15 octombrie 2024

Contact us

Sprijinirea investiţiilor în cogenerare de înaltă eficienţă prin POIM 2014-2020

 Sprijinirea investiţiilor în cogenerare de înaltă eficienţă prin POIM 2014-2020

Camera de Comerţ şi Industrie Braşov vă prezintă Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), un program european de finanţare nerambursabilă pentru proiecte de investiţii în cogenerare de înaltă eficiență, Axa Prioritara 6 – „Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon”.

Obiectivul specific 6.4. „Creşterea economiilor în consumul de energie primară produsă in sisteme de cogenerare de înaltă eficienţă” promovează acțiuni de reducere a emisiilor de carbon și de creștere a eficienței energetice prin instalarea de noi capacităţi/modernizarea capacităţilor de cogenerare de înaltă eficienţă. Principalele rezultate ale acțiunilor propuse în cadrul obiectivului specific 6.4 sunt obținerea de:

• economii în consumul de combustibili / energie primară prin procese de cogenerare de înaltă eficienţă;
• evitarea emisiilor de carbon aferente combustibililor fosili (efect de cogenerare).
Rezultatul final al implementării obiectivului va fi creşterea puterii instalate, iar pe de altă parte diminuarea ponderii gazului natural în totalul combustibililor consumaţi de aceste instalaţii prin favorizarea, acolo unde este posibil, a utilizării biomasei şi a gazelor reziduale provenite din procese industriale.

În cadrul acestui obiectiv specific vor fi finanțate proiecte care au ca obiectiv implementarea uneia dintre acțiunile din POIM menționate mai jos:
• Realizarea / modernizarea centralelor electrice de cogenerare de înaltă eficienţă (maximum 8 MWe) pe gaz natural şi biomasă.
• Realizarea / modernizarea centralelor electrice de cogenerare de înaltă eficienţă care utilizează gaze reziduale (maximum 8 MWe) provenite din procese industriale.

Beneficiari eligibili sunt:
• Societăţile din industrie care înregistrează consumuri energetice de peste 200 tep/an și care pot dovedi un necesar util de energie termică pentru procesele industriale cu o durată de minim 4.000 h/an.
• Reprezentantul desemnat al unui parc industrial, entitate cu personalitate juridică, care înregistrează consumuri energetice de peste 200 tep/an și care poate dovedi un necesar util de energie termică pentru procesele industriale cu o durată de minim 4.000 h/an pentru investițiile privind producția de energie prin cogenerare de înaltă eficiență, și care poate fi:
– administratorul parcului, entitate cu personalitate juridică constituită conform prevederilor Legii nr. 186/2013 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, dacă prin contractul de administrare și servicii conexe încheiat cu rezidentul parcului are obligația furnizării energiei pentru rezidenții parcului, sau
– distribuitorul de energie al parcului industrial (operatorul care asigură distribuţia energiei în cadrul parcului), dacă există un contract comercial de furnizare a energiei între administratorul parcului și distribuitorul de energie al parcului.

Sesiunea de depunere a proiectelor se desfasoara in intervalul 17 iulie 2017– 31 decembrie 2019.

Ajutorul se acordă în lei sub forma rambursării cheltuielilor efectuate şi nu poate depăşi 15.000.000 euro echivalent în lei per proiect.

Intensitatea măsurii de sprijin nu poate depăşi:
– 80% din costurile eligibile ale proiectului, pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici;
– 70% din costurile eligibile ale proiectului, pentru întreprinderile mijlocii;
– 60% din costurile eligibile ale proiectului, pentru întreprinderile mari.

Informaţii suplimentare precum şi consultanţă pentru realizarea documentaţiilor de finanţare pot fi obţinute la Centrul de Consultanţă al Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov: tel: 0268/547 084, e-mail: attila.szekely@ccibv.ro; razvan.ialomitianu@ccibv.ro.

Credit foto: Dan Strauti

Redactia

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.