18 aprilie 2024

Contact us

Brasoveni celebri

Brașoveanca Timea Lőrincz, prezentă în Geneva la o vizită de lucru

La final de martie, Timea a fost prezentă, alături de alți 60 de studenți din toată lumea, la o vizită de lucru între organizațiile mondiale care au sediile oficiale în

Recomandari

„Anotimpurile” și un spectacol pianistic, la sfârșitul săptămânii, pe scena Operei Brașov

Miercuri, 17 aprilie 2024, de la ora 17.00, Opera Brașov vă invită la Muzeul „Casa Mureșenilor” pentru a participa la „Recitalul de la ora cinci”. Evenimentul va fi susținut de

Recomandari

Ocazie unică: Concert Simfonic Extraordinar cu solist la saxofon, joi seară la Filarmonica Brașov

Sâmbăta trecută, Filarmonica Brașov a încheiat cea de-a 43-a ediție a Festivalului Internațional al Muzicii de Cameră, un eveniment grandios care a marcat revenirea acestuia cu un total de nouă

Economic

Procedura de implementare a Programului pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii

Camera de Comerț și Industrie Brașov anunță deschiderea Programului pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii. Obiectivul programului: Programul pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii este un program multianual

Economic

2,49% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Brașov în luna martie 2024

La sfârșitul lunii martie 2024 în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov erau înregistrați 6.467 șomeri (din care 3.023 femei), rata șomajului fiind de 2,49%. Comparativ cu

Brasovul azi

Caravana literației emoționale pentru GenZ ajunge la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” din Brașov

Asociația Bloc Zero lansează proiectul cultural Literație emoțională prin film documentar, ce propune proiecții de filme și atelierele de educație socio-emoțională, în licee partenere din 8 orașe din țară, cu

Prin lume

Romanian Street Art – apel deschis pentru fotografie

Romanian Street Art invită persoanele pasionate de fotografie și de street art să participe la un apel deschis captivant, dedicat imortalizării și promovării artei stradale din spațiul public al României.

Prin lume

Filarmonica Brașov, succes triumfător la Berlin!

Orchestra Filarmonicii Brașov a marcat pe data de 9 aprilie 2024 un moment istoric pentru lumea muzicii clasice: 200 de ani de la premiera Simfoniei nr. 9 de Ludwig van

Sportul brasovean

Inaugurarea BAZEI SPORTIVE FELDIOARA

La Feldioara, tradiția sportului pentru toţi şi a sportului de performanță continuă! O strategie pentru Sport și Sănătate devine astăzi realitate printr-un proiect finanțat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și

Brasoveni celebri

Corul Colegiului Național „Andrei Șaguna” locul 1 la Concursul Golden Voices of Montserrat International Choir Contest, din Spania

Excelenta prestație a corului șagunist a adus Colegiului nostru o nouă bucurie: locul I la concursul internațional Golden Voices of Montserrat. Felicitări echipei șaguniste, imbatabile din nou, grație talentului elevilor

Home Server Technology

Este platforma ideala pentru a invata si testa orice tehnologie IT doresti si o excelenta platforma de laborator virtual privat. Reprezinta cea mai buna investitie pentru cei ce doresc sa-si dezvolte aptitudinile

Brașov Amanet Auto

Împrumuturi Rapide Banii In 30 De Minute Perioadă De Grație Fără Adeverință De Venit Fără Interogare La Biroul De Credit Doar Cu Buletinul, Mașina Și Actele Mașinii

Asociația Bloc Zero lansează proiectul cultural Literație emoțională prin film documentar, ce propune proiecții de filme și atelierele de educație socio-emoțională, în licee partenere din 8 orașe din țară, cu scopul de a ajuta elevii să-și înțeleagă mai bine emoțiile.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov desfășoară în perioada aprilie-mai 2024, o campanie de informare pentru viitorii absolvenți ai promoției 2024, în toate unitățile de învățământ din județul Brașov. În conformitate cu Legea nr. 76 din 2002 privind

Miercuri, 17 aprilie 2024, de la ora 17.00, Opera Brașov vă invită la Muzeul „Casa Mureșenilor” pentru a participa la „Recitalul de la ora cinci”. Evenimentul va fi susținut de

Sâmbăta trecută, Filarmonica Brașov a încheiat cea de-a 43-a ediție a Festivalului Internațional al Muzicii de Cameră, un eveniment grandios care a marcat revenirea acestuia cu un total de nouă

Romanian Street Art invită persoanele pasionate de fotografie și de street art să participe la un apel deschis captivant, dedicat imortalizării și promovării artei stradale din spațiul public al României.

