Premieră la Brașov: ,,Copilul-problemă”, copilul-minune al cinematografiei europene

Este rebelă, agresivă și impredictibilă. Oriunde ajunge Benni, este dată afară. Are doar 9 ani și tuturor le este frică de ea. Este deja ceea ce asistenţii sociali numesc un „copil-problemă” şi este clar că nu are de gând să se schimbe. Pentru că Benni are un singur ţel: să ajungă acasă, la mama ei!

Actrița Helena Zengel este revelația cinematografiei europene în anul 2019. Are acum 11 ani și a jucat deja în 3 filme, 2 seriale și un scurtmetraj. Momentan se află la Hollywood, unde filmează alături de Tom Hanks într-un film regizat de Paul Greengrass. Din 6 decembrie o puteți vedea pe Helena Zengel pe marile ecrane din cinematografele românești în filmul ”Copilul-problemă”, în rolul care i-a adus prima nominalizare la European Film Awards!

Copilul-problemă / Systemsprenger (GE) / System Crasher (intl) este filmul de debut al regizoarei Nora Fingscheidt și a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, unde a fost premiat cu Ursul de Argint – Premiul Alfred Bauer pentru invoație în cinematografie. 10 luni mai târziu, filmul adună peste 30 de nominalizări și premii în festivaluri internaționale importante, este nominalizat la European Film Awards (Oscarurile Europene) pentru Cel mai bun film și Cea mai bună actriță în rol principal (Helena Zengel).

Membrii Academiei Europene de Film au ales System Crasher ca fiind filmul cu Cea mai bună coloană sonoră a anului, a fost desemnat Propunerea Germaniei la Premiile Oscar iar  în țara de origine a depășit, la nici o lună de la lansare, 500,000 de spectatori. În România ”Copilul-problemă” a rulat în avanpremieră în competiția TIFF 2019, unde, în urma votului spectatorilor, a primit Premiul Publicului. La București a fost prezentat în avanpremieră în cadrul Zilelor Filmului German în două proiecții, ambele sold-out.

Sinopsis:

La nouă ani, Benni este deja ceea ce asistenţii sociali numesc un „copil-problemă” şi este clar că nu are de gând să se schimbe. Pentru că Benni are un singur ţel: să ajungă acasă, la mama ei! Angajații de la protecţia copilului încearcă din răsputeri să găsească un cămin stabil pentru Benni. Așa ajung la Micha, un psiholog specializat în management-ul agresivităţii, care o însoţește pe Benni la şcoală.O rază de speranţă îşi face apariţia.
Va reuşi Micha acolo unde toţi ceilalţi au eşuat? Va primi Benni atenția și afecțiunea celor din jur?

FB Page: https://www.facebook.com/CopilulProblema.Filmul

,,Copilul-problemă” vorbește despre relațiile puternice și speciale care se creează între copii și adulți, despre neputința unui sistem de a se descurca cu un copil cu probleme și despre nevoia noastră, a tuturor, de a fi iubiți și înțeleși.

Din 6 decembrie, ”Copilul-problemă” va ajunge și în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn. Premiera filmului la Brașov va avea loc la Cinema One. Vizionare placută!

Lansată în 2017, Bad Unicorn este o firmă de distribuție de film de autor. În portofoliul Bad Unicorn se mai regăsesc filmele: Despre trup și suflet / On Body and Soul, Tărâmul Binecuvântat / God’s Own Country, Pororoca, Atelierul / L’atelier, Dovlatov, Utøya – 22 iulie / Utøya: July 22, Vinovatul / The Guilty, Păsări Călătoare / Birds of Passage, Amanda, MO, Dumnezeu există și numele lui e Petrunija / God Exist and Her Name is Petrunija.

Credit foto: Peter Hartwig – kineo Film / Weydemann Bros. / Yunus Roy Imer

Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.