Arhive etichete: Dumnezeu

Mihaela Malea Stroe: „Acolo unde … începe singurătatea”

Motto: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. 

În acest fără precedent de inteligent și emancipat ev,
Când TOTUL se reduce la fizică și chimie,
Ce stare de agregare or fi având
Cuvintele „așteptare”, „gând”, „bucurie”?
Care or fi elementele din tabelul lui Mendeleev
A căror fuziune însuflețește cuvinte?
Cum se pot calcula
Masa, traiectoria, accelerația cuvintelor grele
Care ne lovesc și ne dor,
Aruncate țintit, ca o săgeată,
Ori căzute, ca o grindină, întâmplător?

Ce structură moleculară,
Ce greutate, ce energie cinetică are, ce volum dislocă –
Scufundat sub apă – Dintâiul Cuvânt, Cel Atotțiitor?

Pe ce lamelă firavă priviri strecurate prin lupă
Pot porunci repaus fotonilor din „trupul de slavă”?
Și, în starea lui pură, nealterată, câte carate
Însuma, la început, cuvântul „dreptate”?
Cu ce pârghie din os, din lemn, din metal –
Sprijinită în vid – s-ar putea clinti și deplasa
Cuvântul „ființă” în amonte sau în aval
De însăși tulburătoarea, enigmatica  fi-ire  a sa?

Pentru „adevăr” – ce izotopi radioactivi și citostatice
Sunt de leac dacă e torturat, injectat cu minciună,
Răstălmăcit, luat în răspăr?
La ce microscop de mare putere se pot studia
Neuronii cuvintelor „sinceritate”, „hierofanie”, „tăcere”?

Dar cuvântul „iertare”?
Dar cuvintele noastre de taină?
Dar cuvintele noastre de duh?
După ce legi ale fizicii,
Sfidând gravitația, plutesc uneori prin văzduh,
Alteori cad, ca mărul lui Newton, la pământ?
Când – prin tăiere, ardere, dezrădăcinare –
Un pom cu sevă și frunze piere,
Cum se face că
Viu, nevătămat, roditor rămâne pomul-cuvânt?

Cum pot fi sechestrate în eprubetă sau în atomizor
Cuvintele „suferință”, „înțelepciune”, „liniște”, „dor”?
În ce pahar Berzelius, în ce alambic sub presiune
Se obține jar incandescent din cuvântul „jar”,
Tăciune fumegând din cuvântul „tăciune”?

În laborator de silabe, culori, sunete muzicale,
Ce reacții chimice
Fac să explodeze – ca o supernovă – imaginația?
Ce vectori colineari, ce electroni celibatari
Alertează și trezesc inspirația?
Ce aparat bizar poate controla
Pulsul, tensiunea cuvântului „har”,
Valoarea hemoglobinei,
Din ne-trupul unei… idei?
Pe ce plan înclinat al râului Lethe se mișcă agale,
Fără a întâmpina ori opune forțe de rezistență,
Cuvintele „arhanghel”, „memorie”, „chintesență”?
În ce procente se combină
Atomi de oxigen cu atomi de necunoscut minereu
În „credință”, „speranță” și „Dumnezeu”?
Câți moli, câte catene aciclice au, împreună,
Cuvintele „răbdare”, „veșnicie”, „iubire”,
„Inimă rea”, „inimă albastră”, „inimă bună”?

Acolo unde se sfârșesc
Neînserata lumină, minunea, misterul, magia,
Începe… singurătatea deplină
A Gânditorului meșterit de Rodin,
A Gânditorului arhetipal de la Hamangia…

            Mihaela Malea Stroe

Singurătate. (Sursă imagine – https://pixabay.com/ro/ )

Poem publicat în premieră pe pagina La pas prin Brașov

Rodica Matilda Miulescu: „POVESTE PENTRU ANDRA”

Andra mănâncă plictisită. Are tot ce şi-ar putea dori un copil: hăinuţe frumoase. mâncare din abundenţă şi pe ales, bunici. Aceştia o iubesc ca pe ochii din cap; ba, uneori, iubirea şi darurile lor o sufocă.

