Arhive etichete: Teatrul Arlechino

De mâine, Brașovul intră în scenariul galben. Se redeschid instituțiile de cultură, cinematografele, restaurantele și cafenelele

Astăzi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a adoptat hotărârea prin care Brașovul intră, începând de miercuri, 3 februarie, în scenariul galben, valabil pentru o rata de incidență cuprinsă între 1,5 și 3 la 1000 de locuitori.

În aceste condiții, organizarea şi desfăşurarea activităţilor în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea sălii.

De asemenea, tot de mâine este permis accesul clienților în interiorul restaurantelor și cafenelelor, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, și doar în intervalul orar 6,00-23,00.

Aceeași prevedere, privind accesul publicului fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spaţiului, se aplică și operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

„Având în vedere că de mâine, 3 februarie, Brașovul intră în scenariul galben, se vor deschide cinematografele, instituțiile de spectacole, restaurantele și cafenelele, la o capacitate de 30%. În ceea ce privește instituțiile de cultură ale Municipalității, două dintre acestea au anunțat deja că, din această săptămână, vor relua spectacolele cu public. Vorbim despre Teatrul Sică Alexandrescu și despre Teatrul Arlechino, urmând ca în cazul Operei și Filarmonicii să se ia o decizie în acest sens“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Instituțiile de cultură ale Municipalității își vor reîncepe spectacolele cu publicul după următorul program:

Teatrul Sică Alexandrescu

Primul spectacol, „EA ȘI NUMAI EA”, de Andrei Ivanov, va avea loc la Sala Studio „Stela Popescu”, în data de 5.02.2021, ora 19:00.

Biletele pentru spectacol vor putea fi achiziționate de la Casieria Teatrului și/sau online, prin www.mystage.ro. Spectacolul va fi difuzat și online, transmis pe platforma MyStage.

Teatrul Arlechino

Primul spectacol cu publicul, „Aventurile lui Chilli Ramirez”, va avea loc sâmbătă 6 februarie, de la orele 10.30 si 12.30. Duminică, 7 februarie, de la orele 10.30 si 12.30, este programat spectacolul „Ridichea uriașă”. Capacitatea sălii, în aceste condiții, este de 35 spectatori.

Opera Brașov

Opera Brașov va relua spectacolele cu public, din 20 februarie, cu opera „Don Pasquale”, după încheierea Festivalului Mozart 2021.

Ultimele două spectacole din Festivalul Mozart – Concertul vocal-simfonic extraordinar din 6 februarie și opera „Nunta lui Figaro” din 13 februarie – vor fi transmise online, live, pe pagina de Facebook a Operei Brașov și canalul oficial de YouTube. 

Filarmonica Brașov

Urmează ca până mâine și Filarmonica Brașov să își stabilească programul de spectacole cu publicul, în condițiile intrării Brașovului în scenariul galben.

Foto: Primaria Brasov

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

„Dincolo de orice” – invitație la teatru istoric în proiectul cultural „Dincolo de Centenar”

Vineri, 28 iunie 2019, de la ora 18.00, la Teatrul Arlechino, va fi interpretată piesa istorică în două acte „Dincolo de orice”, în cadrul proiectului cultural – „Dincolo de Centenar” -, ce își propune conștientizarea importanței celebrării consecințelor Marii Uniri și după împlinirea unui centenar de la realizarea ei.

Piesa istorică interpretată de adolescenți – membri ai Asociaţiei elevilor din judeţul Vrancea – are legătură cu acest eveniment, fiind publicată în anul 2017 de tânărul Nicolae Săcrieru.

Acțiunea se desfășoară în SUA, la Washington, în vara anului 1917. Cei trei membri ai Misiunii românești – Vasile Stoica, Vasile Lucaciu și Ioan Moța – au plecat în Statele Unite ale Americii în numele României, pentru a pleda în favoarea cauzei românești și, în special, pentru unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat. Piesa de teatru a mai fost jucată în patru localități din țară și în București.

„Plasată în contextul istoric al Primului Război Mondial şi al misiunii româneşti în Statele Unite în 1917 pentru susţinerea cauzei reîntregirii României Mari, piesa de teatru este foarte actuală prin temele punctate de personajele lui Nicolae”, scria, în prefaţa cărţii, Emilia Chiscop, jurnalist și coordonator programe educaționale la Duke University (S.U.A.), iar scriitoarea Passionaria Stoicescu afirma, cu aceeaşi ocazie, că „tânărul autor reuşeşte să facă din realitatea istoriei un argument pentru o viziune personală. Fără să denatureze datele şi faptele, păstrând chiar numele membrilor Misiunii Patriotice, izbuteşte să scoată semnificaţii contemporane dintr-o istorie trecută”.  

Autorul, Nicolae Săcrieru, este unul dintre cei șapte absolvenți de anul acesta ai Centrului de Excelență în Filosofie de la București, câștigătorul mai multor premii naționale la Istorie, câștigător al unor premii la concursurile de eseuri organizate în ultimii doi ani de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, câștigătorul unui premiu la un concurs de dramaturgie și elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Unirea” Focșani.

Despre piesa istorică ce va fi interpretată vineri seara la Brașov, el afirmă: „Prin piesa istorică Dincolo de orice, am încercat să arăt forța pe care destinul uman, povestea personală a fiecăruia dintre noi o are în curgerea propriu-zisă a istoriei.

Și, mai ales, faptul că nu numai imaginea oamenilor rămași în documentele istorice este importantă, ci și imaginea oamenilor simpli, a căror ștergere din timp a numelui nu a putut știrbi în niciun fel faptele lor cu efect covârșitor în schimbarea cursului istoriei.

Diferența dintre Vasile Stoica, eroul – protagonist al piesei, al cărui destin extraordinar este cunoscut de posteritate, și Valeriu, un simplu român emigrant, este aceea că acesta din urmă se poate identifica cu orice român din America anului 1917 care a înțeles și s-a implicat în marile evenimente de atunci pentru lupta României sale.

Iar acest lucru nu îi diminuează în vreun fel importanța; el rămâne pentru noi un model care reprezintă o întreagă comunitate. Căci dincolo de orice, nevoia societății noastre de astăzi este aceea de a căuta niște modele acoperite de timp ale Istoriei românilor, a căror poveste noi să ne-o însușim și s-o ducem mai departe”.

În contextul necesității conștientizării consecințelor Marii Uniri și a recunoștinței față de eroii care s-au jertfit pentru neam şi ţară, piesa istorică „Dincolo de orice”, interpretată pe 28 iunie 2019, de la ora 18,00, la Teatrul Arlechino din Brașov, este un prilej potrivit de a marca această sărbătoare. Evenimentul este adus publicului brașovean de Platforma Civică ÎMPREUNĂ, Asociața elevilor din județul Brașov, în colaborare cu Asociația ProMusica „Tudor Ciortea” Brașov.

Sursa si imagini (credit foto neprecizat): comunicat remis La pas prin Brasov

Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii

Teatrul Arlechino Braşov are bucuria de a vă invita la ediţia a V-a a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „ARLECHINO – CARAVANA POVEŞTILOR”, care va avea loc în perioada 27 mai – 2 iunie 2019.

Festivalul este iniţiat, organizat şi susţinut logistic de către Teatrul Arlechino, cu sprijinul şi finanţarea Consiliului Local şi al Primăriei Municipiului Braşov şi este un proiect amplu care se adresează copiilor şi întregii familii.

Festivalul nu are un caracter competitiv, se desfăşoară ca o caravană de spectacole pe parcursul a şapte zile de manifestări artistice şi culturale. Sunt prezente peste 15 trupe de teatru din România şi din străinătate (Republica Moldova, Argentina, Italia)

În cadrul festivalului se vor desfăşura atât ateliere de creaţie şi workshop-uri pentru copii, cât şi o lansare de carte, o monografie care va marca celebrarea împlinirii a 70 de ani de existenţă a Teatrului Arlechino în peisajul cultural braşovean.

Biletele vor fi puse în vânzare la casa de bilete a Teatrului Arlechino Braşov, str. Apollonia Hirscher nr.10.

VIA: Teatrul Arlechino

Teatrul Arlechino: “Fluierul fermecat” si “Aventurile lui Chilli Ramirez”

10 februarie 2018, orele 10.30 și 12.00 – “Aventurile lui Chilli Ramirez”

Aventurile lui Chilli Ramirez, creaţie literară şi muzicală a unui artist complet – Ioan Gyuri Pascu, este povestea unui șoricel supererou a cărui putere extraordinară nu este iuţeala picioarelor, nici forţa mușchilor, ci sclipirea minţii. Mintea bate mușchiul este deviza sa, iar atunci când reuşeşte să se strecoare printre 100 de siamezi ninja fioroşi pentru că se dăduse cu spray de motan, din cap până-n picioare și mirosea ca-ntreg magazinul Miaunina Ricci din centrul orașului, recunoașteți, desigur, marca inconfundabilă a umorului lui Ioan Gyuri Pascu.

Regia: Attila Vizauer

Scenografia: Mihai Pastramagiu

Muzica: Ioan Gyuri Pascu

Distribuția: Adrian Iuga, Marius Stroe, Manuela Zaharie, Adrian Dobrescu, Cecilia Negru, Erika Mihaly, Florența Vătavu

11 februarie 2018, orele 10.30 și 12.00 – “Fluierul fermecat”

Într-un regat din vremuri nici prea recente, nici prea îndepărtate, era o prinţesă cufundată în tăcere. Povestea spune că doar o singură melodie îi poate reda auzul, iar Regele a făgăduit că aceluia care va înfăptui minunea, îi va da mâna fiicei sale. Aşa începe o cursă între pretendenţii la mâna Prinţesei, cu sentimente curate şi intrigi, în care, ca în orice basm, binele învinge răul. Păpuşile poartă nu doar costumaţia actorilor ci şi chipul lor, iar prin magia specifică poveştilor, oamenii se transformă în păpuşi, iar păpuşile redevin oameni într-un moment spectaculos şi efervescent la finalul spectacolului, toate acestea spre încântarea copiilor. 

Regia: Adrian Găzdaru

Scenografia: Gelu Rîsca

Muzica: Cătălin Creţu

Distribuția: Alexandru Dobrescu, Mariues Stroe, Petronela Rujan, Adrian Dobrescu, Cecilia Negru, Adrian Iuga, Dan Zorilă

Video: YouTube

VIA: teatrularlechino.ro