceleași funcții și care sunt construite după aceleași principii. Însă detaliul este cel care scapă vizitatorului de cele mai multe ori, în lipsa unui ghid profesionist sau a unor informații coerente destinate unei vizitări de calitate. Expoziția îi invită pe cei interesați de bisericile săsești să poposească un pic mai mult în preajma monumentelor, să acorde câteva clipe în plus căutării de mici comori culturale ascunse ochiului turistului grăbit.

Simultan, expoziția încearcă să atragă atenția asupra necesității de a proteja și obiectele, nu numai clădirile. Încearcă să sublinieze că cele două categorii pot oferi o imagine completă a culturii săsești numai împreună și că avem nevoie de soluții corecte de depozitate, conservare, restaurare, expunere și promovare a bunurilor care, din cauza condițiilor actuale și în lipsa comunităților, trebuie uneori să părăsească locurile cărora au fost destinate pentru a supraviețui,” se menționează pe pagina http://resturisirosturi.ro.

Afișul evenimentului

Redactia

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.