Arhive etichete: Adrian Munteanu

Adrian Munteanu -Videosonet 37: „Răcoarea mărilor”

Catagrafia semnelor exterioare, operațiune întreprinsă fortuit sau metodic, cu mai multă sau mai puțină acuitate (aici se produc diferențele) se încheie în momentul imediat următor, dacă nu chiar simultan, cu o reîntoarcere la reperele interioare ale ființei. Ceea ce poetul a înregistrat în afară duce la cunoașterea de sine și la modelare, cu intenția mărturisirii. Rareori procesul acesta din intimitate se produce fără diferențe de amplitudine. Mai degrabă, după structura fiecăruia, el evidențiază o continuă tensiune.

RĂCOAREA MĂRILOR

prea strâmt e locu-n camera trăirii
abia-mi pot duce mâna către gură
ochi reci din storuri liniştea mi-o fură
și vaietul a gâtuit zefirii
doar până către ziduri se îndură
să se întindă-n umbră trandafirii
reci şovăieli în tainele privirii
îmi sfâşie nădejdile cu ură
prăfoase molii rod brocart de vise
și carii au pătruns în gândul mut
să-nceţoşeze ploapele deschise
cu greu ridic opaiţul de lut
sparg geamul cuştii cu mişcări decise
și sorb răcoarea mărilor tăcut

Adrian Munteanu

Video: YouTube

Credit foto: Dan Strauti

Adrian Munteanu – Videosonet 38: „Doi sturzi”

Detașarea de subiect aduce o dublă finalitate. Pe de o parte o evidențiere a întregului și pe de altă parte o identificare a nuanțelor.

Procedeul joacă și rol de catalizator energetic pentru creatorul care simte noutatea de atitudine, abandonarea traseului prea intens circulat.

Contrarietatea este resimțită și de lector ca o redeșteptare a vibrațiilor.

DOI STURZI
antisonet 2

Când să parchez în faţa casei mele,
Văd locul ocupat şi nu m-ajută
Privirea calmă, Intru în derută.
A fost o zi cu-o sută de belele.

Vine vecinul, cel bolnav de gută.
– A cui e rabla? zic, pornit pe rele.
Simt că mă ia pe loc cu ameţele.
– Sunt musafiri la numărul o sută.

– Şi chiar la mine s-au găsit să steie,
Să nu-mi pot pune roata lângă scări?
– Câte bordeie-atâtea obicee!

Îmi vin în cap o mie de-ntrebări.
Din portbagaj apuc nervos o cheie….
Doi sturzi în pom se ţin în dezmierdări.

Adrian Munteanu

Video: YouTube

Contribuție la istoria literaturii și a teatrului brașovean și național

George Bariț (n. 4 iunie 1812, Jucu de Jos, comitatul Cluj – d. 2 mai 1893, Sibiu) a fost un istoric și publicist român transilvănean, întemeietorul presei românești din Transilvania. A fondat la Brașov, în 1838, Gazeta de Transilvania, primul ziar românesc din Transilvania. În același an a început la Blaj publicarea Foii pentru minte, inimă și literatură, una dintre primele reviste literare românești.

În 1861, din inițiativa sa și a canonicului Timotei Cipariu, a luat ființă Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (Astra).  În anul 1893 a devenit președinte al Academiei Române.

În anul 1987 am descoperit o piesă de teatru inedită a lui George Bariț: „Inimile mulțămitoare” în “Manuscriptum”(Muzeul Literaturii Române, București, VIII, 1977, nr.3, p. 58-69). Ea fusese scrisă și jucată la Brașov în anul 1838 de către o trupă de diletanți.
În același an în care am descoperit piesa, 1987, în calitate de coordonator al sectorului teatru de la Casa Municipală de Cultură Brașov (azi Așezământul Cultural Reduta), am introdus piesa în repertoriul formației de teatru în limba română, recunoscând valoarea de restituție literară și teatrală, ca și importanța piesei, ca una dintre primele scrise și jucate la Brașov, în secolul XIX. Am fost și unul dintre membrii distribuției.

Vă prezint mai jos câteva imagini din spectacolul care avea să obțină premiul I pe țară.
Direcția de scenă a fost încredințată regizorului FLORIN FĂTULESCU (Los Angeles) și este ultima piesă pusă în scenă de acesta înainte de plecarea din țară.
Distribuția: Adrian Munteanu, Viorel Marinescu (Vancouver), Iuliu Benția (Freiburg), Mihaela Stef, Ion Rotaru, Simona Roman.

