Arhive etichete: recital

Recital de poezie eminesciană și muzică clasică românească: ,,Călin – file din poveste”

Pentru a sărbători Ziua Culturii Naționale vă invităm în data de 14 ianuarie 2023, de la ora 18.00 la un recital de poezie eminesciană și muzică clasică românească cu actrița Daniela Nane și pianista concertistă Ioana Maria Lupașcu. Recitalul va pune în valoare creația eminesciană prin redescoperirea și interpretarea unui poem splendid, „Călin – file din poveste”. Loc: Centrul Cultural Reduta. intrarea este liberă.

Ziua Culturii Naționale este o sărbătoare națională, care are loc anual în România pe 15 ianuarie cu scopul de a promova cultura, arta și efortul academic. Ziua de 15 ianuarie a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale,întrucât reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850 – 1889).

Recital de muzică și poezie românească la Cinema One din Coresi Shopping Resort

Vineri, 22 octombrie 2021, ora 18, la Cinema One din Coresi Shopping Resort, Duetul ERRO din Brașov, format din Georgia Gulea – nai și Ioan-Lucian Naneș – chitară, împreună cu actrița NORA VLAD, vă invită la un recital de muzică și poezie românească.

Programul impresionant, deopotrivă prin măiestrie și rafinament, cuprinde lucrări culese de Ioan Căianu și Béla Bartók și compoziții ale lui Dimitrie Cantemir, în interpretarea formației ERRO. Acestea vor lăsa spațiu poeziei lui Nicolae Labiș, Ștefan Baciu, Tudor Arghezi și George Bacovia, în interpretarea actriței Nora Vlad.

ERRO înseamnă rădăcină în limba bască, rădacinile noastre umane, oglindite în muzică; muzică veche de 500 de ani, muzica din care își trage rădăcinile folclorul popoarelor. Naiul este unul dintre cele mai vechi instrumente muzicale, sunetul său împletindu-se ideal cu cel al chitării, care îl completează și îl îmbracă într-o armonie specifică. Formația interpretează muzică veche. Aranjamentele îi aparțin lui Ioan-Lucian Naneș, iar adaptările pentru nai Georgiei Gulea. Georgia și Ioan vă invită să pășiți în alte vremuri, descoperindu-vă ca oameni ai timpului nostru!

Recitalul este al doilea din cele trei, organizate în perioada septembrie-noiembrie 2021 în cadrul proiectului „De la Diaconul Coresi la poetul Ștefan Baciu”. Proiectul cultural este implementat de Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov în parteneriat cu Coresi Shopping Resort și Muzeul Prima Școală Românească și cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Local Brașov, Cartier Coresi și Consiliul Județean Brașov.

Proiectul „De la Diaconul Coresi la poetul Ștefan Baciu” este un demers cultural care își propune să faciliteze cunoașterea istoriei limbii române scrise și tipărite și a personalităților române din domeniul literaturii și publicisticii care dau numele unor străzi din cel mai nou cartier al Brașovului, Coresi. Tematica culturală aleasă vizează și celebrarea celor 500 de ani de la cel mai vechi document scris în limba română, „Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către judele Brașovului Hans Benkner”, document aflat în patrimoniul Serviciului Județean Brașov a Arhivelor Naționale, Fondul Primăria orașului Brașov.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, prin rezervare solicitată la e-mail casa.muresenilor@gmail.com Programul complet al proiectului poate fi consultat la https://muzeulmuresenilor.ro/2021/09/20/program

Evenimentul va respecta toate reglementările legale în vigoare.

Proiect finanțat din bugetul Municipiului Brașov.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Seară de lied, un recital inedit la Filarmonica Brașov!

În această seară, de la ora 19.00, Filarmonica Brașov, în colaborare cu Opera Brașov și Universitatea „Transilvania” din Brașov, vă invită online la…,,Seară de lied” – „An den Mond”.

Soliști invitați: Drd. Anda Pop – soprana, Alexandru Chiriac – baritone și Drd. Ana-Maria Negrea – pian.

