Arhive etichete: comemorare

„Avem planul de a face toate monumentele cu care Brașovul le este dator eroilor săi“, a declarat primarul Allen Coliban, la comemorarea lui Liviu Cornel Babeș

Primăria Brașov va organiza anul acesta concursuri de proiecte pentru a construi toate monumentele cu care municipalitatea le-a rămas datoare celor care au luptat împotriva comunismului. Primarul Allen Coliban a participat astăzi, alături de Etelka Babeș, soția eroului L.C. Babeș, reprezentanții Asociației Luptătorilor Răniților și Urmașilor Eroilor din Decembrie 1989, cei ai Asociației 15 Noiembrie 1987,  prefectul Cătălin Văsii și președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, la comemorarea celor 32 de ani de la gestul suprem al lui Liviu Cornel Babeș, brașoveanul care și-a dat foc pe pârtia Bradul pentru a atrage atenția Occidentului asupra regimului ceaușist din România.

„Avem planul de a face toate monumentele cu care Brașovul le este dator eroilor săi, atât pentru 1987, cât și pentru Liviu Cornel Babeș, pentru 1989, și o nouă față, cred, pentru ceea ce a însemnat lupta împotriva comunismului. Avem, anul acesta, prinsă în proiectul de buget intenția aceasta, și urmează să găsim cele mai bune locații din Brașov pentru asemenea monumente. Pe de altă parte, cu privire la felul în care vor arăta aceste monumente, cred că este absolut necesar să facem un concurs de soluții, astfel încât partea estetică să fie garantată de oamenii care cu asta se ocupă: de artiști, de sculptori, de cei care fac astfel de monumente“, a declarat primarul Coliban.

„Tot ceea ce înseamnă memoria lui Liviu-Cornel Babeș, pentru mine reprezintă două mari laturi. În primul rând, curajul. A fost un gest de curaj, în primul rând dacă ne gândim la momentul în care el a venit, după revolta din 1987, într-un moment în care organele represive ale statului erau mult mai în alertă și mult mai active pe tot ceea ce însemna urmărirea și ascultarea lucrurilor pe care noi le făceam. Țin minte cum se asculta prin casă Radio Europa Liberă cu sonorul dat la minim, și cum exista frica aceasta în societate, și toată atmosfera apăsătoare, și în contextul acesta un astfel de gest este cu atât mai important și este o dovadă puternică de curaj. Pe de altă parte, este simbolul sacrificiului, și asta cu atât mai mult cu cât vorbim de un om cald, de un om familist, un om care s-a jertfit pe sine și tot ceea ce însemnau lucrurile dragi lui, pentru un mesaj puternic pe care să-l transmită nu doar în România, ci și în exterior. Curaj și sacrificiu, asta este, pentru noi toți, Liviu Cornel Babeș, și memoria sa pe care se cuvine să o cinstim an de an“, a adăugat edilul Brașovului.

„Eu sunt recunoscătoare pentru comemorarea care se organizează an de an, începând chiar din 1990. Pentru noi, familia, este greu, pentru că tot timpul te întrebi de ce a făcut asta. Asta a fost dorința lui, asta a fost mintea lui. Și tablourile lui au arătat lucrul acesta, dar fără a-și da seama cineva, eu nu m-aș fi gândit la așa ceva nici în ruptul capului! Nu pot să zic decât să-l odihnească Dumnezeu și să avem și noi parte de sănătate și să mergem în continuare, că viața merge înainte“, a spus Etelka Babeș, văduva lui Liviu-Cornel Babeș.

„Liviu Cornel Babeș a pus din nou Brașovul pe harta lumii prin curajul și sacrificiul său. În 1987, Brașovul a intrat iremediabil pe harta contestatarilor regimului comunist, a venit apoi primăvara anului 1989, când, din nou, un brașovean s-a ridicat și a dat un semnal lumii că Brașovul nu mai suportă regimul comunist, și apoi a venit revoluția din 1989, când Brașovul s-a remarcat ca oraș martir, având multe victime care s-au ridicat împotriva regimului. Îl comemorăm astăzi, suntem alături de familie, îl vom păstra totdeauna în memoria noastră, și Dumnezeu să-l ierte!“ – Cătălin Văsii, prefectul județului Brașov.

„Este extraordinar curajul pe care l-a avut Liviu Cornel Babeș. În 1969, Jan Palach și-a dat foc în semn de protest în Cehoslovacia, și iată că pe 2 martie 1989 apare Liviu Cornel Babeș, pe care, prin gestul lui, putem să-l numim «torța vie a României». Gestul lui a fost extraordinar, a fost sacrificiul suprem, pentru libertate și pentru democrație“, Marius Boeriu, președintele Asociației 15 Noiembrie 1987.

Comemorarea a fost organizată de Asociația Luptătorilor, Răniților și Urmașilor Eroilor din Decembrie 1989 și Asociația 15 Noiembrie 1987, cu sprijinul Primăriei Brașov, și a avut loc la crucea care marchează locul martiriului lui Liviu Cornel Babeș, de la baza pârtiei Bradul, dar și la placa comemorativă din curtea bisericii de lemn din Poiană. Slujba de pomenire a fost oficiată de preotul Bogdan Ciprian Oancea. Astăzi, 2 martie, se împlinesc 32 de ani de la gestul suprem pe care pictorul brașovean Liviu-Cornel Babeș l-a făcut pentru a atrage atenția Occidentului asupra ororilor comunismului.

