15 octombrie 2024

Contact us

Săptămâna viitoare începe colorarea aleilor pietonalei Răcădău. Până la jumătatea lunii iunie se va demara și construcția noii arteziene

 Săptămâna viitoare începe colorarea aleilor pietonalei Răcădău. Până la jumătatea lunii iunie se va demara și construcția noii arteziene

Ultima fază a primei etape de reamenajare a pietonalei Răcădău, cea de turnare a stratului colorat, din material special, va începe săptămâna viitoare. Materialul, comandat din Italia, este dintr-un compozit special, cu rol antiderapant, care face mai lină deplasarea pe role și a atenuează loviturile în cazul unei căderi, și va fi aplicat în nouă culori, conform proiectului.

„Începând de marți vom așterne stratul colorat pe pietonalul din Valea Cetății, în funcție de cum ne permite vremea, pentru că este necesară o suprafață complet uscată pentru a aplica acest material special. Această etapă va dura câteva zile.

Preconizăm că din 10 iunie vom începe și lucrarea de amenajare a fântânii, care a parcurs până acum etapa de demolare, inclusă în primul contract privind reabilitarea pietonalei. Va fi construită o cuvă de beton în care vor fi montate toate instalațiile aferente fântânii. Va fi o fântână la nivelul solului, cu duze care vor face apa să țâșnească la o anumită înălțime, cu acompaniament muzical și joc de lumini, o fântână modernă, care se încadrează, din punct de vedere arhitectural, în această zonă“, a declarat viceprimarul Lazslo Barabas.

Fântâna ar trebui să fie gata până la sfârșitul lunii iulie și este realizată de firma clujeană Aqua Design, care a încheiat contractul cu primăria Brașov în 15 mai, pentru suma de 280.000 de lei fără TVA.

Lucrările din proiectul de reamenajare a pietonalei Răcădău au fost demarate în toamna anului trecut, după un sondaj sociologic efectuat de echipa de proiectare, sondaj adresat punctual cetățenilor din Răcădău.

Proiectul a fost apoi prezentat Consiliului Local și aprobat de forul legislativ al municipiului. Pietonalul se dorește a fi nu numai o zonă de recreere emblematică pentru cartier, ci și o cale alternativă de acces, cu mijloace ecologice (role, bicicletă), la Bulevardul Valea Cetății. Lucrările au început cu desfacerea stratului de pavaj realizat la jumătatea anilor ‘80, din beton, aflat într-o stare avansată de degradare.

A fost realizată apoi sistematizarea verticală, prin crearea rampelor de acces, conform normativelor actuale referitoare la accesul persoanelor cu dizabilități, dar și pentru un acces facil pentru cărucioarele cu bebeluși și pentru biciclete și role.

A fost turnat un amfiteatru din beton și au fost construite două jardiniere cu o suprafață de aproximativ 500 mp, unde au fost plantați deja aproximativ 150 de arbori și arbuști.

Valoarea lucrărilor pentru această etapă este de aproximativ 2,5 milioane lei cu TVA. Lucrările sunt executate de Eurostrada și cuprind și demolarea fântânii vechi.

Etapa a doua a reabilitării – care cuprinde restul spațiului pietonalei, până la fântâna de la „Ursu’ “, care va fi și ea schimbată – se află în proiectare și va continua ideea aplicată în prima etapă. Se vor realiza rampe pentru persoane cu dizabilități cu pante potrivit normativelor în vigoare, care vor permite accesul de la strada Tâmpei până la parcul Ursu’, pe absolut tot pietonalul, de la un capăt la altul.

Se vor urmări zonele verzi și se vor aduce obiecte de mobilier urban din lemn, pentru a îmbunătăți calitatea spațiului urban. Există și ideea realizării unei piațete care să deservească elevii liceului de artă, astfel încât aceștia să își poată expune acolo lucrările.

Ce își propune proiectul?