Recitalul face parte dintr-un proiect ce va aduce în atenţia publicului o serie de lucrări muzicale semnificative inspirate de versurile poetului J.W. von Goethe – o prezenţă puternică şi totodată constantă a secolului al XIX-lea, a cărui poezie lirică va deveni expresia desăvârşită a creaţiei de lied. Datorită puterii emoţionale şi muzicale fără precedent a scrierilor sale, poetul este unul dintre preferaţii compozitorilor romantici, liedul găsindu-şi desăvârşirea tot în această perioadă prin creaţiile lui Franz Schubert, Robert Schumann, Johannes Brahms şi Hugo Wolf. Schubert, deschizătorul de drumuri supranumit „părintele liedului romantic”, este cel care va conferi acestui gen muzical o importanţă egală cu cea a operei sau simfoniei, tratând subiecte din cele mai diverse şi atingând noi valenţe expresive. Inspirat de poeziile lui Goethe, compune în anul 1814 o serie de lucrări ce vor marca pentru totdeauna istoria genului – Gretchen am Spinnrade, Erlkönig, Heidenröslein – fiind urmate de multe altele, presărate de-a lungul vieţii sale.

Proiectul este împărţit în trei recitaluri, primul dintre acestea fiind dedicat în întregime lui Schubert, cu un program ce cuprinde 17 din cele aproape 70 de lieduri pe versuri de Goethe, majoritatea fiind puţin cunoscute şi cântate în România. Pe parcursul unei ore de muzică, publicul va remarca tristeţea şi neliniştea interioară specifică liedului Gretchen am Spinnrade, seninătatea şi bucuria din Heidenröslein, melancolia din An den Mond, va regăsi caracterul dramatic al liedurilor Prometheus şi Ganymed sau destinul tragic exprimat în cele 3 Gesänge des Harfners.

Pianista Ana-Maria Negrea a absolvit Liceul de Artă și Facultatea de Muzică Braşov (licență și masterat) la clasa prof. univ. dr. Corina Ibănescu. În 1998, participă la cursurile de măiestrie interpretativă susţinute de pianista Lory Wallfisch, la Braşov. Laureată a mai multor concursuri naţionale şi internaţionale de specialitate (Olimpiada Naţională de Muzică, Concursul Naţional Carl Czerny Piatra-Neamţ, Concursul de Interpretare Mozart Cluj-Napoca – în colaborare cu Fundaţia Internţională Mozarteum, Concursul Internaţional George Georgescu Tulcea, Concursul Internaţional Sigismund Toduţă Deva – sub egida UNESCO), Ana-Maria Negrea este în prezent, profesor acompaniator la Liceul de Muzică “Tudor Ciortea”, artist instrumentist al Filarmonicii Braşov şi cadru didactic asociat al Facultăţii de Muzică. Fostă pianistă a Operei Braşov, a adăugat în repertoriu titluri celebre precum: Paiaţe, Cavaleria rusticană, Fiica regimentului, Madama Butterfly, Tosca, Gianni Schicchi, Suor Angelica, Trubadurul, dar și un număr impresionant de arii și lieduri.

Colaborează cu artişti consacrați (Luisa Sello, Jitka Hosprova, Mario Hossen, Felicitas Stephan, Klaudiusz Baran, Florin Ionescu-Galaţi, Anton Niculescu, sopranele Nicoleta Ardelean, Felicia Filip, Georgeta Stoleriu ş.a.), susține numeroase recitaluri și participă la festivaluri de renume internațional (Musica Coronensis, Festivalul Internaţional al Muzicii de Cameră Braşov, Toscana Music Festival Montecatini, Marile Serate Muzicale ale Braşovului și Marile Serate Muzicale ale Bucureştiului). Ca solist, a cântat alături de Filarmonica Braşov şi de Orchestra Facultăţii de Muzică. De asemenea, a fost pianist acreditat al Cursurilor Internaţionale de Măiestrie Vocală Interpretativă ediţiile 2010 şi 2011 (susţinute de soprana Georgeta Stoleriu) și a celor de Măiestrie Violonistică ediţia 2012 (susţinute de violonistul Liviu Câșleanu) desfășurate la Centrul de Cultură Arcuş, cu sprijinul UCIMR şi în colaborare cu Societatea Română de Radiodifuziune.

