Arhive etichetă: sonet romanesc

Clipa de emoție: „Suav sonet”, de Adrian Munteanu

SUAV SONET

Suav sonet, m-ai prins decis de mână.
Luntraş dibaci al rimei şi-al măsurii,
Al trudei ce-şi arată-n versuri nurii,
Ai vrut să fim de-o viaţă împreună.

Aprins sonet, urzit în cerul gurii,
Luceferi risipeşti prin nopţi cu lună,
Trezeşti din somn o trândavă lagună
Ca să-şi încheie în eden condurii.

Răpeşti de veacuri pasul şi felina
Ce-n labirint întortocheri decid
Şi în clepsidră ai păstrat blajina

Licoare-a clipei ce-a săpat un rid.
Sublim sonet, îmi ocroteşti lumina
Din asprele tăceri ce ne divid.

(Volumul „7”, Arania, 2011)

Video: YouTube

„Alerg, alerg”, de Adrian Munteanu – text și intepretarea autorului

ALERG, ALERG

Alerg, alerg şi nu mă voi ascunde!
Cămaşa spaimei s-a lipit, încinsă.
Arunc o umbră pe cuţit prelinsă,
Dar ascuţişu-n inimă pătrunde.

Cad în genunchi, cu taina reaprinsă.
Nădejdea-n cerul gurii îmi pătrunde.
Agonizez prin risipiri imunde,
Sub patima de josnicie linsă.

Cel ce ucide-mi stăruie în minte.
În patul tău rămân flămând amant.
Jertfeşti făptura mea pe-altar fierbinte

Şi mă afunzi năvalnic în neant.
Să fiu răpus de-un gând e mai cuminte
Decât de tine în pustiu Levant.

(„Casa fără ziduri, Sonete 2”, Arania, 2006)

Video: YouTube

Sonetoterapie: „Dezbrac cămaşa”, de Adrian Munteanu – text și interpretarea autorului

DEZBRAC CĂMAŞA

DEX 4: abluţiune s. Spălare rituală pe corp

Dezbrac cămaşa, lepăd orice urmă
De trist veşmânt ferind răsuflul pielii.
Mă-nclin supus şi neclintit greşelii
Ce-n trupul meu cu-nfrigurare scurmă.

Cu mierea strânsă-n floarea de camelii
Îmi ung sfiala când un gest se curmă.
Alung poveri țâșnind ades, în turmă,
Ca să răzbun prigoana îndoielii.

Şi lacrimi mari din cer coboară, calme,
Pe glezne, pe genunchi, pe umeri goi.
Îmi scaldă fierea urii din sudalme,

Sfinţesc pojarul patimii. Apoi
Irup tulpini şi frunze verzi din palme.
Cu foşnet stins cerşesc eterne ploi.

(„Casa fără ziduri, Sonete 2”, Arania, 2006)

Video: YouTube

Credit foto: Dan Străuți – Proiectul național „Acasă, la origini”

„Încă sunt viu”, de Adrian Munteanu – text și interpretarea lui de către autor

ÎNCĂ SUNT VIU

Cioplesc în roca ce-mi veghează poarta,
Cu dalta râvnei de-a zidi palatul
Cu albi pereţi ce-mpodobesc regatul
Nădejdilor de a-mi înfrânge soarta.

Giulgiul uitării îmi îmbracă patul
Şi mi-a învins, nesăbuit, deşarta
Credinţă-n tot ce îmi decide soarta
Pornirilor care-mi ascut păcatul.

O teamă-n mine curm, nefericită,
Iar cioburi mii în carne au intrat.
M-a zgâriat osânda lor smintită

Cu-n vaiet crud ce nu l-am alungat.
Dar încă-s viu. În piatra adumbrită
Mai şlefuiesc al clipelor carat.

(„Casa fără ziduri, Sonete 2”, Arania, 2006)

Video: YouTube

Sonetoterapie: „Când ultima silabă mă răpune”, de Adrian Munteanu – text și interpretarea lui de către autor

CÂND ULTIMA SILABĂ MĂ RĂPUNE

Când ultima silabă mă răpune,
Voi fi curând pe alte coridoare,
Ca trupul meu sleindu-se-n răcoare
Să-l răstignesc pe tânguiri de strune.

N-am nici un drept de gând sau de mustrare,
Doar să închin pornirile-mi nebune
Pe-altarul clipei ce etern apune,
Sorbind din lut o râncedă licoare.

Ce-ar mai putea făptura mea să facă,
Suită-n şea, cu pasul nestrunit,
Muşcând zăbala timpului, buimacă?

Nu pot pleca senin şi fericit.
Mă-ntorc în carnea de rodiri săracă
Şi-mi voi plăti păcatul înzecit.

(2005 – sonet nepublicat în volum)

Video: YouTube

Credit foto: Dan Strauti

„Brașov – Dealul Melcilor”, un sonet pe zi cu și de Adrian Munteanu

Brașov – Dealul Melcilor

Chiar pe Neagoe Basarab mi-e drumul,
Printre căsuţe trainice şi vile.
Suiş abrupt, ademeniri febrile,
Acelaşi pas, tăceri la porţi…şi fumul.

Ce caut sus? Trecutele idile,
Ca să-mi compun din umbre vagi albumul?
Calc frunze-absent şi mai rămâne scrumul.
În mine ard iluminări fragile.

Spre lutul ars de ploi şi biciul gheţii
Revin statornic, cu mişcări de pluş,
Să râcâi urma aspră-n vălul ceţii

De ancestrali culbeci muiaţi în tuş.
Dar nu ajunsul dă o noimă vieţii,
Ci doar solemnul, trudnicul urcuş.

(„Ferestre în cetate; Sonete 4”, Arania, 2008)

Video: YouTube

Sonetoterapie: „Femeia”, de Adrian Munteanu

FEMEIA

Femeia goală, aprigă râvnire,
Îmi lasă-n carne patimi şi ispită.
Supus al poftei, vreau într-o clipită
Să torn sămânţa-n trudnică unire.

Dar de se lasă de-un copil privită
Aşa cum e, cucernică zidire,
Rămâne chip de bronz şi de porfire,
Divina mamă, necurmat iubită.

Mă zbat să scap de stratul de rugină
Din trupul sterp şi veşnic rătăcit,
Ca să primesc o tainică lumină

Şi să mă simt de pofte primenit.
Doar inocenţa, când va fi să vină,
Mă va purta-n regatul aurit.

(2004- sonet nepublicat în volum)

Video: YouTube

Sonetoterapie cu Adrian Munteanu: „Răscoala clipei”

RĂSCOALA CLIPEI

Sub clopotul zidirilor rămase
Se pierde urma mânjilor din stele.
Mă arde roua zilei prin obiele
Şi lenea vorbei mi-a pătruns în oase.

S-au spart băşici de patimă sub piele
Şi mi-am zdrelit picioru-n stânci tăioase,
Tot încercând să ocolesc angoase
Ce mi-au legat simţirea în atele.

Surpat de tot sub schele dărâmate,
Un cal îşi plânge aripile vii
Ce nu mai zboară. Îmi era ca frate.

Au sângerat amiezile pustii.
Răscoala clipei timpul ritmic bate
Până în miezul orelor târzii.
(„Tăcerea clipei, Sonete 1”, Arania, 2005)

Video: YouTube

Sonetoterapie – Adrian Munteanu: „Se-nalţă bradul” (text și interpretarea autorului)

SE-NALŢĂ BRADUL

Se-nalţă bradul. Singur stă şi-aşteaptă,
Fără să ştie ce va fi să vină
O rază frântă, implorând lumină,
Viforniţa muşcând din el nedreaptă?

Doar stânca albă e cu el vecină.
Priviri de muguri către ea îndreaptă
Şi-o creangă-n cer a mai suit o treaptă,
Desferecând izvoare de răşină.

Departe-i drumul. Cerbul nu-l întrece
Şi poarta lumii a deschis visând,
Înveşmântat cu brumă-n noaptea rece

În preajma unui tron în slavă stând,
Al norilor ce nu mai vor să plece.
Dar primul trăsnet va veni curând.

(„Tăcerea clipei, Sonete 1”, Arania, 2005)

Video: YouTube
Adrian Munteanu

adrianmunteanu.ro

www.facebook.com/groups/soneteadrianmunteanu/

www.usrbrasov.ro/adrian-munteanu/

Un sonet pe zi – Adrian Munteanu: „Stăpân mă cred” (text și interpretarea autorului)

STĂPÂN MĂ CRED

Stăpân mă cred pe tainele naturii
Când rup o creangă sau strivesc o floare,
Când gâza-n palma-nţepenită moare,
Când storc un fruct în cerul fad al gurii.

Dar n-aş putea s-aduc o zi cu soare,
Să schimb în ger răsufletul căldurii
Şi-n labirint tocmirile nervurii
Înşerpuite-n frunza călătoare,

Să poruncesc vulcanului să tacă,
Să fiu din hoţ un bun samaritean,
Sălbatic vânt în blând zefir să treacă,

Cutremurul să-l fac domol alean
N-aş reuşi. Vigoarea zilei pleacă.
Un rege nu-s. Sunt doar mărunt curtean.

(„Tăcerea clipei, Sonete 1”, Arania, 2005)

Video: YouTube

Adrian Munteanu

adrianmunteanu.ro

www.facebook.com/groups/soneteadrianmunteanu/

www.usrbrasov.ro/adrian-munteanu/