Ea ar vrea altceva. Simte că îi lipseşte ceva, mai bine zis, ,,cineva”: Mami şi Tati!.

Ei stau şi azi, ca în fiecare zi, până târziu de tot, la serviciu.

– Meme, spune-mi o poveste!

– A fost odată… începe Meme, uitându-se disperată în jur căci a epuizat demult toate poveştile ştiute, ba chiar şi pe cele culese din sacul cu poveşti al lui Dumnezeu care se deschisese pentru ea odată cu venirea nepoţelei în lume şi se revărsa mai ales atunci când ochişorii iscoditori ai fetiței se mirau şi se bucurau de toate istorisirile cu câte în lună şi în stele.

A fost odată… o… plăcintă… zice ea, uitându-se la plăcinta cu brânză de pe farfuria nepoatei.

-Nu, Meme! Nu iar o poveste cu ce mănânc! Altceva! comandă copiliţa îndreptând spre bunică o privire ce nu admite niciun refuz.

Meme se gândeşte câteva clipe, se roagă în gând şi începe cu voce domoală:

Au fost odatăăă… ca niciodată… un moş şi o babă. ..

Fetiţa se uită la ea încruntată. Prin căpşorul cu păr castaniu trece un gând:

,,Iar un moş şi o babă?,” dar plictisită, tace.

Meme continuă liniştită:

Daaa… un moş şi o babăăă…  Foarte, foarte moş şi…foarte, foarte babă! …Şi trăiau ei undeva, în nord, în Laponia…

Toată ziua făceau ce fac toţi moşii şi toate babele: ba mâncare, ba spălau vasele, ba mai cârpeau sau meştereau ceva prin casă, ba râneau adică făceau curat la reni, că am uitat să-ţi spun că aveau şi nişte reni, ba chiar mai și moțăiau din când în când, așa ca mine.

Nimeni nu le deschidea niciodată uşa căci nu aveau pe nimeni, pe nimeni…Nici măcar poştaşul, bătrân şi el acum, nu mai trecea pe la ei ca să mai schimbe o vorbă şi să bea împreună un ceai cald. Îl vedeau de departe ducând scrisori pe la vecinii care aveau fie un fiu in America, fie un văr in Australia, fie vreo altă rubedenie în cine mai știe ce colț de lume…

Şi,… ca în toate poveştile, au început ei să se roage la Dumnezeu să le îndulcească şi lor viaţa asta pustie.

Când…minune!

Într-o zi îl văd pe poştaş că se îndreaptă chiar spre căsuţa lor. Nu-şi pot crede ochilor:

-Oare chiar la noi vine?

-Da, chiar la noi!

-Ce o fi vrând? se întreabă ei nedumeriți.

Şi poştaşul, bucuros nevoie mare, le dă o scrisoare…Nu una obişnuită, ci una plină cu ştampile şi înscrisuri care de care mai ciudate şi greu de citit şi înţeles.

Şi deschid ei scrisoarea…

Poştaşul, curios peste poate, citeşte şi el peste umărul lor:

                         Celor mai singuri bătrâni din lume 

                           Dragii mei viitori bunici,

Nu mă cunoaşteţi şi nu vă cunosc. Sunt un copil singur . Nu am niciun bunic si nicio bunică . Şi taaare  mi i-aş dori. Nu vreţi  să fiţi voi bunicii mei?

                                                                                    Vă iubesc şi vă îmbrăţişez

– Cum să nu? dragul bunicii! sare baba.

– Da, dragule, dragule! adaugă şi moşul devenit brusc, de emoție, roşu în obraji ca un rac.

Şi… pe dată spun amândoi într-un glas:

– Doamne, Îţi mulţumim!

Apoi:

– Hai să-i facem un dar dragului de nepot al nostru!