Dedicându-se artei de a acompania voci şi instrumente muzicale în egală măsură, pianista a dobândit o vastă experienţă şi un repertoriu bogat şi variat, atât în ceea ce priveşte opera, cât şi liedul sau muzica de cameră. Din anul 2019 este doctorand al Universităţii Transilvania Braşov – Facultatea de Muzică.

Soprana Anda Pop este solistă a Operei Brașov , iar în prezent doctorand și profesor asociat la catedra de canto a Facultății de Muzică din cadrul Universității Transilvania din același oraș.

Este dublu licențiată, absolvind atât  Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”București(1996), cât și Universitatea de Muzică„ George Enescu” București(2000) la clasa prof. Georgeta Stoleriu(canto)/ Hero lupescu(regie artistică).

Desăvârșirea studiilor și a competențelor muzicale prin masterclassuri cu personalități artistice precum Ionel Pantea, Eugenia Moldoveanu,Viorica Cortez,Giullio Zappa și Alberto Zedda, conduc la șlefuirea personalității artistice a sopranei care în 2007 câștigă premiul al II-lea la Concursul Internațional „Madama Butterfly”,ediția a IX-a, moment ce marchează începutul unei cariere internaționale.

Soprana Anda Pop este invitată în diverse producții , spectacole de operă, concerte vocal simfonice, recitaluri de arii și lied, festivaluri,apariții în mass-media, în diverse instituții de cultură din țară și din străinătate. Versatilitatea repertorială este ceea ce caracterizează întreaga carieră, de la roluri de operă- Cio-Cio-San(Madama Butterfly), Floria Tosca(Tosca), Donna Elvira(Don Giovanni), Nedda( I Pagliacci), Alice Ford(Falstaff), Leonora(Il Trovatore),Mimi(Boema) ș.a la roluri de operetă Hanna Glavari(Die Lustige Witwe), Gabriella von Zedlau( Sânge vienez) și musical-Eliza Doolittle(My Fair Lady).

De asemenea susține numeroase recitaluri de lied pe scena Ateneului Român alături de Verona Maier și are o atracție deosebită pentru scena de concert,evoluând de-a lungul timpului și în repertoriul vocal-simfonic.

În acestă seară o veți putea urmări într-un recital Schubert/ Goethe alături de pianista Ana Maria Negrea și baritonul Alexandru Chiriac.

Alexandru Chiriac  – ,,Pot dărui extrem de mult, până la sacrificiu, inclusiv pe scenă. Fiecare spectacol pentru mine este… nu pot spune precum primul, dar cu siguranță ca și când ar fi ultimul; dau totul în sensul implicării emoționale, gândind că poate este o ultimă ocazie.”, spunea baritonul Alexandru Chiriac într-un interviu acordat revistei „Prima Iubire Muzica”.

Câștigător al premiului I în cadrul ”M.O.A. International Opera Academy Competition” – Montecatini Terme, Italia 2019, precum si al altor 3 premii speciale, printre care și cel pentru ”Cea mai buna voce verdiană”, al

Premiului I la prima ediție a Concursului Internațional de Canto ”L’assoluta Virginia Zeani”, Târgu Mureș 2017, al Premiului I la cea de-a VII-a ediție a Concursului ”Vox Artis” Sibiu 2015, al Premiului I la Concursul Național de Interpretare a Liedului ”Ionel Perlea” Slobozia 2015, precum și al Marelui Premiu la Festivalul ”Crizantema de Aur”, Târgoviște 2013, baritonul Alexandru Chiriac este considerat de către criticii de muzică drept ”o tânără speranță, posesorul uneia dintre cele mai frumoase și expresive glasuri”, regretata Anca Florea descriindu-l drept ”un glas generos, cu date naturale remarcabile, bine condus și reliefat, demonstrând o ințelegere și o expresivitate deosebită, conferind sens și culoare fiecărui cuvânt, fiecărui accent”.

