Arhive etichete: Televiziunea Română

Din 24 august începe TeleȘcoala profesorilor

Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu Televiziunea Română organizează programul de formare pentru cadrele didactice – „TeleȘcoala profesorilor”.

Pe durata a 15 cursuri, cadrele didactice vor avea posibilitatea să parcurgă conținuturi cu privire la utilizarea platformelor educaționale pentru susținerea de lecții on-line. Tematica abordată vizează funcționalitățile puse la dispoziție, în mod gratuit, de către Google și Microsoft, respectiv platformele G Suite for Education și Microsoft Office 365.

Difuzarea cursurilor de formare se va realiza începând cu data de 24 august, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-08:30, cu reluare în aceeași zi, în intervalul orar 15:00-15:30, pe postul TVR2. De asemenea, aceste cursuri vor fi disponibile atât pe canalul de YouTube al Televiziunii Române, cât și pe cel al Ministerului Educației și Cercetării.

„Pentru că educația trebuie să continue în orice condiții, Ministerul Educației și Cercetării vine în sprijinul tuturor cadrelor didactice din România prin acest program de formare, un program complementar-suport, menit să susțină învățarea on-line atât de necesară în condițiile actuale!”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

Programul de formare desfășurat între Ministerul Educației și Cercetării se înscrie în Strategia de dezvoltare a competențelor cadrelor didactice pentru învățarea on-line.

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

Cerbul de Aur își celebrează laureații, în prima seară a Festivalului

Artişti români care au intrat în istoria Cerbului de Aur revin pe scena de la Braşov. La 50 de ani de la prima ediţie, Festivalul Internaţional se deschide cu o seară de gală dedicată lor.

Pe 29 august, Cerbul de Aur dă viață scenei din Piaţa Sfatului cu un spectacol consacrat artiştilor care au marcat evenimentul de la Braşov, primul şi cel mai mare Festival Internaţional de interpretare din România.

Prima seară este o sărbătoare a laureaţilor Festivalului, de la Luminiţa Dobrescu, primul artist român care a câştigat Marele Trofeu, la Paula Seling, Monica Anghel, Corina Chiriac, Silvia Dumitrescu, Laurențiu Cazan, Nico, Doru Tufiş, Proconsul, Ovi, Luminiţa Anghel, Narcisa Suciu sau Răzvan Krivach.

Publicul din Piaţa Sfatului şi telespectatorii TVR se vor reîntâlni cu piesele rămase în memoria Festivalului, organizatorii pregătind un potpuriu cu melodiile care le-au adus artiștilor premii la Festival: „Say something”, „Dau viaţa mea pentru o iubire”, „Cerul”, „Of, inimioară”, „Spune-mi”, „Inimă, nu fi de piatră”, „Je t’aime”, „Noapte caldă” şamd.

Gala care deschide, în acest an, Festivalul, va fi una  dintre cele mai emoționante componente  ale ediției aniversare. Momentele care o alcătuiesc vor trezi, cu siguranță, amintirile celor care au urmărit „Cerbul de Aur” de-a lungul edițiilor anterioare și vor reprezenta o adevarată galerie de portrete a artiștilor de valoare care au urcat pe podiumul acestui eveniment organizat deTeleviziunea Română. Va fi un adevărat festin pentru iubitorii muzicii românești de calitate!, a dezvăluit Smaranda Vornicu, Directorul Festivalului Internațional Cerbul de Aur.

Alături de ei, o vom revedea pe artista italiană Gigliola Cinquetti, câştigătoare marelui Trofeu Eurovision Song Contest 1964 şi invitată la a doua ediție a Cerbului de Aur, în anul 1969. Legendă a muzicii italiene, Gigliola Cinquetti va deschide seria recitalurilor din prima seară a Festivalului.

În seara inaugurală vor mai susţine recitaluri Andra, laureată a ediţiei din 2005 şi interpretul de fado Paulo Braganza, care va aduce parfumul ritmurilor lusitane pe scena Cerbului. Artistul portughez ne va oferi un moment inedit de neuitat prin interpretarea unor piese din repertoriul Mariei Tănase în registrul unic al muzicii fado.

Reprezentanții României la cea mai recentă ediție Eurovision, trupa The Humans, vor cânta, în premieră, două piese proaspăt înregistrate în studio, dar și câteva melodii care au rămas în memoria edițiilor anterioare ale Cerbului de Aur.

