Arhive etichetă: Brasoveni celebri

Ovidiu – Dan Chirilă, repere profesionale

Ovidiu – Dan Chirilă început pregătirea muzicală la Liceul de Artă din Braşov. Dedicându-se cu pasiune artei dirijorale, el absolvă în anul 1984 Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, la clasa de compoziţie–dirijat orchestră, beneficiind de contactul cu muzicieni prestigioşi ca Tiberiu Olah (compoziţie), Constantin Bugeanu şi Iosif Conta (dirijat), Aurel Stroie (orchestraţie), Ştefan Niculescu (forme muzicale).

În anul 1991 a luat parte la Wiener Meister Kurse (Austria), la clasa de dirijat a profesorului Bruno Weil, directorul general al Operei din Duisburg. Între anii       1982 – 1985 participă la Festivalul „Tinerilor Dirijori” de la Buşteni, organizat de Uniunea Compozitorilor şi Asociaţia Criticilor din România.

Între anii 1991-1994 a beneficiat de o bursă de perfecţionare oferită de guvernul austriac, luând astfel parte la Cursurile de măiestrie din Mürzzuschlag, la clasele de dirijat ale maeştrilor Claudio Abbado, Richard Schumacher, Ernst Smole, Werner Tharichan şi Detlef Heusinger. În anul 1984, este numit dirijor şi şef al compartimentului orchestră la Teatrul Liric din Braşov, iar din 1996 devine directorul Filarmonicii, până în 2004, continuând apoi în calitatea de dirijor al Filarmonicii Brașov.

Ovidiu-Dan Chirilă a fost invitat permanent, între anii 1990-1991, la pupitrul orchestrei Operei de Stat din Chişinău; a dirijat orchestrele Filarmonicilor din Sibiu, Bacău, Târgu Mureş, Oradea, Arad, Constanţa, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea; a susţinut turnee simfonice în Republica Moldova (Chişinău), Austria (Viena, Graz, Klagenfurt), Ungaria (Szombathely), Grecia (Joannina, Pyrgos, Syros, Delphi, Paros), Japonia (Tottori). Repertoriul său dirijoral cuprinde numeroase lucrări ale genului simfonic şi de operă din toate epocile muzicale.

Ovidiu-Dan Chirilă a creat sonate pentru pian, cvartete de coarde, lucrările pentru orchestră „Schiţe simfonice”, „Triptic”, „Presto”, baletele „Caligula” şi „Manifest pentru mileniul III” – cu care a obţinut în 1987 Premiul III la Concursul Naţional de Compoziţie. A fost nominalizat membru al Uniunii Compozitorilor din Germania – GEMA.

Informatii furnizate de Filarmonica Brasov.

Imagini preluate de la Filarmonica Brasov

Cristian Mandeal, repere profesionale

Elev al lui Constantin Bugeanu în București, Herbert von Karajan în Berlin și Sergiu Celibidache în Munchen, Cristian Mandeal este considerat a fi cel mai important dirijor român al timpurilor noastre, activitatea sa evoluând fără încetare pe parcursul ultimelor patru decade.

Între 1987 și 2010, Cristian Mandeal a ocupat locul de dirijor principal și director muzical general al Filarmonicii din București și i-a supravegheat îndeaproape transformarea într-o orchestră activă pe scena internațională, lăsând în urmă o instituție de top. Pe lângă pozițiile pe care le-a ocupat în România, Cristian Mandeal a fost director artistic al Northern Israeli Orchestra, Haifa (1999-2002) și Euskadi Symphony – Basque National Orchestra, San Seabstian (2001-2008), dirijor permanent al Haydn Orchestra of Bolzano and Trento (2000-2003), dirijor invitat principal al Hallé Orchestra, Manchester (2005-2010 – primul care a ocupat acest titlu în cei 150 de ani de istorie ai orchestrei), Belgrade Philharmonic (sezonul 2006–2007), precum și Copenhagen Philharmonic (2006–2013).

Cristian Mandeal a lucrat cu multe dintre orchestrele de top ale lumii, inclusiv cu London Symphony Orchestra,  London Philharmonic Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, BBC Symphony Orchestra, City of Birmingham Symphony Orchestra, Royal Liverpool Philharmonic Orchestra, Bournemouth Symphony Orchestra, Staatskapelle Dresden, Staatskapelle Berlin, Münchener Philharmoniker, Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks, Vienna State Opera Ochestra, Orchester der Deutschen Oper Berlin, Czech Philharmonic, Prague Symphony, Radio  Orchestras of Prague, Dublin și Ljubliana, Israel Philharmonic, Orchestre Nationale de Belgique,  Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia di Roma, Orchestra Sinfonica Nazionale della RAI di Milano, Maggio Fiorentino Orchestra in Florence, Orquestra Simfònica de Barcelona i Nacional de Catalunya, Gulbenkian Orchestra, Hungarian National Orchestra/Budapest,  Camerata Salzburg, Scottish Chamber Orchestra, Gothenburg Symphony Orchestra, Island Symphony Orchestra, Metropolitan Orchestra of Tokyo, Orchestrele Filarmonice din Sao Paulo, Ciudad de Mexico, Helsinki, Monte Carlo, Copenhaga, Moscova, Varșovia, Sofia, Belgrad, Zagreb și Tokyo, pentru a numi câteva dintre ele.

Cristian Mandeal a participat în numeroase festivaluri, precum Edinburgh Festival, Prague Spring Festival, Bloomington Festival, Tivoli Festival, Quincena Musical în San Sebastian, Festivaluri în Istanbul, Ankara, Athena, Thessaloniki, Lisabona, Brescia-Bergamo și Ravelo (Italia), Brno și Bratislava,  Janacek Festival Ostrava, BEMUS Festival în Belgrade, Tokyo Spring Festival, etc. Pe lângă acestea, este important să menționăm Festivalul Internațional și Concursul „George Enescu”, al căror director artistic a fost între 2001 and 2003.

A colaborat cu unii dintre cei mai renumiți soliști ai lumii, precum Maxim Vengerov, Kristian Zimerman, Vadim Repin, Julian Rachlin, Victoria Mulova, Isabelle Faust, Radu Lupu, Ileana Cotrubaş, Renato Bruson, Mstislav Rostropovici, Alicia de Larrocha, Ivo Pogorelici, John Lill, Bruno Leonardo Gelber, Nelson Freire, Gerhard Oppitz, Grigori Sokolov, Boris Berezovski,  Ivry Gitlis, Leonidas Kavakos, Shlomo Minz, Frank Peter Zimmermann, Maurice Andre, Yefim Bronfman, Fazil Say și mulți alții.

În calitatea sa de dirijor, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte în peste 36 de țări, muzica sa inspirând publicuri pe tot mapamondul. Criastian Mandeal deține un repertoriu extensiv, concentrându-se pe muzica secolului XIX și cea a începutului secolului XX. A dirijat peste 60 de concerte în premieră, compuse atât de compozitori români, cât și străini, incluzând câteva care îi sunt personal dedicate. Îl promovează fără încetare pe compozitorul român George Enescu, a cărui muzică a făcut-o cunoscută în întreaga lume. A fost primul care a prezentat „Oedipe” publicului englez (la Festivalul din Edinburgh, 2002) și italian (Cagliari, 2005). Din 2008  este președinte al Enescu Society din Londra.

