Azi, 25 octombrie, se împlinesc 99 de ani de la nașterea poetului, prozatorului, dramaturgului și actorului Darie Magheru, născut în Lunca Câlnicului, județul Brașov. Tot azi se împlinesc 39 de ani de la moartea lui.
De la el am învățat că poezia ajunge plenar la cititorii/spectatori atunci când reușești să-ți trăiești poezia și să-i privești în ochi pe cei ce te ascultă. A rămas și un model de concepere modernă a texturii lirice.
Cu acest prilej, în memoria lui Darie Magheru, am selectat un fragment dintr-unul dintre poemele sale, adăugându-i, pentru un moment rotund, imaginile și muzica potrivită.
Mihaela Malea Stroe scria în cartea sa „Darie Magheru. Trasee tragice, de la Sisif la Pygmalion”: „textul magherian își amețește cititorul, îl sufocă, îl plictisește prin reluări obsesive, prin redundanțe(uneori), îl revoltă, îl contrariază prin combinații de prea-explicit cu încriptat…pentru a-l răsplăti apoi cu o frumusețe stranie, din categoria frumosului care nu se vede, ci se revelează. Lectura lui Magheru este ca o probă de rezistență cu obstacole și capacane, pe un traseu dificil, dar care merită parcurs.”
Vă invit să intrați în universul unic al lui Darie Magheru.
Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov găzduiește două recitaluri inedite, alcătuite din sonete și videosonete a căror autor și interpret este poetul Adrian Munteanu.
Evenimentul va avea loc în două zile consecutive la cele două locații ale instituției noastre, astfel:
– luni, 10 octombrie 2022, ora 18, la Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, Piața Sfatului nr. 25
– marți, 11 octombrie 2022, ora 18, la Casa „Ștefan Baciu”, str. Gh. Baiulescu nr. 9.
După spectacole susținute în Europa, SUA și Canada și după pandemie, Adrian Munteanu se întâlnește cu spectatorii din orașul său natal, propunând o insolită formulă de spectacol. Pentru prima dată în România spectatorii vor asista la un melanj între interpretarea pe viu și introducerea unui grup de clipuri poetice, o preocupare mai nouă a lui Adrian Munteanu. Realizate cu măiestrie chiar de autor, clipurile alcătuiesc o izbutită selecție de text, interpretare, imagine și muzică.
Spectacolul prilejuiește și lansarea în direct a ultimului său volum, „Paingul Orb” care, după afirmația poetului, este cartea sa de referință, motiv pentru care a realizat-o într-o formulă grafică de excepție, la Editura Arania.
La finalul întâlnirii poetul va destăinui care au fost etapele realizării acestei cărți și va vorbi despre eforturile sale de a ridica poezia la rang de spectacol, preocupare prin care își conturează un loc distinct între creatorii de literatură din România.
Cele două spectacole nu vor avea aceeași alcătuire, poetul procedând la modificări de la un spectacol la celălalt, atât în privința textului cât și a videoclipurilor. În acest fel, spectatorii pot alege să fie prezenți la ambele spectacole sau doar la unul dintre ele.
Din partea instituției gazdă, cei care contribuie la realizarea celor două recitaluri sunt Ovidiu Savu, șef Serviciu istorie și literatură și Traian Dumbrăveanu, muzeograf.
Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov
Abia atunci când trebuie să alegi, în momentele limită, te preocupă obsesiv relația dintre Viață și Moarte. Poetul care își imaginează doar secundele de cumpănă din viață, fără să le fi trăit în mod real, trebuie să fie înzestrat cu o mare forță imaginativă, dar, de regulă, nici atunci cadrul nu este asociat unei vibrații profunde care se obține doar atunci când între tine și lume se alcătuiește un edificiu înălțat din cunoaștere personală.
