Arhive etichete: Av. George Șerban

Literatura sărbătorită la Muzeul de Artă Brașov

Cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii, Muzeul de Artă Brașov a dorit să scoată în evidență câteva dintre lucrările prezente în expoziția „100 de artiști în 100 de ani de artă românească” din colecția Av. George Șerban.

Cu toate că specificul expoziției este arta și, prin excelență, diferitele tehnici grafice utilizate de către artiști pe parcursul secolului XX, printre sursele lor de inspirație s-a numărat și literatura: poezii, piese de teatru sau romane cunoscute au fost transformate în creații artistice vizuale. Personajele lui Caragiale din comediile „O scrisoare pierdută” și „O noapte furtunoasă” au prins viață sub mâna lui Aurel Jiquidi și sunt imediat recognoscibile. Tot în lumea teatrului ne introduce și artistul Damó István, prin studiile realizate pentru piesa „Tragedia omului”, capodoperă a literaturii maghiare. Opera artistei Dodi Romanati, „Maestrul și Margareta”, inspirată de binecunoscuta operă literară omonimă scrisă de Mikhail Bulgakov, poate fi văzută ca o sfidare directă la adresa regimului comunist, în condițiile în care ambii creatori, scriitorul și artista, au fost îndeaproape familiarizați cu cenzura. Literatura, alături de arta vizuală, demonstrează în acest fel că unul dintre scopurile sale este critica socială, artiștii fiind buni observatori ai mediului în care trăiesc.

Cu ocazia acestui eveniment, Muzeul de Artă Brașov a invitat elevi ai Colegiului Național „Andrei Șaguna”, membri ai Clubului de lectură și scriere creativă Ascript, să participe la o activitate dedicată literaturii și a intervenției sale în artă. Mai mult, fondatoarea clubului de carte local „So Many Books, So Little Time”, Laura Bercean, s-a alăturat evenimentului de promovare a lecturii în rol de moderatoare.

Punctul de pornire a activității a fost opera de artă „Maestrul și Margareta” realizată de artista Dodi Romanati. Participanții au discutat despre cenzură, comunism, idealisme politice, totul plecând de la artă și literatură. Laura Bercean ne împărtășește cum a fost pentru ea această experiență: „Mi-a făcut o reală plăcere să petrec amiaza dedicată lecturii la nivel național cu acest grup de tineri deosebit de inteligenți. Ei sunt dovada că etichete de genul ‘copiii nu citesc’, ‘copiii nu sunt interesați de literatură sau de artă’ nu sunt meritate, dimpotrivă – am simțit o foame de cultură la ei care m-a făcut efectiv să îi aplaud și să îi admir, sincer – viitorul sună bine!”

Artista Dodi Romanati le-a pregătit elevilor și o scrisoare personală în care le-a povestit despre seria din care face parte și lucrarea expusă la muzeu. Mai mult de atât, le-a oferit contextul socio-politic în care ea a creat seria de ilustrații „Maestrul și Margareta”. Realitatea acelei perioade s-a concretizat în emigrarea artistei în Danemarca, fiind expulzată mai întâi din Uniunea Artiștilor Plastici din România în anul 1984, iar apoi nefiind-i permis să publice ori să predea ca profesor. „Faptul că am ales acest roman pentru a-l ilustra în anii ’80 nu a fost nici pe departe întâmplător, dimpotrivă. Îmi alegeam cu grijă literatura pe care doream să o ilustrez pentru că epoca era prielnică acțiunilor subversive de rezistență prin artă”, mărturisește artista.

„O parte din lucrările prezente în această expoziție ne-a deschis calea către literatură și a fost un prilej excelent să discutăm despre aceste povești aflându-ne față în față cu opera artistică. Probabil lucrările lui Aurel Jiquidi (1896 – 1962) au atras cel mai mult atenția pentru aspectul literar, artistul fiind interesat de latura socială a vieții, motiv pentru care personajele lui Caragiale i s-au părut a reprezenta cu o anumită acuratețe societatea în care trăia”, ne spune inițiatoarea evenimentului, Alexandra Ardelean, referent de specialitate în cadrul Muzeului de Artă Brașov.

Mulțumiri speciale doamnei director a Colegiului Național „Andrei Șaguna”, susținătoare a activității muzeului, Carmen Tănăsescu, doamnei profesoare de Limba și literatura română, Mocanu Daniela și, în special, elevilor participanți care și-au adus entuziasmul la Muzeul de Artă!

Urmăriți activitatea muzeului și pe social media:

https://www.facebook.com/MuzeulDeArtaBrasov

https://www.instagram.com/muzeuldearta.brasov/

Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov

100 de ani de grafică românească la Muzeul de Artă Brașov

Muzeul de Artă Braşov, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Braşov, vă invită vineri, 22 octombrie, la deschiderea expoziţiei „100 de artiști în 100 de ani de artă românească 1900-2000” din colecția Av. George Șerban, care va avea loc la sediul muzeului din B-dul. Eroilor 21. Reprezentanții presei sunt invitați să participe la deschiderea de la ora 12.00, iar publicul este așteptat să viziteze expoziția în intervalul orar 14.00-17.00.

Expoziţia, curatoriată de dr. Alexandru Constantin Chituţă şi dr. Radu Popica, face parte din cea de-a doua ediţie a „BIENALEI ALBASTRE – Bienala Internaţională de Arte Vizuale – Braşov 2021 – Essentia”.

Publicul muzeului are prilejul să cunoască evoluția graficii românești pe parcursul secolului XX, prin intermediul unei valoroase colecții private. Aceasta aduce împreună curente artistice diverse, de la academism la simbolism, art nouveau, modernism, îmbinând o pleiadă de curente avangardiste. În expoziție se regăsesc personalităţi marcante: Nicolae Vermont, Ștefan Popescu, Nicolae Tonitza, Marcel Iancu, Francisc Șirato, Constantin Brâncuși, Samuel Mutzner, Ștefan Câlția, Horia Bernea, Victor Brauner, Florin Mitroi și mulți alții. Alături de maeștrii artei românești sunt prezenţi și artiști de mare însemnătate pentru dezvoltarea mișcării artistice din Transilvania: Octavian Smigelschi și Hans Hermann.

O secțiune de mare valoare este dedicată rolului crucial îndeplinit de școala Kazar/State în reconfigurarea artei românești postbelice, reflectându-i pe cei mai importanți graficieni formați în spiritul acesteia. Se ajunge în contemporaneitate prin opera artistului Mircia Dumitrescu, omagiat în expoziție, chiar în anul împlinirii vârstei de 80 de ani.

Cu ocazia acestei expoziții, Muzeul de Artă Brașov prezintă vizitatorilor și o selecție din propria colecție de grafică. Mari artiști brașoveni (Traian Mureșianu, Arthur Coulin, Friedrich Miess, Hermann Morres, Margarete Depner, Hans Mattis-Teutsch, Teodor Rusu, Eftimie Modâlcă) se regăsesc în expoziție cu lucrări realizate de-a lungul celor 100 de ani.

Deschiderea expoziției va fi marcată prin vernisajul de la ora 12.00 care va avea loc în prezența membrilor presei și a unui număr limitat de invitați, iar publicul este așteptat în intervalul orar 14.00 – 17.00. Intrarea este permisă pe baza Certificatului Verde COVID, respectând toate reglementările legale în vigoare. Intrarea este gratuită în ziua vernisajului.

Muzeul de Artă Brașov împreună cu organizatorii expoziției vă așteaptă la eveniment!

Sursa si imagini: comunicat transmis La pas prin Brasov