Activitatea sa artistică s-a desfășurat pe scene din Romania, Austria, Germania, Italia, Letonia, Rusia, Croația, Spania, Grecia, S.U.A., ș.a., iar repertoriul baritonului cuprinde:

  • G. Puccini – “Gianni Schicchi” în rolul lui Marco,
  • G. Puccini – “Madama Butterfly” în rolul lui Sharpless,
  • G. Puccini – “La Boheme“ în rolul lui Marcello,
  • Ch. Gounod – “Faust” în rolul lui Valentin,
  • G. Bizet – “Carmen” în rolul lui Escamillo,
  • G. Bizet – “Carmen“ în rolul lui Morales,
  • R. Leoncavallo – ”Pagliacci” în rolul lui Silvio,
  • G. Verdi – ”Don Carlo” în rolul lui Rodrigo,
  • G. Rossini – ”Il barbiere di Siviglia” în rolul lui Figaro,
  • G. Donizetti – ”Lucia di Lammermoor” în rolul lui Enrico.

Sursa si imagini (credit foto neprecizat): comunicat remis La pas prin Brasov

Recital 100% românesc, de Ziua Culturii Naționale

Opera Brașov, în parteneriat cu Filarmonica Brașov, vă oferă, de Ziua Culturii Naționale, Recitalul vocal-instrumental „Pe-o gură de rai”, un recital 100% românesc, atât prin creațiile muzicale propuse și versurile ce stau la baza acestora, cât și, de ce nu, prin interpreții care vi le vor oferi – tineri artiști ai celor două instituții amintite. Așadar, vineri, 15 ianuarie 2021, de la ora 18.30, vă invităm, online, pe pagina  de Facebook și pe canalul oficial de YouTube, Opera Brasov, pentru a urmări acest eveniment extraordinar.

Protagoniștii acestui recital sunt: Mădălina Bourceanu – soprană, Bogdan Costache – vioară și Lioara Frățilă – pian, care vă propun, spre audiție, lieduri ale compozitorilor Tiberiu Brediceanu, Gheorghe Dima, Nicolae Bretan, Eugen Doga, Sabin Păutza, Virgil Mihăilescu, precum și arii din operete românești: „Lăsaţi-mă să cânt” de Gherase Dendrino, „Ana Lugojana” şi „Plutaşul de pe Bistriţa” de Filaret Barbu, „Amorul mascat” de Ion Hartulary-Darclée sau „Valurile Dunării” de George Grigoriu. Dintre creațiile instrumentale nemuritoare nu va lipsi celebra „Baladă pentru vioară şi pian op. 29” scrisă de Ciprian Porumbescu. Prezentarea evenimentului va fi făcută de Simona Manole.

Vă invităm, cu drag, de Ziua Culturii Naționale, să vă bucurați de sonorități românești, pe versuri de Mihai Eminescu, Veronica Micle, Constantin Paiu, Toma Istrati, prin intermediul cărora spiritul și simțirea autohtone vă vor încălzi sufletele în acest moment de o deosebită semnificație, în aceeași zi în care aniversăm nașterea marelui poet național, Mihai Eminescu.

Eveniment desfăşurat cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov.

Parteneri transmisiune: Coresi Shopping Resort, Știrile Transilvaniei

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Evenimente atractive la Opera Brașov

Joi, 23 iulie 2020, de la ora 19.00, în Grădina de vară a Operei Brașov, vă invităm la o „Seară corală” de excepție, în care protagoniștii vor fi membrii Corului Operei Brașov. În prima parte a programului muzical, sunt cuprinse momente corale binecunoscute din operetele „Silvia” de E. Kálmán, „Vânzătorul de păsări” de C. Zeller și „Voievodul țiganilor” de J. Strauss, cântate în limba română. Corul Operei Brașov, pregătit de Teodor Soporan (doctorand și profesor la Facultatea de Muzică din cadrul Universității „Transilvania” Brașov), va fi acompaniat la pian de Sena Ducariu. În momente solistice, își dau concursul artiștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu, Liviu Iftene, Mihai Irimia, Paul Tomescu.