Cu sonetul pe care-l propun s-a alcătuit un videoclip de un dramatism trăit și nu recunoscut din lecturi. Nu dereglați sonorul. Nu e o problemă tehnică, e intenția autorului.
ce am greşit de ce mi-e dat calvarul
de-a mă întinde iar pe masa-ngustă
să mă-nvelească-n mantia vetustă
şi să se-nvârtă-n neştiuturi zarul
mă voi preface iarăşi în lăcustă
să-nghit cu teama în rărunchi amarul
până se umple cu dureri paharul
din care trupu-nspăimântat doar gustă
de ce sunt pus să mă întorc când vrerea
ar fi să zburd pe răscolit nisip
să-mi rostuiesc din temelii averea
şi tot ce am cu râvnă să-nfirip
dar sunt supusul clipei când puterea
nu-mi lasă timp decât învins să ţip
Poate unii dintre voi au observat că de ceva vreme mă ocup cu realizarea unui produs ceva mai complex decât o simplă afișare a unui text. Poeziile mele le prezint sub forma unor videoclipuri cu toate ingredientele unui asemenea concept.
Sunt întrebat frecvent de către cei care au văzut măcar unul dintre videoclipurile mele cine îl face, la cine am apelat pentru a-l realiza.
Răspuns: tot ceea ce se vede este realizat de mine personal, de la text, la interpretarea lui, selectarea imaginilor, a muzicii și toate operațiunile de montaj până la oferirea produsului finit.
Nu a fost ușor, a trebuit să învăț multe. Pe lângă faptul că beneficiez de aparatură potrivită, de la microfon la calculator, am pus la bătaie toate cunoștințele obținute în activitățile mele de scenarist, regizor și interpret pe care le-am exercitat toată viața, înainte de a începe să scriu.
Cei ce nu au făcut-o până acum, îi invit să viziteze pe facebook grupul Sonetele lui Adrian Munteanu, unde sunt postate toate cele 59 de videoclipuri lucrate până acum (pe lângă cele 23 de povești din primele mele trei cărți postate în grupul Poveștile lui Adrian Munteanu). Cu ele am constituit și un canal pe youtube. Poate că vor fi unii cărora să le placă, iar alții vor avea obiecții. Aștept toate comentariile și vă mulțumesc pentru ele.
În final vă spun că am ajuns să lucrez numai ce îmi face plăcere, în modalitatea pe care o consider cea mai potrivită structurii mele și cred că îmi construiesc un drum propriu. Niciodată nu mi-a plăcut să calc pe poteci intens bătătorite. Am nevoie de aer, sunt un claustrofob literar.
Până a da curs invitației mele, aceasta în situația în care veți considera că merită, iată ultimul dintre videoclipurile mele. Pentru cei care nu-l știu.
Nu vă ia decât trei minute să-l urmăriți. Și mulțumesc pentru efort.
De acum mă voi ocupa mai mult de materialul cuprins în volumul PAINGUL ORB, anul apariției 2020. Studiindu-l superficial (sau doar frunzărindu-l (dacă nu au rămas, mai degrabă, doar la citirea titlului)) au spus unii că este același volum cu cel care apărea în 2007 sau că avem de-a face cu ediția a II-a. Dar a păstra titlul (pentru că el sugerează o stare esențială pentru structura mea poetică) nu înseamnă și copierea materialului din interior. De acolo au rămas cam 40 de poezii, cu multe modificări și reluări în timp, și am adăugat alte 70 de sonete. Totul s-a rânduit după alte criterii, într-o altă haină grafică și tipografică, mult evoluată, poate exemplară pentru o carte din veacul XXI.
Ignorarea (ca să nu zic disprețuirea) celui mai important dintre produsele mele literare, pot să o iert, dar ea spune multe despre realitățile vieții noastre culturale. Și nu e prima oară când mă confrunt cu asemenea devieri. Dar din acest punct de vedere nimic nou. Toate vechi sub soare.
Întorcându-mă la comentariul despre tehnica poetică a sonetului care urmează, aș aprecia doar că văd poetul ca pe un apostol al propriului profil eteric și intim. Când se ocupă cu predilecție de elemente exterioare lui, poetul face un gest, dar nu un pas.
