Arhive etichetă: Keysfin

Cele mai mari 700 de companii au generat aproape 45% din cifra de afaceri a tuturor companiilor nefinanciare din România în 2019

Cele mai mari 700 de companii au generat aproape 45% din cifra de afaceri a tuturor companiilor nefinanciare din România în 2019, potrivit studiului anual KeysFin „Condițiile de business din România“.

Anul trecut, cifra de afaceri a companiilor nefinanciare din România a ajuns la 1.565 miliarde de lei, fiind cu aproape 30% mai mare decât cea din 2015 și cu 70%, în creștere față de 2010, (în baza datelor extrase în septembrie 2020, care cuprind aproximativ 682 de mii de companii și care reprezintă peste 90% din totalul pentru 2019, potrivit estimărilor specialiștilor KeysFin). Față de 2018, creșterea a fost însă minoră, de doar 1%.

„Studiul nostru anual, Condițiile de business din România reprezintă o analiză complexă a mediului de afaceri local, iar specialiștii KeysFin încearcă să surprindă o imagine de ansamblu a situației mediului privat, dar și să identifice acele schimbări cheie care pot avea un impact major în următorii ani.

Analiza de față reflectă perfect mediul de business efervescent de anul trecut, însă, în 2020 cifrele vor fi foarte diferite, reducându-se decalajul între principalele sectoare de activitate. Chiar dacă industria prelucrătoare a avut un parcurs extrem de bun în ultimii ani, scăderea acesteia va fi cu siguranță una considerabilă la finalul lui 2020, așa că poate e momentul ca toți actorii implicați să acționeze mai clar pentru ca producția locală să nu intre într-un con de umbră.

Așa cum am mai atras atenția până acum, o economie bazată pe consum nu e sustenabilă, iar forța de muncă locală are expertiza necesară pentru a migra spre alte domenii conexe, atâta timp cât există viziune din partea antreprenorilor și susținere din partea statului,“ a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin.

În România erau active aproximativ 682 mii de companii nefinanciare în 2019, dintre care 673 companii mari (cifră de afaceri de peste 50 milioane de euro), 8.100 medii (cifră de afaceri mai mică de 50 milioane de euro), 44,5 mii companii mici (cifră de afaceri mai mică de 10 milioane de euro) și 628,7 mii microîntreprinderi nefinanciare (cifră de afaceri sub 2 milioane de euro). Chiar dacă numărul microîntreprinderilor a crescut față de 2018, când existau 619,2 mii de microîntreprinderi nefinanciare, aproape 25% din acestea (168 mii) au avut cifra de afaceri din 2019 egală cu zero.

Cea mai mare pondere din cifra de afaceri a fost generată de companiile mari (44% din total), fiind urmată de companiile medii (22%), cele mici (21%) și microîntreprinderi (13%).

DEDEMAN, NOU-VENITUL ÎN TOP 10 COMPANII DIN ROMÂNIA

AUTOMOBILE-DACIA a rămas și în 2019 cea mai mare companie din România cu o cifră de afaceri de 24,7 miliarde de lei (1,6% din total), fiind urmată de OMV PETROM SA și OMV PETROM MARKETING, cu 19,9 și respectiv 19,1 miliarde de lei.

În continuarea topului, ocupanta locului 4 este ROMPETROL RAFINARE SA (14,7 miliarde de lei), iar a locului 5 KAUFLAND ROMÂNIA  SCS (11,9 miliarde de lei), care a avansat cu o poziție față de anul precedent.

Principala noutate a topului este dată însă de ieșirea LUKOIL ROMÂNIA SA, aflată pe locul 10 în 2018, și intrarea DEDEMAN SRL, care a înregistrat o cifră de afaceri de 8,6 miliarde de lei în 2019, clasându-se astfel pe poziția 10 în 2019. DEDEMAN SRL este totodată și singura companie cu 100% capital privat românesc din top.

Împreună, primele 10 companii au avut o cifră de afaceri de 141 miliarde de lei (peste 9% din total) în 2019. 

COMERȚUL ÎN ROMÂNIA, POPULAR DAR ȘI RISCANT

Comerțul a rămas cel mai mare sector economic românesc și în 2019, cu o cifră de afaceri de 613,5 miliarde de lei (39,2% din total). Topul este completat de industria prelucrătoare, cu 390 miliarde de lei (25%), construcții, cu 98,5 miliarde de lei (6,3%), transport & depozitare, cu 93,6 miliarde de lei (6%) și energie & gaze, cu 66,8 miliarde de lei (4,3% din total).