Pe lângă cele 35 de CD-uri, cu peste 80 de titluri, acesta a înregistrat 16 albume cu Filarmonica George Enescu pentru BMG Arioșa, inclusiv lucrările orchestrale ale lui Brahms, comandate în Germania și SUA în 1996 pentru a marca centenarul de la moartea compozitorului și toate lucrările orchestrale ale lui George Enescu pe 7 albume. Înregistrarea Simfoniei a 9-a de Bruckner cu Hallé Orchestra în Manchester este considerată a fi cea mai bună înregistrare a unei lucrări de Bruckner de către o orchestră britanică. A înregistrat de asemenea șase DVD-uri împreună cu Filarmonica George Enescu pentru AIX Records (SUA) și toate Simfoniile lui Bruckner pentru Electrecord/Tobu (Japonia) cu Orchestra Transilvania din Cluj Napoca.

Nominalizat ca unul dintre 10 cei mai influenți români și premiat cu cele mai importante distincții pentru activitatea sa culturală, Cristian Mandeal s-a născut în anul 1946 și a absolvit Liceul de Muzică din Brașov înainte de a se înscrie la Academia de Muzică din București, unde a studiat dirijatul, pianul și compoziția. Mai târziu a studiat cu Herbert von Karajan în Berlin (1980) și cu Sergiu Celibidache în Munich (1990). În 1977 a fost numit dirijor permanent al Filarmonicii din Tîrgu Mureș, un titlu pe care l-a ocupat timp de trei sezoane. Din 1980 și până în 1987 a fost dirijor permanent al Orchestrei Filarmonice din Cluj-Napoca.

A fost constant preocupat cu educația și încurajarea tinerilor muzicieni de peste tot și a fost invitat să ofere cursuri de măiestrie la Universitățile din Bloomington și Rutgers din SUA, la Academia de Muzică Royal Northern din Manchester, UK, și la Tokyo College of Music. În ultimii nouă ani, Cristian Mandeal și-a concentrat eforturile în modelarea, educarea și cultivarea Orchestrei Române de Tineret, care a evoluat într-un timp record și a ajuns să fie un reprezentant notabil al culturii muzicale românești contemporane. Prin concertele naționale și internaționale (Festivalul Internațional George Enescu, Young Euro Classic-Berlin, Aix en Province Festival, Istanbul Festival, Ravello Festival, Mahler Festival în Toblach, Varna Festival, concerte în Konzerthaus/Viena, Santa Cecilia/Roma, Brucknerhaus/Linz, Residence Concerthall/Salzburg, Bozar/Bruxelles, Milano etc.), Orhestra Română de Tineret a ajuns să fie considerată un veritabil ambasador al României.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

In Memoriam – 20 ani de la moartea lui Ioan Corneliu Vasiliu (1931 – 1999)

In Memoriam – 20 ani de la moartea lui Ioan Corneliu Vasiliu (1931 – 1999) – Dansator si Coregraf Nascut la Voinesti in judetul Covasna, ca fiul cantorului de la biserica ortodoxa, ia legatura deja din copilarie cu muzica.

Dupa scoala se inscrie la Facultatea de Filologie – Filozofie unde dupa circa doi ani este dat afara de noul regim comunist. Atras de dans devine mai intai dansator in mai multe formatii de dansuri populare, iar mai apoi instructor-antrenor de dansuri populare. La inceputul anilor ´ 60 preia ca si intructor formatia de dansuri populare “Poienita” de la Centrul Cultural REDUTA din Brasov pe care o conduce in cea mai mare parte a vietii sale. Un perfectionist si pretentios deja din tinerete, atat in arta dansului cat si pentru muzica populara orginala de calitate, ia fost mereu foarte greu sa-si gaseasca pianisti de exceptie cu care sa lucreze intens.

De aceea nu a avut decat doi pianisti pe tot parcursul vietii: in anii ´60 pe pianistul-muzicant Ianosi; iar in anii ´80 pe pianista – clasiciana Corina Ungureanu-Kiss.

Cu ansambul “Poienita” se remarca ca si coregraf la Concursuri si Festivale Internationale unde obtine premii intai si de onoare. In anul 1987 este primul Instructor de dansuri de societate (Sportive) care organizeaza cursuri de vara la Brasov. Cu multa pasiune si devotament pentru dans in anii 1988 si-a format primul ansamblu de 20 de dansatori – incepatori cu care a participat la Concursul National “Cantarea Romaniei”.

In 1990 impreuna cu pianista lui Corina Ungureanu – Kiss, Ioan Corneliu Vasiliu incearca un nou stil de dans: Dans de caracter, unde si-a dat seama ca pentru dansatori era foarte greu acest gen, de aceea la scurt timp s-a decis sa-l desfiinteze.

Cine l-a cunoscut pe Ioan Corneliu Vasiliu in Sala “Albastra” (sala care acum ii poarta numele) de la Centrul Cultural “Reduta” poate sa afirme cu sinceritate ca ramane singurul MAESTRU inegalabil in lumea dansului cu atat talent si pasiune. Ioan Corneliu Vasiliu a instruit in ultimii ani tineri de la Liceele “Saguna” si “Unirea” din Brasov. La 9.10.1999 trece in eternitate, in casa lui de pe strada Iuliu Maniu din Brasov.

Articol de Magda Chifu

Imagine preluata de pe http://armoniiculturale.ro

Festivitate de decernare a distincției UNESCO Tezaur Uman Viu acordată domnului Iosif Iepure

Muzeul de Etnografie Brașov vă invită joi, 14 martie 2019, ora 14.00 la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, Piața Sfatului nr. 15 la festivitatea de decernare a distincției UNESCO  Tezaur Uman Viu acordată domnului Iosif Iepure pentru prestigioasa sa activitate dedicată păstrării și transmiterii unuia dintre cele mai prodigioase obiceiuri din sud-estul Transilvaniei, Junii din Șcheii Brașovului.
Personalitate puternică, domnul Iosif Iepure a transmis timp de zeci de ani atitudini și practici de învățare a celor mai tineri, fiind un exemplu personal, de excepție, care a înțeles ce înseamnă o moștenire culturală importantă pentru identitatea comunității șcheienilor brașoveni.

La eveniment vor participa păstrători și purtători ai valorilor cultural identitare românești, care au primit acest titlu onorific la ediţiile precedente, maestrul – coregraf Ioan Pumnea, cojocarul Dumitru Sofonea din Drăguş şi doamna Barko Etelka un simbol al comunităţii ceangăilor care a reuşit să păstreze nealterată tradiţia încondeierii ouălor de Paşte şi să transmită acest meşteşug generaţiilor tinere.