– Dar… cum? se întristează moşul. Uneltele mele sunt vechi, cam prăpădite şi nici nu prea mai am din ce…

– Să trecem iar la rugăciune! sare baba

Şi se roagă, se roagă ei iar şi iată că Dumnezeu le trimite în ajutor nişte spiriduşi şi nişte pitici, aşa ca tine… Şi se pun aceştia pe treabă şi cât ai clipi din ochi, casă, curte, chiar şi sălaşul renilor sunt pline de jucării care de care mai frumoase.

– Minunat! Minunat! Ţopăie cei doi bătrâni, parcă întineriţi; atât cât pot ei, la vârsta lor, să ţopăie.

– Dar… cum le ducem? se înnegurează iarăşi moşul.

– Da, ai dreptate! spune şi baba. Apoi, ca toate femeile, mai duse pe la biserică, găseşte soluţia:

– Ai uitat de Dumnezeu?

– Nu! zice moşul. Dar… să-L deranjăm din nou? Parcă nu se prea cuvine… O fi și EL ocupat, că nu ne-o fi având numai pe noi în grijă !

– Ba se foarte cuvine! îi taie baba vorba. El de abia aşteaptă să fie deranjat cu rugăciunile! Numai că trebuie mai întâi să-I mulţumim, că aşa se cade să facă nişte oameni bine crescuţi ca noi.

Şi se roagă ei din nou, mulţumindu-I mai întâi, fireşte …

De data asta, Dumnezeu îi întreabă:

– Nu aveţi renii?

– Ah, aşa e! îşi aminteşte moşul. Dar sanie, Doamne, de unde?

-Păi, spiriduşii ce fac? Dorm? Rugaţi-i!

Şi aşa apare şi sania… E ea cam mică şi jucăriile sunt multe, multe, multe …

– Doamne, cu sania asta mică şi cu renii noştri bătrâni ca şi noi, nu ajungem prea departe!

Necredincioşi ce sunteţi!!! se preface a se supăra Dumnezeu. Aţi uitat de Mine? Aţi uitat că la Mine toate sunt cu putinţă?

– Iartă-ne, Doamne, însă… se codeşte moşul. Apoi, văzând sprânceana ridicată a  mirare întrebătoare a lui Dumnezeu, îndrăzneşte:

– Când să-i dăm noi atâtea daruri? Şi apoi,… la un singur nepot… nu sunt prea multe? Având el atât de multe acum, când e mic, se va mai putea bucura în viitor de ceva?

Să luăm întrebările pe rând, zice Dumnezeu

  1. Nu va avea prea multe căci le veţi da cu măsură multor copii…hm!… chiar fiecărui copil din lume!
  2. Când? Staţi să mă gândesc niţel… Mda… mda… Cred că cea mai potrivită zi e chiar Ziua de Naştere a Fiului Meu!

Şi, uite că aşa se face că …

–       -Ah! exclamă Andra care stătuse până atunci tăcută şi nemişcată, fără a o mai întrerupe pe Meme. Mi-ai spus o poveste cu Moş Crăciun!

-Aşa este, Iubito!

Fetiţa îşi plecă gânditoare căpşorul. Apoi:

– Meme, pot să le spun povestea asta şi lui Tati şi Mami şi lui Bubu, când o să vină să stea cu mine în locul tău?

– Desigur, Iubito.

– Mulţumesc, Meme

       Rodica Matilda Miulescu

 

Premieră la Centrul Cultural Reduta: Spectacolul ,,Dansând pe pământul lui NETER” în 1 septembrie

Vă invităm într-o călătorie mistică, în data de 1 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural Reduta pentru a vă bucura de primul concept regizoral și coregrafic, semnat Elena Duicu: ,,Dansând pe pământul lui NETER”.

Elena Duicu, dansatoare profesionistă de dans sportiv și artistă, medaliată la nivel mondial, pune pentru prima oară în scenă un spectacol de dans inovator în România.

Premiera va avea loc la Brașov, pe data de 1 septembrie la Centrul Cultural Reduta.