Comerțul a fost cel mai mare sector economic în 2019 și din perspectiva numărului de companii: 197,3 mii (29% din total), fiind urmat de activitățile profesionale, cu 79 mii de companii (11,6%), construcții, cu 71 mii (10,4%), industria prelucrătoare, cu 62,3 mii (9,1%) și transportul & depozitarea, cu 58 mii (8,5% din total).

În corelație directă cu mărimea sectorului, pe primul loc în topul celor mai riscante sectoare de activitate după numărul de insolvențe din 2019 s-a clasat comerțul (2.066 insolvențe în 2019). Este urmat de construcții (1.033 insolvențe) și industria prelucrătoare (823 insolvențe), potrivit datelor de la Registrul Comerțului.

Cât despre topul domeniilor cu cei mai mulți angajați, pe primul loc s-a clasat industria prelucrătoare, care a înregistrat cel mai mare număr de angajați în 2019, peste un milion (26,5% din total), fiind urmată de comerț (cel mai mare sector economic după cifra de afaceri și numărul de companii), cu 784 mii de angajați (20,5%), transportul & depozitarea, cu 351 mii de angajați (9,2%), construcții, cu 340 mii de angajați (8,9%) și servicii administrative & suport, cu 267 mii de angajați (7% din total). În primele 5 sectoare după forța de muncă au fost 2,7 milioane de angajați, care au reprezentat 72% din total.

În total, în România existau 3,8 milioane de angajați în 2019, cu 2,1% mai puțini decât în 2015 și cu 7,9% sub nivelul din 2010. Cu toate acestea, peste 297 mii de companii, respectiv 43,5% din total, nu au avut niciun angajat în 2019.

PESTE 55% DIN COMPANIILE LOCALE AU FOST PROFITABILE ÎN 2019

Profitul net al companiilor nefinanciare locale a crescut cu 60% față de 2015 și cu 104% față de 2010, la 123,6 miliarde de lei în 2019. Față de 2018, creșterea a fost de doar 3%, însă, dintre cele aproape 682 de mii de companii analizate a crescut ușor și numărul celor care au înregistrat profit și a scăzut cel al celor care au avut pierderi. Cu toate acestea, numărul celor cu rezultat nul a rămas relativ constant.

Astfel, 385,7 mii companii (56,6%) au înregistrat profit, 213,9 mii din firmele locale (31,4%) au suferit pierderi, iar restul au avut un rezultat nul în 2019.

În topul celor mai profitabile companii din România în 2019 se află OMV PETROM SA, pe primul loc, cu un profit ușor în scădere față de anul anterior, de 3,6 miliarde de lei (2,9% din total), fiind urmată de HIDROELECTRICA SA și DEDEMAN SRL, care a luat locul ROMGAZ SA, ocupanta poziției 3 în clasament în 2018.

DEDEMAN reușește astfel performanța de a fi nu doar una din cele mai mari companii locale, dar și una din cele mai profitabile, creșterea de la an la an fiind susținută.

Împreună, cele mai profitabile 10 companii au avut un rezultat net pozitiv de 10,8 miliarde de lei (aproape 9% din total) în 2019.

STUDIUL CONDIȚIILE DE BUSINESS DIN ROMÂNIA, AJUNS LA CEA DE-A 6 EDIȚIE

KeysFin realizează anual studiul „Condițiile de business din România“, în baza unei analize riguroase a informațiilor furnizate de instituțiile publice locale, cât și interpretând alte informații cheie precum calificativele internaționale primite de țara noastră sau investițiile strategice realizate pentru anul în curs.

Mai mult, studiul de față a devenit o resursă importantă de date și statistici despre economia locală pentru sute de companii prezente în România sau care intenționează să investească în țara noastră, întrucât oferă o perspectivă de ansamblu, identificând principalele oportunități, riscuri și tendințe din piață.

Printre celelalte instrumente importante oferite de KeysFin companiilor din România se numără rapoartele de credit și monitorizare, aplicația de mobil KeysFinder, precum și rapoartele trimestriale KeysFin Macro Update.   Astfel, firmele locale pot afla în timp real informații complete despre orice companie locală, pentru a înlătura riscul de neîncasare și pot lua decizii de business validate de analize riguroase.

Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov

Companiile românești caută metode de redresare

Numărul companiilor suspendate, intrate în insolvență sau radiate a scăzut în primele patru luni ale anului, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit noului studiu  KeysFin, Quarterly Macro Update.

Astfel, numărul firmelor suspendate a scăzut cu 39% în primele 4 luni din 2020, față de aceeași perioadă din 2019, ajungând la 3.323 de companii, iar numărul companiilor care au intrat în insolvență a scăzut și el cu 33%, la  3.323 de companii.

Radierile și dizolvările s-au redus și ele cu 35% în primele luni din 2020 față de aceeași perioadă din 2019, la 23.550, iar numărul entităților active (PFA și persoane juridice) a crescut în acest an cu 4%, la 1.378.806 în 30 aprilie 2020.

,,Ne bucură să lansăm un nou raport, extrem de util partenerilor noștri, și anume KeysFin Quarterly Macro Update, care își propune să ofere o analiză obiectivă, concisă și, totodată, complexă, a stării economiei locale. Bineînțeles, va fi un efort susținut să actualizăm acest raport, însă considerăm că mediul antreprenorial românesc are nevoie de toti acești indicatori pentru a lua deciziile potrivite la momentul oportun. Cu atât mai mult cu cât vedem un răspuns rapid din partea companiilor, care își reorganizează activitatea, întrucât, în mod evident, își doresc să se redreseze,”  a declarat Roxana Popescu, Managing Director KeysFin, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

Cele mai multe companii suspendate sunt din sectoarele: comerț (973 de companii, respectiv 29% din total), activități profesionale (287 de companii, respectiv 8.6% din total) și industria prelucrătoare (247 de companii respectiv 7,4% din total).

Din punct de vedere geografic, cele mai multe companii suspendate sunt înregistrate în București (320 de companii respectiv 9,6% din total), Cluj (182 de companii, respectiv 5,5% din total) și Bihor (165 de companii respectiv 5% din total.

După cum era de așteptat, pe fondul incertitudinilor generate de pandemia de coronavirus înmatriculările de companii au scăzut în primele 4 luni din acest an cu 47% față de aceeași perioadă din 2019, la 29.780 de companii nou-înființate.

IMM Invest, colacul de salvare care încă nu salvează pe nimeni

Băncile au aprobat mai puțin de 1% dintre cererile de credit venite prin intermediul programului IMM Invest în aproape 2 luni de la debutul programului, respectiv aproximativ 5.000 de credite dintre cele peste 58 de mii declarate eligibile în prima etapă de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).

Aproximativ 500 de credite, în valoare de 330 milioane de lei au fost transmise către FNGCIMM pentru acordarea garanției, precum și a ajutorului de stat.

Cu toate acestea, analiștii KeysFin subliniază faptul că în primă fază băncile sunt cele care finanțează companiile (Guvernul oferă doar garanții băncilor) și acestea vor alege firme respectiv proiecte bancabile iar majoritatea IMM-urilor nu îndeplinesc criteriile minime.

Companiile functionează la turații scăzute, cu mai puțini angajați

Pe 28 mai existau aproape 596 mii de contracte de muncă suspendate (în șomaj tehnic) cu 167 de mii în industria prelucrătoare (28%), 99 mii (18%) în hoteluri și restaurante și aproape 94 de mii în comerț (16%). Indicatorul a scăzut cu 43% față de vârful din 13 aprilie și a rămas cu 19% peste nivelul din 30 martie, data la care Ministerul Muncii a început publicarea datelor.

Șomajul tehnic a ajutat temporar companiile puternic afectate de pandemie, care aveau nevoie de această facilitate pentru a-și păstra angajații, pe termen scurt (aproximativ 1,1 milioane de angajați la solicitarea a 129 de mii de angajatori). Ca rată, urmărind metodologia de calcul a ratei șomajului, numărul de contracte de muncă suspendate/populația activă (9 milioane de persoane în T4 2019 potrivit INS) în prezent avem un procent de 7%.

