23 mai 2024

Contact us

Spectacol folcloric de teatru, muzică și joc ,,Teatru în Poieniță’’

 Spectacol folcloric de teatru, muzică și joc ,,Teatru în Poieniță’’

Centrul Cultural REDUTA Brașov prin Serviciul de Cultură Tradițională prezintă în premieră Spectacolul folcloric de teatru, muzică și joc: ,,Teatru în Poieniță” în data de 22 noiembrie 2023, la ora 18.00.

Publicul este invitat să pășească în atmosfera unui sat din Transilvania de la începutul secolului al XX-lea, în locul în care se petrec toate evenimentele importante –  Cârciuma ,,Poienița”.

Spectatorii vor întâlni personaje din lirica lui Octavian Goga și a lui George Coșbuc, precum: Laie Chiorul, Ion Crâșmarul, Anița Cârciumărița, iar muzica lui Anton Pann va însoți personajele în momente de tristețe și de bucurie din timpul spectacolului.

Poeziile care structurează spectacolul înfățișează întâmplări din viața satului ce servesc drept pretext pentru explorarea substraturilor sufletești. Dansurile populare vor marca clipele de sărbătoare trăite de protagoniști, acestea fiind alese ținând cont de zona folclorică în care se desfășoară acțiunea și de cadrul pe care îl ilustrează.

În cadrul spectacolului vor fi prezentate secvențe din ceremonialul nunții respectând obiceiurile specifice acestui eveniment din zona Transilvaniei.

Coregrafia și figurația sunt asigurate de Ansamblul folcloric ,,Poienița” sub bagheta coregrafei Roxana Taraș Hoisan. Conceptul artistic, scenariul și regia sunt semnate de actrița Corina Băncilă.

Intrarea este liberă !

Sursa și imagine: comunicat remis la pas prin Brașov

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.