Ministerul Culturii și Identității Naționale, în colaborare cu Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, a organizat pe data de 1 martie 2019, evenimentul „Gala Tezaure Umane Vii – 2019”. Cu această ocazie, au fost premiate și decorate persoanele declarate Tezaure Umane Vii în anul 2018, precum și cele care au fost declarate tezaure umane vii în edițiile anterioare ale programului.
Scopul evenimentului a fost recunoașterea și promovarea creatorilor și păstrătorilor  de valori tradiționale care susțin  patrimonial cultural imaterial din România.
Sursa si imagine: comunicat transmis La pas prin Brasov

Ilarion Ionescu-Galaţi, repere profesionale

Absolvent al Conservatorului de Muzică din Bucureşti, clasa de vioară, profesor George Manoliu, Ilarion Ionescu-Galaţi a debutat ca solist alături de Orchestra Simfonică Radio în anul 1953, când a interpretat un concert pentru vioară şi orchestră de Wieniawski.

Şi-a continuat apoi studiile în arta dirijatului de orchestră, având privilegiul de a lucra, în perioada 1965-1968, cu Charles Münch şi Pierre Dervaux, obţinând, la terminarea studiilor, Diploma de Licenţă în dirijat de orchestră cu unanimitatea juriului. A urmat o perioadă de perfecţionare cu Leopold Stokovski, la New York şi Eugen Ormandy la Philadelphia.

Din anul 1970 a activat ca prim dirijor al orchestrei Filarmonicii Braşov, fiind numit şi Director Artistic (1973-1997), iar în perioada 1988-1993 a fost numit şi Director General Artistic al Filarmonicii din Istanbul.

Ilarion Ionescu-Galaţi este fondatorul Festivalului Internaţional al Muzicii de Cameră de la Braşov desfăşurat anual fără întrerupere, începând din 1970, timp de 30 de ediţii consecutive. Începând cu ediţia a XXXI-a (2003), I. Ionescu-Galaţi a devenit Director de onoare al Festivalului.

Ilarion Ionescu-Galaţi a fost Director al Concursului Internaţional de dirijat „Dinu Niculescu” de la Braşov.

În concertele sale a colaborat cu solişti consacraţi precum: Radu Lupu, Valentin Gheorghiu, Dan Grigore, Lazăr Berman, Dmitri Başkirov, Rudolf Kerer, Viktor Eresko, Magda Tagliaferro, Ion Voicu, Viktor Tretiakov, Ruggiero Ricci, Viktor Pikaisen, Ayla Erduran, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Daniil Şafran, Costas Cotsiolis, ş.a.

A efectuat numeroase înregistrări Radio şi TV la posturile naţionale din Suedia, Spania, Grecia şi, de asemenea, LP-uri şi CD-uri editate de Casele „Philips”, „Sipario Dischi” şi „Electrecord”.

Ilarion Ionescu-Galaţi este invitat frecvent în juriul unor prestigioase competiţii internaţionale de dirijat din Italia, Norvegia și Turcia.

A susţinut turnee de concerte în SUA, Japonia, Filipine, Singapore, Spania, Italia, Germania, Franţa, Grecia, Austria, Suedia, Norvegia, Turcia, Rusia, Bulgaria, Republica Moldova. Cu cele două colective artistice ale Filarmonicii Braşov (Orchestra simfonică şi Orchestra de cameră) a susţinut turnee de concerte în Franţa, Austria, Italia, Germania, Elveţia, Spania, Grecia, Rusia, Polonia, Cehoslovacia.

Ilarion Ionescu-Galaţi a fost invitat să evolueze în cadrul unor festivaluri muzicale internaţionale, dintre care amintim: Festivalul de la Istanbul, de la Miami, Festivalul „G. Rossini” din Pesaro, ş.a.

Dintre realizările ultimilor ani se cuvin menţionate: înregistrarea pe CD şi prezentarea în concert a Cantatei „Carmina Burana” de Carl Orff cu Orchestra Filarmonicii din Istanbul şi Corul German; concerte cu Orchestra Naţională din Atena; în ianuarie 2001, prima audiţie în Turcia a „Missei Tango” de Luis Bacalov, într-un concert extraordinar în care compozitorul a fost şi solist alături de Orchestra şi Corul Filarmonicii din Istanbul. Aceeaşi lucrare a fost prezentată într-un concert susţinut la Ankara, şi apoi la Bucureşti, cu Orchestra Naţională Radio.

Ca dirijor de operă a pregătit şi a adus în faţa publicului operele: „Nunta lui Figaro” de W. A. Mozart (regia Carmen Dobrescu) la Teatrul Liric din Braşov, itinerat şi într-un turneu de peste 30 de spectacole în Austria (la Festivalul de la Salzburg), în Germania, Danemarca şi Franţa.

Muzician de aleasă calitate, spontan, autentic, cu o gestică elegantă, un adevărat profesor de orchestră pe parcursul repetiţiilor, acesta este profilul dirijorului Ilarion Ionescu-Galaţi.

Recunoaşterea meritelor de excepţie o constituie distincţiile primite: Diplomă de Onoare a Ministerului Culturii din Turcia, membru de onoare al Academiei „Suzuki” din Tokio, Marele Premiu pentru întreaga activitate – decernat de Colegiul Criticilor Muzicali în mai 2001, titlul de Cetăţean de Onoare al municipiilor Braşov, Tg. Mureş şi Ploieşti.

Fundaţia pentru Dezvoltare Regională „Transilvania” Braşov, administrată de dl. Gheorghe Duţu în calitate de Preşedinte, a acordat maestrului I. Ionescu-Galaţi în cadrul galei „Superlativele Braşovului” anului 2003, Diploma de excelenţă pentru întreaga activitate închinată culturii române. În martie 2010, maestrul a fost onorat de către Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România cu Premiul pentru activitatea dirijorală.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Lansare de carte: ,,Aduceri aminte despre Darie Magheru”, de Olga Lascu

,,Eu am fost primul lui auditor. Încă de când aveam șase anișori, mie îmi citea tot ce a scris. Îmi spunea și citea versuri din marii noștri poeți interbelici, când majoritatea am devenit interziși. Îmi aducea cărțile, pe rând, și eu, sub îndrumarea lui, transcriam cele mai bune versuri în caiete cu pătrățele, de matematică, pe două rânduri. Am de atunci antologii cu zeci de versuri din literatura românească și universală,” Olga Lascu.

,,Nu era, la Darie Magheru, o fugă spre originalitate cu orice preț; chinul interior, dramele care rod ființa profundă, spinul din carne – ca la Sf. Paul sau Kierkegaard – nu sunt originalitate! Acestea fac deja originalitatea și autenticitatea insului, precum la cei trimiși să vestească… Vestitoare e și poezia. În lumea ei, Darie Magheru a fost – în linia marilor noștri creatori – un trimis. Și în această ordine el era un ins grozav. Nu întotdeauna înțeles, aș spune: mai deloc înțeles,” A.I. Brumaru.

,,Intensitatea este trăsătura fundamentală a existenței lui Darie Magheru și, pe cale de consecință firească, densitatea este trăsătura specifică operei sale de poet, dramaturg, prozator. Darie nu se adresează cititorului grăbit, superficial, dar nici celui înregimentat în dogmatism critic. Cititorul lui Darie se cuvine să fie cel puțin la fel de trudnic și de liber cum a fost scriitorul,” Mihaela Malea Stroe.