În prelungirea textului, recomand și vizionarea clipului. Este de un dramatism care – peste tot și toate – definește poetul, interpretul și omul care l-a creat.
mi-au împlântat un ac adânc în spate
în insectar rămân răpuse urme
se zbat şi urlă hăituite-n turme
cădem răpuşi eternelor păcate
mâini şi picioare-n tencuială scurmă
descriu un cerc dar nu se pot abate
mă zbat cumplit să scap de sub lăcate
durerea-n pieptul ţeapăn nu se curmă
cu cât încerc să ies de sub strânsură
cu-atât se cască rana mai uşor
şi-n oase simt o crâncenă arsură
iar zborul slobod e amăgitor
îmi intră zgura nemilos în gură
şi-n juru-mi fluturi cu duiumul mor
Lupta contrariilor, așa ar putea fi definită zbaterea continuă pentru determinarea locului poetului în spațiul zidirii prin cuvânt, potrivit datelor sale interioare. E în fapt o pendulare, ca un semn perpetuu de întrebare, între zi și noapte, între Nu și Da, între surâs și mâhnire, între…
Neliniștea eternă este starea cea mai productivă. Neimplicarea ucide vibrația.
LUCIRI DE SĂBII
Nu mă reţine tihna de tămâie,
Statornic reazem, când, străin de ceată,
Mă vreau pe culmea-n orizont vegheată
De nori ce-ncing văzduhu-n sacre brâie.
Iubesc furtuna din nimic creată,
Răgazului tăcut punându-i frâie
Şi-mprăştiind pe ninse căpătâie
De brazi plecaţi năluci subţiri de vată.
Robit mă dau, în vis şi desfătare,
Vântoaselor ce m-au ademenit
Strivind în tropot lujeri de uitare
Dar mă-nspăimântă focul înteţit,
Luciri de săbii frânte-n depărtare
Şi mă întorc să aţipesc smerit.
În tinerețe, înainte de 89, eram directorul Clubului Cultural al celebrei uzine Steagul Roșu din Brașov.
Atunci, printre altele, m-am hotărât să construiesc un spectacol de teatru poetic. Ideea a încolțit mai întâi firav, ca o mlădiță căreia nu-i știam suișul. Apoi, pe măsura orelor atinse cu mirare, din tulpina încă nesigură a început să se înalțe și să se întărească lujerul, devenind trunchi de arbore tânăr dar tot mai viguros. Copacului îi creșteau crengi ample pe care le puteam îmbrățișa cu aceeași senzație de trăinicie. Gândul de început, ideea devenită arbore era să parcurg tot felul de antologii de poezie populară, ca să descopăr variante din Transilvania ale baladei Miorița. Mă atrăgea tare noutatea formulei, deosebirile față de varianta Alecsandri, cu specificul așezărilor ardelene, cu inovația în expresie a țăranului de la munte.
Pe măsură ce extrăgeam secvențe care mi se păreau fertile, se mai urzea un înveliș, al imaginii pe care o vedeam deja înălțată pe scenă.
Spectacolul se construia odată cu textul. L-am numit „La marginea lumii”.
L-am jucat împreună cu un tânăr apărut pe neașteptate din magma uzinei constructoare de camioane. Vroia să joace teatru. I-am intuit imediat calitatea, una mai presus de cele pe care le găsești de obicei prin preajmă.
Îl chema Zoltan Octavian Butuc. Avea să devină, peste câțiva ani, actor profesionist.
Iată-l acum pe Zoli Butuc, la 50 de ani, interpretând singur textul nostru din tinerețe, la Chișinău, ca invitat al excepționalului band al lui Vali Boghean.
Pentru știința sau deliciul unora dintre voi, am adăugat textul în ataș. Poate-l vom publica într-o revistă interesată de începuturile noastre.
Recital de poezie populară alcătuit de ADRIAN MUNTEANU după variante din Transilvania ale baladei „Miorița”.
Pe-un picior de munte-n sus
Grea turmă de oi s-o dus
Colo-n josu, mai în jos,
Grea turmă de oi s-o-ntors
Colo-n jos de șesurele
Grea turmă de oi se vede.
Colo sus, la munte
Neaua-i de-un genunche.
Colo jos, la vale
Neaua-i și mai mare….
Întorcu se-ntorcu…întorcu se-ntorcu…
Pre munții cei mari
Sunt trei păcurari…
Unu-i mai strinuț
Ce-l cheamă Pătruț.
