Arhive etichetă: imaterial

Tradiție: artă populară la românii din Șercaia

În Transilvania de Sud, anume în Țara Bârsei, este practicată în preajma sărbătorilor de Paști, atât de români cât și de sași.

În Țara Făgărașului această artă este mai puțin răspândită, dar o excepție face Șercaia, unde femeile românce au performat, de-a lungul timpului, dând naștere unor adevărate opere de artă.

Mari maestre a căror artă frumoasă aduce cinste comunității sunt : Cornelia Opaiț, Florentina Popescu, Eugenia Edward, Dana Brodeală, Iuliana Munteanu, Cristina Morda, Sorina Boamfă, Daniela Hartman.

Creațiile acestor doamne poartă în culoare amprenta personalității fiecăreia, dar motivele sunt aceleași, străvechi, locale, cu profunde semnificații :

– religioase : ”Crucea” (în variante : ”a Floriilor”, ”a Paștilor”, ”Crucea părăsită”, ”Crucea simplă”, ”Sfânta cruce”), apoi ”Calea rătăcită”, ”biserica”, ”stea”;

– vegetale : ”coprină”, ”lăcrămioare”, ”trifoiaș”, ”frunza de ștejar”;

– din lumea necuvântătoarelor : ”fluturele”, ”coarnele berbecului”;

– unelte : ”fierul plugului”, ”greblă”;

– elemente ale naturii : ”unda apei”;

– dar și alte obiecte : ”brâu”, ”evantai”, ”butoiaș”.

În trecut, gospodinele alegeau ouăle ce urmau să fie închistrite, începând de la jumătatea postului sfintelor Paști. Coaja trebuia să fie cât mai albă și netedă, ca să se poată lucra mai bine. După spălat și fiert, ouăle se lucrau călduțe pentru ca ceara să se lipească bine de coajă. Și azi ouăle decorate cu ceară se mai numesc ”muncite”, deoarece presupun un timp îndelungat de realizare, multă pasiune și pricepere. Doamnele care stăpânesc această artă au deprins-o din copilărie, în familie.

Începând cu anul 2015 și până în 2019, artizanele încondeierii ouălor au adus în atenție și au făcut vizibilă această artă – deocamdată la nivel local, trezind conștiințe : au organizat în doi ani consecutivi manifestări la Căminul Cultural Șercaia, au realizat parteneriat și derulat activități cu alte grupuri de doamne artizane din Țara Făgărașului, precum Mărgineni – Asociația Comunitară David Urs, au împărtășit din arta încondeierii pe ou, în cadrul unor ateliere-șezători, organizate în Muzeul parohial din sat.

Chiar dacă împrejurările impun și anul acesta, prin pandemie, continuarea tradiției în mediu privat, în gospodărie, dorim să aducem un omagiu acestei arte deosebite și, totodată, un îndemn la neuitarea patrimoniului cultural local. O artă minunată – precum cea a încondeierii (”închistririi”) ouălor la Șercaia, trebuie transmisă generațiilor care vin.

Text : Dana Streza

Fotografii :

https://www.primaria-sercaia.ro/…/festivalul-oualor…/

– Colecția Muzeală Etnografică Șercaia (Biserica ”Sf. Nicolae”)

Text preluat integral de pe pagina Fiii Satului Șercaia

Dosarul multinațional „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” a fost depus la UNESCO

Astăzi, 29 martie 2021, România, împreună cu Republica Moldova, au depus dosarul multinațional „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pentru înscrierea elementului în Lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial a umanității UNESCO.

Dosarul a fost realizat cu participarea grupurilor naționale de experți din România și Republica Moldova, elaborarea sa fiind coordonată de către Ministerul Culturii din România. Din grupul de lucru al Ministerului Culturii din România au făcut parte experți, profesori ai Facultății de Litere a Universității București, cercetători ai Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” , al Academiei Române, dar și cercetători și muzeografi ai Muzeului Național al Țăranului Român, Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeului Olteniei, Complexul Național Muzeal ASTRA – Sibiu și Muzeul de Etnografie Brașov.

În perioada 2020-2021, experții din cele două țări au desfășurat o activitate susținută de documentare, cercetare, filmare și repertoriere a purtătoarelor de competențe din mai multe zone. Au fost astfel urmărite evoluția și viabilitatea tehnicilor de realizare a cămășii cu altiță în actualele comunități rurale și urbane din România și Republica Moldova.

Elementul „Cămașa cu altiță” figurează în Repertoriul Patrimoniului Cultural Imaterial din România, vol. 1, 2009, ediție tipărită și online. În luna ianuarie 2021, s-a elaborat documentul de înscriere a elementului de patrimoniu cultural „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România” în Inventarul național al elementelor vii de patrimoniu. Acesta a fost realizat de experți din cadrul Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a Ministerului Culturii, în colaborare cu specialiști cercetători științifici, etnologi și teoreticieni de artă.