Darie Magheru actor, poet, dramaturg, prozator, (25 oct. 1923 – 25 oct. 1983)


MAGHERU Darie (pseudonimul lui Aurel Zaharia Moldovan), se naste la 25 oct. 1923, comuna Lunca Clincicului-Prejmer, judetul Brasov – moare in 23/24 oct. 1983, Brasov.1


Fiul Valeriei Nicolescu şi al lui Simion Moldoveanu. Absolvent al Liceului „Dr. Ioan Meşotă” din Braşov. Studii de actorie la Bucureşti şi Iaşi. Actor la teatrele din Braşov, Ploieşti, Iaşi, Botoşani. Poet, prozator, dramaturg.1

Darie Magheru a copilărit la Săcele (localitate ce va fi evocată în paginile romanului Cărămida cu mâner), absolvent al Liceului „Dr. Ioan Meşotă” din Braşov1, a studiat arta dramatică la Academia regală din Bucureşti şi Institutul de Teatru Matei Millo din Iaşi, printre profesorii lui numărându-se George Vraca şi Ion Manolescu.2


Debutul în volum al lui Darie Magheru s-a înregistrat în 1941, cu placheta (astăzi de negăsit) Cu barda’n porţi de veac. În timpul regimului comunist publică sporadic, fiind nevoit să păstreze pentru sertar partea cea mai originală a operei sale. În 1956, îi apare poemul dramatic Eu, meşterul manole, care a beneficiat, la ESPLA, de referatul elogios al lui Gellu Naum, iar în 1968, volumul Poeme, cuprinzînd, din păcate, o mult prea mică parte din textele elaborate în anii ’50, ca și în prima parte a deceniului următor, texte ce ilustrează o primă fază a poeziei lui Darie Magheru.4

În perioada 1950-1951 face puşcărie politică; a fost actor la Braşov, Ploieşti (sub directoratul lui Toma Caragiu), Arad, Botoşani şi l-a jucat pe Ion din Năpasta (dramă în două acte de Ion Luca Caragiale)3, rol care i-a atras aprecierile şi prietenia lui Emil Botta. În 1960 a fost exclus din Uniunea Scriitorilor (filiala Braşov) în urma unui raport al lui Petre Sălcudeanu pe motiv că… mânca gândaci şi, deşi reprimit ulterior, va avea toată viaţa statutul unui marginal şi se va bucura de atenţia specială a Securităţii.2

Într-o prima fază, poemele sale sunt influenţate mai ales de poeţi precum Vasile Voiculescu şi Radu Gyr, se axează pentru o vreme pe baladesc, pentru a jongla cu experimentele după 1960. Romanul-foileton Cărămida cu mâner (1967) şi volumul de versuri Caprichos (1970) sunt notabile exemple de scrieri neoavangardiste realizate de Darie Magheru, prea puţin remarcate însă de criticii vremii, precum şi de posteritate.2

A înfiinţat la Braşov Caiete de literatură, revistă care a apărut între 1968 şi 1969. A publicat în România literară, Astra, Lupta Moldovei, Tribuna, Luceafărul, Vatra, Iaşul literar etc.1

Municipiul Săcele i-a dedicat numele unei străzi unde funcționează și “Casa Memorială” Darie Magheru, prin strădania doamnei Olga Lascu, sora scriitorului.

VIA:

1 – usrbrasov.ro

2 – poezie.ro

3 – wikipedia.rog

4 – observatorcultural.ro

Video: YouTube

Credit foto: Dan Străuți

Angela Nache Mamier, profesor de limbă română şi franceză, traducător, critic literar, poet și scriitor

Angela Nache Mamier este o poetă română contemporană, profesor de literatură, traducător, critic literar și scriitor născută pe 5 noiembrie 1949 la Braşov. Este domiciliată în Franţa locuiește și lucrează în Languedoc, în sudul Franței, în Frontignan.2

A absolvit Liceul nr. 4 din Braşov şi Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filologie (secţia română-franceză).1

Este membră a Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2012 și membră a Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec.3 A colaborat la numeroase publicații românești: Astra, Vatra, Luceafărul, România literară, Tribuna, Braşovul literar şi artistic, Litere, Zona literară, Citadela etc. și franceze: Salmigondis, Le Carnet de Lierles, Midi Libre, Journal d’Elbeuf, Paris-Normandie, Thau info, Gardiolarem.3

A lucrat ca profesor de limbă română şi franceză în colegii şi licee din România şi Franţa. Debutează în Revista Luceafărul, 25 iunie 1977, unde este descoperită şi publicată de poetul Geo Dumitrescu.5

Profesor de literatură, traducător, critic literar, poet și scriitor, a publicat, printre altele, în limba română „Miraculum” și „Femina” (ediția Dacia), iar în limba franceză „Dolor” și „Celebratio”.2  Cărțile sale au fost apreciate de criticii literari. Angela Nache Mamier  a trăit sub dictatura lui Ceaușescu și a fost unul dintre scriitorii opoziției față de acest regim care i-a persecutat pe cei care nu l-au lăudat.2

„Publicam poeme anti-regim de prin 1979 (cu mult înaintea Anei Blandiana)4 în „Vatra” ori în „Braşovul literar şi artistic”. Iată un exemplu: „Strada Cosmos” („Astra”, noiembrie, 1981), (Ed. Dacia, vol. Miraculum, 1982). „Toate drumurile sunt pe hartă-n echilibru convenţional/sâmbăta, duminica ori la salar/cartierul miroase a bere ori vodcă/în aromele florilor aspre/sădite de-un activ cetăţean voluntar pensionar,/ce contraste,/un adevăr relativ, dar trist ca acesta,/poate fi rama-n care/şi suflet, şi sânge pentru semeni tresar,/o femeie cu plase, cu umerii tari,/mărşăluind cu-atâta demnă răbdare/este nobil pretextul/unui posibil poem/viguros, energetic, chiar extraordinar,/doar să-l culegi de pe pleoapele-i albe/de pe chipul de zahăr şi sare/ din zâmbetu-i rar”…”, a declarat Angela Nache Mamier într-un inteviu acordat publicației banatulazi.ro

În 1980 câştigă concursul de poezie ,,Miraculum”, (Dacia). În 1986 – pleacă în Franţa unde exersează ca profesor, autor de critică literară, poet în cenaclul ,,Humanisme et culture”; (după o lungă perioadă de tăcere din motive personale) revine în viaţa literară.5 În anul 2007 răspunde invitaţiei de a participa la Festivalul Internaţional de poezie – ,,Voix de la Méditerranée”, invitaţie care aduce după sine debutul literar în Franţa, cu volumul de versuri – ,,Dolor”, (bilingv) – éditions Clapas (lectori C.Liromon,J.Robin); în iunie 2008 cunoaşte lumina tiparului volumul de poezie ,,Celebratio” , apărut la Editions Kogaïon(ARP), iar în 2013 volumul bilingv ,,Memoriaé-éditions Clair de Plume 34”, France.5