Proiectul a fost realizat de Arhitectul Lucian Păltănea și peisagistul Christian Voinescu și este aplicat întocmai în teren. Cei doi au plecat de la concluziile studiului sociologic și de la idei noi, contemporane, în ceea ce privește funcționalitatea spațiilor publice. Reamintim aceste idei, prezentate și Consiliului Local Brașov, anul trecut:

  • „Mobilitatea pe mai multe viteze“ include nevoia de deplasare ale tuturor celor care vor tranzita acest spațiu, fie ca pietoni, fie cu bicicleta, pe role sau cu un cărucior de copii de exemplu, astfel încât fiecare categorie să poată utiliza spațiul având la dispoziție elemente specifice nevoii sale de mobilitate și fără a împiedica celelalte categorii. Acest concept a fost pus în practică prin construirea de rampe care respectă ultima legislație europeană în domeniu, trepte și taluzuri
  • Elementul apă – fântâna arteziană dinspre strada Tâmpei va fi refăcută în întregime, fiind înlocuită cu o fântână de pardoseală cu joc de apă și lumini, astfel încât utilizatorii spațiului că poată interacționa direct cu apa și să aibă posibilitatea reală să se răcorească în zilele toride.
  • Fântâna este înconjurată de un amfiteatru cu o capacitate de aproximativ 100 de locuri, care va putea fi utilizat fie ca loc de socializare, fie ca tribună pentru diferite evenimente, caz în care scena va putea fi amenajată chiar pe platforma fântânii arteziene, desigur, cu apa oprită.
  • Pentru asigurarea ritmului zonei, forma fântânii și dimensiunile sale sunt replicate în nivelul superior, la nivelul pardoselii pietonalului, unde amprenta fântânii, de aproximativ 100 mp, este realizată din lemn de ipe (un lemn de origine braziliană, extrem de dur și foarte rezistent în timp) și va fi mărginită de arbori și arbuști, constituind astfel o nouă grădină urbană care va echilibra culorile și va oferi o zonă naturală, contrabalansând spațiile de plimbare
  • Combaterea insulelor de căldură, prin mărirea suprafețelor verzi și plantarea de arbori cu talia mare (arborii au 3-4 metri încă de la plantare și au deja coroana formată), care vor oferi umbră, oxigen, vor reține praful și, desigur, vor avea și un rol estetic. Au fost aleși arbori adaptați la microclimatul urban și la zona de climă specifice Brașovului (arțar, jugastru, scoruș, magnolie, măr pădureț etc). Zona de vegetație este completată cu arbuști floriferi (plante perene) care vor asigura înflorire și vor avea aspect decorativ pe tot timpul anului (alun, ienupăr, jneapăn etc)
  • creșterea vizibilității și atractivității zonei pentru utilizatori, în special pentru copii, și crearea unei identități vizuale ușor de observat de pe înălțimile din jur (Tâmpa și Dealul Melcilor). Pardoseala este colorată și va avea anumite desene, iar pavajul este realizat din asfalt acoperit cu material termoplastic, care va asigura nu numai impermeabilitate și ușurință în drenarea apelor pluviale, ci va fi și un material potrivit pentru rotile, va amortiza șocurile și va reduce zgomotul.

În plus, lucrările cuprind refacerea rețelelor de utilități publice (iluminat și drenaj/canalizare), sistemul de irigații va fi automatizat și vor fi instalate trei cișmele, câte una pentru fiecare „etaj“ al pietonalului. De asemenea, vor fi instalate camere de luat vederi și un sistem de internet wifi.

„Este un proiect care a plecat de la nevoile cetățenilor din zonă, atât în ceea ce privește rolul pietonalului pentru viața socială a cartierului, cât și asupra modului în care ar trebui amenajat. El răspunde nevoilor tuturor categoriilor de cetățeni din zonă, de la copii și până la părinți și bunici, și face parte din contractul de asistență al Primăriei Brașov cu Banca Mondială“, a declarat primarul George Scripcaru, la prezentarea proiectului în plenul Consiliului Local.

Foto: Primaria Brasov

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

 

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.