Fișa de Inventar a Artei cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România a fost inclusă în Inventarul Național al elementelor Patrimoniului Cultural Imaterial Pentru România, organismul științific de specialitate din cadrul Institutului Național al Patrimoniului, din subordinea Ministerului Culturii.

Documentele reunite în dosarul de candidatură UNESCO ilustrează complexitatea problematicii acestui element reunind următoarele aspecte: denumirile locale/regionale ale elementului și arealul de manifestare, punctându-se croiul și tipologia cămășii cu altiță, răspândirea elementului pe teritoriul României în secolele al XIX-lea și al XX-lea, cu transpunerea cartografică, în conformitate cu Atlasul Etnografic al României, vol. IV, Portul.

De asemenea, dosarul cuprinde viabilitatea elementului în prezent și prezintă răspândirea, pe teritoriul României, a practicilor și tehnicilor legate de coaserea și purtarea cămășilor cu altiță. Reperele istoriografice și etnografice completează imaginea elementului din perspectivă temporală, demonstrând importanța sa atât în viața comunităților rurale, cât și a elitelor.

Sunt prezentate etimologia cuvântului altiță, diversitatea regională a elementului, cu menționarea materiilor prime, a instrumentarului de lucru, a croiului, a modalităților de structurare a decorului, a motivelor decorative, a tratării lor plastice și a cromaticii.

Un loc aparte a fost alocat prezentării elementelor socio-culturale asociate cămășii cu altiță, funcției sale comunicaționale, stării actuale a elementului, precum și cadrului general de protejare, conservare și salvgardare a acestuia, cu măsurile generale și punctuale.

Studiul comparativ privind materiile prime, tipurile de croi, structura, decorul, ornamentele și cromatica s-a făcut spațial și temporal. Cercetările zonelor etnografice de manifestare a cămășii cu altiță au atestat răspândirea acesteia, în prezent, în Moldova, Bucovina, Oltenia, Muntenia și sudul Transilvaniei și au oferit detalii semnificative cu privire la existența vie a elementului. Documentul semnalează continuitatea artei cămășii cu altiță pe teritoriul României și în Moldova de peste Prut, semnificativă pentru definirea sa ca marcă identitară menită să asigure coeziune și apartenență. Totodată, în dosar sunt menționate măsuri și strategii de conservare, protejare și salvgardare a elementului, precum și riscuri în legătură cu elementul și practicanții.

Dosarul de nominalizare va fi evaluat în cadrul celei de-a 17-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din noiembrie/decembrie 2022.

Mai multe informații despre Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România: https://patrimoniu.ro/images/imaterial/camasa-altita/camasa-altita.pdf

Obiceiuri de Lăsatul Secului la Șinca Nouă, Ormeniș, Apața (video), Cincu, Cristian (video) și Prejmer

Roata în flăcări sau strigarea peste sat – Șinca Nouă

Un obicei tradițional ce se desfășoară la cumpăna dintre iarnă și primăvară, marcând începutul Postului Paștelui. La lăsarea întunericului, tinerii se adună pe culmile dealurilor din apropierea satului, se împart în două grupuri care ,,strigă peste sat”, aducând la cunoștința sătenilor numele fetelor care se țin încoronate. Aprind paiele cu care au fost învelite roțile și le dau drumul la vale.  Roata, simbolul solar, semnifică evoluția ciclică a timpului, iar focul este elementul purificator.
Comunitățile maghiare din Ormeniș și Apața au împrumutat de la sașii transilvăneni, obiceiul numit ,,Fărșang”. Anul acesta, în ambele localități au defilat feciori care au purtat măști animaliere (lup, urs). Au fost prezente la pregătiri și fetele din sat care au ajutat la confecționarea măștilor, la împodobirea animalelor și a carului alegoric care a condus alaiul pe ulițele satului. Zarva asurzitoare, produsă de alai, avea rostul de a alunga răutățile, întunericul, anotimpul rece.

În comunitățile săsești, în localitățile Cincu, Prejmer și Cristian se pregăteau înainte de pandemie, următoarele obiceiuri: Fuga Lolelor, Fashingul și Roaina.

Fuga Lolelor – Cincu

A fost reluat în anul 2017, după o pauză de mai bine de 20 de ani. Acest obicei este strâns legat de activitatea breslelelor meșteșugărești. Se constituia o procesiune de însoțire a lăzii de breaslă, care conținea banii și secretele profesionale ale fiecărei bresle. Alaiul Lolelor era condus de un tractor alegoric pe care se afla ,,Tribunalul nebunilor”. Aceștia cântau pățaniile de peste an ale locuitorilor. Costumele Lolelor erau realizate din cârpe negre, cu o mască pictată în jurul căreia era prinsă o blăniță de iepure și cozi împletite din cânepă. Lolelor făceau un zgomot infernal din talăngile legate de mijloc și bicele săsești din piele împletită.

