Arhive etichete: Mihai Eminescu

Mihaela Malea Stroe „Intersectări: Floare albastră și Crăiasa Zăpezii”

Să asociezi un poet român, fie el și „ultimul mare romantic european”, cum îl consideră G. Călinescu pe Mihai Eminescu, unui prozator danez – H. C. Andersen – celebru în special prin basmele pe care le-a scris, pare o aventură literară ușor riscantă. O paralelă între o poezie de iubire – „Floare albastră” – și un basm cult – „Crăiasa zăpezii” – așijderi. Dar, dacă textele îngăduie apropieri și oferă puncte de intersectare, de ce nu?!

Înainte de-a purcede la demersul comparatist, se cuvine o precizare: nu voi opera cu interpretarea consacrată (prezentă în manuale de literatură română), conform căreia, în „Floare albastră”, el reprezintă geniul, spiritul net superior, iar ea chemarea telurică, vicleană, seducătoare. A o asimila pe copila ingenuă, visătoare și jucăușă din poezie unui prototip de curtezană versată este total impropriu. La fel, a-l cataloga pe tânărul (mai plauzibil – adolescentul!) din „Floare albastră” un geniu neînțeles mi se pare mult exagerat, el neavând nici pe departe complexitatea lui Hyperion din amplul poem filosofic sau profunzimea bătrânului dascăl din „Scrisoarea I”. Însăși întoarcerea propriei priviri, analitic, asupra unui moment anterior al vieții susține ideea că schimbarea de perspectivă s-a produs odată cu trecerea timpului, (a)percepția s-a limpezit ca urmare a maturizării lui și a asumării unei erori de demult („Ah! Ea spuse adevărul/ Eu am râs…” – pag. 45). Cuplul din poezie este – mai degrabă – unul inocent, asemănător celui reprezentat de Greta și Karl în basmul danez amintit. El se așază sub semnul ludicului nealterat, nicidecum sub acela al vicleniei ori al seducției, iar decorul terestru amintește, în ambele texte, de cadrul paradisiac: verdeața, codrul, trestia, foile de mure – în poezia eminesciană, respectiv grădinița improvizată, mica oază cu verdețuri și trandafiri – în basmul lui Andersen (în grădiniță se află „verdețuri de care aveau nevoie la gătit și […] câte un trandafir; era câte unul în fiecare cutie și înflorea frumos”- pag. 143).

În aceste condiții, este mai firesc să diferențiem în ambele situații principiul feminin care optează pentru cunoașterea intuitivă, afectivă (luciferică, protectoare a tainelor, în formularea lui Blaga) și principiul masculin, care optează, cel puțin temporar, pentru cunoașterea de tip rațional, rece (varianta paradisiacă, menită să spulbere misterele). Atributele angelicului aparțin, la ambii scriitori, personajelor feminine, atributele demonicului (demonic derivat, aici, de la daimon – gr. daímonas,δαίμονας – cu sensul de spirit neliniștit, cercetător, pasionat, eventual răzvrătit, nu de la diavol/drac, cuvinte cu sens strict negativ, indicând o creatură funciarmente rea) – celor masculine.

La Eminescu, tânărul „se cufundă” în stele, în nori, în „ceruri ’nalte”, altfel spus – se adâncește în înălțimi, „grămădește” în a sa gândire cunoștințe, date și informații raționale, verificabile, ignorând, pe moment, că, pentru „mititica” îndrăgostită, pe care o privește condescendent, el este sufletul, esența vitală („De nu m-ai uita, încalte/ Sufletul vieții mele”- pag. 44).

În cazul lui Karl, atracția pentru cunoașterea rațională se clarifică după ce crește atât încât copilul are voie să se joace departe de casă și îl lovesc în ochi și în inimă cioburile oglinzii diavolești care distorsionează, urâțind prin falsă reflectare, imaginea lumii și oamenilor. Din acea clipă, sufletul băiatului, respectiv latura emoțională, afectivă, „îngheață”, în schimb mintea lui devine mai sprintenă, aptă să rețină multitudine de informații și să opereze matematic, fără greș, tot felul de calcule dificile. Cunoscuții îl apreciază ca „foarte deștept”, iar el începe să fie obsedat de perfecțiune (în particular, identifică perfecțiunea în feluritele forme ale fulgilor de nea), nu mai poate savura poveștile bunicii, le sabotează taina și tâlcul vrând să le verifice, să știe cu dinadinsul dacă ce spun poveștile (inclusiv cea despre Crăiasa zăpezii) este adevărat.