A fost inclusă în Almanahul scriitorilor brașoveni din 1982, în Scriitori români din anii ’80-’90 (editor Ion Bogdan Lefter), în Brașovul în 100 de poeme, 2000, în Antologia de poezie Hai Hui, 2012 ș.a..3

A publicat 8 volume de poezie:1

1) „Miraculum” editura Dacia 1982 – lector poetul Vasile Igna şi o prefaţă de criticul Mircea Iorgulescu7 (debut prin concurs la editura Dacia 1980)

2) „Femina” Dacia 1985

3) „Dolor” éditions Clapas (France) (bilingv), 2007 – lectori (scriitorii): Cristophe Liromon et Jacqueline Robin

4) „Celebratio” – Ma Roumanie mystérieuse, éditions Kogaion (în franceză), 2008, cu o posfaţă de Nicole Pottier

5) „Memoria” – 2013 Editions Clair de plume 34 (France)

6) Exilium (e-book 2012, Thau Info -Sčte- http://www.thau-info.fr/index.php/culture/poesie/1359-exilium-d-angela-nache-mamier (2013)

7) scara B. apart.3 – 2014 Editura Vinea (lansare Salon du livre Paris, 2014 )

8) madame bovary votre fidèle et savante lectrice, Editura Vinea (lansare la Salon du livre, Paris, 2014 )

Este prezentă în mai multe antologii de poezie și contribuie activ la mai multe reviste literare și de poezie, românești și franceze.2

Este prezentă în 6 antologii (poezie şi eseuri):1

1) Antologia „Braşovul în o sută de poeme”, îngrijită de Nicolae Stoie – 2007

2) Antologia: Scriitori români din anii `80 – 11, coordonator Ion Bogdan Lefter, Editura Paralela `45

3) Antologia ASLRQ / QUEBEC, 2009

4) Antologia de poezie a revistei „Singur”, 2010, coordonator: Ştefan Doru Dăncuş

5) Antologie de poezie „Hai hui”, 2012, Editura „Grinta /Singur”

6) Antologia”Semnul ca nu cunoaştem eclipsa, Editura Didactică şi Pedagogică, 1978

Activitate literară în cenaclurile literare: Cenaclul Junimea (ca studentă); Cenaclul de Luni (ca studentă); Cenaclul 19 la Braşov (un timp responsabilă – concomitent cu poeţii: Adrian Munteanu, Alexandru Muşină, prozatorul Gheorghe Crăciun, Ioan Pop Barassovia etc. adică „tinerii” Caius Dobrescu, Simona Popescu, Andrei Bodiu, Marius Oprea… ); Astra (un timp secretară de cenaclu),1  Humanisme et Culture – Frontignan Franţa si creatoare a cenaclului „Musc’art” în 2012 la Frontignan.2

Publicaţii de poezie în reviste literare române şi franceze : Viaţa Studenţească, Luceafărul (unde poetul Geo Dumitrescu a debutat-o (la 25 juin 1977), România literară, Vatra, Astra, Tribuna, Braşovul literar şi artistic , Luceafărul românesc on line, Monitorul cultural on line, L’Eloge du Danube on line (directeur Artur Sivestri), Salmigondis (France)2007- invitée au Festival Internaţional de Poésie de Lodève, Rencontres du Sud(Frontignan), L’Echo de la Parole (Frontignan,Pézénas), Gardiolarem, Midi Libre.2

Publicaţii de poezie, eseuri în reviste literare române(1978-1987) şi franceze (1987-în curs)6:

Viaţa Studenţească, Luceafărul (unde poetul Geo Dumitrescu m-a debutat cu poemul Pământul Viu şi altele în continuare… ) România literară, Vatra (redacţia Romulus Guga, Dan Culcer, Mihai Sin, Cornel Moraru etc… ) Astra, (redacţia: Nicolae Stoie, A.I.Brumaru, Ion Itu, Daniel Dragan, etc… ) Tribuna, (Victor Felea etc… ) Braşovul literar şi artistic, (director Daniel Dragan,) începând cu 2008 Luceafărul de ziua online, publicaţiile online ARP din 2008 Monitorul cultural online, L`Eloge du Danube* online (directeur Artur Silvestri), Revista nouă Nr. 11 Salmigondis (France), Autre Sud (France), Midi Libre (France)6

Muncitorul (bilingue) – Angela Nache Mamier

Omul acesta albit s-a spetit cu munca,
Femeia îi toarnă ciorba caldă
(ultima promoţie casnică),
Ascultă vorbele-i aspre printre sorbituri,
Rămâne mereu interzisă de importanţa
Acestui templu-al mecanicii…
Ia să-i pun şi-un ardei iute, e nervos
…că mucosul cutare s-a ajuns
Nu mai ia tinerelul de pe jos nicio şaibă …,
Mai adaug-o lingură,două de licoare caldă
Poate-i trece năduful,
Nişte ţânci – ingineraşii, ca nişte ciuperci
După ploaie – îi pun nişte întrebări
De te umflă râsul, dar fiindcă-l caută,
Le răspunde părinteşte, ca un apostol sfânt
Al motoarelor.
Omul acesta albit s-a spetit cu munca,
Bea nişte vin, o poşircă, altă voce, alte gânduri,
Repară clanţa stricată,
Bâjbâie-n ziarul local, adoarme pe loc,
Somn mereu greu,
Acoperit pe faţă de cifre, noi legi,
Anunţuri familiale
Şi banalii ochelari
Peste ridurile frunţii…

L’Ouvrier – Angela Nache Mamier

Cet homme grisonné s’est échiné à travailler
Sa femme lui sert la soupe chaude
La dernière race des femmes au foyer
Écoute ses paroles sévères pendant qu’il
Suppait sa soupe
Elle reste toujours interdite
Par l’importance de ce temple
De la mécanique
Il faut que j’ajoute un petit piment …il est énérvé
Car des petits chefs ont pris la grosse tête
Et ne ramassent plus à terre un boulon tombé
Elle ajoute encore une-deux cuillers de bouchon chaud
Peut-être que ça va le soulager
Des petits merdeux , « d’ ingénieurs » qui poussent comme des champignons après la pluie
Lui posent des questions stupides
Qui le font pouffer de rire mais à force de le chercher
Il leur répond comme un père
Un saint Apôtre de tous ces moteurs
Cet homme grisonnant s’est échiné à travailler
Il b oit un peu de vin ,de la piquette,change de ton et de pensées
Répare la loquet défaillante
Survole le canard local ,s’endort d’un seul coup
D’un sommeil toujours lourd
sur le visage couvert
Par des chiffres, des nouvelles lois ,engagements, des petites annonces
Et ses pauvres lunettes
Sur de rides de son front

