Aprilie aduce ușor timid primăvara! Și, Filarmonica Brașov, prin Orchestra Simfonică, aduce un plus de armonie și de vibrație specifice acestui anotimp, în acordurile minunate ale creațiilor muzicale interpretate.
Joi, 1 aprilie, de la ora 19.00, sub conducerea dirijorului Cristian Oroșanu, vă invităm să ne fiți alături în online, la un Concert Simfonic ce aduce în program o lucrare care nu s-a mai cântat la Brașov. Vorbim despre creația lui F. Mendelssohn – Bartholdy – Simfonia nr. 1 în do minor op. 11, o simfonie pe care maestrul Oroșanu și-a dorit să o realizeze cu orchestra brașoveană. În program, alături de lucrarea în primă audiție, se regăsește și Concertul pentru pian și orchestră nr. 20 în re minor KV 466 de W. A. Mozart, în interpretarea pianistului Horia Mihail, solistul serii.
Sub egida campaniei #Filarmonica la Tine acasă#, campanie specifică crizei sanitare pe care o traversăm în această perioadă, vă dăm întâlnire în mediul ONLINE cu o transmisie a evenimentului LIVE de la Sala Patria, atât pe canalele de comunicare ale instituției, Facebook și Youtube, precum și pe paginile social-media ale Televiziunii Online Iubim Brașovul, Știrile Transilvaniei și Radio România Muzical.
Accesul este gratuit.
Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov
Tenorul Mario Frangoulis cântă în premieră în România la Sala Palatului anul viitor, pe 20 aprilie, într-un concert extraordinar alături de Orchestra Simfonică București. Din concert nu vor lipsi piese celebre precum Hijo de la Luna, Nights in White Satin (Notte di Luce) sau Vincero Perdero. Biletele intră în vânzare începând de astăzi pe www.entertix.ro. Un eveniment organizat de 3G Enterprise Creative.
Un tenor fabulos, cu un registru vocal impresionant și o tehnică excelentă, un artist clasic crossover care se bucură de un fenomenal succes pe întreg mapamondul, cu 19 albume în palmares și peste 7 milioane de copii vândute în întreaga lume, Mario Frangoulis calcă pe urmele granzilor: “Andrea Boceli, move over!”, titrează Daily News, în timp CNN recunoaște că „lumea lui Frangoulis este distilată până la sunet pur, doar voce”.
Combină clasicul cu contemporanul, amestecând cu ușurință opera cu pop, rock, folk, soul sau world music, a împărțit scena cu monștri sacri precum Sarah Brightman, Placido Domingo, Montserrat Caballe, José Carreras, Liu Huan, Lara Fabian, Klaus Meine sau Angela Gheorghiu și a cântat cu cele mai bune orchestre ale lumii, de la Boston Pops la Chicago Symphony, Filarmonica din Tokyo, Opera Novaya din Moscova, Royal Simphony Orchestra sau Orchestra Filarmonică din Londra.
Născut în Africa și crescut în Grecia, Mario Frangoulis a studiat în Marea Britanie, la Londra. Era încă elev la London’s Guildhall School of Music când Sir Andrew Lloyd Webber l-a distribuit în rolul lui Raoul din „Fantoma de la Operă”, performanță ce i-a adus aplauzele publicului și laudele criticilor.
Și-a descoperit înclinația către operă odată cu spectacolul „The King and I” de Rodger și Hammerstein, alături de legendara soprană americană Barbara Cook și Orchestra BBC sub bagheta lui Wally Harper. A urmat câștigarea bursei Maria Callas și a concursului Pavarotti, care i-au deschis drumul spre Italia pentru a studia cu tenorul Carlo Bergonzi.
La Roma a avut ocazia să-l cunoască și să-l impresioneze profund pe Nicole Rescigno, dirijorul favorit al Mariei Callas, căruia i-a devenit student. Și nu doar lui, ci și aclamatului Alfredo Kraus, considerat de specialiști drept unul dintre cei mai buni tenori de la sfârșitul secolului XX, un veritabil reprezentant al generației de aur alături de Enrico Caruso, Franco Corelli, Mario del Monaco sau Luciano Pavarotti. Mario Frangoulis a fost singurul elev privat pe care Kraus l-a acceptat vreodată.