Anul acesta, la jumătate de veac de la prima ediţie a Cerbului de Aur, pe scena Festivalului vor susţine recitaluri Andra, Delia, Horia Brenciu, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, Flavius and Linda Teodosiu Show Band, The Humans, James Blunt, Amy Macdonald, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira, Edvin Marton și vedeta Galei, Nicole Scherzinger.

Secţiunea concurs a Festivalului, va avea 18 protagonişti. Artişti din 15 ţări vor încerca să obţină Marele Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur sau unul dintre celelalte premii.

Desfăşurat în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, în anul Centenarului României şi semicentenarului Cerbului de Aur, festivalul va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului, spectacolul România Centenar şi evenimente adiacente.

Biletele pentru Festival sunt disponibile pe site-ul Eventim și  în rețeaua partenerilor săi: Orange, Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărturești, Diverta si Humanitas.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur:

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România  şi, în mod tradiţional, la Brașov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow şi mulţi alţii.

Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.

Sursa si imagine: comunicat remis La pas prin Brasov

Vedete internaţionale şi artişti din România, în juriul Festivalului Cerbul de Aur

  • Juriul Festivalului va decide câştigătorii celor nouă premii, în valoare totală de 65 de mii de euro

Laureaţii ediţiei aniversare Cerbul de Aur 2018 vor fi desemnaţi de un juriu internaţional format din artişti din toată Europa.

Edvin Marton din Ungaria, Gigliola Cinquetti, Kristina Cepraga Goodwin şi Luminiţa Dobrescu din Italia, Eleni Foureira din Grecia, Arsenie Toderaş din Republica Moldova şi Mădălin Voicu (România) vor decide câştigătorii ediţiei din acest an a Festivalului Concurs Internaţional Cerbul de Aur.

Artiştii vor juriza prestaţia celor 18 concurenţi în zilele de concurs ale evenimentului – 30 și 31 august – şi vor alege câştigătorii Festivalului.

Patru dintre juraţi vor avea un dublu rol la Cerbul de Aur: Edvin Marton, Gigliola Cinquetti şi Eleni Foureira şi Luminiţa Dobrescu, primul artist din România distins cu Marele Trofeu al Festivalului, vor susţine şi recitaluri pe scena din Braşov.

Juriu internaţional pentru concursul de interpretare

Câştigător al unui premiu Emmy pentru cea mai bună compoziţie originală, Edvin Marton a cucerit audienţa internaţională după colaborarea sa excepţională cu patinatorul rus Evgeni Plushenko şi după câştigarea concursului Eurovision în anul 2008, alături de Dima Bilan.

Sunt bucuros să mă întorc în Romania, o ţară ce are un loc aparte în inima mea, totodată sunt onorat să fac parte din juriu şi să cânt pe scena ediţiei aniversare a acestui grandios festival internaţional. Ne vedem la Braşov să sărbătorim excelenţa în muzică„, a declarat Edvin Marton despre participarea la ediţia din acest an a Festivalului.

Cu ocazia recitalului pe care îl va susţine la Cerbul de Aur, îndrăgitul violonist şi compozitor Edvin Marton va interpreta piese ce l-au făcut celebru, dar şi, în premieră mondială, o piesă de pe noul său album, la o vioară Stradivarius fabricată în anul 1699 şi evaluată la 7 milioane de dolari.

De-a lungul unei cariere care se întinde pe mai bine de şase decenii, Gigliola Cinquetti este primul artist italian distins cu trofeul Eurovision Song Contest, în anul 1964. Originară din Verona, Gigliola Cinquetti a cântat în opt limbi, piesele ei fiind distribuite în peste 120 de ţări. Cel mai recent album, “20.12” a fost lansat în 2015.

Am primit cu bucurie invitaţia de a participa la Cerbul de Aur 2018. Este un eveniment care va scrie istorie pentru România şi muzica din întreaga Europă. Pentru mine, Festivalul a însemnat un pas uriaş în lunga mea carieră, după ce, la prima participare, am venit aici într-un peisaj hibernal. Întoarcerea la Braşov, după 50 de ani, de această dată vara, îmi dă o incredibilă emoţie„, a declarat Gigliola Cinquetti despre revenirea pe scena Cerbului de Aur.

Reprezentanta Ciprului la ediţia din acest an a Eurovision Song Contest şi ocupanta locului secund în concursul din Lisabona se alătură juriului Festivalului Cerbul de Aur 2018. Interpretă pop, actriţă, dansatoare şi fashion designer, Eleni Foureira a început să cânte la vârsta de 8 ani. Din 2009, artista de origine albaneză a urmat o carieră solo, perioadă în care a lansat patru albume de studio, a colaborat cu staruri precum J Balvin, Dan Bălan, Vassy, AfroB sau Faydee şi a participat la mai multe show-uri tv.