Cine a fost Liviu – Cornel Babeș?

În 2 martie 1989, brașoveanul Liviu Cornel Babeș și-a dat foc la baza pârtiei Bradul, în faţa câtorva sute de turiști români și străini, în semn de protest faţă de politica opresivă și inumană a regimului ceaușist. Era electrician la Trustul de Prefabricate și, în timpul liber, artist plastic amator. La baza pârtiei, cuprins de flăcări, bărbatul s-a prăbușit, sub privirile celor prezenți, după ce înainte de a se autoincendia a afișat pe trunchiul unui copac textul „Stop Murder, Auschwitz = Brașov“.

„Am auzit un geamăt și un om cuprins de flăcări a apărut din pădure. Nu părea că încearcă să-și stingă cercul de flăcări care îl cuprinsese. Nu spunea un cuvânt, dar aveam impresia ca-i aud sfârâitul părului și al pielii. Durerea sa era cumplită, dar, deși trecuse mai mult de un minut de când îl observasem, nu dădea niciun semn că ar încerca să se salveze. Atunci a apărut cineva cu o pătura și împreuna am încercat să-l stingem”, povestea Douglas Wallace, un turist britanic care a încercat să stingă flăcările care l-au cuprins pe brașovean, și care a povestit, ulterior, presei occidentale evenimentul.

În 2 martie 1989, seara, Liviu Cornel Babeș murea la Spitalul Județean, din cauza arsurilor grave pe care le suferise. În aceeași seară, la Europa Liberă s-a transmis un anunț scurt care spunea că se pare că un român și-a dat foc pentru a protesta împotriva comunismului.

În aprilie 1989, Occidentul a aflat despre Liviu Cornel Babeș prin intermediul ziarului „The Free Romanian“, apoi a fost preluat și de prestigiosul „The Sunday Times“.

În 1997, Liviu Babeș a fost declarat Erou Martir, iar Consiliul Local Brașov l-a declarat post-mortem cetățean de onoare al Brașovului.

Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov

Primarul, prefectul și președintele CJ i-au comemorat azi pe eroi

Primarul Brașovului a comemorat astăzi Ziua Eroilor, împreună cu prefectul județului Brașov, președintele Consiliului Județean Brașov și preoții parohi ai Bisericii Învierea Domnului din Șprenghi. Anul acesta, cei trei reprezentanți ai autorităților locale și județene au depus o coroană de flori în cinstea eroilor din Cimitirul Șprenghi, în cadrul unui eveniment restrâns, care nu a beneficiat de onorurile militare din anii trecuți. La rândul lor, preoții parohi au pomenit eroii în timpul slujbei de Înălțare și au săvârșit o slujbă de comemorare, în cimitirul eroilor.

„În această zi de sărbătoare a Înălțării Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos am săvârșit Sfânta Liturghie, conform reglementărilor, în fața bisericii, biserică lângă care avem, iată, acest cimitir în care se odihnesc eroii, ostașii, luptătorii români care și-au dat viața pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei. Am slujit împreună cu ei, cu sufletele lor, ne-am rugat împreună și acum, la sfârșitul slujbei, împreună cu oficialitățile, am săvârșit și o slujbă de comemorare pentru sufletele adormiților eroilor români“ – preot Ionuț Popa, parohia Învierea Domnului din Șprenghi.

„Ne-am adaptat situației de astăzi, am respectat regulile impuse, dar nu am putut să trecem peste această sărbătoare creștinească, Înălțarea Domnului, și totodată Ziua Eroilor, când ne aducem aminte de toți cei care s-au jertfit pe câmpurile de bătălie pentru această țară. Am participat împreună cu prefectul județului, cu președintele Consiliului Județean, și cu cei doi preoți de la biserica din apropiere, am ținut să facem acest gest, fără public, fără reprezentanți de la alte instituții, în așa fel încât să omagiem pe toți eroii noștri și să spunem, de azi, «Hristos s-a înălțat!» “ – George Scripcaru, primarul Brașovului.

„Comemorăm astăzi eroii neamului românesc, și este totodată o zi foarte importantă, Înălțarea Domnului, pe care toți creștinii ortodocși o sărbătoresc. Este un eveniment pe care am dorit să-l marcăm, alături de președintele Consiliului Județean și de primarul municipiului Brașov“ – Cătălin Văsîi, prefectul Județului Brașov.

„Chiar dacă suntem în această perioadă neprevăzută, am considerat de cuviință, într-un cadru restrâns, ca din partea autorităților locale și județene să fim prezenți de Înălțare, pentru a depune o coroană de flori în semn de recunoștință pentru cei care în decursul timpului și-au dat viața pentru a avea lucrurile pe care România le are astăzi“ – Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.

Ziua Eroilor este o sărbătoare națională, pentru comemorarea bărbaților și femeilor care au murit în timp ce serveau în forțele armate. În România, prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920, s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, iar România a devenit prima țară care îi comemorează în aceeași zi pe eroii străini și pe cei români.

Această dată a fost stabilită ca urmare a Tratatul de la Versailles, unde țările beligerante s-au obligat, prin semnarea tratatului, la întreținerea mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a monumentelor comemorative de război dedicate acestora.

În timpul comunismului, prin Decretul nr. 71/1948, data a fost schimbată la 9 mai, iar după căderea comunismului s-a revenit la data inițială. În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

Video: YouTube

Foto: Primaria Brasov

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov