16 aprilie 2024

Contact us

Propuneri privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile

 Propuneri privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile

Camera de Comerț și Industrie Brașov, prin Departamentul de Consultanță, a analizat Proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020, act normativ ce s-a aflat în dezbatere publică în perioada 09.07- 19.07.2020, în contextul crizei COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene.

Pentru a susține atât mediul de afaceri brașovean cât și societățile impactate de criza economică generată de COVID-19, CCI Brașov elaborat și a transmis către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri următoarele propuneri:

A. Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor
1. Renunțarea la condiția, ca beneficiarii de granturi să dețină un certificat de situații de urgență (C.S.U) în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2020. Aceasta constrângere este una restrictivă având în vedere că unele societăți afectate de starea de urgenta au continuat să funcționeze în pofida dificultăților/restricțiilor întâmpinate (Ex. unele restaurante au funcționat în regim de catering/livrare la domiciliu, fără a solicita emitarea unui C.S.U., cu toate că ar fi putut obține acest document, tip Galben). Existând aceasta constrângere, multe persoane juridice devin neeligibile în cadrul programului, nemaifiind posibilă obținerea unui C.S.U. în momentul de față, întrucât este depășit termenul.
2. Introducerea în cuprinsul Anexei nr. 2 DOMENII DE ACTIVITATE ELIGIBILE ÎN CADRUL MĂSURII 2. GRANT PENTRU CAPITAL DE LUCRU a următoarelor activități cu corespondență în coduri CAEN rev.2:
a. Baruri și alte activități de servire a băuturilor 5630
b. Activități de asistență stomatologică 8623
c. Alte activități referitoare la sănătatea umană 8690
d. Coafură și alte activități de înfrumusețare 9602
e. Activități ale centrelor de fitness 9313
f. Învățământ preșcolar 8510
g. Activități de servicii suport pentru învățământ 8560
h. Bâlciuri şi parcuri de distracţii 9321
3. Procentul finanțării nerambursabile să fie în procent de cel puțin 25% din valoarea cifrei de afafceri realizata în anul 2019. Considerăm că procentul actual de 15% va dezavantaja microîntreprinderile, care realizează în medie, cifre de afaceri mai mici, de până la 75.000 euro/an;

B. Măsura 3 – Granturi pentru investiții acordate IMM-urilor
1. Eliminarea condiției de a realiza minim 50% din valoarea veniturilor planificate în cadrul planului de afaceri în primii doi ani de durabilitate, iar diferența până la sfârșitul perioadei de durabilitate (anul al treilea). Considerăm că în situația actuală de pandemie, asumarea realizarii veniturilor estimate în planul de afaceri nu poate fi stabilită ca și condiție de eligibilitate, datorită instabilității economice și a lipsei predictibilității evoluției piețelor naționale, respectiv internaționale.
2. Modificarea punctului c) din Anexa 4 CRITERIILE DE SELECȚIE LA FINANȚARE ALE PROIECTELOR DE INVESTIȚII AFERENTE MĂSURII 3; mai exact raportarea să se realizeze între cifra de afafceri din anul 2019 și grantul solicitat (similar programului POR 2.1A). Considerăm că cifra de afaceri este un indicator mult mai relevant decât profitul, în condițiile actuale.
3. Detalierea categoriei de cheltuieli de achiziție construcții (tip, suprafață, standard de cost, destinație, evaluare ANEVAR) pentru ca viitorii beneficiari de grant să nu aibă probleme la decontarea sumelor alocate acestor achiziții.

Camera de Comerț si Industrie Brașov, prin Departamentul de Consultantă format dintr-o echipă de specialiști cu o experiență de peste 18 ani, oferă servicii de consultanță și asistență societăților interesate în scopul identificării celei mai potrivite surse de finantare, luând în considerare programele de actualitate și domeniul de interes al clientului.

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Redactia

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.