Al patrulea membru al juriului vine din Moldova: Arsenie Todiraş – Arsenium, cum îl ştiu fanii –, un artist, compozitor şi producator muzical cu o carieră impresionantă. Fost membru al trupei O-Zone, Arsenium a urmat o carieră solo începând din 2005, lansând, în mai multe țări din Europa și Asia, piesele „Love Me …Love me„, „Rumadai„. În 2006 a reprezintat Republica Moldova la Eurovision 2006 cu piesa „Loca„, iar în 2014 a câştigat cel mai mare concurs din America Latina “Vina del Mar”, la categoria „Cel mai bun interpret internațional”. Cea mai recentă piesă lansată in Europa de Arsenium se numeşte „Bon Ami„.

Sunt onorat să revin la Cerbul de Aur, de data aceasta nu ca invitat special în recital, ci în calitate de membru al juriului, o responsabilitate enormă, mai ales la ediţia aniversară a Festivalului. Mă cuprind emoţii frumoase când îmi amintesc momentul în care am urcat pentru prima dată pe scena Cerbului de Aur, cu trupa O-Zone, la început carierei muzicale, şi de ultimul concert, din septembrie 2005, tot pe scena Cerbului. Le urez tuturor concurenţilor succes şi ne vedem curind!”, a declarat Arsenie Todiraș, cita de La pas prin Brasov.

Primul artist din România care a câştigat Marele Trofeu al Festivalului revine la Braşov. Luminiţa Dobrescu, câştigătoarea ediţiei din 1969, va avea, în acest an, un rol dublu – de jurat, dar şi de interpret, pe scena Festivalului.

Pe lângă experienţa Festivalului Cerbul de Aur, artista a reprezentat România la Festivaluri Internaţionale de prestigiu (Sofia, Bratislava, Sopot) şi a lansat câteva piese care au devenit şlagăre: „Doar băieţii sunt de vină” (1966), „Dragostea-i un val de mare” (1967), „Ia din viaţă ce-i frumos” (1968), „Dacă nu iubeşti” (1968), „Of, inimioară” (1969), „Îndrăgostiţii n-au nevoie de cuvinte” (1969), „Câtă dragoste” (1969), „De ce?” (1970) etc. În anul 1970, Luminiţa Dobrescu s-a stabilit în străinatate, unde şi-a continuat cariera muzicală.

Invitaţia Televiziunii Române de a participa în juriul Festivalului Internaţional Cerbul de Aur constituie un moment special pentru mine. Încep să retrăiesc acele emoţii, atât pentru concurenţii din competiţie, cât şi pentru propria participare, de data aceasta dublată de prezenţa în juriul internaţional. Aştept cu nerăbdare confruntarea după jumătate de veac, în speranţa unei reuşite absolute a Cerbului de Aur!”, a declarat Luminița Dobrescu, citata de La pas prin Brasov.

Provenind dintr-o familie cu adânci rădăcini în muzică, Mădălin Voicu, fiul faimosului violonist Ion Voicu, s-a apropiat de domeniul muzical iniţial prin studiul viorii, pentru ca apoi să urmeze cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (unde a studiat cu George Manoliu şi Cornelia Bronzetti), iar ulterior să se dedice artei dirijorale. A susţinut concerte alături de Orchestra de cameră „Bucureşti”, înfiinţată de către celebrul său tată, Ion Voicu, iar din anul 2001 Mădălin Voicu este membru de onoare al Academiei Franceze de Ştiinţe, Arte şi Litere. Pasiunea sa pentru rock s-a materializat în 2004 când, împreună cu Florin Ochescu, Puiu Breack, Catalin Târcolea, Eugen Tegu si Berti Barbera, a pus bazele formației Madrock. Pasiunea pentru muzica lăutărească autentică şi pentru conservarea acesteia s-a concretizat într-o serie de peste 15 CD-uri realizate cu unii dintre cei mai buni lăutari ai României, precum George Udilă, Ion Miu, Mieluță Bibescu, ori Gina și Giani Lincan.