Și tânărul din poezia eminesciană, și Karl, din basm, manifestă, mai mult sau mai puțin explicit, dispreț față de tot ce înseamnă sentiment și/sau expresie a emoției. Astfel, tânărul mărturisește, privind în urmă, că, atunci când fata l-a sfătuit „Nu căta în depărtare/ Fericirea ta, iubite!”, el a râs și a tăcut, considerând că ea este doar o copilă, o „mititică” (diminutiv grăitor) naivă, neștiutoare („Astfel zise mititica/ Dulce netezindu-mi părul/ […]/ Eu am râs, n-am zis nimica” – pag. 45). Karl râde, la rândul lui, de Gretchen, o ironizează pentru că o pot bucura cărțile cu flori și animale care sunt, în opinia lui, cărți neînsemnate, bune „pentru copiii de țâță” sau o disprețuiește când o vede plângând, considerând plânsul o formă de slăbiciune infantilă. Sedus și răpit de Crăiasa Zăpezii, speriat când constată că nu-și poate desprinde săniuța de sania vizitiului necunoscut care i-a făcut semne prietenești (însăși Crăiasa… incognito), el încearcă „să spună o rugăciune în gând, dar degeaba, nu-și aducea aminte decât de tabla înmulțirii” s.n., pag. 147). Rugăciunea, întrucât presupune participare afectivă intensă, nu mai poate fi rostită, amănunt ce confirmă blocajul sufletesc al băiatului; până și spaima inițială, ca formă de manifestare emoțională, dispare. Se înregistrează, în cazul lui, o biruință temporară a cifrelor/ numerelor asupra cuvintelor.

Ideea de adâncire/ cufundare în înălțimi, în nori, apare, oarecum, și în basm. Odată răpit, Karl își dorește să știe cât mai mult, iar Crăiasa îl ridică în văzduh „sus de tot, până în norii cei vineți” (pag. 142), apoi îl duce pe insula Spitzbergen (în traducere – insula munților cu vârf ascuțit, toponimul sugerând o lume care tinde spre înalt, dar, după cum ni se va dezvălui, o lume izolată, contondentă, viforoasă, întunecată, o lume agresivă, a orgoliilor și ambițiilor nemăsurate, a pretențiilor trufașe).

Opțiunea pentru cunoașterea exclusiv rațională rigidizează ființa, care devine insensibilă, incapabilă de tresăriri sufletești. Tânărul din „Floare albastră” nu intră în jocul propus de fată („Și mi-i spune-atunci povești/ Și minciuni cu-a ta guriță/ Eu pe-un fir de romaniță/ Voi cerca de mă iubești” sau „Și de-a soarelui căldură/ Voi fi roșie ca mărul,/ Mi-oi desface de-aur părul/ Să-ți astup cu dânsul gura” – pag. 45). Refuzând să spună „povești” și „minciuni” (se subînțelege: nevinovate, incluse în povești – ca ficțiuni decorative, fără efect negativ), el zădărnicește un ritual ludic al iubirii inocente, necondiționate, pe care fata îl proiectează din cuvinte și gesturi, un ritual în note șăgalnice, candide, care necesită participarea amândurora, tot așa cum, pentru a avea acces la un întreg al cunoașterii este deopotrivă nevoie de rațiune și de intuiție. „Ca un stâlp eu stam în lună!” reprezintă exteriorizarea imobilității sufletești a tânărului, urmată de plecarea fetei și sfârșitul idilei: „Și te-ai dus, dulce minune/ Și-a murit iubirea noastră” (pag.46).

Similar, Karl uită de Greta, de părinți, de bunică, iar când fetița, pornită să-l caute prin lume, îl găsește în palatul Crăiesei, băiatul „stătea neclintit și țeapăn, ai fi crezut că-i și el un sloi de gheață”(pag.166). „Stâlpul” și „sloiul” indică o aceeași păgubitoare rigiditate emoțională, fie ea autoimpusă (în poezie) ori indusă din exterior (în basm). Karl pare iremediabil pierdut, ciobul din ochi îl împiedică s-o recunoască pe Gretchen și nimic nu-l perturbă din jocul în care l-a atras Crăiasa, jocul de gheață al inteligenței: să alcătuiască, din cuburi de gheață, cuvântul „veșnicie”. Miza este eliberarea lui din mrejele viclenei Crăiese, redobândirea sinelui, dar singur, înstrăinat de cuvinte, nu izbutește.

Dacă avem în vedere ceea ce s-a spus frecvent despre tipologia feminină din poemele eminesciene, portretul „florii albastre” este angelic – părul „de aur”, ochii de culoarea cerului nemărginit. Greta are și ea trăsături angelice: părul strălucitor, cârlionțat, chipul ei „rotund și bucălat era ca trandafirul” (pag. 145). Oricum, ambele personaje sunt ființe ludice și solare, întruchipări ale candorii. În poezie, cea mai mare parte a ritualului proiectat ar urma să se desfășoare sub lumina solară, lumina lunii fiind, „în noaptea cea de vară”, veghetoarea drumului de întoarcere spre vatră, spre „al casei prag”, drum ce s-ar cuveni parcurs împreună de tinerii îmbrățișați: „ Mi-i ținea de subsuară,/Te-oi ținea de după gât” (pag. 46). În basm, după regăsirea și recuperarea lui Karl (lacrimile Gretei au virtuți exorcizante, îi „mistuie” ciobul de oglindă din inimă, apoi propriile lacrimi – pe cel din ochi și, în clipa în care băiatul își redobândește memoria afectivă, sufletul, harul lacrimilor și sinele, cuburile de gheață scriu singure cuvântul cerut de Crăiasă), cei doi, mână în mână, se îndreaptă tot spre casă, iar „pe unde ajungeau era primăvară cu iarbă verde și flori” (pag. 169).

De bună seamă, între textele puse în discuție, sunt și diferențe notabile. Îndrăgostitul din poezie pare mai degrabă dispus să-și reprime iubirea pentru „frumoasa dulce floare”, pentru „dulcea minune”. Iubirea sălășluiește în ființa lui, chiar dacă el, vanitos, refuză să răspundă îndemnului fetei în virtutea unei priorități de moment: cunoașterea rațională. Karl, după ce ochii și inima i-au fost străpunse de cioburile oglinzii vrăjitorești, pierde capacitatea de a iubi, se înrăiește, devine brutal, cârcotaș, se îndepărtează de toți cei mai înainte dragi lui, Gretei îi spune, cu duritate, că e urâtă când plânge.

În „Floare albastră” fata îi reproșează iubitului o atitudine de „absență” repetată („– Iar te-ai cufundat în stele/ Și în nori și-n ceruri nalte?”- s.n., pag. 44), îl sfătuiește să nu caute fericirea „în depărtare” și îl cheamă spre spațiul cu vădite ecouri edenice, ocrotitor al unei posibile perechi aidoma perechii primordiale. Întrucât el tace, ea pleacă, abandonează: „Și te-ai dus, dulce minune” (pag. 46). Privit retrospectiv, după ce idila s-a sfârșit, momentul impune o reconsiderare a propriei opțiuni și atitudini „absente”, disprețuitoare sau încremenite de mai demult. Este o recunoaștere matură a greșelii de odinioară, a șansei ratate („Ah, ea spuse adevărul” – p. 45, s.n.), dar tardivă, pentru că iubirea… a murit. Iar lumea, fără iubire, devine depozitara tristeții: „Floare-albastră, floare-albastră/ Totuși este trist în lume”(pag. 46). Deși respinsă, pierdută, iubirea continuă, de dincolo de sfârșitul idilei, să-l modeleze lăuntric, să-l recupereze afectiv, trezindu-i nostalgii. Este prea puțin relevant, în acest context, dacă „plecarea”, „moartea”, „abandonul” au sens propriu sau figurat, dacă există, în rădăcinile textului, un filon real, un biografem, sau dacă avem de-a face cu imaginarul poetic. Mesajul rămâne același.

În basm, Gretchen nu abandonează, nu ostenește. În pofida comportamentului ostil, urâcios, al lui Karl și a convingerii tuturor că băiatul a murit, ea străbate lumea să-l caute, trece prin tot felul de întâmplări/ probe cu valențe inițiatice (traseul pe care îl parcurge și personajele întâlnite au semnificațiile lor tainice, merită – separat – o analiză detaliată). Devotamentul ei pentru dragul prieten dispărut/rătăcit este desăvârșit. Perechea se reface prin stăruința și consecvența Gretei, iar revenirea lor, împreună, acasă, după periplul sinuos prin lume, înseamnă triumful iubirii și al inocenței, redobândirea paradisului pierdut, a spațiului dominat de lumina solară: „Erau acuma amândoi oameni în toată firea și totuși copii în inimile lor; și acum venise vara, vara caldă și binefăcătoare”(pag. 169).

„Acasă” poate desemna (atât în „Floare-albastră” cât, încă mai explicit, în basmul lui Andersen) nu doar locuința pământeană – reper important, totuși vulnerabil și efemer –, ci și lumea atemporală, a începutului perpetuu, arealul primordial, sacru, cu desăvârșire stăpânit de iubire atotcuprinzătoare și puritate. Un „acasă” biblic, intrinsec veșniciei.

Bibliografie:

1) Andersen, H.Chr., Crăiasa Zăpezii, trad. Al. Philippide și I. Cassian – Mătăsaru, colecția Biblioteca pentru toți copiii, Ed. Ion Creangă, Buc., 1974

2) Eminescu, Mihai, Poezii – Proză literară, vol. I, colecția Mari scriitori români, Ed. Cartea Românească, Buc., 1978

Mihaela Malea Stroe

 

 

„Facerea Lumii”, în Sâmbăta Floriilor, spectacol online

Sâmbătă, 24 aprilie 2021, de la ora 18.30, vă invităm să urmăriți, online, spectacolul religios „Facerea Lumii”, realizat în colaborare cu Filarmonica Brașov. Evenimentul nu este oferit întâmplător în Sâmbăta Floriilor pentru că pornește de la conceptul ce are la bază cele șapte zile ale Creației. Programul muzical al acestei seri este alcătuit din piese sacre aparținând repertoriului universal, cum ar fi „Domine Deus” din „Gloria” de A. Vivaldi, arie din „Stabat Mater” de G.B. Pergolesi, „Panis Angelicus” – C. Franck, „Gloria” din „Grand Messe” de G. Vigneault, „Agnus Dei” de G. Bizet, „Laudate Dominum” de W.A. Mozart, „Ave Maria” de Bach-Gounod, „Recordare” din „Requiem”-ul lui G. Verdi, „Rugăciune” din opera „Nabucco” de G. Verdi, „Născătoare de Dumnezeu” de N. Bretan sau „Ave Maria” de W. Gomez.

Muzica este cea care ne-a unit și a reușit să susțină armonia și echilibrul sufletelor noastre în această pandemie. Acest spectacol-concert este rugăciunea noastră, a tuturor, în aceste zile ce amintesc de sacrificiul suprem al Domnului nostru Iisus Hristos”, mărturisește soprana Anda Pop, solistă în cadrul acestui eveniment. Alăturând pasajelor biblice poezia lui Kahlil Gibran și a lui Mihai Eminescu, naratorul Lorand Cristian aduce un plus de originalitate și universalitate acestui spectacol.

Vor evolua soliștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu, Nicoleta Chirilă, Anda Pop, Liviu Iftene, Corina Klein, Carmen Topciu, Mihai Irimia, Alexandru Aghenie, Adrian Mărcan, Dan Popescu, acompaniați de invitatul nostru special, Steffen Schlandt, organistul Bisericii Negre și profesor la Facultatea de Muzică din cadrul Universității „Transilvania” Brașov. Își dau concursul artiști instrumentiști ai Filarmonicii Brașov: Denisa Ifrim – flaut, Judith Wunderlich-Pop – harpă și Alexandru Hamzea – vioară.

Spectacolul va fi transmis, online, pe canalul oficial de YouTube, pe pagina de Facebook a Operei Brașov și va putea fi vizionat gratuit!

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Vibrații eminesciene: „Din străinătate”, interpret Adrian Munteanu

Video: YouTube

Mihai Eminescu – Din străinătate

Când tot se-nveseleşte, când toţi aci se-ncântă,
Când toţi îşi au plăcerea şi zile fără nori,
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă
L-a patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători.

Şi inima aceea, ce geme de durere,
Şi sufletul acela, ce cântă amorţit,
E inima mea tristă, ce n-are mângâiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.

Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară
Scăldată în cristalul pârăului de-argint,
Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:
A codrului tenebră, poetic labirint;

Să mai salut o dată colibele din vale,
Dorminde cu un aer de pace, liniştiri,
Ce respirau în taină plăceri mai naturale,
Visări misterioase, poetice şoptiri.