Fashingul sau Caravana Clătitelor – Prejmer

Locuitorii acestei localități păstrează amintirea acestui vechi obicei săsesc, Fasching (Carnaval). Grupuri de băieți mascați defilează călări pe străzi și în căruțe, în Caravana Clătitelor. Trecătorii abia așteaptă să primească clătitele preparate de către gospodine, în Prejmer.

Roaina – Cristian 

În Cristian, acest obicei săsesc este organizat împreună cu copiii cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani. Rolul lor este de a trage pe străzi, o roată – roaina pe care erau așezate două păpuși din paie, femeie și bărbat.
Spiritele rele erau alungate datorită talăngilor și clopoțeilor. Sensul acestei sărbători era de încercare a oamenilor de a alunga toate relele, pentru a ajuta lumina să răzbească.

Texte despre Obiceiuri de Lăsata Secului de Paște în comunitățile românești, maghiare și săsești sunt extrase din broșura ,,Obiceiuri tradiționale din județul Brașov”  realizată de Centrul Cultural Reduta – Serviciul Cultură Tradițională.
Video: YouTube (inregistrari din anul 2019)
Credit foto: Dan Strauti (fotografii realizate in anul 2019)
Pânze. Penelul şi acul la Muzeul de Artă

Pânze. Penelul şi acul la Muzeul de Artă

„Pânze. Penelul şi acul la Muzeul de Artă” este un proiect iniţiat de Grupul Şezătoare în Şcheii Braşovului, având ca parteneri Muzeul de Artă din Braşov şi pagina La pas prin Braşov.

Am ales să celebrăm femeia de ziua ei într-un mod inedit, dar şi cu rost. Proiectul, primul dintr-o serie, desfăşurat în expoziţia permanentă (Galeria Naţională) de la Muzeul de Artă din Braşov are ca element central pânza, prezentată în două moduri: pe de o parte pictată de artişti români consacraţi, iar pe de cealaltă ţesută şi cusută de femei. Scopul nostru este acela de a face cunoscute, prin fotografii, lucrări de artă care conţin elemente legate de portul tradiţional şi în acelaşi timp costumul popular specific anumitor zone, îmbrăcat de 11 femei şi fete, membre ale Şezătorii din Şcheii Braşovului.

„Maternitate”, Ion Irimescu (1903 – 2005)

Doamna Anca Florescu-Bratei poartă un costum vechi de pădureancă, din zona Hunedoarei. Ia este confecționată din pânză groasă de cânepă cu in, necesară în climatul răcoros al zonei. Broderia bogată este lucrată cu fir gros de lână, care iese în relief și cu accente de bumbac. Din punct de vedere cromatic, specific zonei este fondul roșu și modele în culori vii pentru fete/tinere și mirese, fond negru cu modele în culori vii pentru tinerele măritate, iar pe măsură ce femeia înaintează în vârstă, predomină negrul. Ia prezentată este o ie cu poale, în care partea superioară e obținută din patru bucăți de pânză strânse la gât cu o bentiță ornamentată. Pe mânecă se întinde un ornament foarte bogat, în „tăblie” care se termină cu 5 – 6 cm mai sus de îndoitura mâinii. Alături de el se mai află un rând îngust de cusătură, care se continuă până la terminarea mânecii.

Mâneca este strânsă cu o bentiță ornată la fel ca cea de la gât, de unde pleacă un volan denumit „fodor”, cu un ornament îngust pe margine. Punctele de cusătură sunt ațește/ înfoiat (mai ales pe mânecă), butuci, cruci și la fir (mai mult pe piept). Motivele sunt geometrice, iar simbolurile sunt solare: „ochi”, „romb”, „vârtelnița” (fiind negru pe negru nu prea se distinge), „calea ocolită”. Fiind o ie veche, dantela cu care se termină mâneca este mai îngustă și mai discretă decât la iile noi. De asemenea, poalele se termină și ele cu o dantelă îngustă, albă. Peste poale se poartă două oprege negre, din lână aspră, decorate cu dantelă. Cea din spate este mai lată decât cea din față.

Costumul s-ar completa cu ceapsa pentru cap, un cojoc de piele bogat brodat, o pereche de opinci cu vârf înalt și o legătură de chei (pentru legarea fertilității, într-o zonă minieră unde nu erau de dorit mulți copii) și o salbă de bani la gât.

