Arhive etichete: La pas prin Brașov

Pânze. Penelul şi acul la Muzeul de Artă

Pânze. Penelul şi acul la Muzeul de Artă

„Pânze. Penelul şi acul la Muzeul de Artă” este un proiect iniţiat de Grupul Şezătoare în Şcheii Braşovului, având ca parteneri Muzeul de Artă din Braşov şi pagina La pas prin Braşov.

Am ales să celebrăm femeia de ziua ei într-un mod inedit, dar şi cu rost. Proiectul, primul dintr-o serie, desfăşurat în expoziţia permanentă (Galeria Naţională) de la Muzeul de Artă din Braşov are ca element central pânza, prezentată în două moduri: pe de o parte pictată de artişti români consacraţi, iar pe de cealaltă ţesută şi cusută de femei. Scopul nostru este acela de a face cunoscute, prin fotografii, lucrări de artă care conţin elemente legate de portul tradiţional şi în acelaşi timp costumul popular specific anumitor zone, îmbrăcat de 11 femei şi fete, membre ale Şezătorii din Şcheii Braşovului.

„Maternitate”, Ion Irimescu (1903 – 2005)

Doamna Anca Florescu-Bratei poartă un costum vechi de pădureancă, din zona Hunedoarei. Ia este confecționată din pânză groasă de cânepă cu in, necesară în climatul răcoros al zonei. Broderia bogată este lucrată cu fir gros de lână, care iese în relief și cu accente de bumbac. Din punct de vedere cromatic, specific zonei este fondul roșu și modele în culori vii pentru fete/tinere și mirese, fond negru cu modele în culori vii pentru tinerele măritate, iar pe măsură ce femeia înaintează în vârstă, predomină negrul. Ia prezentată este o ie cu poale, în care partea superioară e obținută din patru bucăți de pânză strânse la gât cu o bentiță ornamentată. Pe mânecă se întinde un ornament foarte bogat, în „tăblie” care se termină cu 5 – 6 cm mai sus de îndoitura mâinii. Alături de el se mai află un rând îngust de cusătură, care se continuă până la terminarea mânecii.

Mâneca este strânsă cu o bentiță ornată la fel ca cea de la gât, de unde pleacă un volan denumit „fodor”, cu un ornament îngust pe margine. Punctele de cusătură sunt ațește/ înfoiat (mai ales pe mânecă), butuci, cruci și la fir (mai mult pe piept). Motivele sunt geometrice, iar simbolurile sunt solare: „ochi”, „romb”, „vârtelnița” (fiind negru pe negru nu prea se distinge), „calea ocolită”. Fiind o ie veche, dantela cu care se termină mâneca este mai îngustă și mai discretă decât la iile noi. De asemenea, poalele se termină și ele cu o dantelă îngustă, albă. Peste poale se poartă două oprege negre, din lână aspră, decorate cu dantelă. Cea din spate este mai lată decât cea din față.

Costumul s-ar completa cu ceapsa pentru cap, un cojoc de piele bogat brodat, o pereche de opinci cu vârf înalt și o legătură de chei (pentru legarea fertilității, într-o zonă minieră unde nu erau de dorit mulți copii) și o salbă de bani la gât.

„Doina”, Sever Frenţiu (1931 – 1997)

Doamna Rafila Săracu poartă un costum popular din zona Sibiu, satul Armeni, moștenit de la bunica, având vechimea aproximativă de 85 ani. Costumul este format din:

a. Ie cusută pe pânză albă de bumbac, țesută în război, cu motive tradiționale românești – viţa de vie şi trifoiul – cu arnici negru. Pe mâneci şi piept, la râuri este folosit punctul de cusătură denumit „ciocănele” sau punctul de Sălişte. Mâneca este largă și se termină cu dantelă neagră;

b. Poalele (fusta) sunt din pânză albă de bumbac cu inserții de dantelă albă;

c. Două crătinţe sau fote, față – spate, țesute în război din lână neagră, cu model cu fir auriu. Crătinţele au dantelă pe margine. Cea din față se termină cu franjuri din mătase;

d. Cheptar (pieptar) din catifea neagră.