Trecerea către partea a doua a serii va fi făcută de opereta „Crai Nou”, compusă de Ciprian Porumbescu, ca apoi programul să continue cu piese din repertoriul românesc, un repertoriu nou, pregătit special de Corul Operei Brașov pentru acest eveniment. Veți putea asculta compoziții lirice, pe versurile lui Mihai Eminescu, cum ar fi „Sara pe deal” – V. Popovici sau „Floare albastră” – V. Spătărelu (soliști: Daniela Puiu-Surdeanu, Valer Lucaciu), alternate cu cele cu caracter viu și antrenant: „Sârba pe loc” – Ghe. Danga, „Ana Lugojana” – F. Barbu sau „Chindia” – A. Pașcanu. Piesele vor fi interpretate, aproape în totalitate, a cappélla. Prezintă: Simona Manole. Scenografia: Rodica Garștea.

Preț bilet: 15 lei

Vineri, 24 iulie 2020, de la ora 19.00, în Grădina de vară a Operei Brașov, cvintetul vocal Anatoly ne va oferi un Recital estival extraordinar, marcând astfel, în avanpremieră, cei 20 de ani de activitate ai grupului. Andrada Mureşan (alto), Gabriel Baciu (tenor I), Ciprian Cucu (tenor II), Ciprian Ţuţu (bariton) şi Marius Modiga (bas), cei cinci muzicieni care formează ansamblul brașovean, vor prezenta un program exclusiv á capella, care va traversa întreg mapamondul muzical. Anatoly vă va oferi lucrări de G. Rossini, L. Bernstein, D. Ellington, L. Hart, D. Runswick, A. Enderoth, F. Velazquez etc., în aranjamente proprii, iar unele inedite. Scenografia: Rodica Garștea. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.

Preț bilet: 15 lei

Sâmbătă, 25 iulie 2020, de la ora 19.00, în Grădina de vară a Operei Brașov, este programat spectacolul cu opereta „Silvia” de E. Kálmán, într-o abordare inedită, în care vor fi oferite cele mai reprezentative momente. Veți savura lumea plină de viață a cabaretului unguresc, veți cunoaște intrigile și prejudecățile din palatele vieneze, pentru ca, în cele din urmă, să vă bucurați pentru triumful iubirii și să aplaudați încoronarea noii „Regine a csárdás-ului”, Silvia.

Distribuția:

Silvia – Mădălina Bourceanu

Edwin – Alexandru Aghenie

Stazi – Corina Klein

Boni – Liviu Iftene

Cecilia – Gabriela Hazarian

Feri – Adrian Mărcan (debut)

Miska – Lorand Cristian

Generalul – Paul Tomescu

Fetițele vesele – Alina Ichim, Andromeda Nemeș, Anca Panait, Mihaela Marele

Participă Corul și Orchestra Operei Brașov.

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică este semnată de Anda Tabacaru. Asistent regie: Nicoleta Chirilă. Scenografia: Rodica Garștea. Mișcarea scenică: Nermina Damian. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.

Preț bilet: 15 lei

Biletele se pun în vânzare cu două ore înainte de fiecare eveniment, la sediul Operei Brașov, str. Bisericii Române nr. 51. Informații se pot obține la telefon: 0268/419.380.

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, spectacolul de balet pentru copii „Meșterul păpușar” de mâine, 21 iulie 2020, se amână pentru o dată ce va fi anunțată ulterior. 

La evenimentele ce se vor desfășura în curtea instituției noastre, accesul spectatorilor va fi permis numai după ce va fi efectuată măsurarea temperaturii. Purtarea măștii este obligatorie! Scaunele vor fi așezate la distanța minimă obligatorie de 1,5 m. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentați simptome de infecție respiratorie, să rămâneți acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră și nici pe ceilalți participanți la eveniment.

Evenimente susținute cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov. În caz de vreme nefavorabilă, evenimentele se amână pentru date ulterioare.

