Scriam anul trecut că m-am gândit să adun în mai multe episoade ale articolului săptămânal „Clipa de emoție” câteva gânduri postate pe pagina personală sub titulatura de Reflecții. Prima parte a fost publicată în 28 mai, cea de a doua în 3 iunie iar astăzi vă invit la cea de a treia.
⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘
Fără o cercetare anume ci doar în trecerea printre şi prin texte, imagini, gesturi şi întâmplări, am observat, mai demult sau recent, o seamă de lucruri care m-au dus cu gândul la titlul adaptării „Despre iubire la om”, un mix de texte şi de monologuri din opera lui Cehov, jucată la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov. Există accepţiunea conform căreia iubirea, ca să fie adevărată, se declară public dar şi aceea că ea de fapt se dovedeşte prin fapte, fără să fie nevoie de vorbe. Ei bine, ca în orice domeniu, mă gândesc că adevărul este undeva la mijloc şi că ea, iubirea, declarată sau nu, împărtăşită sau nu, este purtată dincolo de cuvinte, de fapte, de timp şi… de viaţă. Emoţionant… căci da, se mai întâmplă încă, să fie păstrată în cufărul din suflet chiar şi atunci când nu se mai împarte la doi ci doar la unul şi la… o amintire, un dor care călătoreşte în altă lume.
⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘
Uneori oamenii ne spun exact contariul a ce gândesc și nu înțeleg că sunt situații când nu cuvintele vorbesc ci ceea ce este dincolo de ele, când nu auzul ne aduce starea lor ci ceva… mai presus de orice, care se numește inimă. Însă și mai important este faptul că acceptăm greu că în orice facem – dacă facem, în orice ne dorim – dacă ne dorim și în orice iubim – dacă iubim, importantă este și comunicarea. Chiar dacă uneori doare, e preferabil să știi adevărul.
⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘
Oamenii apropiați nouă se comportă în mod diferit, în aceleași condiții. Astfel, dacă unii dintre ei, despre care noi credem că sunt foarte importanți, ne răspund cu un „Bine, bine”, atunci când ne oferim să le fim de ajutor, pe care mai degrabă îl simțim cum taie, decât îl auzim, alții, a căror importanță nici măcar nu o bănuim, spun „Îți mulțumesc frumos!”, cald și sincer. Unii dintre ei ne folosesc capacitățile și ne acceptă prezența, alții își doresc doar să petreacă din timpul lor cu noi. Cu toții sunt oamenii din viața noastră, însă cât timp ar fi bine le acordăm fiecărora este alegerea noastră.
⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘
Ieri după-amiază am petrecut câteva ore într-un fel de sală de așteptare și ca să folosesc timpul acela în mod util, am confecționat ornamente din hârtie, un fel de 3D. La un moment dat au venit două fetițe și mămica lor. S-au uitat să vadă ce fac și pentru că le-a plăcut, le-am oferit o pagină cu șablonul. Fetițele s-au zbenguit o vreme după care s-au dus la alți copii, dar cea mică – despre care am aflat destul de repede că se numește Maria și are 5 ani – a venit într-o fugă și a spus: „Astea sunt niște inimi destrămate!” Am început să râdem toate trei, adică Maria, mama ei – Cristina și subsemnata. I-am răspuns „Da, Puiuțule, cu adulții se întâmplă să aibă uneori inimile destrămate, dar există un fel de lipici – nu e vorba despre scotch căci acela se aplică deasupra și nu lipește în profunzime – un fel de liant, care poate să repare inimile. Se numește IUBIRE și îl primim de la alți oameni!” S-a uitat la mine cu niște ochișori mari și a început să râdă și mai tare, ceea ce m-a binedispus.
Inimile ne sunt rănite de către unii oameni, dar, din fericire, există o altă categorie de oameni care, încet și cu drag, reconstruiesc ceea ce este… destrămat.
⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘
Când spunem „Nu are rost!” despre o acțiune pe care am vrea să o facem, dar nu reușim, înseamnă că ne temem. Ne temem de noi și de reacțiile noastre sau de cei din jurul nostru și de reacțiile lor? Ce doare mai tare: să vrei un anumit lucru și să îți fie teamă sau să faci lucrul acela, asumându-ți toate riscurile? Răspunsul este o chestiune diferită de la o persoană la alta, în ambele cazuri putând să existe o suferință ca rezultat. Tocmai de aceea, poate că este mai bine să faci ceea ce simți, fără dacă, parcă, rosturi sau nerosturi…
⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘
Ne oglindim. Și ce vedem? Poate că frumusețea exterioară. Dar ceea ce este undeva înăuntru nu se vede ci doar se poate simți. Și ce simțim? De exemplu că dacă nu putem să ajutăm pe cineva, nu putem și gata, dar nu avem voie să judecăm persoana aceea sau pe cei care încearcă să o ajute.
⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘
Cu toții ne pregătim ghetele, fie că suntem mici sau mari, iar noi, cei mari, ne bucurăm nu pentru ceea ce găsim acolo – căci mamele nu uită nici când ne apropiem de …x0 ani să strecoare o ciocolată – ci pentru faptul că un alt suflet s-a gândit la sufletul nostru. Însă vine o vreme când bucuria de a asculta și de a împărtăși preț de câteva ceasuri, chiar cu riscul de a fi percepută ca o persoana (prea) vorbăreață, este cel mai frumos dar primit de la vreun Moș Nicolae.
⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘
C(ăldură)R(ugă)A(propiere)C(opilărie)I(sus)U(rări)N(aștere)
Crăciun înseamnă pentru mine toate aceste cuvinte, dar mai presus de ele înseamnă oamenii din jurul meu, care mi-au intrat în viață sau au fost mereu acolo cu un scop foarte precis, pentru că nimic nu este întâmplător. Dacă anul acesta a mai fost și greu, nu numai bine, a mai fost și urât, nu numai foarte frumos, dar am trecut mai departe, este pentru că mereu au existat oameni lângă mine. Iar dacă am fost și supărată, nu numai veselă, faptul că m-au înțeles și „m-au trimis la colț” de mai puține ori decât ar fi trebuit, se datorează celor de lângă mine, fără de care aș fi nimic. Și vorbesc despre părinții și puiul meu, despre prieteni, despre colegi și despre fiecare dintre dumneavoastră, cei care uneori citiți ceea ce scriu aici.
Nici nu își ascuțise Moș Crăciun lamele de la sanie și deja am primit o grămadă de daruri, pe care nu le meritam, dar care mi-au adus suflete frumoase în sufletul meu și vă mulțumesc.
Să ne găsim puterea de a face din Crăciun o mare bucurie a tot ceea ce suntem fiecare dintre noi! Să vă fie bine și frumos!
⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘⌘
Se spune că nu este bine să trecem într-un An Nou cu dorințe neîmplinite. Tot anul am vrut, dar nu am reușit, însă în ultimele două săptămâni a cerut și copilul să facem acest lucru, așa că astăzi am fost amândoi voluntari, pentru 5 ore, la Fundația Bucuria Darului. Însă nu scriu lucrul acesta ca să ne autolăudăm, căci nici nu e frumos și nici nu avem vreun merit, ci ca să vă îndemn, când veți avea un răgaz de câteva ore, să mergeți acolo și să dăruiți din timpul vostru spre binele altora și veți vedea ce împlinire sufletească veți avea. Pentru că suntem oameni și ne-am născut cu puterea de a fi alături de oameni.
Să faceți în 2019 tot ceea ce vă aduce bucurie, să aveți sănătate, un strop de noroc și să vă folosiți timpul pentru cine îl merită!
Credit foto: Antonela Lungu
