Arhive etichete: Te cânt

„Te cânt, Femeie!”

Opera Brașov și Muzeul „Casa Mureșenilor” vă invită miercuri, 6 martie 2019, de la ora 17.00, la muzeu, la Recitalul de la ora 5, intitulat „Te cânt, Femeie!”. Evenimentul muzical va fi susținut de artiștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu – soprană, Corina Klein – soprană, Cristina Roșu – mezzosoprană, Carmen Topciu – mezzosoprană, Liviu Iftene – tenor, Valentin Marele – bariton, alături de Nora Vlad – actriță și Simona Patriche – pianistă.

Soliștii vor interpreta fragmente muzicale din operele „Boema” de G. Puccini, „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, din operetele „Vânzătorul de păsări” de K. Zeller, „Silvia” de E. Kalman, dar și lied-uri pe versuri de Mihai Eminescu: „Pe aceeași ulicioară” de V. Teodorian și „De ce nu-mi vii” de Gh. Dima sau „Mama mea dragă” de F. Donceanu.

Biletele pentru Recitalul de la ora 5 se găsesc la Muzeul „Casa Mureșenilor” (Piața Sfatului nr. 25), înainte de eveniment.

„Te cânt, suavă primăvară”

Miercuri, 21 martie 2018, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, Opera Brașov vă așteaptă la Recitalul de la ora 5 intitulat „Te cânt, suavă primăvară”. Interpretează artistele Operei Brașov: Mădălina Bourceanu – soprană, Nicoleta Chirilă – soprană, Ioana Mărgărit – soprană, împreună cu actrița Nora Vlad și pianista Simona Patriche.

În programul recitalului, publicul meloman va putea audia melodii îndrăgite dedicate primăverii, care încă se lasă așteptată zilele acestea, piese cum ar fi: „O, Primavera!” – P.A. Tirindelli, „Meine Liebe ist Grün” – J. Brahms, „La femme à la rose”, „Sfioasă primăvară”, „Mi-am pus busuioc în păr”, dar și fragmente din muzică de operă din „La Rondine” și „Madama Butterfly” de G. Puccini sau din „Paiațe” de R. Leoncavallo.

Recitalul face parte din Festivalul Gloria Domini 2018, organizat de Agenția Metropolitană Brașov.

Intrarea se face pe bază de bilete care se achiziționează la intrarea în sala de concert a muzeului.

Taxă intrare: elevi, studenți: 2 lei; adulți: 5 lei; pensionari: 3 lei.

‘Recitalul de la ora cinci’ – Te cânt, iubire!

Opera Braşov şi Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov vă invită miercuri, 31 mai 2017, ora 17.00, la „Recitalul de la ora cinci” – Te cânt, iubire!.

Interpretează:  Ioana Mărgărit – soprană. Lăcrămioara Schuller – soprană. Nora Vlad – actriţă.  La pian: Nina Zaharia

Intrarea se face pe bază de bilete care se achiziționează la intrarea în sala de concert a muzeului.

Taxă intrare:

–          elevi, studenți: 2 lei

–          adulți: 5 lei

–          pensionari: 3 lei

* Eveniment realizat cu sprijinul sponsorului permanent „Bistro de l`Arte”

Te cant iubire

Imagine: muzeulmuresenilor.ro