Am trăit cu emoție și interes fiecare ediție a Festivalului Cerbul de Aur, sunt onorat să fiu parte a celebrării a 50 de ani de existență, care nu a fost tocmai ușoară, a sa, emblematic nu doar pentru muzica românească, ci și pentru noi toți. Mi-aș dori ca acum, la jumătate de centenar, pe care prin voia destinului „Cerbul” îi împlinește chiar în anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri, muzica să-și consolideze rolul de liant între oameni, iar festivalul să aibă o viață lungă, ceea ce îmi doresc și mie!”, a declarat Mădălin Voicu.

Actriță, regizor și producător, Kristina Cepraga Goodwin și-a început cariera artistică la Televiziunea Română, apărând în programe pentru copii și la Școala Vedetelor, emisiunea produsă și regizată de Titus Munteanu.

După o bogată experiență tv în România, se inscrie la scoala de actorie la Cinecitta’ si porneste de la zero in Italia, la Roma, unde s-a stabilit de peste 14 ani și devine cetățean italian. Aici își continuă cariera, reprezentând, ca actor, Italia la festivaluri internationale de film precum Berlinale cu ‘Gianni e le donne’, ‘L’ultima foglia’ la Raindance Londra și Camera-off Cracovia.

Sunt onorată de propunerea conducerii TVR de a face parte din juriul internațional al Cerbului de Aur, în primul rand pentru legătura strânsă pe care o am cu această instituție si în special cu acest festival. Aici am cântat, la doar 14 ani, în recital cu Școala vedetelor, ca, mai apoi, să fiu una dintre tinerele prezentatoare de pe prestigioasa scenă”, își amintește Kristina Cepraga Goodwin despre experiența legată de Cerbul de Aur.

În calitate de artist cu o sensibilitate aparte pentru muzică, mă simt flată de această nouă provocare în viata mea. Abia aștept să aud minunatele voci și piese de la ediția 2018, un an extrem de special intr-un oras magic”, a mărturisit Kristina.

Anul acesta, la jumătate de veac de la prima ediţie a Cerbului de Aur, pe scena Festivalului vor susţine recitaluri Andra, Delia, Horia Brenciu, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, Flavius and Linda Teodosiu Show Band, The Humans, James Blunt, Amy Macdonald, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira, Edvin Marton și vedeta Galei, Nicole Scherzinger.

Secţiunea concurs a Festivalului, va avea 18 protagonişti. Artişti din 15 ţări vor încerca să obţină Marele Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur sau unul dintre celelalte premii.

Desfăşurat în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, în anul Centenarului României şi semicentenarului Cerbului de Aur, festivalul va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului, spectacolul România Centenar şi evenimente adiacente.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur:

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România  şi, în mod tradiţional, la Brașov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow şi mulţi alţii.

Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.

Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov

„Vocile Cerbului” cântă la TVR

  • În fiecare duminică, la TVR 1 și TVR HD, urmărim marile recitaluri care au scris istorie pe scena Cerbului de Aur

A rămas mai puțin de o lună până când cortina Festivalului Internațional Cerbul de Aur se va ridica în Piața Sfatului din Brașov. Până atunci, TVR recrează atmosfera Cerbului cu o retrospectivă a recitalurilor susținute de-a lungul celor 50 de ani de istorie a  evenimentului. Începând din 5 august, în fiecare duminică, de la ora 21.00, la TVR 1 și TVR HD, „Vocile Cerbului” vor aduce în casele telespectatorilor o istorie succintă a muzicii Festivalului, prin vedetele invitate la cele 17 ediții organizate până astăzi, de la blues, soul, R&B, rock, disco, până la fuziunile din noul mileniu.

Am avut privilegiul să fiu prezent la Cerb – în Piața Sfatului – chiar din 1994, anul în care am intrat în echipa TVR -, la fiecare ediție, inclusiv cea mai recentă, din 2009. Nu se poate povesti – fără imagini – ce industrie fierbea acolo timp de 10 zile, în fața și în spatele scenei și la Nopțile Cerbului. În 2018, povestea continuă. Numărătoarea inversă începe cu povestea vocilor de neuitat care au răsunat în Teatrul Dramatic, apoi în Piața Sfatului din Brașov, declară Doru Dumitrescu, realizatorul emisiunii „Vocile Cerbului”.

Duminică, 5 august, producția TVR ne aduce o retrospectivă a recitalurilor de la edițiile Festivalului din 2004, 2005, 2008 și 2009, cu artiști precum Simply Red, Pink, Ruslana, Steve Vai, Vama, Loredana & Joe Lynn Turner, O-zone, Zdob și Zdub, Sistem, Holograf, Direcția 5, Tiziano Ferro, Ștefan Bănică jr., Horia Brenciu, Iris, Damian & Brothers sau Nino D’Angelo.

Totodată, de luni până joi, avem cinci minute cu „Vocile Cerbului de Aur”, o scurtă selecţie din recitalurile pe care le vom urmări pe larg la finalul săptămânii, în emisiunea duminicală cu același nume. Cele mai tari  refrene din recitalurile celor 17 ediţii de poveste se aud şi se văd la filler-ul „Vocile Cerbului de Aur”, pe TVR 1 și TVR Moldova de la orele 9.55, 13.55 şi 19.55 și de la 20.55 la TVR Internațional.

Anul acesta, la jumătate de veac de la prima ediţie a Cerbului de Aur, pe scena Festivalului vor susţine recitaluri Andra, Delia, Horia Brenciu, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, Flavius and Linda Teodosiu Show Band, The Humans, James Blunt, Amy Macdonald, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira, Edvin Marton și vedeta Galei, Nicole Scherzinger.

Secţiunea concurs a Festivalului, va avea 18 protagonişti. Artişti din 15 ţări vor încerca să obţină Marele Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur sau unul dintre celelalte premii.

Desfăşurat în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, în anul Centenarului României şi semicentenarului Cerbului de Aur, festivalul va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului, spectacolul România Centenar şi evenimente adiacente.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur:

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România  şi, în mod tradiţional, la Brașov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow şi mulţi alţii.

Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov

La TVR 1 începe „Povestea Cerbului”

  • #PrivesteCerbul: la TVR 1 depănăm poveştile celor 50 de ani de Festival

Ca preambul la Festivalul Internaţional Cerbul de Aur 2018, TVR 1 ne spune Povestea Cerbului de Aur, de la cea mai recentă ediţie a festivalului internaţional de muzică, cea din 2009 şi până la prima, cea din 1968. Din 30 iulie, de luni până joi, la ora 22.00, la TVR 1 și TVR Moldova și pe TVR Internațional, de la 23.50. Şi tot zilnic, la TVR 1, ascultăm „Vocile Cerbului de Aur”.

Timp de jumătate de oră, în fiecare seară, de luni până joi, la TVR 1, prezentatoarea Ioana Voicu şi realizatorul Mihai Răzuş ne lansează o propunere de nerefuzat: să aflăm „Povestea Cerbului”, primul şi cel mai important festival-concurs internaţional de muzică uşoară din România. Este o poveste a marilor voci, a interpreţilor talentaţi din întreaga lume, dar şi a celebrilor artişti care au cântat cu infinită bucurie pentru publicul din Braşov şi pentru telespectatorii TVR.

Seria de emisiuni va fi un „remember” al tuturor ediţiilor Cerbul de Aur, Povestea curgând nu aşa cum ne-am fi aşteptat: de la primul la ultimul Cerb, ci invers, de la cea mai recentă ediţie – cea din 2009, până la prima ediţie – cea din 1968. Să începem călătoria în timp!

În fiecare seară, telespectatorii vor putea retrăi emoţiile celor 17 ediţii realizate de Televiziunea Română de-a lungul a 50 de ani. Ne amintim şi vedem momente amuzante cu prezentatorii, cântăm cu marile vedete în recital, aflăm ce jurii au acordat note concurenţilor fiecărei ediţii, ne strecurăm în culise la Nopţile Albe ale Cerbului de Aur şi, bineînţeles, îi revedem pe scenă pe câştigător.

Luni, 30 iulie, din Studioul 4 al TVR, Ioana Voicu ne introduce în „Povestea Cerbului”, apoi, marţi, 31 iulie, avem un prim remember – ediţia din anul 2009 a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur. A fost anul în care Steve Vai a arătat şi la Braşov de ce este considerat unul dintre cei mai buni chitarişti ai lumii.

Iar cu o seară înainte de startul Festivalului de anul acesta, vom încheia Povestea Cerbului de Aur cu anul 1968, pentru a face legătura cu prima zi a Cerbului de Aur 2018, când Gala de deschidere va fi un remember… cu artişti care au participat încă de la primele ediţii la Cerbul de Aur”, spune Mihai Răzuş.

Tot zilnic, de luni până joi, avem cinci minute cu „Vocile Cerbului de Aur”. De la orele 9.55, 13.55 şi 19.55, filler-ul „Vocile Cerbului de Aur” va anunţa „Povestea Cerbului”. Cele mai tari  refrene din recitalurile celor 17 ediţii de poveste se aud şi se văd la „Vocile Cerbului de Aur”, la TVR 1 și TVR Moldova și de la 20.55 la TVR Internațional.

  • Biletele pentru Festivalul Concurs Cerbul de Aur au fost puse în vânzare

Pentru cele cinci zile ale Festivalului, organizatorii au pus în vânzare mai multe categorii de bilete – Club Cerbul de Aur, VIP, Categoria 1, Categoria 2 şi Categoria 3 şi abonamente -, cu preţuri pornind de la suma de 50 de lei. Acestea sunt disponibile pe site-ul Eventim.ro şi în reţeaua magazinelor partenere: Orange, Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărtureşti, Diverta şi Humanitas.

În anul Centenarului României şi semicentenarului festivalului, Cerbul de Aur va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului şi recitaluri ale invitaţilor speciali. Festivalul se va încheia cu show-ul România Centenar, un spectacol ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur:

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România  şi, în mod tradiţional, la Brașov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow şi mulţi alţii.

Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.

Sursa si imagine: comunicat transmis La pas prin Brasov.

Vedetele industriei muzicale din România susțin recitaluri la Festivalul Cerbul de Aur

  • Andra, Delia, Horia Brenciu, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, Flavius Teodosiu și The Humans vor urca pe scena din Piața Sfatului
  • Înscrierile pentru concursul internațional de interpretare s-au încheiat: 111 artiști din 22 de țări au intrat în selecție

A XVIII-a ediție a Festivalului Internațional Cerbul de Aur aduce, în Brașov, numele mari ale industriei muzicale din România. Din 29 august, pe scena evenimentului vor susține recitaluri vedete precum Andra, Delia, Horia Brenciu & HB Orchestra, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, The Humans și celebrul saxofonist Flavius Teodosiu.

La 50 de ani de la prima ediție a Cerbului de Aur, publicul din Piața Sfatului și telespectatorii televiziunii publice vor urmări vocile momentului din România pe scena Festivalului.

O parte dintre vedete au deja experiența Festivalului, pregătind pentru această ediție aniversară recitaluri incendiare: Andra a fost premiată la ediția din 2005 a concursului, Horia Brenciu a urcat pe scena Cerbului de Aur în 2008 alături de HB orchestra, iar Loredana a avut nu mai puțin de trei apariții de-a lungul timpului – un recital cu Direcţia 5, big-band-ul Ionel Tudor şi două trupe de balet în 1994, coprezentator al evenimentului în 1996 și un recital impresionant la ultima ediție, în anul 2009, potrivit comunicatului de presa remis La pas prin Brasov.

Celelalte nume importante de pe afișul Festivalului – Delia, The Motans, Carla’s Dreams, The Humans, reprezentanții României la Eurovision 2018 și Flavius Teodosiu, saxofonistul care a colaborat cu numeroase celebrităţi precum Jennifer Rush, Joe Cocker, Lionel Richie, Chris de Burgh, Gloria Gaynor, Johnny Logan ori Michael Bolton – vor debuta în acest an la Cerbul de Aur.

Continuând tradiția recitalurilor susținute de mari vedete internaționale, alături de vedetele autohtone, TVR va aduce pe scena Cerbului de Aur artiști din străinătate, numele acestora rămânând, deocamdată, un secret bine păzit de organizatori.

Perioada urmatoare inseamna nu doar un proces de selectie riguros al candidaților înscriși pentru concursul de interpretare, ci și o mulțime de noi suprize pe care le pregătim pentru publicul evenimentului, în ceea ce privește artiștii care vor aduce muzica si spectacolul de calitate pe scena din Piața Sfatului”, a dezvăluit Smaranda Vornicu Shalit, Directorul Festivalului.

Încep emoțiile pentru interpreții înscriși în concurs. 12-18 iulie: juriul selecției va alege cel mult 15 artiști pentru concursul internațional de interpretare.

Pe lângă recitaluri, evenimentul va găzdui și concursul internațional de interpretare, unde concurenți din mai multe țări vor lupta pentru Marele Trofeu.

Perioada de înscrieri pentru competiția din cadrul Festivalului s-a încheiat: 111 artiști din 22 de țări candidează pentru un loc în concursul de interpretare, dotat cu premii totale de 65 de mii de euro.