În picioare, de la stânga la dreapta: Adrian Munteanu, Ion Rotaru (+), Iuliu Benția
Pe scaune: Simona Roman, Florin Fătulescu, Mihaela Ștef
Jos: Viorel Marinescu

Ion Rotaru (+), Iuliu Benția, Mihaela Ștef, Adrian Munteanu, Viorel Marinescu

Adrian Munteanu, Iuliu Benția, Ion Rotaru (+)

Ion Rotaru (+), Mihaela Ștef, Viorel Marinescu, Simona Roman

Adrian Munteanu, Simona Roman, Ion Rotaru (+), Mihaela Ștef, Viorel Marinescu, Iuliu Benția

Adrian Munteanu

Fotografii din arhiva Adrian Munteanu

Adrian Munteanu, videosonet: „De ce să scriu sonete azi”

VIDEOSONET 23

Am vrut să renunț la realizarea videosonetelor săptămânale. 

Platforma pe care lucrez nu mi-a permis în ultimele zile încărcarea și editarea materialului. Am pierdut mult timp, iar pentru mine timpul este extrem de prețios și nu se mai întoarce.

Difuzez totuși videosonetul pe care l-am adus la o stare de relativă definitivare, chiar dacă incomplet, după cum se poate observa urmărind textul și imaginea lui.

Norocul este că destăinuirile făcute în acest sonet fac ca prea multe vorbe din zona teoriei să fie de prisos.

                          Viitorul pare însă incert.

DE CE MAI SCRIU SONETE AZI?

De ce să scriu sonete azi, când veacuri
De gesturi tandre-au devenit istorii,
Când melosul suavelor prigorii
A fost ucis în silnice atacuri.

Ca să mai simt parfumul fin al florii,
Să urc visări de taină în hamacuri
Şi magice săruturi din iatacuri
Să le prefac pe toate în victorii.

Ca să-mi cultiv râvnirile ascunse,
Uitate-atât sub un tărâm anost,
Prin văgăuni cu umbre reci împunse

De gândul blând, cel ce cândva a fost.
Zvârlind poveri în bezne nepătrunse,
Mai scriu sonete, ca să am un rost.

Adrian Munteanu

Video: YouTube

Foto: Dan Strauti

Adrian Munteanu – Videosonet 22: Brașov, aleea de Sub Tâmpa (duminica)

În cazul unui obiectiv real pe care ochiul poetului îl are în vedere, există două maniere de abordare: o prezentare „simul descriptio”, vizând amănuntele concrete ale locului, trăsăturile definitorii, și una „ descriptio viventium”, orientată pe trăirile generate de peisaj, în concordanță cu starea autorului.

Între cele două există și o diferență de poziție. Prima rămâne pe un plan orizontal, cea de a doua urmărește verticalitatea.

De această dată am preferat o variantă intermediară.

Brașov, aleea de Sub Tâmpa (duminica)

Talaz de oameni, menajere-n ţoale
Obraznice prin dezgoliri de pulpe,
Adolescente jinduind să-ntrulpe
Femei mature de la sfârc la poale.

Nu-i nici un loc pe bănci. Priviri de vulpe
Trimit săgeţi. Răspund cu-n zâmbet moale,
Să nu-mi aşez trăiri pe stânci domoale,
Ca să-mi preschimb traseu-n mii de culpe.

Târziu dispar. Doar eu îmi îmi urc ţinutul
Printre mirări din ochi de prunc nătâng.
Am pus sonetul pe hotar drept scutul

De istoviri, în veci să nu mă plâng.
L-am zămislit pe-alei şi-mi e avutul
Ce-ntr-un târziu m-am nevoit să-l strâng.

Adrian Munteanu

Video: YouTube

Credit foto: Dan Strauti

Adrian Munteanu – Videosonet 21: „Mi-am găsit soție”

Un coleg cu poziție importantă în breaslă mi-a precizat că – după opinia sa care nu admitea contraziceri – sonetul nu se încadrează „paradigmei literare contemporane”.

Pentru autorul acestui sonet paradigma este aceea care vine din interior și îl face să se simtă împlinit.

N-ar mai fi de urmărit decât variabilele conținute de structura sonetului ce urmează și imaginile ce îi completează conturul. Dacă vă place, înseamnă că aceasta este paradigma.

MI-AM GĂSIT SOŢIE

În pârgul toamnei mi-am găsit soţie.
Nu-i de pe-aici, dar nici de prea departe.
De unde-au scris uimirile o carte,
Tăind adânc din simetrii felie.

I-am dăruit şirag din şapte arte,
Acorduri şapte prinse-n pălărie.
În părul ei de aur pur adie
Vocale dulci şi voluptăţi deşarte.