Strada Cosmos

toate drumurile sunt pe hartă-n
echilibru convenţional
sâmbăta ,duminica ori la salar
cartierul miroase a bere ori vodcă
în aromele florilor aspre
sădite de-un activ cetăţean voluntar
pensionar
ce contraste
un adevăr relativ,dar trist ca acesta
poate fi rama-n care
şi suflet şi sânge pentru semeni tresar
o femeie cu plase,cu umerii tari
mărşăluind cu atâta demnă răbdare
este nobil pretextul
unui posibil poem
viguros,energetic,chiar extraordinar
doar să-l culegi de pe pleoapele-i albe
de pe chipul de zahăr şi sare
din zâmbetu-i rar…

Cât încă

cât lunec pe partea arsă a palmelor
cât apa oglinzii m-ascultă
tânără femeia din unde
mângâie o pasăre flamingo şi cântă:
«nimeni nu afle ce e-n inima mea
cine ca mine astfel şi-a vrut-o»
port încet sacoşa cu pâine rotundă
limbile ceasului meu – o lingură mare
şi mică-n
tăcerea şi frica sublime
urzind suspinele-n faţa de masă neutră
ce hotar ruginit îmi rămâne în luptă
trec rufe şi vase, şi gânduri de aur
rotindu-le într-o singură lacrimă lungă
cu stânga ţin umerii păsării-n sus
dreapta apropie-ncet de ureche
farfuria adâncă…

Documentare

pe teren realitatea sta cam aşa
când ploua când era soare când staţiona
pe tarabe diverse legume adverse
un ţăran beat însă comerciant
nu mai realiza operaţia cu care dai clientelei
ardei graşi pe trei sortimente
îi răstoarnă marfa în faţă grăbit
şi-i smulge anevoie bancnota din degete,
o bătrână pur si simplu fura
de colo o roşie de colo un măr
de colo ce-o fi
am văzut cum ţăranul o măsura pe sub gene
şi habar n-avea ce să-i facă
era om cu frica lui Dumnezeu
doar se crucea şi se minuna
să nu rămânem în afara sentimentelor
egoismul este la ordinea zilei
gânduri
degete de salariaţi
îşi apropie halbe sălcii, se pune ţara la cale
după arsurile chipului EI muncesc
sunt neraşi, până seara au privirile tulburi
nimeresc anevoie şoseaua ce-i duce spre casă
unde femeia lor grasă aşteaptă banii de coşniţă
socotind în grămezi separate întreţinerea, lumina,
televiziunea, pâinea

cea de toate zilele
nu-l mai trezeşte ca-n alte dăţi
îl descalţă
îşi spune doar pentru sine abia ne-ajunge …

La pas prin Brașov mulțumește doamnei Angela Nache Mamier pentru sprijinul acordat în realizarea acestui material și acceptul de a publica o parte din creațiile literare.

VIA:

1- Asociatia Scriitorilor de Limba Romana din Quebec

2 – thau-infos.fr

3 – usrbrasov.ro

4 – banatulazi.ro

5 – vocativ-plus.com

6 – poezie.ro

7 – scriitoriromanicontemporani.wordpress.com

Brașoveni celebri: Colonelul Vasile V. Scârneci (1896 – 1969)

– Se naşte în septembrie 1896, la Rupea (jud.Braşov), într-o familie de plugari.

– În anul 1915, la numai 19 ani, este încadrat în serviciul Siguranţei Statului (Serviciul Secret), secţia de misiuni externe.

– În 1916  avea deja 14 misiuni de trecere clandestină a frontierei în zona masivului Ghimeş-Palanca, pentru a culege informaţii cu privire la trupele maghiare din zona Miercurea Ciuc.

– Septembrie 1916: renunţă la gradul de sublocotenent în serviciul Siguranţei pentru a fi încadrat ca soldat(!) în Regimentul 3 Vânători, unitate de elită a armatei române.

– Decembrie 1916 – este rănit în luptă, în zona Coasta Lupii, comuna Pătârlagele(jud.Buzău). Refuză evacuarea,nu părăseşte comanda plutonului!

– Ianuarie 1917 – rănit grav în luptă, este evacuat la Piatra Neamţ.

– Avansează rapid până la gradul de plutonier.

– 26 iulie 1917- este rănit în luptă, la sud de satul Doaga (jud.Vrancea). Refuză evacuarea către spital.

– 30 iulie –  evacuat de pe linia frontului, este internat în spitalul “Beldiman” din Bârlad.

– August 1917 – în spital, este decorat cu “Virtutea Militară” clasa a II-a, de către însuşi Regele Ferdinand.

– August 1917 – este avansat la gradul de“sublocotenent de rezervă”, fără a avea “carte militară” (şcoală militară)!!

– Decembrie 1917 – este transferat la Regimentul Vânătorilor de Munte(armă de elită înfiinţată în noiembrie 1916), al cărui comandant nominal era prinţul Carol al II-lea, organizatorul de facto al regimentului fiind locotenent-colonelul Virgil Bădulescu.

– Iulie 1918 – devine sublocotenent activ, impedimentul lipsei de şcoală militară fiind depăşit.

Prinţul Carol îl descrie:“ Excelent instructor, ştie să-şi apropie sufletul soldatului. Nu înjură, nu bate! La inspecţia  plutonului a prezentat o unitate admirabil instruită şi vioaie.”

– 1919 – este decorat de către britanici pentru curaj in luptă, cu“Military Medal GV For Bravery in the Field”.

– Participă la războiul din 1919 împotriva comuniştilor lui Bela Kun, care preluaseră puterea în Ungaria.

– 1920 – transferat la Batalionul 2 Vânători de Munte, la Braşov.

– 1920/1921 – urmează cursurile Şcolii de Aplicaţie.

– 1922 – urmează cursuri la Şcoala Specială de Infanterie a Corpului 7 Armată.

– Se remarcă la competiţiile sportive militare, la probe de atletism, ski, bob.

– În perioada 1920-1924 primeşte permanent calificative de excelenţă.

– Între 1923 -1924 urmează cursurile Secţiei Militare a Institutului Naţional de Educaţie Fizică(INEF).

– În 1924 câştigă un concurs de atletism organizat pe armată unde este premiat, inclusiv cu un plic cu bani,  de către ministrul de război, generalul Mărdărescu. Sublocotenentul Scârneci preia plicul cu bani şi, fără  a-l deschide, îl predă unui camarad pentru a împărţi banii cu soldaţii cu care a concurat. “Domnul ministru  s-a cam şifonat”, nota Vasile Scârneci în jurnal.

– În perioada 1923-1926 participă la mai multe competiţii sportive, civile şi militare, unde se clasează permanent pe podium.

– În 1926 i se naşte primul copil, Radu, viitor campion la ski, participant la olimpiadele de la St.Moritz(1948)  şi Oslo(1952), urmat de al doilea copil în 1927, o fetiţă pe nume Anca. * De menţionat faptul că dl. Radu Scârneci  apare în 1951 pe timbrul poştal emis cu ocazia Jocurilor Mondiale Universitare de Iarnă, fiind singurul schior român ce apare pe o marcă poştală.

– În 1926 este avansat la gradul de căpitan.

– Februarie 1928 – participă la Jocurile Olimpice de la St.Moritz, reprezentând România la probele de  “patrulă militară”, similare cu probele de biatlon pe echipe, pe o distanţă de 28 de km.