Trei păcurărei
La trei stâni de oi
Unu-i strinărel
Doi îs frățiori
Mult se gomonesc
Și se sfătuiesc
Pe cel strinărel
Cum l-or omorî,
Cum l-or potopi.
Pe strin să-l omoare –
Moarte de topoare –
Oile toate păștea
Numai oaia
Nici nu bea, nici nu mânca,
Numai sta și tot ofta.
– Ce nu paști, ce nu mănânci,
Numai după mine plângi?
– Cum oi bea, cum oi mânca,
Cum ți-au făcut legea ta?
Spânzura-te-or, anina-te-or,
Ori capul luați-l-or (bis)
– Dragi frătuții mei,
Nu mă omorâți,
Că și eu voi da
Turmulița mea.
– Nouă nu ne trebe,
Că și noi avem
Turmă ca și-a ta.
– Dragi frătuții mei,
Nu mă omorâți,
Că eu vouă voi da
Pușculița mea.
– Nouă nu ne trebe,
Că și noi avem
Pușcă ca și-a ta.
– Dragi frătuții mei,
Nu mă omorâți,
Că eu vouă vă dau
Fluierașul meu.
– Nouă nu ne trebe
Că și noi avem
Fluier ca și-al tău.
– Voi, ortacii mei,
Păcurari la miei și la mândre oi
Care dintre voi
Doriți a rămâne,
De azi ori de mâne,
Și pe al meu țol
Și-n al meu ocol,
Care vă gândiți
Să mă d-omorâți,
De mi-ți omorî,
De mi-ți potopi,
Eu vă rog așa:
Groapa să mi-o sape
Și să mă îngroape
În târla de oi,
Să dorm printre voi,
Coperit cu ploi.
Să dorm colo șa,
Coperit de nea
În mijloc de stână
Ca să am hodină,
În țărcuț de miei,
Nicicând să nu piei
De dintre ai mei.
Toporașul meu
Mie să mi-l puneți în mâna de-a dreapta.
Fluierița mea
Mie să mi-o puneți în mâna de-a stânga.
Când ploaia-o ploua
Toporul meu a tăia,
Când neaua va ninge
Fluiera va zice,
Oile vor plânge
Prin pădurea rară
Cu inima-amară,
Prin pădurea deasă
Cu inima arsă.
Și vi-ți d-întâlni
O mamă bătrână
Cu cârpă de lână,
Lacrimi lăcrămând,
Păru-și despletind,
De fiu întrebând.
Aceea-i maica
Și ea v-o-ntreba:
– N-ați văit, văit,
Nu mi-ați întâlnit pe al meu Pătruț?
Cu păr, firicele
Ce scapăt ca stele,
Cu dor și cu jele
Pe zilele mele,
Dulce la privire
Și frumos la fire?
– Voi spuneți așa:
Că neaua o nins,
Drumu mi l-o-nchis
Și nu pot veni
Până s-o topi.
– Da, noi l-am văzut
Aici, mai napoi,
Tot vânzând la oi,
La târguț la beci
Vânzând la berbeci
Și-acolo-s pe veci.
– Și l-am mai văzut
Numărând la bani
Pe aripa șubii,
La lumina lunii,
La marginea lumii.
Reacția autorului la stimulii exteriori se produce în diferite grade de implicare, sub imperiul stării în care se află la momentul respectiv.
O variantă particulară de evidențiere a legăturii cu vizibilul se realizează prin detașare, procedeu prin care se evidențiază nuanțe care dau firesc, dar și complexitate.
Autorul dialoghează cu sine însuși. Se compune un fel de poezie în poezie.
SUB OSII RUGINITE
Sub osii ruginite plânge şina
Înşerpuind zădărnicită seara.
Mai lăcrimează din neoane gara
Tânjind să dea pe-nsingurare vina.
Mi s-a lipit de tălpi încinse vara.
Visez răcoarea grotelor din mina
În care-ascund înverşunat hodina
Zvârlind pe trenul obosit ocara.
Pare frumos! Imagini, poezie,
Stol de cuvinte rătăcit pe ram.
Măi Adrian, ce tristă nebunie
Într-un vagon slinos târziu mai am.
Închid un gând zăbavnic pe hârtie
Şi mi-a fugit sonetul sterp pe geam.