Sublimă-n trup, cu glasul de cristaluri,
Tremurătoare-n puf de păpădii,
Mi-a fermecat simţirile la baluri

Cu pasul ei, cu şoaptele ei vii.
Iubitei rime, zâna mea din valuri,
Îi voi rămâne mire pe vecii.

Adrian Munteanu

Video: YouTube

Videosonet 19: „Doi sturzi”, de Adrian Munteanu

Antisonetul, așa cum l-am numit, nu e doar un surâs forțat, aruncat peste marasmul zilei. E un zâmbet necesar. Tot în ideea echilibrului. Mutația ține mai mult de orientarea conceptuală. De la teme clasice și reiterate de veacuri (dragoste, natură) se trece la decodarea orizontului din imediata noastră vecinătate, la relația dintre ceea ce mișcă în apropiere și propriile noastre comprehensiuni. In extenso, putem spune că sinonimul antisonetului este chiar ființa.

PS: Să mai spună cineva că sonetul nu poate sta la braț cu noi, cei de azidictionar de sinonimeDD!

DOI STURZI

antisonet 2

Când să parchez în faţa casei mele,
Văd locul ocupat şi nu m-ajută
Privirea calmă. Intru în derută.
A fost o zi cu-o sută de belele.

Vine vecinul, cel bolnav de gută.
– A cui e rabla? zic, pornit pe rele.
Simt că mă ia pe loc cu ameţele.
– Sunt musafiri la numărul o sută.

– Şi chiar la mine s-au găsit să steie,
Să nu-mi pot pune roata lângă scări?
– Câte bordeie-atâtea obicee!

Îmi vin în cap o mie de-ntrebări.
Din portbagaj apuc nervos o cheie….
Doi sturzi în pom se ţin în dezmierdări.
Adrian Munteanu

Video: YouTube

Adrian Munteanu: Videosonet 14 – „Camera trăirii”

La început am simțit nevoia unei deslușiri interioare, a unei autocunoașteri profunde. Aceasta nu numai pentru a limpezi ceea s-a conturat în timp, ci și pentru a înlesni augmentările viitoare. Am continuat apoi punându-mi întrebarea cât de adâncă poate și trebuie să fie această căutare și observare a refugiilor ființei, cât eram dispus să mă destăinui și să mă deconspir celor ce ar dori, fie și accidental, să vină în întâmpinarea mea, ca autor, ca însuflețire?

Dacă aș fi consfințit doar la o ștergere a prafului de pe unghere uitate de timp, aceasta nu putea fi decât o stârnire a pulberei așternute pe afecte și acumulări episodice, dar stările ar fi rămas în continuare nedezvăluite, imobile. Era nevoie de folosirea unui instrument mai pătrunzător, de o tăietură mai adâncă, până la hotărnicia simțurilor. Operațiunea determina astfel un adevărat catharzis, așa cum este de fapt, în finalitatea ei, poezia.

M-am simțit mai bine așa, am fost mai adevărat, mai deplin. Ca o confirmare a unui asemenea proces de incizie și eliberare, am păstrat mereu aproape sonetul următor, iar el s-a regăsit constant în recitalurile mele oferite românilor din toate marginile lumii.

Adrian Munteanu

Video: YouTube

Credit foto: Dan Strauti

Videosonet 10: „Vreau un sfat”, de Adrian Munteanu

Adrian Munteanu: „În căutările ființei mele, trudă care reprezenta, de o bună bucată de vreme, prioritatea fiecărei zile și poate a fiecărei clipe, se punea problema felului în care puteam finaliza strădania, ieșirea la lumină, spre cititori. La răstimpuri simțeam că nu poate fi suficient să prezinți starea, cu asocieri de metafore, dar numai la nivelul unei exprimări poetice rafinate, așa cum o reclama sonetul. Era nevoie uneori de introducerea unei povești care să ducă la același final pe care îl avea și elaborarea nesofisticată din alte încercări, dar, în plus, să marcheze o diversificare în construcție. Povestea în sine devenea o provocare, pentru că trebuia să o finalizezi în spațiul restrictiv al celor 14 versuri impuse de forma fixă.

Mi-au plăcut provocările. Faptul că am ales sonetul atunci când am decis să ies în arena literară este deja cea mai grăitoare dovadă.

Iată o poveste într-un sonet. O poveste care este, la urma urmei, tot despre propria ființă”:

Colecția de artă George Șerban

Pictor: Victor Vasarely (1906 – 1997) – Serigraphy, 1972

Video: YouTube

Credit foto: Dan Strauti