Programul de eficientizare energetică a unităților de învățământ continuă

Ieri, 5 august, primarul George Scripcaru a semnat contractul pentru proiectarea și executarea lucrărilor de eficientizarea energetică a căminului și sălii de sport a Colegiul Tehnic de Transporturi.

Această investiție face parte din programul Municipalității de eficientizare energetică a unităților de învățământ și a celorlalte clădiri publice, care mai cuprinde în acest an Corpul A și sala de sport de la Colegiul Național Ioan Meșotă, corpul B al Liceului Andrei Mureșanu și corpul A al Colegiului Tehnic Transilvania.

„Am semnat contractul pentru eficientizarea energetică a imobilelor de la Colegiul de Transporturi, respectiv căminul pentru elevi și sala de sport. Facem prin acest proiect o reducere substanțială a costurilor de întreținere și a consumurilor, dar realizăm și o îmbunătățire din punct de vedere urbanistic, al calității acestor clădiri și al condițiilor de care beneficiază elevii, pentru că dincolo de eficiența energetică discutăm și de o serie de dotări care sunt luate în calcul la acest obiectiv.

Vom elibera foarte rapid și autorizația de construcție pentru Colegiul Dr Ioan Meșotă, unde se desfășoară un proiect asemănător, cu toate etapele parcurse, achiziția făcută, și ne vom apuca de treabă și aici foarte curând. De asemenea, la Andrei Mureșanu avem tot o lucrare pe eficiență energetică, din care s-a executat o mare parte, dar și Colegiul Transilvania, unde am accesat fonduri nerambursabile prin POR și unde vom începe lucrările cât mai curând, după parcurgerea procedurilor de licitație, care sunt în stadiu final“, a spus primarul George Scripcaru.

Detalii contract

Eficientizarea energetică a clădirilor publice din Municipiul Braşov, Colegiul Tehnic de Transporturi – Sală de Sport + Cămin – Proiectare și Execuție

Constructor: Asocierea SC Just Civil Engineering SRL – lider de asociere cu SC CONCAS SA-asociat și SC Dyrot Impex SRL – Subcontractant;

Valoare contract: 3.937.197,08 lei fără TVA;

Termen proiectare: 5 luni;

Termen execuție lucrări: 16 luni;

Finanţare: buget local.

Lucrări care se vor realiza:

Cămin:

  • Termoizolarea pereților exteriori cu vata bazaltică cu grosimea de 12 cm;
  • Termoizolarea terasei cu un strat termoizolant din polistiren expandat de 25 cm grosime și refacerea tuturor straturilor terasei necirculabile;
  • Termoizolarea plăcii peste subsol la intrados cu un strat termoizolant din polistiren expandat de 12 cm grosime;
  • Înlocuirea tâmplăriei existente din lemn cu tâmplărie PVC, cu profil pentacameral și cu geam termoizolant triplu low E;
  • Înlocuirea cazanului din centrala termică, cu cazan în condensație, înlocuirea instalațiilor de distribuție de încălzire din subsol și montarea de robinete cu cap termostatic la radiatoare;
  • Înlocuire baterii la obiectele sanitare din grupurile sanitare comune;
  • Controlul iluminatului în spațiile comune;
  • Montare panouri fotovoltaice pentru consumul propriu de energie electrică pentru iluminat;
  • Preparare apă caldă cu panouri solare.

 Sala de sport :

  • Termoizolarea pereților exteriori cu un strat de polistiren, de 10 cm grosime, montat pe fața exterioară a pereților, protejat cu o tencuială subțire, armată cu plasă din fibre de sticlă (termosistem);
  • Termoizolarea planșeului de la ultimul nivel;
  • Înlocuirea tâmplăriei existente;
  • Înlocuire cazan cu cazan cu condensație, înlocuire radiatoare, montare robinete de reglaj cu cap termostatic, înlocuire aeroterme;
  • Înlocuire corpuri de iluminat;
  • Preparare apa calda cu panouri solare.

Pe lângă lucrările de bază, în documentație sunt prevazute și lucrări conexe cu privire la reparații tencuieli, finisaje și lucrări pentru respectarea normelor în vigoare pentru Siguranța la foc a construcțiilor.

Aceste lucrări cuprind:

  • Lucrări de reparații locale ale tencuielilor exterioare afectate de lucrările de intervenție ( atice terasă, înlocuire tâmplării, etc);
  • Repararea acoperișului tip terasă inclusiv a sistemului de colectare și evacuare a apelor meteorice;
  • Demontarea instalațiilor și a echipamentelor montate aparent pe fațadele/terasa clădirii, precum și montarea /remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenție;
  • Refaceri finisaje interioare ( pereți și pardoseli);
  • Repararea trotuarelor de protecție, în scopul eliminării infiltrațiilor la infrastructura clădirii;
  • Repararea/înlocuirea instalației de distribuție a apei reci și/sau a colectoarelor de canalizare menajera și/sau pluvială;
  • Măsuri de reparații/consolidare a clădirii, acolo unde este cazul;
  • Crearea de facilități/adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități (rampe de acces) și alte masuri suplimentare de dezvoltare durabilă : realizarea unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități la sala de sport și cămin;
  • Lucrări de recompartimentare interioară;
  • Lucrări specifice din categoria lucrărilor necesare obținerii avizului ISU:
  • prevederea unei instalații de stingere cu hidranți interiori;
  • asigurarea iluminatului de siguranță;
  • sistem de detecție, semnalizare și alarmare la incendiu;
  • marcarea căilor de evacuare.