Orchestra Filarmonicii Brașov a marcat pe data de 9 aprilie 2024 un moment istoric pentru lumea muzicii clasice: 200 de ani de la premiera Simfoniei nr. 9 de Ludwig van

Camera de Comerț și Industrie Brașov anunță deschiderea Programului pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii. Obiectivul programului: Programul pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii este un program multianual

La sfârșitul lunii martie 2024 în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov erau înregistrați 6.467 șomeri (din care 3.023 femei), rata șomajului fiind de 2,49%. Comparativ cu

Clipa de emoție

Botici Gabriela: Dincolo de timp

Dincolo de timp Deschide larg fereastra, spre liniștea deplină,Zbura-vom în lumină și dincolo de timpȘi-n siderala clipă, cântând la violină,Pluti-vom peste briza ce n-are anotimp. Vom împleti, de-a pururi, doar

Adrian Munteanu -Videosonet 107 – Plicul gol

Cele mai productive trăiri umane pentru un creator sunt cele ale nedeterminării. Atunci când traseul poate avea un punct declanșator, dar nu i se întrevede finalitatea, călătoria are infinite nuanțe

Botici Gabriela: SONET  XVII  (Fără flori)

SONET  XVII  (Fără flori) Ce-ar fi lumea fără flori? Un deșert fără culoare,O eternă ezitare ce alină rareori!Dacă visul n-are-o floare să-ți aducă iarăși zoriLungi poeme cu fiori și a

Natură

Marian Avram, plăcerea de a fotografia

Memoria clipei, fotografia, rămâne provocarea eternă pentru orice pasionat. Dincolo de aparatura folosită apare creativitatea, iscusința, răbdarea, atenția, intuiția și cunoașterea. În fotografia de natură pe lângă cunoștiințele adecvate despre

Strodul Rusaliilor. Todorusele sau Strodorusele – Simboluri și Credințe Tradiționale Românești

„Strodul Rusaliilor. Todorusele sau Strodorusele. Sunt numite, în Banat, și Todorusale, Todorosale și Teodorusale, iar, în unele părți din Moldova și Bucovina, simplu Rusalii (iar unde se numesc așa, Rusaliilor

“Săptămâna Ariilor Protejate”, program

„Braşovenii sunt invitaţi să participe la “Săptămâna Ariilor Protejate”, eveniment care îi aduce mai aproape de natură dar şi de modalităţile de protejare a mediului în care trăim,” potrivit propark.ro

Rețete

„Balul plăcintelor mocănești”, Săcele, 09 martie

Plăcinte mocănești (rețeta pentru 6 plăcinte) – 1 ou, o lingură de ulei, o lingură de oțet, un pahar cu apă minerală sau cu lapte, o linguriță rasă de sare, făină

Prăjitură cu brânză sau urdă dulce

Unul din avantajele de a fi captiv în propria casă este că rezolvi problemele amânate ani de zile iar riscul de a fi prins cu cămara pe jumătate goală constituie

Experiență culinară 2: sushi Double Philadelphia (video)

De curând v-am povestit despre experiența culinară la Sushi Master Brașov. Dacă eu l-am intitulat atelier de gătit, cei în domeniu îi spun master class. Da, știu. Denumirea se potrivește

Sportul Brașovean

Inaugurarea BAZEI SPORTIVE FELDIOARA

La Feldioara, tradiția sportului pentru toţi şi a sportului de performanță continuă! O strategie pentru Sport și Sănătate devine astăzi realitate printr-un proiect finanțat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și

Sofia Scârneciu a câștigat titlurile de Campioană Europeană la Ju Jitsu – Fighting și cel de Vicecampioană Europeană la Ju Jitsu

Sofia Scârneciu, antrenata de antrenorul lotului National Sensei Lucian Bogluț a câștigat în  weekend-ul 04 – 07 aprilie a.c. titlul de Campioană Europeană la Ju Jitsu – Fighting și cel

Brașov Running Festival

Organizatorii Brașov Running Festival, cel mai important eveniment de atletism din calendarul World Athletics, în S-E Europei, își doresc să dubleze numărul participanților în 2024, astfel 2.500 de alergători amatori

Brașoveni celebri

Brașoveanca Timea Lőrincz, prezentă în Geneva la o vizită de lucru

La final de martie, Timea a fost prezentă, alături de alți 60 de studenți din toată lumea, la o vizită de lucru între organizațiile mondiale care au sediile oficiale în

Corul Colegiului Național „Andrei Șaguna” locul 1 la Concursul Golden Voices of Montserrat International Choir Contest, din Spania

Excelenta prestație a corului șagunist a adus Colegiului nostru o nouă bucurie: locul I la concursul internațional Golden Voices of Montserrat. Felicitări echipei șaguniste, imbatabile din nou, grație talentului elevilor

Micul șahist brașovean Vladimir Sofronie și-a obținut titlul internațional de „Candidat de maestru” chiar de ziua lui de naștere

Micul șahist brașovean Vladimir Sofronie și-a obținut titlul internațional de „Candidat de maestru” chiar de ziua lui de naștere, devenind astfel cel mai tânăr candidat de maestru din România, după

