Arhive etichete: David Miller

David Miller, repere profesionale

David Miller s-a născut în Tel-Aviv, Israel. Și-a început studiile muzicale la vârsta de 5 ani când a început să cânte la violoncel. După ce și-a terminat studiile la școala de artă Thelma-Yellin, David Miller a fost acceptat la școala de muzică Buchmann-Mehta din cadrul Universităţii din Tel-Aviv, unde a studiat dirijat cu maestrul Vag Papian și violoncel cu profesorul Hillel Zori.

După ce și-a terminat studiile la Universitatea din Tel-Aviv, în 2012, David Miller a studiat dirijatul cu maestrul Lior Shambadal (directorul general muzical al Berliner-Symphoniker) și cu maestrul Dan Ettinger în Germania și în Israel, în paralel fiind solist violoncelist și dirijor la Orchestra Simfonică Ashdod, Berlin Sinfonietta, Orchestra Sinfonica di Lecce și la alte câteva orchestre din Israel și Italia.

David Miller dirijează în mod regulat Orchestra Simfonică Ashdod.

În 2013, David a fost dirijor asistent la Festivalul Richard Wagner din Augsburg-Bavaria care activează de 200 de ani. De asemenea, în 2016 a fost dirijor asistent al maestrului Francesco Cilluffo pentru o producţie – Madama Butterfly – regizată de Gadi Schechter la Opera Israeliană.

În 2017 a fost dirijor asistent al maestrului Ishai Shteckler pentru Madama Butterfly la Opera israeliană și în 2018 al maestrului Nikolas Nägele la Opera din Tenerife într-o producție „Italianca în Alger”, regizată de Giorgia Guerra.

În februarie 2020 a debutat în România – dirijând la Opera Națională București (ONB) ca dirijor invitat pentru producția „Madama Butterfly” și în octombrie 2020 a fost invitat să dirijeze Filarmonica de Stat Sibiu.

David Miller este angajat la Orchestra Simfonică Ashdod ca violoncelist și ca dirijor invitat la Opera israeliană din Tel-Aviv.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Premieră: Dirijorul David Miller și violoncelistul Radu Croitoru – artiști invitați în concertul săptămânii la Filarmonica Brașov

Joi, 17 decembrie, 2020,de la ora 19.00, Filarmonica Brașov va invită să urmăriți LIVE Concertul Simfonic în care Orchestra Simfonică îl va avea la pupitrul pe dirijorul  David Miller (Israel/Germania), aflat la prima colaborare cu artiștii brașoveni, iar invitat este cunoscutul violoncelist Radu Croitoru (Republica Moldova), artist din al Filarmonicii Brașov, cunoscut publicului și din proiectul național VlogONcello.

În program: D. Popper – Rapsodia ungară pentru violoncel și orchestră op. 68, P. I. Ceaikoski – Nocturna pentru violoncel și orchestră op. 19 nr. 4, J. Sibelius – Vals trist op. 44 nr. 1, W. A. Mozart – Uvertura la opera „Don Giovanni” si W. A. Mozart – Simfonia nr. 41 în Do major KV 551 „Jupiter”.

Accesul este GRATUIT, iar evenimentul va fi transmis pe pagina de facebook Filarmonica Brasov și pe platforma WEBSITE http://www.filarmonicabrasov.ro/live/.

David Miller, repere profesionale

Radu Croitoru, repere profesionale

Sursa si imagini (credit foto neprecizat): comunicat remis La pas prin Brasov