„Doina”, Sever Frenţiu (1931 – 1997)

Doamna Rafila Săracu poartă un costum popular din zona Sibiu, satul Armeni, moștenit de la bunica, având vechimea aproximativă de 85 ani. Costumul este format din:

a. Ie cusută pe pânză albă de bumbac, țesută în război, cu motive tradiționale românești – viţa de vie şi trifoiul – cu arnici negru. Pe mâneci şi piept, la râuri este folosit punctul de cusătură denumit „ciocănele” sau punctul de Sălişte. Mâneca este largă și se termină cu dantelă neagră;

b. Poalele (fusta) sunt din pânză albă de bumbac cu inserții de dantelă albă;

c. Două crătinţe sau fote, față – spate, țesute în război din lână neagră, cu model cu fir auriu. Crătinţele au dantelă pe margine. Cea din față se termină cu franjuri din mătase;

d. Cheptar (pieptar) din catifea neagră.

„Portrete cubiste”, Eftimie Modâlcă (1936 – 1991)

Costumul doamnei Gabriela Clinciu este din zona Bran, satul Poarta. Are vechimea de 140 ani, a fost lucrat de bunica maternă a doamnei și dăruit apoi din mamă în fiică. Marama este din borangic cu motive florale și este specifică zonei de munte. Ia cu altiţă este din pânză de casă țesută la război și cusută cu arnici şi cu fir metalic. Tunica din catifea este cusută cu mărgele, cu motive florale și cosmomorfe. Fota este alcătuită din două pulpane și este țesută într-o singură foaie, cu unele vărgi roșii din lână vopsită iar celelalte vărgi cu mătase albă și galbenă cu motiv floral de munte. Brăcia este țesută la război cu fire de lână cu șiraguri.

„Ţărancă”, Nicolae Grigorescu (1838 – 1907)

Straiele românești de sărbătoare ale femeilor din Șcheii Brașovului, purtate de doamnele Lia Stănescu și Erika Dumbrăveanu sunt constituite din ciupag, o cămașă de borangic, dantelă sau tul (tulle) brodat, cu mâneci largi, prinse la încheietură cu manșete de catifea brodate cu fir, numite „pumni”, o fustă de brocart (sucnă sau sumnă) şi un laibăr din același material. Laibărul este bordat cu sponci, un fel de nasturi cu rol decorativ.

Acestea sunt lucrate în tehnica filigranului din fir de argint aurit, cu pietre semiprețioase încastrate. Ținuta este completată de un brâu cu paftale din argint aurit, prevăzut cu douăsprezece nafte din argint aurit. Naftele, elemente cu rol decorativ dispuse pe cingătoare din loc în loc, sunt compuse din șapte până la nouă piese diferite sub formă de rozetă, suprapuse. De brâu, femeile măritate poartă prinsă o fundă din panglică Jacquard, cu motive florale.

Alte podoabele ale femeilor din Șchei care completează ținuta de sărbătoare erau salbă, inelul și cerceii cu briliante. În trecut, femeile măritate purtau pe cap un batic prins pe un conci, peste care se așeza o maramă din borangic.

„Deal”, Horia Bernea (1938 – 2000)

„Uimire”, Petre Abrudan (1907 – 1979)

Straiele tradiționale pe care le poartă doamna Elena Dănilă sunt moștenite și au fost cusute și țesute de femei destoinice din familie, din Bucovina, respectiv comuna Bogdănesti, județul Suceava. Ţinuta este compusă dintr-o cămașă dreaptă, fără încreț, realizată din pânză țesută la război și cusută cu fir alb de mătase, poale cu colțișori, catrință încinsă cu o bârneață și traistă traditională țesută la război, cu baieră în culorile tricolorului.

„Fată la pârâu”, Octav Băncilă (1872 – 1944)

Domnişoara Andrada Ghiţoc prezintă portul săsesc de femeie măritată din Ţara Bârsei, care, datorită materialului folosit (catifeaua), are o tentă patriciană orășenească.

1. Pe cap, săsoaicele măritate poartă o căiță cu raze sau bonetă cu raze, confecţionată din tüll, numită „Haube” în germană. De ea este atașată o fundă cu panglici, de obicei din mătase și catifea, brodate cu fir auriu sau policrom, care atârnă pe spate.
2. Cămașa albă are de obicei încreț la gât și la mânecă este foarte înfoiată, voluminoasă. De-a lungul ei are broderie spartă sau dantelă lucrată în casă. Peste cămașă poartă un laibăr/pieptar din catifea neagră cu broderie aurie sau policromă.
3. Fusta de culoare neagra este plisată mărunt, iar deasupra se poartă un șurț alb din tüll cu elemente floarale brodate.
4. La brâu pe cingătoarea de alamă sunt prinse reliefuri împodobite cu pietre (cristale de sticlă, peruzele, pietre semiprețioase).
5. Funda din catifea, care atârnă peste pieptar este atașată de gât și este brodată cu fir auriu sau policrom.