Brașovul ieri

Vești bune: 333 de pacienți COVID-19 vindecați la Brașov

O nouă centralizare a datelor efectuată de Direcția de Sănătate Publică Brașov indică faptul că în evidențe figurează 333 de pacienți COVID-19 vindecați, conform raportărilor de la unitățile medicale. La

”Costumele Junilor din Şcheii Braşovului”

Uniunea Junilor din Scheii Brașovului și Brașovul Vechi are plăcerea să vă invite miercuri, 4 octombrie 2017, de la orele 18.00, la Casa Junilor, la vernisajul expoziției ”Costumele Junilor din

Portativul amintirilor: Festivalul International ‘Cerbul de Aur’

S-a întâmplat în 5 martie 1968: a avut loc, la Braşov, prima ediţie a Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur”; organizarea a fost asigurată de echipa Televiziunii Române, condusă de Tudor

Top 10 cele mai dezbătute articole

În cadrul Expoziției ŢARA BÂRSEI – Spațiu meşteşugăresc multicultural, 13 meșteșugari și artizani din județul Brașov își vor expune lucrările.  Vernisajul va avea loc în data de 4 martie, ora 13.00, în foaierul Centrului Cultural ,,Reduta”. Expoziția va fi găzduită din 2 martie până în 10 mai 2021 și este organizată de către Serviciul Cultură […]

Până nu demult, liric, epic și dramatic erau, în limba română, termeni specializați (mai pompos – „concepte operaționale”) de teorie a literaturii. Delimitau cele trei genuri importante: genul liric (poezia), genul epic (proza) și genul dramatic (dramaturgia/teatrul), fiecare gen cu speciile lui, fără să excludă interferențe (proză liricizantă, poezie epică, teatru poematic etc.). Simplu, fără […]

Era o zi minunată. Îmi făcusem cu bucurie cele câteva cumpărături și mă îndreptam agale spre casă. În Piața Sfatului, tarabe ale micilor producători. ,,Poate îmi găsesc niște papuci de blană!”. Mergeam căutând cu privirea. În loc de papuci, am văzut cu coada ochiului niște sâni enormi îmbrăcați într-o bluză roșie cu imprimeu albastru, mai-mai […]

LibFest 2022 – Târgul de cArte și Experiențe Culturale din Brașov, desfășurat în perioada 18-21 august a fost și prilej pentru decernarea premiilor Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România. Juriul, format din Cristian Muntean – președinte și cei patru membri: Ovidiu Moceanu, Mircea Moț, Magda Mirea (Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor) și Christian Crăciun […]

 Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini, judeţul Suceava, la data de 1 octombrie 1968. Este membru al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2017. A debutat în anul 2011 în revista Luceafărul de dimineaţă. A publicat poezii, articole şi proză în revistele: Timpul, Luceafărul de dimineaţă, Antares, Cultura, Dunărea de Jos, Boema, […]

Angela Nache Mamier este o poetă română contemporană, profesor de literatură, traducător, critic literar și scriitor născută pe 5 noiembrie 1949 la Braşov. Este domiciliată în Franţa locuiește și lucrează în Languedoc, în sudul Franței, în Frontignan.2 A absolvit Liceul nr. 4 din Braşov şi Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filologie (secţia română-franceză).1 Este membră a […]

De ceva vreme, maternitatea de stat din Brasov se afla pe lista de preferinte ale gravidelor, atunci cand aleg unde sa nasca.  Si nu sunt deloc putine. Si nu sunt doar din Brasov. Vorbim despre  judetele limitrofe si chiar despre femei care vin din afara tarii. Este un aspect ce nu poate trece neobservat. S-a […]

Memoria, concentrarea, răbdarea, anticiparea împletite cu un mod de gândire concret și uneori abstract îți aduc satisfacție când joci șah. „O partidă de șah are 3 momente: primul când speri că ai avantaj, al doilea când crezi că ai avantaj și cel de al treilea cand știi … că vei pierde!” – Savielly Tartakower. Cele mai frumoase […]

In perioada 25 martie- 23 aprile, Uniunea Junilor din Schei si Brasovechi va invita sa participati la sarbatorile traditionale ale vechii comunitati romanesti din Brasov: 25 martie – Urcatul pe Coasta Prundului. Sunatul din surla (13.00) 16 aprilie – Investirea Serjilor Junilor Tineri din Duminica Pastilor ( Piata Unirii) 17aprilie – Mersul cu strochitul al […]

Programul ‘Start-up Nation – Romania’ urmează să finanțeze 10.000 de noi start up-uri pe an cu o sumă maximă, nerambursabilă de 200.000 de ron., reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului. Cererile de finanțare vor putea fi depuse de către societățile care au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului după data de 30 ianuarie […]