Interpreți din România dar şi artiști străini – din țări precum Italia, Suedia, Marea Britanie, San Maino, China, Kazahstan, Israel, Turcia, Germania, Franța, Malta sau Moldova – s-au înscris în selecția Festivalului.

O primă etapă importantă în pregătirea Festivalului și, mai ales, a Concursului Internațional “Cerbul de Aur” s-a încheiat cu succes.  Ne bucură faptul că am generat un interes crescut atât în rândul artiștilor din România, cât și din partea celor din străinătate. Acest lucru ne spune limpede că festivalul continuă să se bucure de prestigiu, național și internațional, chiar și după o lungă întrerupere în organizarea sa, a declarat Directorul Festivalului, citat de La pas prin Brasov.

Daniel Jinga – dirijor şi compozitor, Liana Stanciu Georgescu – jurnalist de specialitate radio şi tv, Felix Crainicu – realizator Radio România Actualităţi, Andrei Tudor – compozitor, Andreea Archip – jurnalist, Gabriel Scîrlet – regizor muzical TVR şi Smaranda Vornicu Shalit – directorul Festivalului sunt cei şapte juraţi care vor decide artiştii ce intră în Concursul Festivalului Internaţional Cerbul de Aur.

În următoarele șapte zile, membrii juriului vor alege cel mult 15 concurenţi dintre candidaţi, urmând ca, la final, să aflăm numele artiştilor care vor lupta pentru Marele Trofeu.

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur va avea loc în perioada 29 august – 2 septembrie a.c., în Piaţa Sfatului din Braşov. La 50 de ani de la prima ediţie, Cerbul de Aur 2018 va avea o desfăşurare de gală, cu numeroase premii, a căror valoare totală este de 65 de mii de euro. Dedicat Centenarului României şi semicentenarului festivalului, TVR propune un format special al evenimentului, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului şi evenimente adiacente.

Festivalul se va încheia cu show-ul România Centenar, un spectacol folcloric ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur:

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România  şi, în mod tradiţional, la Brașov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow şi mulţi alţii.

Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.

Sursa si imagini: comunicat remis La pas prin Brasov.

Cerbul de Aur: şapte juraţi vor alege concurenţii Festivalului

  • Daniel Jinga, Andrei Tudor, Liana Stanciu Georgescu, Felix Crainicu, Andreea Archip, Gabriel Scîrlet şi Smaranda Vornicu Shalit sunt juraţii Selecţiei
  • Au mai rămas zece zile pentru înscrieri la concursul internaţional de interpretare

Juriul este pregătit să aleagă cine va urca pe scena Concursului Internaţional Cerbul de Aur 2018. Directorul Festivalului, jurnalişti, oameni de radio, compozitori, regizori, cu toţii specialişti şi iubitori ai muzicii vor desemna concurenţii ediţiei din acest an, care va avea loc în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Brașov.

Daniel Jinga – dirijor şi compozitor, Liana Stanciu Georgescu – jurnalist de specialitate radio şi tv, Felix Crainicu – realizator Radio România Actualităţi, Andrei Tudor – compozitor, Andreea Archip – jurnalist, Gabriel Scîrlet – regizor muzical TVR şi Smaranda Vornicu Shalit – directorul Festivalului sunt cei şapte juraţi care vor decide artiştii ce intră în Concursul Festivalului Internaţional Cerbul de Aur. După închiderea perioadei de înscrieri, membrii juriului vor alege cel mult 15 concurenţi dintre candidaţi, urmând ca pe 20 iulie să aflăm numele artiştilor care vor lupta pentru Marele Trofeu, potrivit comunicatuluiu remis La pas prin Brasov.

Sunt extrem de onorată şi, în acelaşi timp, responsabilizată de semnificaţia aparte a acestei ediţii aniversare a Festivalului – Concurs International ‚Cerbul de Aur’”, a declarat Smaranda Vornicu Shalit, Directorul Festivalului. „Voi spune un lucru de domeniul evidenţei: ne dorim o repunere a acestui brand de prestigiu pentru TVR șşi pentru România în poziţia pe care el o merită în peisajul muzical românesc. Lucrăm intens pentru a avea un mix de  recitaluri româneşti şi străine, care să se ridice la standardele de calitate muzicală ale ediţiilor anterioare”, a adăugat directorul festivalului.

Au mai rămas zece zile pentru înscrieri la concursul internațional de interpretare

Artiştii care vor să urce pe scena Festivalului şi să concureze pentru premii în valoare totală de 65 de mii de euro mai au timp să se înscrie până în data de 11 iulie a.c., pe site-ul oficial al evenimentului, http://cerbuldeaur.ro, unde este publicat şi Regulamentul Festivalului Concurs.