Spre deosebire de caracterul temporar al suspendărilor, îngrijorătoare rămâne tendința neîntreruptă de creștere a numărului contractelor de muncă încetate (creștere de 286% față de 30 martie), la aproape 430 de mii în 28 mai, evoluție care se va transmite însă doar parțial și în creșterea ratei șomajului (în contextul continuării sprijinului guvernamental anunțat recent: 41,5 % din salariul de bază la revenirea din șomaj tehnic și sprijin pentru angajarea persoanelor de peste 50 de ani, tinerilor și a cetățenilor români reveniți în țară după pierderea locurilor de muncă din străinătate).

Pe sectoare, distribuția diferă de cea a contractelor suspendate: comerțul și industria prelucrătoare reprezintă aproximativ 18% din total, fiecare, urmate de construcții cu 15%.

Potrivit datelor INS, numărul de șomeri (15-74 ani) a crescut în aprilie la 432.000, rata șomajului majorându-se cu 0,2 puncte procentuale față de martie, la 4,8% (cel mai ridicat nivel din ultimii 2 ani și jumătate.

Veniturile la bugetul de stat, în scădere

Execuția bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 26,8 miliarde lei (2,5% din PIB), în creștere cu 135% față de aceeași perioadă din 2019.

Veniturile bugetului general consolidat au fost de 98,2 miliarde de lei (9,1% din PIB) în primele patru luni ale anului 2020, în scădere cu 1,3% față de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut.

Cheltuielile bugetului general consolidat de 125 miliarde de lei (11,6% din PIB) au crescut în primele 4 luni din 2020 cu 12,7% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Statul se împrumută mai mult, iar populația economisește mai mult

Potrivit datelor BNR, creditul guvernamental s-a majorat în aprilie cu 3,0% față de martie 2020, la 130,1 miliarde de lei. În raport cu aprilie 2019, creditul guvernamental s-a majorat cu 29% (25,6% în termeni reali).

De cealaltă parte, soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a scăzut în aprilie cu 0,5% (-0,8% în termeni reali) față de martie 2020, ajungând la 271,1 miliarde de lei.

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali s-au majorat în aprilie cu 0,7% față de luna martie 2020, la nivelul de 378,4  miliarde de lei și au crescut cu 12,2% (9,2% în termeni reali) față de aprilie 2019.

 BNR intervine în favoarea mediului privat

Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a decis pe 29 mai 2020 reducerea ratei dobânzii de politică monetară la 1,75% pe an (minimul din 8 noiembrie 2017) de la 2% pe an începând cu 2 iunie și continuarea efectuării de operațiuni repo și a cumpărării de titluri de stat în lei de pe piața secundară.

A fost a doua decizie de relaxare monetară din acest an, după cea din 20 martie când BNR anunța reducerea ratei dobânzii de politică monetară cu 0,50 puncte procentuale, până la 2,00% și îngustarea coridorului ratelor dobânzilor facilităților permanente la ±0,5 puncte procentuale.

Tot atunci, s-a decis efectuarea de operațiuni repo în vederea furnizării de lichiditate instituțiilor de credit, precum și cumpărarea de titluri de stat în lei de pe piața secundară fapt care a însemnat o adevărată gură de oxigen pentru Ministerul Finanțelor (randamentul obligațiunilor cu scadența la 10 ani coborând de la aproape 6% pe 19 martie la 4% la începutul lui iunie), evitând astfel o transmisie a scumpirii finanțării la nivelul economiei reale (populație și companii).

Sursa si imagini: comunicat transmis La pas prin Brasov

Keysfin anunță lansarea aplicației mobile Keysfinder

Keysfin anunță lansarea aplicației mobile Keysfinder, cea mai complexă sursă de informații gratuite despre business-urile românești

KeysFin, unul din principalii jucători de pe piața locală de business information, lansează o aplicație utilă pentru antreprenorii și angajații români prin care aceștia pot accesa cele mai multe  informații de business gratuite despre companiile din România. Aplicația KeysFinder oferă accesul rapid la informații cheie precum o serie de indicatori de solvabilitate, lichiditate, profitabilitate sau detalii despre proceduri de insolvență și dosare în justiție, care vin în completarea datelor cu caracter  general despre entitățile economice din România.