Sursa si imagine (credit foto neprecizat): comunicat remis La pas prin Brasov

Trio Equilibrium și Sonia Hazarian vă invită la un recital plin de surprize

Trio Equilibrium și Sonia Hazarian vă invită la un recital aparte, de excepţie şi plin de energie. Interpretări subtile, virtuozitate, eleganță și stil vă vor purta pe ritmuri de vals, tango sau muzică din filme pe poteci de munte sau prin valurile mării.

Cu emoție și bucurie Trio Equilibrium vă vor oferi un recital inedit de pian la 6 mâini alături de mezzosoprana Sonia Hazarian.

Trio Equilibrium revine la Brașov după fix 1 an de la recitalul susținut la Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov.

Trio Equilibrium este format din trei pianiste care au în comun același parcurs muzical: mai întai ca eleve ale Colegiului Național de Arte „Dinu Lipati” din București, apoi ca studente la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în prezent ca profesori de specialitate în școli și licee vocaționale, dar și ca artiști interpreți.

Cele trei membre care alcătuiesc trio-ul împărtășesc aceeași pasiune, pianul, instrumentul ce a condus la realizarea acestui proiect.

Repertoriul abordat este format din lucrări originale specifice pentru ansamblul de pian la șase maini, dar și din transcripții și aranjamente măiestrite de compozitori cu renume. Repertoriul a fost special conceput, ales și structurat pentru a prezenta în fața publicului o paletă cat mai variată de genuri și stiluri muzicale.

Acest proiect inedit le-a atras pe interprete prin unicitatea sa și datorită aspectelor camerale și acustice pe care le propune o astfel de colaborare.

În dorința de a aduce proiectul lor de suflet cat mai aproape de public, Trio Equilibrium a susținut concerte și recitaluri pe scene prestigioase din București, dar și din țară, în orașe precum: Breaza, Buftea, Tecuci, Brașov, Ploiești, Galați, Onești.

Componența Trio Equilibrium este:

Prof. dr. Ioana Valentina Cojuharov

Prof. Mădălina Dima

Prof. Marta-Claudia Băceanu-Tudor

Vă invităm să vă delectați cu imagini de la concertul de anul trecut. Și nu uitați de concertul din acest an! Data: 20 iunie a.c. de la orele 17.00. Loc: Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov. Intrarea este liberă in limita locurilor disponibile!






Imagini oferite de Sonia Hazarian și Trio Equilibrium.

Video: YouTube

Recital la Filarmonica Brașov

Marti, 4 iunie 2019, de la ora 18.30, în sala mică Patria, iubitorii muzicii de cameră sunt invitați la o seară muzicală de excepție: Corneliu Voicescu – chitară, soprana Cristina Radu și Ignac Filip la flaut, un trio ce aduce în fața publicului un program deosebit.

Se vor audia lucrări de: Vivaldi, Haendel, Ibert, Debussy, Falla, Turina, Brediceanu, Bizet și Sor.

Biletele se găsesc la Sala Patria, din B-dul 15 Noiembrie, nr. 50 A, dar și on-line, pe www.bilet.ro. Costul unui bilet este de 20 Ron. Program casierie: Luni – Miercuri: 12-15. Marți – Joi: 16 – 18.

Recitalul „Ștafeta unei generații”

Luni, 3 iunie 2019, de la ora 17.00, în Foaierul Operei, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, Opera Brașov organizează cea de-a X-a ediție a Recitalului „Ștafeta unei generații”, susținut de copiii angajaților Operei Brașov, inițiat și coordonat de pianista Simona Patriche.

În cadrul acestui eveniment, devenit déjà tradiție, 24 de copii, care studiază muzica de la vârste fragede (majoritatea sunt elevi ai Liceului Vocațional de Muzică „Tudor Ciortea” Brașov), se vor prezenta în fața părinților, profesorilor și publicului cu ceea ce au ei mai bun investit în această pasiune: talent, studiu și mult efort.

Astfel, ei vor face dovada faptului că doresc să ducă mai departe „meseria” părinților lor și că viitorul este pe mâini bune, micii artiști de azi devenind, cu siguranță, peste timp, marii artiști de mâine.

Sponsori: Kronospan, Asociația Internațională a Femeii Creștine Brașov, Coresi Shopping Resort, Apemin ZIZIN.