A continuat să-și cultive talentul la faimoasa școală de muzică Juilliard din New York, studiind cu soprana Dodi Protero sub îndrumarea lui Marilyn Horne. Cariera sa a decolat spectaculos însă abia după ce a ajuns în atenția lui Peter Gelb, șeful casei de discuri Sony Classical, actualmente director artistic al Metropolitan Opera din New York. De-atunci și până acum, Mario a lansat nu mai puțin de 19 albume și a vândut impresionanta cifră de 7 milioane de copii în întreaga lume.
A început în 2002 cu albumul “Sometimes I Dream”, urmat la patru ani distanță de „Follow Your Heart”. Ambele discuri l-au propulsat pe primele poziții în clasamentul Billboard al celor mai buni artiști de clasic crossover din întreaga lume (# 2 și # 3, în imediata vecinătate a unor nume precum Andrea Bocelli și Josh Groban timp de peste 50 de săptămâni).
Este în mod constant plasat în primele 10 locuri în topurile internaționale, iar în 2011 a fost votat Best Male Classical Crossover Artist, o recunoaștere globală pe deplin meritată.
De-a lungul carierei sale, Mario și-a folosit atât talentul ca solist, cât și ca actor: de la Tony din „West Side Story” la La Scala din Milano (ales dintre mii de concurenți) la Alfred Drake în muzicalul „Kiss Me Kate” al lui Cole Porters.
Varietatea registrelor stilistice pe care le acoperă nu se oprește aici: a intepretat piesa “So In Love” în filmul „De Lovely” alături de pop icon-ul Lara Fabian, a readus la viață tragedii antice grecești cu roluri epice precum Dionysus, Achilles (în timpul Jocurilor Olimpice de la Atena din 2004) și a ridicat în picioare publicul în amfiteatre legendare precum teatrul antic Epidaurus din Grecia (monument UNESCO) sau teatrul Pergamon din Turcia cu interpretarea lui Prometeu.
În 2012, la invitația lui Robin Gibb (The Be Gees) Mario înregistează “Daybreak”, ultima piesă pe care Robin a scris-o vreodată, parte a compoziției „Titanic Requiem”. Un an mai târziu, Mario a interpretat această piesă în memoria lui Gibb, într-un concert emoționant alături de istorica orchestră Boston Pops difuzat de televiziunea publică americană. Transmisiunea a înregistrat o audiență uriașă, de peste 50 de milioane de gospodării în America și Canada.
În 2016, Mario Frangoulis străbate Asia în turneu cu Sarah Brightman – 24 de concerte în Japonia, Coreea de Sud, China și Taiwan. 2017 a marcat lansarea albumului său „Ark”, cu duete grecești, și turnee în 25 de orașe din Grecia și Cipru, culminând cu un concert fabulos la Acropolis alături de Angela Gheorghiu. Începutul lui 2018 îl găsește în studio, pregătind un nou album în limba greacă, cu piese semnate chiar de el.
Pentru spectacolul de pe 20 aprilie, biletele sunt disponibile, în funcție de distanța față de scenă, la prețurile de 100 lei (categoria IV), 200 lei (categoria III), 275 lei (categiria II), 350 lei (categoria I) sau 400 lei (VIP) pe www.entertix.ro.
Video: YouTube
Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov
La inceputul lunii martie la ROMEXPO are loc o noua editie Baby Boom Show – cel mai mare eveniment pentru parinti si copii cu varste cuprinse intre 0 si 7 ani. Asa cum si-a obisnuit publicul, Baby Boom vine si de aceasta daca cu peste 300 de brand-uri reprezentate, super oferte la mii de produse, cursuri, servicii medicale, pachete de nastere, celule stem si multe altele.
Produse prezentate in premiera la Baby Boom Show
Editia de primavara este caracterizata de un numar mare de noutati prezentate in premiera viitorilor parinti doar la Baby Boom Show.
Singurul carucior din lume ce poate fi pliat cu landoul pe el City Tour Lux de la Baby Jogger, este aduse in Romania de compania Graco si va fi adus in fata publicului vineri, 9 martie, de la ora 15.00 pe scena amplasata la intrarea in Pavilionul Central ROMEXPO. Brand-ul american Baby Jogger, atat de iubit in Europa si ales de majoritatea vedetelor de la Hollywood, se remarca prin cel mai simplu si intuitiv sistem de pliere: Quick-Fold, greutatea redusa, calitatea exceptionala a materialelor si silentiozitatea absoluta.
Kerttu Safari lansare exclusiva – Kerttu Safari este lansat acum la nivel european si va putea fi vazut, testat si admirat 100% doar incepand cu 8 martie, online pe kerttu.ro si in magazinele partenere, iar offline doar la Baby Boom Show, la standul TIA caruciorbebe.ro, unic importator si distribuitor Kerttu in Romania.
Prezentarea de moda a colectiei Maravillosa by KIDissue – conceptul unic in lume de hainute extensibile si reglabile pentru copii by KIDISSUE – sambata, 10 martie, de la ora 15.00 pe scena amplasata la intrarea in Pavilionul Central ROMEXPO.
Produs unic in Romania – Chicco Baby Hug 4 in 1 se prezinta la Baby Boom Show. Acesta devine pe rand: landou co-sleeping, fotoliu, primul scaunel si scaun de masa.
Sipup Innovation lanseaza Sipahh – paie cu perle aromate pentru lapte.
Prim scaun auto pentru copii cu airbag, din lume – MaxiCosi AxissFix Air de la BebeConcept.
Tara Jucariilor si Fashion Area noile proiecte Baby Boom Show
In aceasta primavara, Baby Boom Show vine cu o noua sectorizare menita sa aduca mai aproape de vizitatori punctele de interes ale evenimentului. Astfel, pe etajul 1 din Pavilionul Central ROMEXPO sunt amplasate Tara Jucariilor si Fashion Area.
Tara Jucariilor aduce laolalta cele mai noi si diversificate jucarii si jocuri, cel mai mare spatiu de joaca organizat alaturi de Divertiland si cele mai distractive ateliere pentru copii mari si mici. Jocuri de constructie, carti, centre de joaca, jucarii pentru dentitie, jucarii din materiale organice – sunt doar o mica parte din distractiile disponibile timp de patru zile la ROMEXPO.
In cadrul Fashion Area, cei mai mici dintre vizitatori vor beneficia de cele mai chic hainute, in culori si croieli la moda sau realizate din materiale bio.
Noutatile Baby Boom Show
Nicio editie fara noutati – aceasta este deviza Baby BoomShow!
Ce vor mai gasi vizitatorii in cadrul evenimentului?
Joie I-Level – cea mai confortabila scoica auto, dotata cu sistem inteligent de inclinare a sezutului Intelli-Snug si certificata I-Size.Unghiul de inclinare de 157 de grade ofera o poziție ergonomica bebelusului, perfecta pentru zona lombara, ajutand semnificativ si procesul de oxigenare si digestie al bebelusului;
Graco Turn2Reach – ce se roteste la 360° pentru a permite scaunului auto sa se roteasca spre usa, oferind acces usor la copil si reducand disconfortul in timp acesta este pus sau ridicat din scaunul auto;
Pictura magnetica – noua modalitate de a bucura copiii si a le oferi o modalitate distractiva de a petrece in casa zilele ploioase. Fata de pictura murala, acest tip de pictura este interactiva si ofera copilului posibilitaterea de a-si dezvolta imaginatia cu ajutorul elementelor magnetice;
Premergatoare multifunctionale;
Carucioare pentru gemeni;
Tricicleta ce poate fi transformata si in valiza;
Momente artistice;
Singrul Centru de Recuperare Medicala realizat alaturi de Kinetobebe;
Cele mai multe si informate cursuri pentru parinti.
Discount-uri exclusive timp de patru zile
Pana la 80% este cel mai mare discount anuntat de expozantii editiei de primvara Baby Boom Show! Mii de produse si servicii vor beneficia de preturi speciale doar intre 8 si 11 martie la ROMEXPO, ofertele pornind de la reduceri de 5%.
Baby Boom Show pe scurt:
Program de vizitare, Pavilion A
► 8 – 10 martie 2018, zilnic intre orele 10:00 – 19:00
► 11 martie 2018, intre orele 10:00 – 18:00
► Tarif bilet intrare in pavilionul A – 10 Ron
Acces gratuit pe 8 si 9 martie pe baza invitatiei online disponibila pe www.babyboomshow.ro