„În aceste zile, când Work from home a devenit o realitate pentru mulți angajați și antreprenori români, KeysFin duce mai departe această expresie și o transformă în Work from Phone. Aplicația KeysFinder oferă utilizatorilor toate informațiile de care au nevoie pentru o imagine de ansamblu relevantă despre partenerii de afaceri și pentru  a fi  informați, oriunde s-ar afla. KeysFin si-a propus astfel să contribuie activ la un mediu de business responsabil și la o dezvoltare sustenabilă a afacerilor românești, fie că sunt companii mari sau IMM-uri “, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

Aplicația KeysFinder oferă acces la date agregate din surse multiple, direct pe dispozitivele mobile, care rulează pe platformele IOS si Android. Utilizând aplicația, reprezentanții mediului de business pot verifica clienții, furnizorii sau competitorii și  pot identifica din timp eventualele probleme, reducând și evitând în acest mod riscurile care pot apărea în derularea unui contract comercial.

KeysFinder  pune la dispoziție informații din surse multiple, centralizând date despre companiile locale, din ultimii trei ani, de la Registrul Comerțului, Ministerul de Finanţe, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Monitorul Oficial, Ministerul Justiției și portalul public al Guvernului Romaniei.

Mai mult, datele centralizate sunt ușor de parcurs și asimilat, interpretarea acestora și modul de afișare fiind un rezultat al experienței vaste a echipei de analiști KeysFin, care a pregătit până acum mii de analize pentru companiile din România.

Secțiunile aplicației sunt: Informații Generale, Financiar, Grafice, Risc, Industrie, Juridic și Incidente de Plată. În cadrul acestor secțiuni pot fi vizualizate  date cheie despre o serie de indicatori de solvabilitate, lichiditate și eficiență, profitabilitate și productivitate, proceduri de insolvență, dosare în justiție, informații financiare, datorii la bugetul de stat, poziționare în sector, precum și un sumar macroeconomic.

Cea mai mare parte a informațiilor oferite sunt gratuite pentru cei care își creează un cont în aplicație, iar informațiile complexe furnizate contra cost sunt semnalizate prin butonul „Cumpără“, creditele necesare fiind precizate în dreptul butonului – între 1 și 20 de credite pentru fiecare acțiune contra cost. În ceea ce privește costul creditelor, utilizatorii pot  achiziționa 40 de  credite pentru 5 euro, 60 de credite pentru 7 euro sau 90 de credite pentru 10 euro.

Totodată, pe viitor utilizatorii vor primi credite gratuite în contextul campaniilor și promoțiilor anunțate în aplicație sau dacă recomandă aplicația și altor utilizatori.

În 2018, în România existau aproape 734 mii companii nefinanciare, iar, dintre acestea, aproape 700 reprezintă companii mari (care generează o cifră de afaceri cumulată de aproape 670 de miliarde de lei, 43% din total și angajează 23% din forța de muncă), aproximativ 8.900 sunt companii medii (cu o cifră de afaceri de 335 miliarde de lei, 21,7%  din total și aproape 29% dintre angajați), 48,2 mii sunt companii mici (cu o cifră de afaceri cumulată de 331 miliarde de lei, 21,4% din total și 26% din forța de muncă), iar restul de 676 mii sunt microîntreprinderi (cu o cifră de afaceri cumulată de 210 miliarde lei, 13,6% din total și 22% dintre angajați).

Deși în ultimii 10 ani, potrivit datelor furnizate de studiul anual KeysFin – Condițiile de Business din România, cifra de afaceri a companiilor locale a fost mai mare cu 82%, datoriile comerciale (între companii) s-au majorat și ele cu peste 50%, iar plățile restante ale companiilor nefinanciare au crescut cu 12,4% față de 2009, la 90,5 miliarde de lei în 2018 (56% dintre acestea au reprezentat plăți restante către furnizori).

În contextul actual al epidemiei de coronavirus, ce impactează deja economia locală și mondială, analiștii KeysFin atrag atenția asupra riscurilor cauzate de plățile restante sau întârziate precum și de alte probleme financiare sau juridice ale unor companii locale, recomandând o atenție sporită în ceea ce privește deciziile de business luate în perioada următoare. Pentru 2019 estimăm o creștere marginală a indicatorilor de îndatorare (datoriile comerciale la peste 317 miliarde lei, plățile restante la peste 91,5 miliarde lei) urmată de o majorare accentuată în 2020 în urma impactului COVID-19 la nivelul economiei reale.

Aplicația KeysFinder este deja disponibilă în PlayStore, pentru dispozitivele care rulează versiuni începând cu Android 6 și va fi în curând disponibilă și în AppStore.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov