25 aprilie 2024

Contact us

Recitalul de la ora 5: „Armonii muzicale”

 Recitalul de la ora 5: „Armonii muzicale”

Miercuri, 25 aprilie 2018, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, Opera Brașov vă așteaptă la Recitalul de la ora 5 intitulat „Armonii muzicale”. Interpretează artiștii Operei Brașov: Maria Petcu-Catrina – soprană, Cristina Radu – soprană, Lăcrămioara Schuller – soprană, Sonia Hazarian – mezzosoprană, Mihai Irimia – tenor, alături de actrița Nora Vlad și acompaniați la pian de Simona Patriche.

În programul recitalului, în armonie între genurile muzicale, veți putea asculta arii de operă (J. Massenet – „Manon”), operetă (E. Kalman – „Bayadera”, F. Lehar – „Paganini”, C. Zeller – „Vânzătorul de păsări”), compoziții românești (G. Dima – „Peste vârfuri”, D. Mizrahy – „Omule, îți mulțumesc”), dar și muzică de sorginte hispanică (M. de Falla – „El pano moruno” sau J. Obradors – „El vito”).

Intrarea se face pe bază de bilete care se achiziționează la intrarea în sala de concert a muzeului. Taxă intrare: elevi, studenți: 2 lei; adulți: 5 lei; pensionari: 3 lei.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.