„Portretul Annei Maria Closius” (1742 – 1772), Anonim (Secolul XVIII)

Ana Limbăşan poartă un costum de fetiţă din zona Sibiu. Ia sau cămașă este cusută cu arnici negru, pe pânză de casă, cu râuri în punct de Sălişte şi motive florale, pe mâneci şi piept. Mâneca se termină cu dantelă croşetată iar bentiţa de la gât este cusută cu fir metalic auriu. Poalele au dantelă aplicată iar cele două crătinţe sunt din postav negru, cu dantelă aplicată orizontal şi de jur împrejur.

„Pe gânduri”, Nicolae Grigorescu (1838 – 1907)

Doamna Georgiana Limbăşan poartă o ie reprezentând zona Mehedinţi, cusută cu arnici negru pe pânză de casă, cu motive geometrice (romb), coarnele berbecului, motive vegetale (frunze), încreţ decorativ cu motive solare şi cu râuri costișate pe mâneci, piept şi spate. Vâlnicul, tot din Mehedinţi este țesut în război, din bumbac şi mătase.

„În ogradă”, Ion Theodorescu-Sion (1882 – 1939)

Doamna Gabriela Bularca poartă un costum popular vechi din zona Argeş, compus din ie, poale, fotă şi brâu, pe care l-a readus la viaţă. Ia şi fota sunt ţesute în război, cu motive geometrice. La mâneci, ia se termină cu un model croşetat, în aceeaşi culoare cu cel ţesut. Fota este dintr-o bucată, iar poalele au dantelă albă, croşetată la partea inferioară. Brâul tricolor este ţesut.

„Ţărancă torcând”, Nicolae Grigorescu (1838 – 1907)

Doamna Antonela Lungu este îmbrăcată cu piese de port popular din Oltenia, zonă etnografică care cunoaşte o mare diversitate de tipuri de costume. Piesa principală este cămaşa cu altiţă, cusută pe pânză albă, cu motive mărunte, din fire de culoare vişinie şi albastră, cu râuri pe mânecile largi, terminate de asemenea cu un motiv cusut. La gât, pânza este strânsă cu o bentiţă, iar gura cămăşii este despicată. Vâlnicul, numit şi „opreg creţ” se îmbracă de la talie în jos, are înfăţişarea unei fuste încreţite şi este realizat dintr-o ţesătură de lână, dreptunghiulară, ornamentată cu vărgi subţiri, din fir metalic, în sens vertical, dar şi o bordură orizontală, la partea inferioară. Iarna, costumul cu vâlnic reprezintă ţinuta de sărbătoare, iar vara se poartă două catrinţe dreptunghiulare, numite „opreg îngust”. Brâul tricolor este ţesut.

„Cu acul”, Nicolae Grigorescu (1838 – 1907)

 

Grupul Şezătoare în Şcheii Braşovului

Credit foto: Dan Strauti

Spălatul şi înălbitul rufelor la râu în Satul Veneţia de Sus. Premiera filmului va avea loc în data de 9 octombrie, ora 11.00

La începutul toamnei, câteva gospodine din satul Veneţia de Sus s-au adunat pentru a ne face o demonstraţie despre cum se spălau pe vremuri, rufele la râu.

Iniţiatoarea acestei acţiuni este Maria Boboia, cea care în luna iunie a acestui an a fost gazda obiceiului clacă la cositul fânului şi datorită căreia o serie de alte obiceiuri şi practici tradiţionale au fost readuse la viaţă în „satul cu comori”, cum mai este cunoscut satul Veneția de Sus.

Despre modul în care se spălau înainte rufele, aflăm de la Maria Butum sau a lu Olimpia, localnică, în vârstă de 74 ani.

Seara, rufele erau puse în ciubărul confecționat din lemn, prevăzut cu un cep „de-i dădeai drumul la leșie” și sprijinit pe „chicioarele de lemn” (nn. scaun cu trei picioare): „punea o vrediță, le lua, le-nmuia într-o troacă de lemn, le freca ghine, ghine cu săpun de casă și le așeza în ciubăr (…) Întăi se punea un lepedeu, cârpele de vase, apoi cămășile și iile, iar la final, un alt lepedeu mai slab, că cenușa taie”.

Ciubărele erau procurate de la meşterii din Maramureș ce veneau primăvara și toamna în satele din zonă pentru a le vinde, fiecare femeie având câte unul în gospodărie.

După ce rufele erau aşezate în ciubăr, se punea cenuşa, „că o căldare, că jumătate, depinde cât de mare era. Dacă familia era mare trebuia să hie (…) dar erau mari, că erau tot câte cinci-șase copii, doi bătrâni și doi părinți și iacă-te, se făceau zece”.

Se făcea focul, se fierbea apa într-o căldare mare din fontă, „băgată-n zid” şi se turna peste rufe. Leşia se scurgea prin cepul ciubărului, operaţiunea repetându-se de câteva ori.

A doua zi, dimineața devreme, erau duse cu „vredița” la vale, se „băteau” cu maiul de lemn și apoi întinse să se usuce la soare.

Anul acesta, rând pe rând, sulurile de pânză țesută în război, au fost spălate de Maria Boboia, gazda noastră, și de alte câteva femei, vecine ori rude, la râul din sat.

Spălatul rufelor s-a făcut sute de ani, la râu, singura sursă continuă de apă curată, folosind doar forţa fizică şi câteva instrumente din lemn, cenușa și săpunul făcut în gospodărie din untura animalelor, fiind nelipsite şi dovedindu-şi întotdeauna utilitatea.

După ce rufele au fost puse la uscat, femeile s-au ospătat din lipchiul cu prune pregătit dimineaţa devreme.

Video: YouTube

Sursa si imagine (credit foto neprecizat): comunicat remis La pas prin Brasov

Expoziția „Ia și cămașa de acasă” la Muzeul de Etnografie Brașov

Cu ocazia Zilei Universale a Iei, sărbătorită în fiecare an în data de 24 iunie, Muzeul de Etnografie Brașov vă invită să redescoperiți acest simbol al culturii identitare în cadrul expoziției „Ia și cămașa de acasă”.

Expoziția, deschisă în perioada 24 iunie – 19 iulie 2020, la sediul din Bd. Eroilor nr. 21A, Brașov, oferă cadrul în care pot fi admirate ii din patrimoniul muzeului dar și dintr-o colecție particulară, reprezentând, pe de o parte, vechea ie cu „ciurele” din Țara Oltului iar, pe de altă parte, așa zisă „ ie națională din Brașov”.

Expoziția propune inițierea publicului în domeniul vast al simbolisticii populare prezentate prin intermediul iilor. În cadrul expoziției vor fi evidențiate: tehnici, decoruri, denumiri locale, simboluri și detalii legate de evoluția acestora în timp.

Fiecare cămașă poartă un mesaj al cărui cod era descifrat de membrii comunității tradiționale dar care acum a dispărut. „Citirea” acestor semne cusute sau țesute ducea la aflarea zonei de proveniență, a etniei, statutului social, a stării civile, grupei de vârstă, a ocaziei cu care se purta.

Având în vederea Regulamentul privind activitatea în muzee în perioada stării de alertă, atât la deschiderea din data de 24 iunie 2020, orele 18.00 cât și în zilele următoare, accesul publicului se va face prin programare la nr. de telefon 0268 476243.

Text si imagine preluate de pe pagina evenimentului

#ZiuaUniversalăaIei #ZiuaIei2020 #etnografie #patrimoniu #MuzeuldeEtnografieBrașov

Să redescoperim valorile românești: clacă la Veneția de Sus, județul Brașov

Claca, un obicei străvechi pentru lumea satului românesc mai dăinuie în localitatea Veneția de Sus, județul Brașov.

Încă din perioada feudală țăranii erau obligați să muncească la boieri, ulterior în secolul al XVIII-lea românii eliberați de șerbie (transformată în clăcășie) au fost obligați să muncească în clacă și dijmă, acest sistem dăinuind până în 1944. Vremurile și nevoile i-a determinat pe oameni să fie uniți, să folosească acest mod de muncă benevolă, colectivă pentru a se ajuta. În timp, latura economică a condus la păstrarea și diversificarea acesti activități de către oamenii din fiecare sat (unde era nevoie de forță de muncă numeroasă cu un timp scurt de realizare)  la arat, semănat, la cosit sau secerat sau la construirea unei case.

Valorile morale, culturale și spirituale au fost păstrate de satul românesc de-a lungul timpului. Viața tradițională în mediul rural a suferit transformări negative de ordin spiritual, cultural și demografic, iar în zilele noastre se practică o agricultură de subzistență, de supraviețuire, aspecte care influențează viața socială sau culturală.

La Veneția de Sus sufletul oamenilor și relațiile dintre ei mai păstrează obiceiurile, datinile, credințele, portul popular, strigăturile, cântecul și dansul și le transmit din generație în generație. Dacă din privirile celor trecuți de tinerețe se revarsă nostalgia, determinarea, puterea și încrederea, din privirile celor tineri răzbate curiozitatea, bucuria, împlinirea și dorința a contribui la bunul mers al comunității.

„Aluatul se frământă până pică apa din grindă iar la cosit se merge cand cântă prima dată rândunica,” – Maria Boboia.

Mulțumesc Maria Boboia pentru șansa de a redescoperii lumea și sufletul satului românesc. Mulțumesc cetățenilor din Veneția de Sus pentru ospitalitate, gândurile bune, înțelegere și atmosfera aparte!

Sufletul satului, de Lucian Blaga

Copilo, pune-ți mânile pe genunchii mei.

Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.

Aici orice gând e mai încet,

și inima-ți zvâcnește mai rar,

ca și cum nu ți-ar bate în piept,

ci adânc în pământ undeva.

Aici se vindecă setea de mântuire

și dacă ți-ai sângerat picioarele

te așezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.

Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,

ca un miros sfios de iarbă tăiată,

ca o cădere de fum din streșini de paie,

ca un joc de iezi pe morminte înalte.

Vă invit să redescoperim valorile românești, să urmărim cum se frământă aluatul pentru pită, cum se coace pâinea și colacul în cuptor, chemarea și participarea oamenilor la clacă care se încheie cu servitul mesei oferite de gazdă.

Video: YouTube

Fotografii din cadrul proiectului #Acasălaorigini, inițiat de La blouse roumaine împreuna cu Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Foto: Dan Străuți

Povestea IEI 24 Iunie – Ziua Universală a Iei

Începând cu anul 2013, Ziua Universală a Iei este sărbătorită pe 24 iunie, de Sânziene, evenimentul celebrând piesa principală a costumului popular românesc, dar și ideea de feminitate, termenul de ,,ie” fiind atribuit exclusiv cămășii populare femeiești. Ziua Universală a Iei a debutat la inițiativa comunității online ,,La Blouse Roumaine”, proiectul fiind preluat cu succes de comunitățile românești din peste 100 de orașe, din peste 48 de țări.

Pentru al treilea an consecutiv, Serviciul Cultură Tradițională – Centrul Cultural ,,Reduta” susține acest eveniment prin realizarea proiectului ,,Povestea IEI”, un material foto-video despre cămașa tradițională femeiască.

Proiectul realizat în colaborare cu Gabriel Boriceanu, tânăr colecționar originar din Măieruș, cuprinde trei secțiuni: ia – parte componentă a ansamblului vestimentar tradițional femeiesc, (2) costumul tradițional din principalele zone etnografice ale județului Brașov și (3) colecționar și colecție etnografică în România.

Vă invităm așadar, să urmăriți prima parte a acestui proiect intitutală ,,Povestea IEI”, miercuri, 24 iunie, începând cu ora 12:00, pe paginile de facebook și pe canalele de Youtube Serviciul Cultură Tradițională Brașov și Centrul Cultural ,,Reduta”.

#PovesteaIEI #ColecțiaEtnograficăGabrielBoriceanu

Foto: Serviciul Cultură Tradițională Brașov

Sursa: comunicat transmis La pas prin Brasov

FCTF lansează „Acasă, la origini”, proiect-mărturie despre apartenenţa la o cultură tradiţională de excepţie

Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului a lansat un proiect-mărturie despre apartenenţa noastră la o familie, un neam și o cultură tradiţională extrem de bogată şi variată în zonele specifice Ţării Făgăraşului. Parte dintr-o idee mai amplă, ediția din acest an a Zilei Universale a Iei pune în centru fotografia ca eveniment, ca celebrare, ca artă. Invităm pe toţi doritorii să participe la crearea celei mai mari expoziții naționale online.

CUM ne organizăm în Țara Făgărașului?

Vă propunem crearea albume ale comunității (familia, un grup căruia aparțineţi sau satul dumneavoastră) și un album al Țării Făgărașului (ce le va cuprinde pe toate cele realizate de comunități) și care va face parte din albumul național pe care îl pregătește comunitatea La Blouse Roumaine. Avem nevoie de: fotograf (pe cont propriu sau într-o caravană pe care o vom organiza în perioada următoare), lider de comunitate (persoană care își dorește să se implice pentru comunitatea din care face parte, identifică oameni şi promovează proiectul, organizează comunitatea pentru o eventuală ședință foto), partener de promovare, subiect – „manechin viu, autentic” (dispus să îmbrace cele mai valoroase haine de zestre și „să stea la poză”) şi grafician (care să ajute cu editarea pozelor sau designul materialelor promoționale).

CUM fotografiem?

Vom face fotografii în fața casei, a clădirii unde locuiţi, la poartă, în grădină, pe prispă, la fântână, într-un parc din apropiere sau oriunde înseamnă ACASĂ pentru fiecare. Trebuie să purtați o ie, o cămașă sau, de preferat, întreg portul tradițional și autentic, lăsând astfel o moștenire valoroasă generațiilor următoare.