Sperăm să oferim publicului din Piaţa Sfatului şi din faţa ecranelor de televiziune un concurs interesant, cu interpreţi talentaţi, fiecare cu amprenta sa artistică aparte. Mai sunt zece zile şi îi încurajez să se înscrie pe toţi tinerii artişti care vor să urmeze calea de succes a unor mari nume precum Luminiţa Dobrescu, Corina Chiriac, Margareta Pâslaru,  Angela Similea, Monica Anghel, Paula Seling sau Andra”, a punctat Smaranda Vornicu Shalit.

Artiştii înscriși în selecția festivalului-concurs vor fi evaluați de un juriu format din șapte profesionişti. Compozitor și dirijor, Daniel Jinga este maestru de cor al Operei Naționale din Bucureşti şi dirijor al Orchestrei Simfonice Muntenia din Târgovişte. Doctor în muzică, este fondator și dirijor al corului de cameră Accoustic și a colaborat în proiecte simfonice cu mari artiști români precum Phoenix, Gheorge Zamfir sau Smiley.

Felix Crainicu este regizor de teatru (cu numeroase spectacole montate în teatre din România), scriitor, fondator al Școlii de dans și teatru Oportunidad. Cu o experiență de 25 de ani în radio, Felix Crainicu realizează, în prezent, mai multe emisiuni muzicale la Radio România Actualităţi – „Muzica de top“, „Muzică şi radio“, „Colecţia de muzică – succesele muzicii româneşti“.

Liana Stanciu se numără printre primii realizatori de radio dupa 1989 și face parte din echipa TVR de peste zece ani, unde este realizator de emisiuni de divertisment și culturale. Liana Stanciu are o experienţă vastă în media românească și este activă în mai multe ONG-uri.

Andreea Archip este reporter special la Libertatea. Are o experiență de 12 ani ca jurnalist, în presă scrisă și televiziune. A început cu Evenimentul zilei și Adevărul, a lucrat la Departamentul Știri al Televiziunii Române, a realizat reportaje și documentare la Digi24. Ca reporter la Libertatea, a coordonat și realizat campanii media și a fost trimisul special al publicației la evenimente de amploare din țară și străinătate.

Distins cu peste 30 de premii de creaţie sau interpretare, compozitorul Andrei Tudor este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, în comisia de specialitate a Credidam și lector universitar doctor la Catedra de compoziție a Universității de Muzică din București. Artistul colaborează, în calitate de compozitor, orchestrator, pianist sau şef de orchestră cu nume importante din industria muzicală, precum Angela Gheorghiu, Andra, Aura Urziceanu, Monica Anghel, Nico, Luminița Anghel,  Gabriel Cotabiță, Felicia Filip, Vlad Miriță, Marcel Pavel, Cezar Ouatu, Cristi Minculescu, Adrian Enache, Paula Seling sau Pasha Parfeni. Piese sau aranjamente semnate de compozitor au apărut pe mai mult de 20 de compilații.

Gabriel Scîrlet a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti la secţia Compoziţie. Din 2006 este regizor muzical la Televiziunea Română, unde a realizat regia muzicală pentru numeroase concursuri muzicale: Eurovision, Cerbul de Aur, Concursul George Enescu, Eurovision Junior, Mamaia Copiilor. Lansări discografice: Jon Lord live(EMI Londra), Filarmonica Moscova(Sony Austria), Filarmonica George Enescu, Hope Concert.

Smaranda Vornicu Shalit are o experiență în media de 25 de ani, fiind coproducător, realizator și moderator al emisiunii „De la A la infinit” (2013), jurnalist și editor pentru Avantage, Elle, Cosmopolitan, EVZ life and style, catchy.ro. La ediția din acest an, Smaranda Vornicu Shalit este directorul Festivalului Cerbul de Aur.

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur va avea loc în perioada 29 august – 2 septembrie a.c., în Piaţa Sfatului din Braşov. În an aniversar, dedicat Centenarului României şi semicentenarului festivalului, TVR propune un format special al evenimentului, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului şi evenimente adiacente.

Festivalul se va încheia cu o Gală Centenară, un spectacol folcloric ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur:

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România  şi, în mod tradiţional, la Brașov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow şi mulţi alţii.

Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.

Sursa: comunicat remis La pas prin Brasov.