Arhive etichetă: Hora junilor

Ziua Nationala alaturi de Juni, in Piata Unirii

Depunere de coroane și serviciu Te Deum în Piața Unirii  alături de Junii din Şcheii Braşovului şi Braşovechi

Sâmbătă, 1 Decembrie 2018, Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi  îi invită pe braşoveni să ia parte între  orele 12.00- 13.00, la festivitatea dedicată Zilei Naţionale a României în Piaţa Unirii (Prund) din Braşov, organizată în parteneriat cu  Primăria Municipiului Braşov.

Evenimentul va debuta cu un serviciu religios dedicat memoriei eroilor neamului, Te Deum, oficiat de către un sobor de preoţi de la parohia Bisericii Sfantul Nicolae din Scheii Braşovului.

Între orele 12.30- 13.00 urmează depunerea de coroane la Monumentul Eroului Necunoscut din Piaţa Unirii. Alături de juni, sunt asteptati sa depună  coroane reprezentanţi ai autorităţilor locale, instituţiilor publice, asociaţii şi ONG-uri.

În continuare între orele 13.30-14.00, Junii îi invită pe brașoveni în Piața Sfatului, unde în cadrul evenimentului dedicat Centenarului organizat de  Primăria Brașov, vor juca  Hora Junilor și îi vor invita pe brașoveni să li se alăture la  Hora Unirii.

Seara, de la orele 19.00 are loc evenimentul cultural Seara Junilor, dedicat celebrării Centenarului, la care intrarea se face pe bază de invitație. Cu acest prilej va avea loc a treia lansare a volumului Tradiții Brașovechene. Junii brașovecheni la Centenarul României Mari.

Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov

Jocul strămoşesc al Junilor Dorobanți

Duminică, 19 august 2018, Societatea Junilor Dorobanţi şi Uniunea Junilor din Şchei şi Braşovechi organizează tradiţionalul Joc strămoşesc de la Crucea Dreptăţii (Fântâniţa Popii, pe strada Pajiştei, lângă rezervor). La acest eveniment plin de fast şi veselie, sunt invitati toti iubitorii tradiţiei braşovene a Junilor din Şcheii Braşovului. Sărbătoarea face parte din calendarul de activităţi ale Junilor și este un proiect finanțat din bugetul Municipiului Braşov.

Programul evenimentului:

10.00 – Hora Junilor în Piaţa Unirii

14.00 – Aducerea fetelor la joc. Prezentarea jocurilor tradiţionale (sârba, breaza, ardeleana, brâul, braşoveanca)

20.00 Încheierea jocului.

Jocul strămoşesc reprezintă una dintre cele mai frumoase şi spectaculoase tradiţii din Şchei şi constituie unul din rarele momente când, alături de juni, pot fi admirate băiatele din Şchei-Pajişte, înveşmântate în frumosul port tradiţional din Şchei: sumnă şi laibăr de brocart, cămaşă de borangic, „pumni” cusuţi cu fir de argint, brâie cu paftale din metal preţios.

Vor fi prezentate jocurile strămoşeşti pe care tinerii trebuie să le cunoască pentru a fi integraţi în viaţa socială a adulţilor din Şcheii Braşovului hora junilor, brâul, breaza, ardealeana, sârba şi braşoveanca.

Jocul strămoşesc este o ultimă rămăşită din perioada în care comunitatea românească din Şchei mai păstra încă multe din trăsăturile caracteristice satului transilvănean tradiţional.

Este o sărbătoare în care mai ales în trecut era implicată toată populaţia din Şchei, inclusiv fetele şi famiile lor, întocmai ca în “Ziua de Stropit” din Lunea Mare. Tinerii trebuiau să convingă fetele şi pe rudele lor să vină la joc. Participarea aceasta prespunea mai mult decât efortul fetelor de a învăţa să “joace” şi să aibă purtări alese.

În caz de vreme nefavorabilă, jocul va fi reprogramat pentru duminica următoare.

Text si imagine preluate de pe pagina de facebook a evenimentului

Ziua Nationala, alaturi de juni, in Piata Unirii

Braşovenii sunt asteptaţi vineri, 1 Decembrie 2017, de la orele 13.00, în Piaţa Unirii (Prund) din Braşov, la festivitatea dedicată Zilei Naţionale a României, organizată de Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi, în parteneriat cu Serviciul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov si cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov.

Evenimentul va debuta cu un serviciu religios dedicat memoriei eroilor neamului, Te Deum, oficiat de către un sobor de preoţi de la parohia Bisericii Sfantul Nicolae din Scheii Braşovului.

Între orele 13.30- 14.00 urmează depunerea de coroane la Monumentul Eroului Necunoscut din Piaţa Unirii. Alături de juni, vor depune coroane reprezentanţi ai autorităţilor locale, instituţii publice, asociaţii şi ONG-uri.

In continuare, un ansamblu folcloric coordonat de Adrian Valusescu va oferi publicului un spectacol de muzica specifică Ţării Bârsei şi Ardealului, programat între orele 13.00- 14.00. Spectacolul folcloric va fi deschis in mod traditional, prin jucarea vechii hore a junilor.

Imagine Casa junilor

Ziua Nationala - Junii Brasovului