În urma reabilitării instalațiilor electrice se vor înlocui atât tabloul electric general cât și tablourile electrice de nivel: instalațiile electrice de distribuție interioară, instalații electrice de prize, instalații electrice aferente centralei termice, instalații electrice aferente instalației de încălzire cu aeroterme.

Prezentare alte proiect de eficientizare energetică

Eficientizare energetică a corpului A și a sălii de sport a Colegiului Naţional Dr. I. Meşotă

Constructor: S C Har&H SRL;

Valoare contract: 4.522.467,65 lei cu TVA;

Termen proiectare: 5 luni;

Termen execuție lucrări: 18 luni;

Stadiul: este finalizată proiectare, este în faza de obținere Autorizație de construire;

Finanţare: buget local.

Lucrări care se vor realiza:

Corpul A :

  • Termoizolarea planșeului de la ultimul nivel cu 25 cm polistiren expandat ignifugat de înaltă densitate și refacerea hidroizolațiilor;
  • Înlocuirea instalației electrice;
  • Preparare apă caldă cu panouri solare termice;
  • Producerea unei părți din energia electrică necesară funcționării clădirii cu panouri solare fotovoltaice.

Sala de sport :

  • Termoizolarea pereților exteriori;
  • Termoizolarea planșeului de la ultimul nivel;
  • Înlocuirea tâmplăriei existente;
  • Înlocuire cazan cu cazan cu condensație, înlocuire radiatoare, montare robinete de reglaj cu cap termostatic, înlocuire aeroterme;
  • Înlocuire instalație iluminat;
  • Preparare apă caldă cu panouri solare. 

Eficientizare energetică a corpului B (corpul vechi, din str. Prundului) al Liceului Andrei Mureșanu

Constructor: S C Romfit Grup SRL;

Valoare contract: 3.032.801,61 lei fără TVA.;

Termen execuție lucrări: 4.12.2021;

Stadiul: până în prezent sunt finalizate lucrările în proporție de 70%, constructorul și-a luat angajamentul de a finaliza lucrările până la sfârșitul lunii septembrie;

Finanţare: buget local.

Lucrări în curs de derulare:

  • Lucrări de reabilitare termică a anvelopei clădirii: înlocuire tâmplărie exterioară (ferestre) cu tâmplărie din lemn stratificat cu geam triplu, termoizolarea podului cu vată minerală;
  • Lucrări de reabilitare a sistemului de încălzire/furnizare apă caldă de consum: înlocuire centrale termice cu centrale termice în condensație, înlocuire rețea de distribuție și calorifere;
  • Montarea unui sistem de ventilație;​
  • Lucrări pentru implementarea cerințelor prevazute în Avizul ISU: ignifugarea tuturor suprafețelor din lemn, tavane și pod, montarea tavanelor și a unor compartimentări rezistente la foc, aplicarea de vopsea rezistentă la foc, în locul lambriurilor din PVC;
  • Înlocuire sistem de iluminat cu sistem de iluminat LED;
  • Înlocuire instalație paratrăznet.

Eficientizare energetică a corpului A al Colegiului tehnic Transilvania

Valoare estimată proiectare și execuție: 8.153.393,88 lei cu TVA;

Termen proiectare: 4 luni;

Termen execuție lucrări: 15 luni;

Stadiul: documentația de licitație este finalizată, în curând va fi lansată licitația;

Finanţare: fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional.

Lucrări care se vor realiza:

  • Repararea elementelor de construcție ale fațadei care prezintă potențial pericol de desprindere și/sau afectează funcționalitatea clădirii (atice terasă, înlocuire tâmplării, etc);
  • Repararea/construirea acoperișului tip terasă/șarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare și evacuare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare și evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip șarpantă;
  • Refaceri finisaje interioare în zonele de intervenție (pereți, tavane și pardoseli);
  • Repararea trotuarelor de protecție, în scopul eliminării infiltrațiilor la infrastructura clădirii.
  • Crearea de facilități/adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități (rampe de acces) și alte măsuri suplimentare de dezvoltare durabilă (realizare acces în clădire, cât și realizare acces la nivelul superior pentru persoanele cu handicap, amenajare grup sanitar pentru persoane cu handicap);
  • Lucrări de recompartimentare interioară;
  • Lucrări specifice din categoria lucrărilor necesare obținerii avizului ISU: demolare planșeu peste scara centrală la etajul 1 și continuarea scării până la etajul 2; demolări locale pereți în vederea asigurării gabaritelor pe căile de evacuare; delimitarea casei de scară pe holul central cu pereți EI 150; înlocuire elemente tâmplărie, demolări locale, goluri de uși și repoziționare acces în sălile de curs; prevederea unei instalații de stingere cu hidranți interiori; asigurarea iluminatului de siguranță; sistem de detecție, semnalizare și alarmare la incendiu; marcarea căilor de evacuare; sistem de desfumare (trape de fum) la bibliotecă și sala de lectură.

Foto: Primaria Brasov; Google

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.