– Între 1930-1933 îşi construieşte o casă în Poiana Braşov, devenind primul locatar permanent la staţiunii.

– 1933 – regele Carol al II-lea îl decorează personal cu Ordinul “Steaua României”în grad de Cavaler.

– Mai 1934 – devine adjutantul comandantului Grupului 1 Vânători de Munte, colonelul Nicolae Strat.

– 1938 – devine “oarecum prieten şi camarad de schi” cu Ion Antonescu, viitorul mareşal al României.

– Devine membru al clubului “Celor 15”, printre ai cărui membrii îi găsim pe prinţii Carol şi Nicolae, generalul Iosif Iacobici,  viitorul general Ioan Dumitrache, Alecu Manolescu, Emil Pălăgeanu, Florin Rădulescu, Alexandru Vătămanu.

– 1 iunie 1938 – este avansat la gradul de maior, fiind detaşat la Batalionul 3 Vânători de Munte.

– Septembrie 1939 – Polonia este atacată de Germania şi URSS, Al doilea Război Mondial se declanşa la frontiera de nord a României. Batalionul 3 este detaşat în Bucovina, în zona Câmpulung.

– Iunie 1941 – unităţile armateilor române şi germane intră în teritoriul Basarabiei, ocupat de URSS, batalionul 3  pornind campania din zona Rădăuţi.

– În perioada iunie 1941 – iunie 1942, maiorul Scârneci se va afla permanent în cele mai avansate poziţii ale  batalionului său, sfidând moartea şi regulamentele. Primul concediu îl va avea abia după 15 luni!

– Septembrie 1941 – devine comandant cu drepturi depline al Batalionului 3 Vânători de Munte.

– Februarie 1942 – este decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul”, clasa a III-a, pe brevet fiind menţionat: “Pentru dârzenia cu care rezistat în faţa satului Timoşevka, timp de şapte zile şi şapte nopţi, respingând cu grele   pierderi pentru inamic peste 14 atacuri. În tot timpul luptelor, a stat în prima linie, sfidând moartea, pentru a încuraja   ostaşii prin prezenţa sa.”

– Iunie 1942 – este avansat la gradul de locotenent-colonel.

– Este decorat de către germani cu Crucea de Fier clasa a II-a şi a I-a, medalia “Winterschlacht im Osten 1941/1942” (”Bătălia de Iarnă/1941-1942”).

– A participat la bătălia pentru cucerirea “fortăreţei Sevastopolului”.

– Străbate în fruntea batalionului său peninsula Crimeea, văile şi înălţimile din zona Sevastopolului, trecând apoi  marea Azov spre Cuban.

– După 23 august, dată la care România trece de partea Aliaţilor, locotenent-colonelul Scârneci va participa la luptele  pentru eliberarea oraşului Sfântu Gheorghe. La 8 septembrie, două dintre companiile comandate de Scârneci reuşesc  să pătrundă în oraş.

– În octombrie 1944, aflat pe aliniamentul de pe Someş, primeşte ordinul de retragere către garnizoana Braşov. Astfel se încheie participarea Batalionului 3 la eliberarea Transilvaniei.

– Aprilie 1945 – este avansat la gradul de colonel, fiind repartizat în zona Trei Scaune.

– 9 august 1946 – este trecut “cadru disponibil”, astfel se încheie cariera sa militara de aproape 30 de ani, în care ajunsese   de la gradul de soldat voluntar la cel de colonel.

– Nu a fost acceptat în noua orânduială “democratică”.

– Chiar dacă nu a fost închis, a fost vizat de controale, percheziţii la domiciliu, declaraţii, etc.

– În anii 60, când controalele s-au rărit, consecinţă a distanţării Bucureştiului de Moscova, Vasile Scârneci a dezgropat  o ladă ascunsă în grădina casei sale,  unde erau ţinute ascunse mărturiile sale de pe front; câteva carneţele, fotografii,  decoraţii, etc. Transcrierea acelor carnete cu notiţe zilnice de pe front a rezultat într-o serie de caiete jurnal, publicate  de Editura Militară în 2013, sub titlul “Viaţa şi moartea în linia întâi”.

– Militar de excepţie, cu sufletul lipit de ostaşii săi, un polisportiv cu performanţe dovedite, înzestrat cu umor şi sinceritate,  capabil de a face faţă provocărilor, apreciat de superiori şi iubit de subalterni, izolat de regimul comunist care i-a confiscat  mare parte din proprietăţi, Vasile Scârneci se stinge din viaţă la 16 august 1969.

Colecţia colonelului Vasile V. Scârneci a fost pusă la dispoziţia publicului, graţie amabilităţii doamnei Aurica Schone-Scârneci.

Un material realizat de Florin Șerban – retromil.ro

Nota: Colectia privata retromil.ro „Amintiri de pe front” 1941 – 1945 poate fi vizitata la Muzeul Judetean de Istorie Brasov.

Credit foto: Dan Străuți

Braşoveni din elita românească – Fraţii Ion şi Alexandru Lapedatu la 140 de ani de la naştere

Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului împreună cu Academia Română, Banca Naţională a României, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov, Fundaţia Lapedatu – Bucureşti, Aşezământul Lapedatu – Cluj, Fundaţia Academia Civică, vă invită vineri, 30 septembrie, ora 13:00, la vernisajul expoziţiei „Braşoveni din elita românească – Fraţii Ion şi Alexandru Lapedatu la 140 de ani de la naştere.”

Expoziţia aduce în actualitate festivitatea din anul 1936, când, fraţii Ion şi Alexandru Lapedatu, braşoveni iluştri din elita românească, au fost sărbătoriţi în sala festivă a Liceului „Andrei Şaguna”, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de viaţă.

Inițiatori de legi și reglementări publice, organizatori de instituții și organizații civice sau religioase, importanți donatori și finanțatori ai unor edificii publice, civile şi religioase, fraţii Ion şi Alexandru Lapedatu au participat decisiv la procesul de modernizare şi unificare legislativă, administrativă şi instituţională a României Mari.

Cu ocazia vernisajului va fi prezentat şi albumul „Gemenii Alexandru şi Ion Lapedatu istorie şi finanţe”, editura Oscar Print, 2016, susţinut de Banca Naţională a României şi Fundaţia Lapedatu.

Expoziţia poate fi vizitată până în luna noiembrie 2016, la Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului, Piaţa Sfatului 15.

Afisul evenimentului

Brașoveni celebri – Generalul Traian Moșoiu (1868 – 1932)

Traian Moşoiu s-a născut la 2 iulie 1868, în satul Tohanul Nou din zona Branului, Brașov, zonă cu străvechi sate românești, care în decursul timpului a dat numeroși martiri și luptători în lupta contra dominației străine în Transilvania.1

Traian Moşoiu a frecventat clasele I-IV în satul natal. A absolvit liceul „Andrei Şaguna” din Braşov2. Traian Moşoiu s-a perfecţionat în cunoaşterea limbii germană, franceză şi maghiară, absolvind liceul cu, calicativul „foarte bine”.

Format sufletește în atmosfera de profundă trăire a valorilor naționale și tradiționale a satelor brănene, a trăit cu profundă emoție știrile referitoare la participarea armatei române la razboiul de independență de la 1877 – 1878. 1 Pentru că la vremea aceea Transilvania era sub stăpânirea Austro-Ungariei, a urmat cursurile şcolii militare de la Budapesta, apoi Şcoala Militară „Wiener Neustadt“, pe care a terminat-o la 1 iunie 1889 cu gradul de sublocotenent în armata austro-ungară, fiind repartizat în garnizoana Sibiu.3

A fost numit ofiţer în Regimentul 85 Infanterie în anul 1886.2 Conștiința sa de român era incompatibilă cu serviciul în cadrul armatei imperiale habsburgice. 1 Bun analist politic şi militar, şi-a dat seama de evoluţia evenimentelor, a demisionat din armata austro-ungară la 15 iulie 1891 şi a trecut graniţa în România şi se înrolează în armata română. Doi ani mai târziu a fost luat în evidenţele armatei române (1893). 2

Generalul Traian Mosoiu
Generalul Traian Mosoiu

În perioada 11 decembrie 1918-12 aprilie 1919, generalul Moşoiu a comandat Armata „Transilvania” într-o campanie glorioasă care-i va aduce notorietatea naţională. În fruntea trupelor sale, a intrat în Sibiu, la 12 decembrie 1918, „înfiorat de sfinte emoţii… în centrul acesta românesc, unde s-a lucrat atât de mult şi atât de însufleţit pentru îndeplinirea idealului sfânt şi mare al unirii tuturor românilor”. Cu Divizia 7 Infanterie, intra în Cluj, la 25 decembrie 1918, iar în Oradea8 patru luni mai târziu, în 20 aprilie 1919. 5 Ulterior numit la comanda „Grupului de armate Nord”, a înaintat în fruntea trupelor sale spre Tisa, fiind numit, la 5 iulie 1919, guvernatorul militar al teritoriilor ungare eliberate de sub dictatura lui Bella Kun.6

„La intrarea trupelor române în Ardeal, generalul Traian Moşoiu a dat o proclamaţie în care spunea: „Români! Cu noi aducem libertatea, iar dreptatea este scrisă pe steagurile noastre”… I. R. Abrudeanu citează din ziarul „Telegraful Român”, organul Mitropoliei ortodoxe din Sibiu, articolul „Generalul Moşoiu” în care se spune: …”Neamului nostru românesc de pe aceste plaiuri i-a fost hărăzit deosebit noroc ca din Ardeal, din ţinutul Braşovului, să se ridice marele erou şi bunul Dumnezeu a sădit în pieptul acestui viteaz toate simţămintele, tot sufletul neamului românesc”…7

Generalul Traian Mosoiu
Generalul Traian Mosoiu

După ripostele ofensive ale trupelor maghiare, din 19/20 iunie 1919, care ameninţau oraşul Oradea, Marele Cartier General l-a numit pe generalul de divizie Traian Moşoiu în funcţia de comandant al „Grupului de manevră”. 5 Cu Divizia 1 Infanterie şi Divizia 6 Infanterie, trece la ofensivă în zorii zilei de 24 iulie, manevrând flancul stâng al trupelor maghiare, pe care le-a obligat să se retragă. În 3 august 1919, marile unităţi române au intrat în capitala Ungariei, iar în perioada 16 septembrie – 15 noiembrie 1919 generalul Moşoiu a fost comandantul garnizoanei Budapesta şi, ulterior, până la sfârşitul anului 1919, când a demisionat din armată, a fost comandantul Corpului Vânătorilor de Munte din garnizoana Oradea.5

Elogiind isprăvile generalului Traian Moşoiu, Nicolae Iorga scria la acea vreme după eliberarea Oradei şi a Budapestei că: „Energicul general ardelean, care şi-a dus ostaşii cu un avânt uimitor, chiar pentru cei cari ştim ce înseamnă o înaintare românească, atunci când nu se loveşte de piedica unui duşman, având mijloace de luptă incomparabil superioare, a fost primit cum rareori a fost întâmpinat un şef de cuceritori. Automobilul lui atât de îndrăzneţ, mănat mult înaintea regimentelor cari înaintau, a fost literalmente copleşit, înăbuşit de flori”.

Generalul Traian Mosoiu
Generalul Traian Mosoiu

Traian Moşoiu a rămas în memoria românilor ca fiind arhanghelul bătăliei pentru eliberarea Ardealului.4, 10

Funcţii deţinute: 1,5,9, 10

  • Comandant de companie în Regimentul 9 Romanaţi (1901 – 1904)
  • Comandant de companie în Batalionul 9 vânători din Ploieşti
  • Comandant al Batalionului 1 Infanterie din Regimentul 30 Muscel
  • Şef al Secţiei Mobilizare din Regimentul 30 Muscel
  • Comandant al Regimentului 6 „Mihai Viteazul” din Bucureşti
  • Comandant al Batalionului 7 vânători din Galaţi
  • Comandant al Regimentului 2 Infanterie Râmnicu Vâlcea
  • Comandant al Brigăzii 3 Infanterie (1916)
  • Comandant al Diviziei 23 Infanterie (1916)
  • Comandant al Diviziei 12 Infanterie (1917)
  • Comandant al Diviziei 7 Infanterie Roman (1918)
  • Guvernator militar al Transilvaniei (1918)
  • Comandant al Grupului de armate „Nord” (1919)9
  • Comandant al garnizoanei române din Budapesta (1919)
  • Guvernator militar al teritoriilor ungare de la vest de râul Tisa (1919)2
  • Comandantul Corpului Vânătorilor de Munte din garnizoana Oradea (1919)5
  • Ministru de război în guvernul Vaida-Voevod
  • Senator
  • Ministru al Comunicaţiilor (1922 – 1923)
  • Ministru al Lucrărilor Publice (1923 – 1926)2

Trecut în rezervă la cerere în luna decembrie 1919.

Decoraţii 2

  • Coroana României (1907)
  • Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a
  • Legiunea de onoare franceză, decorat de către generalul Henri Berthelot.

A murit la 15 august 1932 şi a fost îngropat în cimitirul Bellu Militar.

„În perioada interbelică, în Cluj şi Transilvania, toţi comandanţii au săvârşit o operă de mari proporţii şi de unanimă preţuire.“ – Octavian  Goga

VIA:

1 – Mihail Diaconescu – Istorie și valori – Studii, comunicări, eseuri, articole, Ed. M.I., București, 1994

2 – enciclopediaromaniei.ro

3 – lumeamisterelor.com

4 – ziuanews.ro

5 – primarianasaud.ro

6 – cultural.bzi.ro

7 – vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro

8 – evenimenteoradea.ro

9 – clujarm.ro

10 – Bihoreanu, Tudor Gheorghe; Moşincat, Constantin; Tulvan, Ioan – Generalul Traian Moşoiu – Arhanghel al bătăliei pentru Ardeal, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2002

Credit foto: Dan STRĂUȚI