CÂND?

Fotografiile vor fi realizate înainte de Ziua Universală a Iei, dar nu pot fi publicate decât începând cu 24 iunie 2020. Dacă, din diverse motive, nu puteți finaliza fotografiile până pe 24 iunie, lăsăm proiectul deschis toată vara, până pe 15 septembrie. Intenția noastră este crearea unui album online al Țării Făgărașului, care să cuprindă albumele tuturor comunităților participante și, la final, să realizăm o expoziție și un album, în print, de zestre contemporană.

CINE participă?

Se poate înscrie orice doritor din zona Ţării Făgăraşului, fiecare bunică ce are-n şifonier un costum tradiţional bine păstrat, poate cu povestea dobândirii lui, fiecare nepot mândru de moştenirea primită sub forma unor haine-document de la înaintaşi; poate participa orice asociaţie, grup de iniţiativă, fundaţie, precum şi fotografii pasionaţi de bine şi frumos, dar şi fiecare individ care are un costum tradiţional care îi spune lui, înainte de toate, o poveste de suflet.

Avem înscrişi, deocamdată, comunitățile din: Mândra, Sebeș, Șercaia, Ileni, Dăișoara, Copăcel, Lisa, Șona, Râușor, Drăguș precum și Grupul Șezători în Țara Făgărașului.

Te ALĂTURI?

Înscrie-te aici. Detalii la email office@fundatiactf.ro.
Pentru a urmări desfăşurarea proiectului, ne puteţi fi alături pe site sau pe pagina de Facebook ori hashtag-urile #acasalaoriginiTaraFagarasului şi #tarafagarasuluieacasa.

Foto document din colecțiile Muzeului Țării Făgărașului „Valeriu Literat”. Familia văduvei Ana Jiga din Beclean.

Autor: Atelier Foto Făgăraș, 1915

 

Maria Boboia: Oameni, locuri, datini și povești! -„Îngropatul Paștilor”

Oameni, locuri, datini și povești! Lasă-i libertatea omului, lasă-i credința, lasă-i sufletu în pace să fie aproape de Dumnezeu!

Dintotdeauna că o fost pace, că o fost război oamenii au găsit o cale către Dumnezeu, au sădit în suflet un grăunte de credință! Dintotdeauna omu când a simțit nevoia și sufletul îi râvnea după o rugăciune l-a căutat pe Dumnezeu de pretutindeni!

Azi, aici la noi în satul cu comori, am bătut cale lungă. Am plecat de la răsărit și am bătut cărările hotarelor și am ajuns până la asfințit. Am ajuns în granița de hotar.

Plimbarea de azi pe hotare a avut o misiune grea. Doar cu credința te poți încumeta la o așa drumeție spirituală. A fost una cu „,toată grija ce-a lumească de la noi s-o lepădăm”.

Am trăit multe, am văzut parcă destule ale vieții, dar parcă ce-a de azi a fost ceva divin! Nu am simțit nici vântu, nici ploaia și nici frica. Am mers înainte cu Dumnezeu. Misiunea mea a fost una mai simpla și în tăcere, am fost fotograful aceste zile, pentru ca acum pe seară să pot aduna din sufletul meu câteva cuvinte despre trăirea, rostu și rânduiala de azi!

Mai presus de orice cred cu tărie că prima îi credința si după aceia un obicei sau un ritual Dumnezăiesc! În puținele sate, sau poate chiar deloc am auzit de, „ÎNGROPATUL PAȘTILOR”. Din toate obiceiurile și din toată tradiția și cultura noastră nu mi se pare nimic strain. Așa m-am născut, așa am crescut cu aceste rânduieli Dumnezeiești și omenești!

Am bătut drum lung să îndeplinim această misiune cu credință să nu ne bată pustiu hotaru, să nu ne bată grindina și ploi grele pământurile, să nu ne uște seceta hotarele. Am spus rugăciuni din suflet și cu glas tare l-am rugat pe Dumnezeu Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh să ne apere de orice rău!

Tot prin rugaciuni am făcut o învoială. Că și la anu care vine și an de an să ne ducem ritualul mai departe.

Am întrebat de când acest obicei și tăcerea mi-a fost un răspuns corect. Adică de demult… Oare cât de demult o fi?!  Și atunci m-am dus cu gândul atât de departe încât am găsit răspunsul: de când îi lumea, pământul și omu care a purtat ca armă de biruință credința ca Dumnezeu!

Cu drag din satul cu comori,

Maria Boboia!

26 aprilie 2020

Foto: Maria Boboia