Spectacolul de dans combină eleganța, rafinamentul și pasiunea Dansului sportiv, a Tango-ului și a Flamenco-ului. Elena Duicu își face debutul ca și coregraf, punându-și în scenă viziunea artistică menită să revoluționeze societatea, împreună cu echipa sa de performeri premiați și recunoscuți la nivel național și internațional.

Cine suntem? Unde suntem? Și mai mult decât atât, încotro ne îndreptăm?

Povestea se bazează pe călătoria inițiatică a eroului din fiecare din noi, trăită în pași de dans.

Spectacolul ne invită să reflectăm asupra relației cu noi înșine, cu societatea și cu divinitatea. Cine ne conduce viața: noi sau cei din jurul nostru prin influența pe care o au asupra noastră?

Neter este cuvântul egiptean pentru Dumnezeu.

La începutul timpurilor, Neter a creat omul oferindu-i liberul arbitru. Acum depinde doar de el ce alege în fiecare clipă și cum își creează propriul univers. Când conflictul ajunge la apogeul său, vălurile iluziei cad, timpul stă în loc, iar Binele și Răul, Supranaturalul și Naturalul, Femeia și Bărbatul se contopesc. Dansul devine un ritual, un vehicul al experienței transformatoare, îndeplinindu-și astfel funcția primară ancestrală.

Povestea este inspirată din realitate, fiind o poveste a tuturor, o poveste fără sfârșit, căci începe și se termină cu fiecare decizie pe care o luăm.”

Muzica: Lucas Molina Perez;

Scenografie: Atelierul de Decoruri, Marian Paraschiv;

Design costume: Andreea Manea;

Performeri: Elena Duicu, Robert Vlădescu, Anne Bezusenco, Mihai Paraschiv, Lucas Molina Perez, Luana Chebeleu, Daniel Petre, Laura Petrișan

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco,  Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Casa de Balet și pe terminalele Selfpay.

Online, puteți plăti cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

LINK bilete: https://www.iabilet.ro/bilete-brasov-dansand-pe-pamantului-lui-neter-66495/?nomobile=1

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Clipa de emoție: „Mi-e dor…”, de Cristina Onose

                 

Mi-e dor…

 Mi-e dor

de-o primăvară autentică:

soare blând,

lumină caldă,

pomi înfloriţi multicolor,

iarbă mirosind a viaţă.

 

Mi-e dor

să mă pierd pe dealuri;

fără mască,

fără orare prestabilite;

să-ntâlnesc oameni

vorbind, râzând, cântând,

vrăjiţi de farmecul clipei.

 

Mi-e dor

de Dumnezeu,

de Paştele care,

târziu, dar vine

cu speranţa

că totul va fi bine.

Mi-e dor,

mi-e tare, tare dor…

 18/04/2021

 Cristina Onose

Poezie publicată în premieră pe pagina La pas prin Brașov

Imaginea: Claude Monet, Primăvara la Giverny

Clipa de emoție:„Uneori…, adeseori…”, de Mihaela Malea Stroe

Uneori…, adeseori…

Uneori e mult mai greu
Să aterizezi, să amerizezi decât să zbori.
E mai greu
Să stai de vorbă onest cu tine însuți,
Cu frații, cu fiii, cu semenii
Decât cu Nevăzutul Dumnezeu.
Adeseori e mai greu
Să găsești tâlcul în prospețimea zorilor
Decât într-un asfințit-panaceu.
E mai greu să privești și să vezi
Un arc mare de curcubeu
Decât gardul de sârmă dintre două livezi.
De nenumărate ori e mai greu
Să povestești fidel decât să trăiești.
Mai mereu e mai greu să tresari
Decât să numeri câte semințe
De păpădii, de ambrozii, de arțari
Zboară spre niciunde
Sau poate spre… pământul făgăduinței,
Spre centrul de greutate al ființei.
Și, se pare,
Cel mai greu – pentru fiecare –
Este să ceară, să dea, să mijlocească
Ori să dobândească iertare.

