Primăria Brașov a lansat licitația pentru proiectul traseelor de downhill din Postăvarul

Luni, 8 iulie, a fost lansată licitația pentru întocmirea Documentației tehnice pentru traseul mountain bike Poiana Brașov, care va completa documentația deja existentă la Primăria Brașov, pentru a putea demara licitația în vederea realizării lucrărilor de amenajare a traseelor de downhill.

,,În această dimineață am publicat pe SICAP anunțul (număr SCN1047593) privind întocmirea documentației necesare pentru a putea amenaja mai multe piste de coborâre cu bicicleta în masivul Postăvarul.

Având în vedere valoarea estimată pentru aceste documentații, am ales procedura simplificată și astfel câștigăm timp, prin reducerea termenelor de depunere a ofertelor  (teremenul limită pentru depunerea ofertelor este 19 iulie n.n.), mai ales că avem deja o parte din documentație, pe care am primit-o de la două asociații ale practicanților acestui sport (este vorba de Play Bike şi Nh Bike n.n.).

Cel care va câștiga licitația are la dispoziție două luni ca să elaboreze documentația, ceea ce ne dă speranțe pentru a demara amenajarea pistelor de mountain bike încă din acest an. Pentru 2019 am prevăzut în buget suma de 1,5 milioane de lei pentru realizarea lucrărilor.

Downhill-ul s-a dezvoltat foarte mult în România și aceste trasee de bicicletă vor deveni, cu siguranță, o atracție turistică importantă a Brașovului. De asemenea, pe Masivul Postăvarul se vor putea desfășura și competiții sportive. Brașovul și Poiana Brașov trebuie să fie cât mai ofertante nu doar pentru perioada de iarnă, ci și în restul anului.

Prin amenajarea acestor piste, sperăm ca Poiana să devină principala destinația a practicanților de downhill, așa cum, iarna, este cea mai importantă stațiune de schi din România”, a precizat primarul George Scripcaru.

Detalii procedură achiziție:

Documentații tehnice traseu mountain bike Poiana Brașov

Obiectul achiziţiei îl reprezinta întocmirea documentațiilor tehnice în vederea amenajării ulterioare a unui traseu pentru biciclete mountain bike în Poiana Brașov;

Tip procedură: simplificată;

Termen limită pentru depunerea ofertelor: 19 iulie, ora 15.00;

Durata contractului: 2 luni;

Valoarea estimata fara TVA: 110.900 lei;

Criterii de atribuire: prețul cel mai scăzut;

Finanțare: Fonduri bugetare;

Obligaţiile proiectantului

Întocmirea de documentații tehnice, printre care:

  1. studiul de fezabilitate,
  2. elaborarea analizei cost-beneficiu.
  3. elaborarea documentaţiilor tehnice necesare pentru obţinerea avizelor şi acordurilor conform Certificatelor de Urbanism,
  4. memoriu tehnic necesar obţinerii acordului de mediu,
  5. studiu geotehnic,
  6. studiu în teren pentru modificarea traseelor 1 şi 3, cu respectarea Avizului Ministerului Apelor și Pădurilor,
  7. proiect pentru obţinerea autorizaţiei de construire ‐ DTAC piste + pasarele
  8. proiect tehnic: memoriu tehnic, plan de situaţie, profil longitudinal, profile transversale, liste cantităţi de lucrări + deviz general cu valoarea lucrărilor,
  9. proiect tehnic ‐ pasarele lemn
  10. caiete de sarcini pentru executia lucrarilor.

Proiectantul va asigura asistenţă tehnică pe perioada derularii procedurii de achiziţie publică a constructie aferente obiectivului, răspunzând prompt la solicitările de clarificări venite din partea ofertanţilor în cadrul procedurii de achiziţie publică.

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

 

 

 

 

Date tehnice

Soluţia  propusă

Traseele de bicicleta vor străbate Masivul Postăvaru și vor avea dificultate ușoară, medie și grea. Se vor elabora minim 3 trasee. Acestea vor străbate atât zona împădurită, cât și zona de pârtii de ski. Se va incerca minimizarea impactului asupra pârtiilor de ski.

Soluția propusă va completa documentația deja existentă, aflată în proprietatea beneficiarului.

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.