Intrarea este liberă!

Recitalul de la ora cinci: „Muzica… romantica poveste”

Opera Brașov și Muzeul „Casa Mureșenilor” organizează miercuri, 29 mai 2019, de la ora 17.00, la muzeu, Recitalul de la ora 5, intitulat „Muzica… romantica poveste”.

Evenimentul muzical va fi susținut de artiștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu – soprană, Valentina Mărgăraș – soprană, Ioana Mărgărit – soprană, Lăcrămioara Schuller – soprană, Mihai Irimia – tenor, împreună cu Nora Vlad – actriță și Sena Ducariu – pianistă.

În programul recitalului sunt cuprinse arii și duete din opera „Boema” de G. Puccini, operetele „Văduva veselă” de Fr. Lehar și „Baiadera” de E. Kalman, lied-uri de R. Strauss – „Zuiegnung”, de F. Mendelssohn-Bartholdy – „Gruss”, de Fr. Schubert – „Flașnetarul”, de A. Dvorak – „Reingestimmt Die Seiten” și „Darf des Falken Schwinge”, dar și piese românești de D. Bălan – „Lacul” și „Pajul Cuipidon”.

Biletele pentru Recitalul de la ora 5 se găsesc la Muzeul „Casa Mureșenilor” (Piața Sfatului nr. 25), înainte de eveniment.

 

Pentru cei ce iubesc muzica de cameră luna februarie vine cu o propunere de nerefuzat!

Pianist caracterizat de Diarionews drept un artist cu „calităţi extraordinare, cu o foarte bogată şi minuțioasă tehnică” și de revista Melos ca „spontan, de o sinceritate deplină şi dedicat cu pasiune fiecărui detaliu”, Nicolae Dumitru va susține la Filarmonica Brașov un Recital de pian menit să îi pună în evidență atât tehnica deosebită, cât și sensibilitatea.

Evenimentul va avea loc Marți, 12 februarie 2019, de la ora 18.30 în sala mică Patria. Programul recitalului este compus din piese de C. Debussy – 12 preludii din vol. I și II (dedicate anului aniversar Debussy) și M. Musorgski – Tablouri dintr-o expozitie.

Nicolae Dumitru a studiat pianul la Academia Rusă de Muzică „Gnessin“, la clasa maestrului emerit Mihail Sayamov, sub conducerea căruia şi-a desăvârșit şi studiile postuniversitare. În perioada petrecută străinătate, a concertat ca solist al Filarmonicii Academice de Stat din Moscova, al Filarmonicii de Stat din Chișinău şi al Filarmonicilor din Nijni – Novgorod, Omsk, Novosibirsk, Belgorod.

După întoarcerea în ţară, din ianuarie 2002 şi până în prezent, a evoluat pe scenele principalelor filarmonici din ţară. La București, a susţinut recitaluri la Sala Mare a Ateneului Român, Sala Radio şi Sala „Auditorium“ a Muzeului de Artă. A apărut ca solist invitat al Filarmonicii „George Enescu“ din Bucureşti şi al Orchestrei Naţionale Radio, cu care a realizat prima interpretare radio a Concertului pentru pian şi orchestră de Antonin Dvořák.

Pe scena europeană, Nicolae Dumitru a susţinut recitaluri la Stockholm, Viena, Baden am Wien. În 2008, a realizat, la invitaţia Institutului Cultural Român, un turneu dedicat centenarului Sigismund Toduţă la Lisabona, Madrid, Barcelona, Budapesta, Veneţia şi Roma. În septembrie 2010, a iniţiat proiectul concertistic în aer liber „Armonii de Toamna“, la Teatrul de Vară din Herăstrău.

În ianuarie 2011, a lansat, la Teatrul „Act“ din Bucureşti, spectacolul devenit permanent „Poveste pentru pianist şi măşti“, iar în 2013, a lansat proiectul naţional de recitaluri educative „ConCerto!“, adresat tinerilor interpreți şi susținut în principalele centre filarmonice şi culturale din ţară.

Filarmonica berasov

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov