CEASUL CĂINŢEI

Ceasul căinţei prea tăcut se lasă
Pe genele ce şi-au închis frământul.
Polen de taină rupe legământul
Uitărilor ce pe grumaz apasă.

Sihastre râvne şi-au pornit descântul
Să mă întoarcă-ntr-un târziu acasă,
Dar nu îmi vând aripa-n glod rămasă,
Ca să-mi pornesc spre neştiut avântul.

Adun cenuşa poftelor în pungă
Să le presar, cât încă mai sunt vii,
Pe-aprins tăiş ce-i gata să străpungă

Veşmânt depus pe roua din vecii,
Când umbră fac ţărânelor, prelungă,
Zidind în trupul meu zădărnicii.

(„Tăcerea clipei, Sonete 1”, Arania, 2005)

Video: YouTube