„Portrete cubiste”, Eftimie Modâlcă (1936 – 1991)

Costumul doamnei Gabriela Clinciu este din zona Bran, satul Poarta. Are vechimea de 140 ani, a fost lucrat de bunica maternă a doamnei și dăruit apoi din mamă în fiică. Marama este din borangic cu motive florale și este specifică zonei de munte. Ia cu altiţă este din pânză de casă țesută la război și cusută cu arnici şi cu fir metalic. Tunica din catifea este cusută cu mărgele, cu motive florale și cosmomorfe. Fota este alcătuită din două pulpane și este țesută într-o singură foaie, cu unele vărgi roșii din lână vopsită iar celelalte vărgi cu mătase albă și galbenă cu motiv floral de munte. Brăcia este țesută la război cu fire de lână cu șiraguri.

„Ţărancă”, Nicolae Grigorescu (1838 – 1907)

Straiele românești de sărbătoare ale femeilor din Șcheii Brașovului, purtate de doamnele Lia Stănescu și Erika Dumbrăveanu sunt constituite din ciupag, o cămașă de borangic, dantelă sau tul (tulle) brodat, cu mâneci largi, prinse la încheietură cu manșete de catifea brodate cu fir, numite „pumni”, o fustă de brocart (sucnă sau sumnă) şi un laibăr din același material. Laibărul este bordat cu sponci, un fel de nasturi cu rol decorativ.

Acestea sunt lucrate în tehnica filigranului din fir de argint aurit, cu pietre semiprețioase încastrate. Ținuta este completată de un brâu cu paftale din argint aurit, prevăzut cu douăsprezece nafte din argint aurit. Naftele, elemente cu rol decorativ dispuse pe cingătoare din loc în loc, sunt compuse din șapte până la nouă piese diferite sub formă de rozetă, suprapuse. De brâu, femeile măritate poartă prinsă o fundă din panglică Jacquard, cu motive florale.

Alte podoabele ale femeilor din Șchei care completează ținuta de sărbătoare erau salbă, inelul și cerceii cu briliante. În trecut, femeile măritate purtau pe cap un batic prins pe un conci, peste care se așeza o maramă din borangic.

„Deal”, Horia Bernea (1938 – 2000)

„Uimire”, Petre Abrudan (1907 – 1979)

Straiele tradiționale pe care le poartă doamna Elena Dănilă sunt moștenite și au fost cusute și țesute de femei destoinice din familie, din Bucovina, respectiv comuna Bogdănesti, județul Suceava. Ţinuta este compusă dintr-o cămașă dreaptă, fără încreț, realizată din pânză țesută la război și cusută cu fir alb de mătase, poale cu colțișori, catrință încinsă cu o bârneață și traistă traditională țesută la război, cu baieră în culorile tricolorului.

„Fată la pârâu”, Octav Băncilă (1872 – 1944)

Domnişoara Andrada Ghiţoc prezintă portul săsesc de femeie măritată din Ţara Bârsei, care, datorită materialului folosit (catifeaua), are o tentă patriciană orășenească.

1. Pe cap, săsoaicele măritate poartă o căiță cu raze sau bonetă cu raze, confecţionată din tüll, numită „Haube” în germană. De ea este atașată o fundă cu panglici, de obicei din mătase și catifea, brodate cu fir auriu sau policrom, care atârnă pe spate.
2. Cămașa albă are de obicei încreț la gât și la mânecă este foarte înfoiată, voluminoasă. De-a lungul ei are broderie spartă sau dantelă lucrată în casă. Peste cămașă poartă un laibăr/pieptar din catifea neagră cu broderie aurie sau policromă.
3. Fusta de culoare neagra este plisată mărunt, iar deasupra se poartă un șurț alb din tüll cu elemente floarale brodate.
4. La brâu pe cingătoarea de alamă sunt prinse reliefuri împodobite cu pietre (cristale de sticlă, peruzele, pietre semiprețioase).
5. Funda din catifea, care atârnă peste pieptar este atașată de gât și este brodată cu fir auriu sau policrom.

„Portretul Annei Maria Closius” (1742 – 1772), Anonim (Secolul XVIII)

Ana Limbăşan poartă un costum de fetiţă din zona Sibiu. Ia sau cămașă este cusută cu arnici negru, pe pânză de casă, cu râuri în punct de Sălişte şi motive florale, pe mâneci şi piept. Mâneca se termină cu dantelă croşetată iar bentiţa de la gât este cusută cu fir metalic auriu. Poalele au dantelă aplicată iar cele două crătinţe sunt din postav negru, cu dantelă aplicată orizontal şi de jur împrejur.

„Pe gânduri”, Nicolae Grigorescu (1838 – 1907)

Doamna Georgiana Limbăşan poartă o ie reprezentând zona Mehedinţi, cusută cu arnici negru pe pânză de casă, cu motive geometrice (romb), coarnele berbecului, motive vegetale (frunze), încreţ decorativ cu motive solare şi cu râuri costișate pe mâneci, piept şi spate. Vâlnicul, tot din Mehedinţi este țesut în război, din bumbac şi mătase.

„În ogradă”, Ion Theodorescu-Sion (1882 – 1939)

Doamna Gabriela Bularca poartă un costum popular vechi din zona Argeş, compus din ie, poale, fotă şi brâu, pe care l-a readus la viaţă. Ia şi fota sunt ţesute în război, cu motive geometrice. La mâneci, ia se termină cu un model croşetat, în aceeaşi culoare cu cel ţesut. Fota este dintr-o bucată, iar poalele au dantelă albă, croşetată la partea inferioară. Brâul tricolor este ţesut.

„Ţărancă torcând”, Nicolae Grigorescu (1838 – 1907)

Doamna Antonela Lungu este îmbrăcată cu piese de port popular din Oltenia, zonă etnografică care cunoaşte o mare diversitate de tipuri de costume. Piesa principală este cămaşa cu altiţă, cusută pe pânză albă, cu motive mărunte, din fire de culoare vişinie şi albastră, cu râuri pe mânecile largi, terminate de asemenea cu un motiv cusut. La gât, pânza este strânsă cu o bentiţă, iar gura cămăşii este despicată. Vâlnicul, numit şi „opreg creţ” se îmbracă de la talie în jos, are înfăţişarea unei fuste încreţite şi este realizat dintr-o ţesătură de lână, dreptunghiulară, ornamentată cu vărgi subţiri, din fir metalic, în sens vertical, dar şi o bordură orizontală, la partea inferioară. Iarna, costumul cu vâlnic reprezintă ţinuta de sărbătoare, iar vara se poartă două catrinţe dreptunghiulare, numite „opreg îngust”. Brâul tricolor este ţesut.

„Cu acul”, Nicolae Grigorescu (1838 – 1907)

 

Grupul Şezătoare în Şcheii Braşovului

Credit foto: Dan Strauti

Pași prin cetate: „Cuvinte… semi-încrucișate”, de Mihaela Malea Stroe

Cuvinte… semi-încrucișate

Se zice că, dintotdeauna,
Creierul nostru, înrudit cu luna,
Încuscrit cu numerele,
Are un cod,
Un cifru, ceva, un Cain-catod,
Un Abel-anod,
Un versatil… viceversa.

Inima noastră, ieslea cuvintelor,
Înrudită, zice-se, cu soarele,
Încuscrită cu eterul depărtărilor,
Are un senzor subtil, un duh-radar
Statornic și mai de preț
Decât prima silabă a orelor,
Decât prima scânteiere de amnar,
Decât primele semne-simbol
Pe-a vremii scoarță încrustate citeț.

Cu mult înainte de Potop,
Mi-am adunat raționamentele,
Sentențioasele, pretențioasele, într-un snop,
Cunună de Sânziene le-am făcut,
Prinsă de grindă, în tindă, la intrarea în pod,
La ieșirea-trapă dinspre trecut,
Sau aruncată, în crucea nopții,
– tiptil, pe furiș – sus, pe-acoperiș.

Sentimentelor mele, poate nu în zadar,
Le-am implantat un microcirip-cip
Să le pot oricând dibui – iar și iar –
Pe oriunde s-ar abate, s-ar rătăci,
Indiferent în ce subsol mucezit s-ar ascunde,
În ce născocită mansardă, în ce ridată grimasă,
În ce misterioasă grădină,
În ce tulpină de surâzând-însângerată rodie,
În ce întrezărită eclipsă totală de zodie,
În ce luminiș crepuscular,
De altar.

Mihaela Malea Stroe

Poem publicat în premieră pe La pas prin Brașov

Ilustrație Mihaela Malea Stroe

„Neo-rânduială… sau ne-orânduială?” (pandemică), de Mihaela Malea Stroe

Neo-rânduială… sau ne-orânduială?

(pandemică)

În locuința mea, în patria anotimpurilor
Odinioară bine temperate,
Nu mai e, cum era, curățenie-lună.
Pe ici-pe colo s-au așternut,
În cenușie cuvertură nebună,
Praful și pulberea însingurării.

Din frică – ne-am mascat zâmbetul,
Din mare frică – ne-am… distanțat.
Injectați planetar cu obsesia Apocalipsei,
Am abandonat candela Învierii,
De ultimul drum curajos al somonilor
Împotriva curenților apei – am uitat.

Jinduim, tânjim în tăcere, ca mieii,
După simpla, fireasca bucurie a îmbrățișării
Privind nostalgic, izolați între patru pereți ai spaimelor,
Duioase filme romantice de-altădat’.

În casa mea lăuntrică e vraiște
Ca într-un hronic scorojit, cu foi uscate,
Arse, sfâșiate într-un insațiabil, interminabil război.
Bineînțeles, războiul altora
Prăbușit imoral peste visurile noastre,
Prăbușit mortal peste noi,
Cum s-ar prăbuși –
peste susurul primei respirații curate –
Greul pământului
Transformând seiful înluminării sinelui
Într-o imensă, pestilențială groapă de gunoi.

La ferestrele îndepărtării de frați,
Câte-o muscă bâzâie năucă, pe-nserat.
Câte-o albină cade în plasa păianjenului
Din ungherul neatins al bibliotecii…
Cade obosită, rănită
De polenul cuvintelor pe care l-a cules
Amestecând petalele și mireasma
Legendelor de cândva
Cu o răzbătătoare – prin pavajul potecii –
Corolă vie, biruitoare, de nu-mă-uita.

Mihaela Malea Stroe

Poem publicat în premieră pe La pas prin Brașov

Credit foto: Mihaela Malea Stroe

„Brașov -Junii 1 (Defilarea Junilor)”, de Adrian Munteanu

Brașov -Junii 1 (Defilarea Junilor)

În semeţie s-a pornit alaiul.
Spre Pietre, râuri de mărgean pe ii.
Privesc în jur sub ample pălării
Şi trec solemn să ispitească raiul.

Sunt Junii Tineri nişte cruzi copii.
Se ţin de crupa cailor ca scaiul
Şi-abia în Prund se-ntinde evantaiul
De albe straie-aduse din vecii.

Braşovecheni şi Albiori în ceată,
Cu cei Bătrâni şi-n urmă Dorobanţi,
Se-nşiră lent cu râvna-n trup săpată

Prin Şcheiul lor, descoperind savanţi
Cum din izvor se vor ivi deodată
Lumini eterne de-nzeciţi talanţi.

(„Ferestre în cetate, Sonete 4”, Arania, 2008)

Video: YouTube

La mulți ani, La pas prin Brașov!

Ne naștem moștenind din genele părinților, bunilor și străbunilor noștri și pe măsură ce creștem dobândim pasiuni care, în cazurile fericite, sunt dublate de talent. Așa cred că este și plăcerea de a scrie și de a împărți bucuriile cu cei din jur. Iar când spun a scrie mă refer la relatări simple ale emoțiilor trăite, ale evenimentelor la care participi sau ale unor gânduri și nu la cărți pe care este bine să le scrie cei care se pricep și au harul necesar.

Așa se face că în urmă cu patru ani, Cineva, orice ar fi și unde s-ar afla, a lucrat astfel încât să îl întâlnesc pe domnul Dan Străuți, un brașovean prin adopție, dar care iubește mult orașul și locuitorii lui, care mi-a oferit posibilitatea de a îmi împărtăși trecutul, prezentul și speranța pentru viitor. Este omul care a creat și a dezvoltat continuu site-ul „La pas prin Brașovˮ, printr-o muncă uriașă, pe care cred că puțini o pot înțelege, dar destul de mulți o apreciază.  Modestia și bunul simț pe care le dovedește s-au transferat și paginii, care oglindește evenimente culturale, sportive și sociale, neavând nici un fel de tangență cu fenomenul politic.

Site-ul (23 februarie 2015) și pagina de Facebook (24 februarie 2015) care i-a fost atașată împlinesc astăzi 5 ani de existență, ani în care a cumulat mii de articole și zeci de mii de fotografii. Principalul autor este inițiatorul paginii, iar pe parcurs i s-au alăturat Andrea Străuți, Alin Alberto, Viviana Costan, Iulia Ruginosu (pentru o perioadă scurtă) și subsemnata, cu toții adoptând atitudinea întemeietorului și punându-și munca, despre care nu cred că este un lucru rău să subliniez că este voluntară, în slujba binelui, a fumosului și a rezultatelor.

Subiectele prezentate, însoțite în marea majoritate a cazurilor de albume cu fotografii și filmări, cuprind activitatea culturală din oraș – spectacole, lansări de carte, vernisaje, dar și interviuri, cea sportivă – participări la concursuri, ceea ce ține de etnografie și folclor – șezători, vernisaje, aniversări, dar și rubrici legate de natură, mediul economic, brașoveni celebri, incursiuni în lume și chiar rețete de prin bucătărie.

Așadar o echipă mică, dar pasionată, care și-a propus să informeze brașovenii și nu numai pe ei, despre ceea ce se întâmplă în oraș și care iată că, după cinci ani, este urmărită pe Facebook de peste 17.000 de persoane. Dacă creștem din punctul de vedere al calității prezentărilor și scrierilor noastre este datorită celor care citesc și vizionează. Mulțumim pentru încredere!

De ce ne ocupăm cu acest lucru ? În primul meu articol, datat 13 martie 2016, scriam așa :

„Caracterizăm adesea oamenii, uneori chiar și fără să știm prea multe despre ei, alteori având doar impresia că îi cunoaștem, spunând « Ce om rău! » dar ce înseamnă de fapt un om rău sau, mai bine spus, cum este un om bun?

Sensul ad-litteram este acela că face în mod obișnuit bine altora, că se poartă bine cu alții, că este binevoitor. Astfel, una dintre accepțiuni ar fi aceea că omul bun este omul altruist. Fiul meu m-a întrebat, la un moment dat, dacă altruismul și empatia sunt unul și același lucru. Poate ca altruismul este un efect al empatiei însă, în orice caz, ele sunt surori.

În sensul mai larg, un om bun este un om căruia îi pasă de ceilalți, un om blând, un om care iubește copiii, bătrânii, plantele și animalele sau ceea ce numim un om cu suflet bun. ˮ

L A   M U L Ț I   A N I, La pas prin Brașov!

Un tablou 15 x 10 cm realizat, cu broderie manuală și scris de mână, de Motive tradiționale din Țara Bârsei și împrejurimi și Scriptoria – #FăcutManualLaBrașov

Foto: Antonela Cristina Lungu

Bucuria Învierii

Hristos a Înviat!

Când am creat fotografia de copertă a paginii „La pas prin Brașov”, cea dedicată sărbătorii de Paști, am scris despre bucurie conform gândurilor și simțirilor mele.

Sâmbătă noaptea, la slujba de Înviere de la una din bisericile din oraș, mi s-a redemonstrat ideea că nimic nu este întâmplator căci, după ce a citit din Evanghelie, preotul a făcut o expunere a ideii de bucurie legată de Învierea lui Hristos, pornind de la faptul că atunci când s-a întâlnit cu mama sa Fecioara Maria și cu Maria Magdalena, Isus le-a spus să se bucure pentru învierea Lui. După ce a înviat din morți, Domnul Hristos le-a spus femeilor mironosițe cu care S-a întâlnit, îndată după înviere: „Bucurați-vă!” (Matei 28, 9).

Fără pretenția că voi reda mot-a-mot cuvintele din predica respectivă, m-am gândit că sunt potrivite pentru „Clipa de emoție” din această săptămână, cu mențiunea că acceptarea sau însușirea lor este latitudinea cititorului.

Astfel, părintele a explicat că în afară de accepțiunea din definiție a bucuriei, aceea de sentiment de mulțumire vie, de satisfacție sufletească, în viața omului există trei tipuri de bucurie, pe care le-a denumit astfel:

Bucuria păcatului, pentru că fiecare dintre noi săvârșește păcate în viață, iar apoi se căiește de ele și a exemplificat prin patima fumatului, a băuturii etc., care creează o bucurie trecătoare.

Bucuria curată este cea legată de împlinirile și realizările personale, respectiv realizarea profesională, copiii, prietenii etc. și ea fiind vremelnică.

Bucuria creștinească, respectiv cea care poate să fie permanentă și pe care nu o pierdem aici pe Pământ și nici în drumul nostru ulterior.

În loc de încheiere, adaug melodia lui Florin Săsărman, pe versuri de Radu Gyr, „Isus în celulă”:

Video: YouTube

Credit foto: Viviana Costan