Aş vrea să am o casă tăcută, mitutică,
În valea mea natală, ce undula în flori,
Să tot privesc la munte în sus cum se ridică,
Pierzându-şi a sa frunte în negură şi nori.

Să mai privesc o dată câmpia-nfloritoare,
Ce zilele-mi copile şi albe le-a ţesut,
Ce auzi odată copila-mi murmurare,
Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.

Melodica şoptire a râului, ce geme,
Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,
Cântarea în cadenţă a frunzelor, ce freme,
Născur-acolo-n mine şoptiri de-un gingaş dor.

Da! Da! Aş fi ferice de-aş fi încă o dată
În patria-mi iubită, în locul meu natal,
Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată
Visările juniei, visări de-un ideal.

Chiar moartea, ce răspânde teroare-n omenire,
Prin vinele vibrânde gheţoasele-i fiori,
Acolo m-ar adoarme în dulce liniştire,
În visuri fericite m-ar duce către nori.

1866, 17/29 iulie

Sursa versuri: Versuri.ro

Vibrații eminesciene: „O, mamă…”, interpretează Adrian Munteanu

Poem scris de Eminescu în primăvara anului 1880. Poetul Adrian Munteanu vă invită să reascultați vibrațiile unice ale trăirilor eminesciene.

O, mamă…

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău…
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Când voi muri, iubito, la creştet să nu-mi plângi;
Din teiul sfânt şi dulce o ramură să frângi,
La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;
Simţi-o-voi odată umbrind mormântul meu…
Mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar dacă împreună va fi ca să murim,
Să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim,
Mormântul să ni-l sape la margine de râu,
Ne pună-n încăperea aceluiaşi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu…
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.

Sursa versuri: versuri.ro

Video: YouTube

Ziua Culturii Naționale: ,,Când însuși glasul gândurilor tace…”, eveniment online

Centrul Cultural Reduta își începe activitatea în mediul on – line prezentând primul eveniment din anul 2021 ,,Când însuși glasul gândurilor tace…”, în data de 15 ianuarie, de la ora 19.00, pe canalul Youtube și pe pagina de Facebook.

Mihai Eminescu a avut un loc aparte în sufletul brașovenilor, motiv pentru care îi invităm pe spectatori să fie alături de noi în mediul on – line și să-și petreacă seara de vineri, sărbătorind Ziua Culturii Naționale ziua nașterii poetului național alături de actrița Daniela Nane și de pianista Ioana Maria Lupașcu.

Mihai Eminescu a avut un loc aparte în sufletul brașovenilor, motiv pentru care îi invităm pe spectatori să fie alături de noi în mediul on – line și să-și petreacă seara de vineri, sărbătorind Ziua Culturii Naționale ziua nașterii poetului național alături de actrița Daniela Nane și de pianista Ioana Maria Lupașcu.

Simțim prezența poetului național Mihai Eminescu la Centrul Cultural Reduta, deoarece poetul de geniu a venit la poalele Tâmpei alături de trupa de teatru a lui Mihail Pascally care a susţinut în secolul XIX mai multe reprezentanții în unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cultură din Brașov.

Îndrăgostit iremediabil de acest oraș, dar şi de tradiţiile pitoreşti locale, Eminescu a compus poezia „Învia-vor voievozii” , în care face referire la Biserica Sfântul Nicolae din Şchei şi la obiceiurile junilor Braşovului.

Vă invităm la spectacolul ,,CÂND ÎNSUȘI GLASUL GÂNDURILOR TACE…” în data de 15 ianuarie 2021, de la ora 19.00, pe canalul Youtube și pe pagina de Facebook.  Va fi o seară dedicată poeziei pe acordurile magice ale pianului.

,,CÂND ÎNSUȘI GLASUL GÂNDURILOR TACE…” a fost înregistrat la Domeniul Manasia,  o bijuterie de patrimoniu unică în peisajul Bărăganului.

Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov

Mihai Eminescu -The Legend of the Evening Star & Other Poems: traducător Adrian G. Sahlean

Volumul   Mihai Eminescu -The Legend of the Evening Star & Other Poems: Translations by Adrian G. Sahlean  cuprinde versiuni suplimentare ale traducerilor din Eminescu care i-au adus lui Adrian G. Sahlean numeroase premii începând cu anul 2000, consacrându-l drept un retroversionist de elită în multiple genuri literare în lumea anglofonă. Sunt puțini români, chiar și din Diasporă, care știu ca tălmăcirea Luceafărului, inclusă în volum, a fost pusă în scenă off-Broadway de un regizor american în 2005 și 2008. Ediția (print-on-demand), reprezintă modalitatea curentă prin care cărțile sunt tipărite și comandate doar prin filierele internaționale de distribuiție (precum Amazon, Barnes & Noble, dar nu numai). (Am inclus mai jos, pentru conveniență, link-urile catre Amazon USAUnited KingdomFranțaGermania, (recomandată pt. România), Canada și Australia.

Global Arts Inc. Hardcover + Dust Jacket, $30.00 5.0 out of 5 stars

Recunoașterea lui Eminescu – cvasi-necunoscut în țările anglofone – prin intermediul acestui volum are nevoie de o susținere individuală masivă din partea românilor. Mi-a luat o vreme  înțeleg că instituțiile românești nu se vor implica vreodată în promovarea internațională a lui Eminescu – pe care eu o încerc de aproape 25 de ani. Vă solict ajutorul pentru trimiterea acestui mesaj cât mai multor prieteni și cunoștințe de pretutindeni. Puteți citi prin linkuri reacțiile critice și comentariile din SUA și Canada despre traduceri și despre autor pe situl Global Arts.

Transcriu mai jos îndemnul măgulitor făcut de scriitorul Cristian Mircea Săileanu (4 volume în română, 4 în engleză, și cel mai bun traducător a lui Caragiale.): Despre Adrian G. Sahlean am mai scris. Sahlean nu e un traducător, ci un retroversionist. Adică traduce din română înspre engleză, lucru de 10 ori mai complicat decât dacă ar face-o invers… Adăugați la asta faptul că Sahlean a tradus în engleză poeziile lui Mihai Eminescu. Nu, nu l-a tradus bine, l-a tradus excepțional de bine. Mulți au încercat înaintea lui, numai el a reușit… Dacă aveți vreo legătură cu limba engleză, dacă locuiți în SUA sau Anglia sau Australia, dacă aveți copii care învață engleza, dacă sunteți profesori de engleză, dați un ban pe cartea lui Sahlean… E o carte care nu trebuie să lipsească din nici o bibliotecă de român.”

Dar nu numai… Scopul meu este de a răspândi volumul, cu ajutorul dv, din aproape în aproape, către cititorii nativi, către universitățile anglofone și anglofile, către colegii, biblioteci, centre de studii est-europeene, etc. Nu se poate realiza fără ajutorul dumneavoastră! Nu ezitați să cumpărați această ediție bibliofilă unicăFondurile obținute din vânzări sunt folosite exclusiv pentru promovarea lui Eminescu în spațiul anglofon! 

Adrian George Sahlean
Global Arts Non-Profit
www.globalartsnpo.org
Eminescu Translations
www.luceafarul.com

Ziua Națională a Culturii: Porți deschise la Opera Brașov

Pe 15 ianuarie 2020, Opera Brașov marchează, în premieră și într-un mod inedit, Ziua Națională a Culturii – dată ce reprezintă ziua de naștere a marelui poet român Mihai Eminescu (1850 – 1889). Cu acest prilej, Opera Brașov își va deschide porțile către toți cei doritori să ne cunoască mai îndeaproape activitatea, atât pe cea artistică, cât și pe cea din spatele scenei.

Astfel, miercuri, 15 ianuarie 2020, în intervalul orar 11 – 13, publicul va putea asista la una din repetițiile programate pentru spectacolul cu opereta „Văduva veselă” de Fr. Lehar și va putea vizita clădirea Operei Brașov.

De asemenea, Opera Brașov dedică Zilei Naționale a Culturii și Recitalul de la ora 5, ce are loc tot miercuri, 15 ianuarie 2020, începând cu ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov.

Festivalul „Limba română“

Primăria Municipiului Brașov, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, organizează în 31 august 2019 a treia ediție a Festivalului „Limba română“, care se adresează deopotrivă specialiștilor și publicului larg.

De la ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului „Sică Alexandrescu” va avea loc un spectacol dedicat Zilei Limbii Române, cu intrare liberă (în limita locurilor disponibile), care va include:
– momente muzicale ale Operei Brașov, sub coordonarea directorului Ovidiu Mezei;
– momente muzicale ale Filarmonicii Brașov: Cvartetul Gaudeamus și violonistul Bogdan Costache;
– moment artistic al actorilor Teatrului „Sică Alexandrescu”: Marian Tret și George Custură;
– decernarea Premiului de Literatură al Municipiului Brașov, în valoare de 10.000 de lei, unei personalități a literaturii române care, prin opera sa, a contribuit la cultivarea limbii române literare;
-spectacolul „Sfatul Țării“, în regia lui Petru Hadârcă și Cristian Hadji-Culea, o coproducție a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău și a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Imagine si text preluate de pe pagina evenimentului

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale care reprezintă data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889) este un moment de mare emoție. Am ales să îl marcăm printr-o scrisoare de acum exact 138 de ani, care face parte din volumul „Dulcea mea doamnă / Eminul meu iubit”,  Corespondenţa inedita Mihai Eminescu – Veronica Micle, Editura Polirom, colecţia „Biblioteca Polirom”, 2000. Scrisori din arhiva familiei Graziella şi Vasile Grigorcea, ediţie îngrijită de Christina Zarifopol-Illias.  Scrisorile au fost descoperite la mult timp după cei doi – Mihai Eminescu şi Veronica Micle – s-au întâlnit  undeva printre stele.

„Bucureşti 14 Ianuarie 1880

Măi îngeraşule,

Aşa te-aş săruta ş-aşa te-aş desmierda ş-aşa aş veni la tine de repede, dacă n-aş fi bolnav şi dacă nu m-aş teme ca acest ger nemaipomenit să mă îmbolnăvească şi mai rău. Puiuţul meu cel scump şi iubit – ce faci tu? Îţi trimit deosebite Tararale, Farfarale şi Scrîncioabe* ( Tarara, Farfara, Scrînciobul sunt titlurile unor publicaţii ale vremii n.r.) şi te rog să mă ierţi că nu-ţi scriu mai des – câne ce sunt fără de inimă. Depărtarea asta ne strică rău. De s-ar mântui odată afacerile tale şi şi de-aş găsi şi eu ceva mai sigur decât tâmpenia Timpului, ca să fim odată un trup şi un suflet – auzi tu? Iartă scrisoarea mea grobiană de alaltăieri, dar să ştii tu că oricine ar vrea să mi te iee pe tine, singura mea avere şi singura mea fericire din lume, e un om de nimic care merită spânzurătoare şi epitetele cele mai proaste. Iartă, dar tu ştii că de câte ori îmi vorbeşti de curtezani, îmi înfigi un ghimp în inimă. Puiuţule, zău nu pot veni încă că sunt bolnav, dar aşa-mi eşti de dragă, aşa că nu ştiu cum să ţi-o mai spun. Dacă m-aş vedea iar cu tine la un loc, liniştit, fără griji şi fără preocupări, ca să-mi mai scot din capete – pasăre nebună şi cântăreaţă ce eşti, tu om mare cu minte de copil mic şi cu dragoste de femee şi cu guriţa dulce şi caldă şi cu picioruşele reci.

Te sărut măcar în gând de mii de ori şi rămân al tău pentru vecii-vecilor

Emin”.

Sursă text scrisoare și foto: http://jurnalul.ro.

Recital cameral “Omagiu lui Mihai Eminescu”

Filarmonica Brașov găzduiește pe 13 ianuarie a. c, la Sala mică Patria, de la ora 15.00,  recitalul cameral “Omagiu lui Mihai Eminescu”. Evenimentul va fi susținut de cvartetul filarmonicii brașovene, “Gaudeamus” Quartet și academicianul Valeriu Matei, invitat din Republica Moldova cu acest prilej.

Evenimentul își propune să aducă în atenția publicului valorile promovate de poet, acesta fiind omagiat  printr-o prezentare de poeme de Mihai Eminescu și Valeriu Matei, in interpretarea lui Valeriu Matei și, de asemenea, prin programul de excepție ales de “Gaudeamus” Quartet pentru omagierea celui mai mare poet național, dominant în literatura română a tuturor timpurilor, Mihai Eminescu.

Soliștii cvartetului, Lucia Neagoe – vioara I,  Raluca Irimia vioara a II-a, Leona Varvarichi – violă și Ștefan Neagoe – violoncel, au ales să puncteze o aducere aminte  semnificativă a marelui nostru poet, în anul în care aniversăm Centenarul Marii Uniri. Astfel, programul muzical cuprinde lucrări de W. A. Mozart, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Antonin Dvorak și Ciprian Porumbescu.

Biletele sunt puse în vânzare la Sala Patria.

Imagine: Wikipedia.org