E mult mai ușor
Să joci poker, șah sau șotron,
Păcănele, monopoly și alte-cele,
Să tricotezi – o vorbă pe față, una pe dos –
De luni până duminică, monoton,
Imaginându-te, tu – pământeanul
Cel din piele întinsă pe os –,
Cu nimb arzător pe frunte de nemuritor.

Nu știu, zău, ce pățesc uneori
Coroanele copacilor,
Nu știu ce iazmă-nălucă le-apucă
De-și taie rădăcinile ori le otrăvesc.
Apoi se miră, se lamentează, se revoltă
Că ele, coroanele bogate, minunate,
Sunt pe ducă! Se vestejesc.

Mihaela Malea Stroe

Ilustrație Mihaela Malea Stroe

Poem prezentat în premieră pe La pas prin Brașov

Există viață și după Coronavirus…

Nimeni nu e responsabil pentru viața noastră. Noi suntem!

Trăim vremuri care ne fac să reflectăm și să învățăm! Doar atunci când vom conștientiza acest lucru și vom recunoaște acest lucru vom avea capacitatea de asumare a propriei responsbilități!

Aceasta situație oglindește perfect lipsa noatră de încredere, golicunea credinței și, cel mai grav, inconștienta sau superficialitatea importanței educatiei prevenției și a igienei.

Într-o altă dimensiune am putea să înțelegem/acceptăm această pandemie ca pe o lecție de viață. Nu doar pentru noi. Pentru întreaga omenire!

Parcă mireasma bucuriei s-a evaporat! Chiar nu mai e nimic bun și frumos în noi? Doar frică, teamă, lipsa de compasiune? Atât de slabi suntem? Asta am ajuns să fim?

Solidaritatea și gânduile bune, armonia și iubirea…unde sunt? Sau poate erau fake??!!?

Da. Ne confruntăm cu o situație cu bătaie lungă și trebuie luată foarte în serios. Dar asumat. Conștient. Ce trăim acum, cum ne manifestăm, alegerile pe care le facem…parcă nu țin de asumare responsabilă. Din contră. Abandonul, frica și ignoranța ies la iveală!

Avem sistem medical, avem proceduri, și mai mult, acum e momentul acela în care ne lăsăm în grija și responsabilitatea statului. De parcă, aparatul de stat nu e format tot din oameni ?!??! Cu bune și cu rele. Cu suflet. La fel ca și noi, voi…Să nu dăm vina “pe stat”. Sau, s-o dăm. Că ne convine.

Însă, vin și vă întreb…Cum ar fi să devenim, măcar acum, în ceasul cel din urmă, o societate responsabilă? Unde este acel individ care dorește să trăiscă într-o societate armonioasă și frumoasă? Să nu uităm că frumusețea unei comunități este reflectată și de calitatea/condiția oamenilor ce fac parte din ea.  A noastră, oameni buni! De calitatea și condiția noastră… Reflectați la asta… avem timp acum.

Lucrurile se schimbă, evoluează rapid. Dar, spre deosebire de predecesorii noștri avem o șansă ce ne permite să ne manifestăm. Avem tehnologie! S-o folosim! Putem păstra legatura între noi, putem să ne vedem (on –line). Când mă gândesc că în clipele de restriște și de mare încercare, bătrânii noștri se aveau pe ei și pe…Dumnezeu! Marele și Bunul Dumnezeu! Și gândul bun pe care îl trimiteau pur și simplu către cei dragi.  Cu credință! Distanța… nici nu conta. Rugăciunea și dragostea trimisă erau sincere, făcute din inimă. Străbăteau timpul și spațiu.

Oameni buni, există viață și după Coronavirus!!!

Spală-te, aprinde o candelă, fă o rugăciune, emite un gând bun către cineva drag sau undeva, în Univers… Dacă stai acasă, nu înseamnă că tot ce ai de făcut e sa te îndopi și să stai în canapea… Învață, citește, descoperă lucruri noi, dă-ți șansa să fii tu!!!

Am trecut de curând printr-un episod de gripă care ne-a ținut izolați mai mult decât COVID19. Dragii mei, a fost epidemie de gripă în România! Lipseau câte 5, 6 sau chiar 12 copii dintr-o clasă, au fost suspendate activitățile scolare pentru clasele unde mai mult de jumătate erau răciti…Deci, am stat acasă!!!  Că așa se face. Și e normal. Nu ne simțim în stare, suntem slăbiți și avem nevoie de recuperare.

Ce ciudați suntem!! În aceste vremuri, tot ce trebuie să facem este exact același lucru. Să stăm în casă. Și nu pentru ca să ne izolăm, ci ca să  prevenim o situație. Da. Se numește PREVENȚIE. Doar că acum, nu “ne place” contextul. Și dacă se întâmplă, ghici ce? Celălalt e responsabil. Și știți de ce? Pentru că nu a luat măsuri!!! Culmea, nu?

Ne place. Însă nu prea rezonăm cu aceată stare. Se pare că nu prea știm ce este asta. Nu avem educația necesară în acest sens. Și încă ceva…nu avem compasiune. Nici pentru cei sănătoși, nici pentru cei bolnavi.

Bucurați-vă de cei dragi, bucurați-vă de copii, petreceti timp împreună! Au și avem nevoie de asta!

Bucurați-vă de calitățile voastre. Explorați-le și exploatați-le! Faceti sport, cântați, ascultați muzică! Sunt studii, materiale întregi care dovedesc efectul benefic al acestor activități.

Gătiți, transformați-vă sufrageria în cel mai romantic restaurant…aprinde-ți lumânări, pune-ți muzică…

Nu!!! Asta Nu înseamnă că ești iresponsabil!!! Înseamnă că, atâta vreme cât ai o sănătate fizică și mentală, alegi cum să trăiești și ce vrei să transmiți în jurul tău. Este o formă de implicare. Este o formă de solidaritate. Pentru că dacă eu am grija de mine, de cei din jur, poate și cei care fac permanență la DSP vor avea câteva momente de liniște!!! Și ei sunt, normal…OAMENI! Înseamnă că pot să dau o fugă la magazinul din colț. Că acolo nu e doar un magazin. E un nene, sau o tanti care a crezut că poate să îmbunătățească viața celor din cartier și care ține magazinul deschis până în noapte, târziu…uneori chiar non-stop! A ales să devină un mic antreprenor. Pe care acum tu, poți să-l salvezi. Toți putem face asta. Să fim implicați, asumați și să salvăm ce putem, cum putem!! E nevoie de o gândire limpede!

Cred cu tărie că avem oameni capabili să gestioneze astfel de situații din punct de vederea economic.

Să trăiești responsabil înseamnă să înveți să dai prioritate. Să faci ce trebuie nu ce ți-ar place. În ultimii ani am devenit o societate care nu mai are la baza educației și a dezvoltării realitatea, ci doar plăcerea!!! De aceea, efectul nu e întotdeauna cel mai benefic, în nici un caz, pe termen lung. Lipsește soliditatea.

Și da, să trăiești responsabil înseamnă să alegi vibrația în care te aliniezi tu cu tine și cu ceilalți, cu emoțiile și cu trăirile tale. Mai mult, toate acestea îți păstreaza imunitatea, factor esențial în asemenea momente.

Evitați zonele aglomerate! Bucurați-vă de voi! În intimitatea voastră și a familiei voastre! Păstrați o igiena corespunzătoare (bucurați-vă de momentele de răsfăț pe care adeseori vi le doreați și nu aveați timp), Folositi apă și săpun! Alegeți aroma care vă place!

Fiți o energie bună! Pentru trup, suflet și pentru locul în care vă aflați!

Hai să dăm o aromă bună VIEȚII! Și să ne bucurăm de ea.

Pentru că avem această obligație morală! Pentru noi. Și pentru copiii noștri.

Pentru că există viață si după Coronavirus.

Înțelegi ce vreau să spun?!? Ești responsabil!

E răndul tău să alegi muzica!!!

Cu dragoste de VIAȚĂ,

Alexandra Grancea

Foto 2: Paul Condurache